• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie suspendare contract de munca. Recurs

Hotararea nr. 5082R din data 2009-07-09
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

(1113/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

 

Decizia civilă nr.5082/R

Şedinţa publică din data de 09 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) D. (...)

GREFIER - G. E.

 

 

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată (...) B. I. (...) ( fosta (...) B. E. H. (...)), împotriva sentinţei civile nr. 7934 din 19 decembrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. 26152/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator E. J., având ca obiect - contestaţie decizie suspendare contract de muncă.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 02.07.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 09.07.2009, când a decis următoarele:

 

 

C U R T E A ,

 

 

Constată că prin sentinţa civilă nr.7934 din 19.12.2008 pronunţată în dosarul nr(...) de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a dispus: admiterea cererii formulată de contestatorul E. J. în contradictoriu cu intimata (...) B. I. (...); a fost anulată decizia nr.280/11.06.2008 emisă de intimată; a fost obligată intimata la plata către contestator a drepturilor salariale pentru perioada 11.06.2008 – 09.07.2008de .

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că între contestator şi intimată au avut loc raporturi de muncă încheiate prin contractul individual de muncă din data de 07.06.2001 înregistrat sub nr.1235/02.07.2001, în baza căruia contestatorul a ocupat funcţia de agent de pază incinte.

Prin raportul nr.8213/11.06.2008 întocmit de managerul de resurse umane al societăţii s-au adus la cunoştinţa conducerii anumite fapte ale angajatului săvârşite cu ocazia participării la o emisiune televizată în data de 01 iunie 2008, fapte care ar fi încălcat grav regulamentul de ordine interioară şi atribuţiile postului pe care îl ocupa putând atrage sancţiuni disciplinare.

La aceeaşi dată, s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară în vederea cercetării faptelor ce erau imputate angajatului, astfel cum rezultă din decizia nr.279/11.06.2008.

Prin decizia nr.280/11.06.2008 a (...) B. E. H. (...) contractul individual de muncă al contestatorului s-a suspendat din iniţiativa angajatorului, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) din c o d u l m u n c i i, până la finalizarea cercetării disciplinare iniţiate faţă de salariatul E. J.

Cu privire la fondul cauzei Tribunalul a reţinut că se contestă decizia nr.280 din 11.06.2008 prin care s-a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului din iniţiativa angajatorului, în temeiul art. 52 alin.1 lit. a din c o d u l m u n c i i până la finalizarea cercetării disciplinare.

Tribunalul a reţinut că simpla iniţiere a procedurii de cercetare disciplinară nu constituie, contrar susţinerilor din întâmpinare ale intimatei, un temei suficient pentru suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. lit. a. Suspendarea contractului este necesar să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credinţă şi să fie necesară pentru a asigura o cercetare prealabilă corectă a abaterii disciplinare.

A mai reţinut Tribunalul că angajatorul este îndreptăţit să suspende contractul de muncă al salariatului cercetat disciplinar dacă poziţia acestuia în cadrul unităţii poate periclita desfăşurarea normală a activităţii.

Însă în prezenta cauză se constată că măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului până la finalizarea cercetării disciplinare a fost una excesivă.

Cercetarea disciplinară a angajatului cu privire la faptele care i se imputau se putea desfăşura în mod firesc şi fără ca raporturile de muncă între angajat şi angajator să fie suspendate.

Mai mult, a reţinut Tribunalul, se constată că durata cercetării disciplinare şi implicit a suspendării contractului individual de muncă a fost mai mare de 10 zile, or în condiţiile în care art.264 alin. 1 lit. b, din c o d u l m u n c i i care reglementează printre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul, suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare, prelungirea cercetării disciplinare prealabile şi deci a suspendării contractului pentru efectuarea acestei cercetări peste 10 zile înseamnă de fapt aplicarea unei sancţiuni disciplinare ce excede legii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta (...) B. I. (...) ( fostă (...) B. E. H.) prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea contestaţiei.

Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7) C. proc. civ., şi arată că instanţa de fond a analizat aspecte care nu făceau obiectul dosarului şi care ar fi putut fi analizate doar dacă obiectul dosarului îl reprezenta o contestaţie împotriva deciziei de concediere, deoarece numai în această situaţie puteau fi administrate probe din care să reiasă gradul de vinovăţie şi pericolul concret al faptelor săvârşite.

A doua critică se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9) şi constă în faptul că în mod eronat instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al contestatorului, motivând că „prelungirea cercetării prealabile şi deci a suspendării pentru efectuarea cercetării peste 10 zile înseamnă de fapt aplicarea unei sancţiuni disciplinare ce excede legii”.

Prin urmare arată recurenta că instanţa de fond a apreciat de pe de o parte că perioada cercetării disciplinare nu poate depăşi 10 zile ignorând dispoziţiile art. 268 alin. 1 din c o d u l m u n c i i şi, pe de altă parte echivalează măsura suspendării contractului pe perioada cercetării disciplinare cu măsura suspendării contractului ca sancţiune disciplinară care se aplică după efectuarea cercetării şi după emiterea deciziei de sancţionare.

Mai arată recurenta-pârâtă că suspendarea contractului individual de muncă are loc în condiţiile art. 52 alin. 1 lit. a, care dispune „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii”.

Or, sintagma „în condiţiile legii” nu face referire la dispoziţiile privitoare la sancţiunea disciplinară a suspendării contractului, aşa cum eronat a apreciat instanţa de fond, ci, face trimitere la condiţiile legii privitoare la cercetarea prealabilă, respectiv: să existe o sesizare cu privire la anumite fapte săvârşite de către salariat ce pot constitui abateri disciplinare şi să existe o decizie prin care să fie numită o comisie care să investigheze în ce măsură faptele imputate reprezintă sau nu abateri disciplinare.

Se mai critică faptul că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 52 alin. 2 cu privire la plata drepturilor salariale, deoarece „dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Se arată în motivarea recursului modul de desfăşurarea a faptelor care au dus la suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator, precum şi faptul că măsura a fost luată în condiţiile art. 52 alin. 1 lit. a din c o d u l m u n c i i, măsura fiind una temeinică şi legală.

S-a mai cerut de asemenea că în afara motivelor de casare invocate să se examineze cauza sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.

În motivarea întâmpinării se susţine în esenţă că instanţa de judecată a interpretat normele C o d u l u i m u n c i i teleologic şi a tras o concluzie utilizând raţionamentul a fortiori.

În acest sens susţinându-se că atâta timp cât instanţa a reţinut că nu există criterii obiective în luarea măsurii suspendări, acesta fiind pur formală, analiza existenţei ori inexistenţei unui abuz de drept se impune.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

În baza art. 312 alin. 1 teza I şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând aplicaţiunea corespunzătoare şi a disp. art. 3041 C. proc. civ. (care permit examinarea pricinii sub toate aspectele), Curtea va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge contestaţia ca va respinge contestaţia ca neîntemeiată pentru considerentele de fapt şi de drept ce vor fi prezentate în continuare.

În fapt prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, dar a făcut o interpretare greşită a legii la aceasta.

În acest sens, Tribunalul a reţinut că contestatorului-intimat i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe timpul cercetării disciplinare în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a, din Codul muncii.

S-a reţinut de către prima instanţă că la data de 11.06.2008 în urma unui raport întocmit de către managerul de resurse umane al societăţii s-a adus al cunoştinţa conducerii anumite fapte ale angajatului săvârşite cu ocazia participării la o emisiune de televiziune, motiv pentru care s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară, iar prin decizia 280 din 11.06.2008 contractul individual de muncă al contestatorului-intimat a fost suspendat pentru perioada cercetării disciplinare.

Ulterior, după încheierea cercetării disciplinare la data de 09.07.2008, prin decizia 325, emisă de recurentă, contestatorul-intimat a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Tribunalul a considerat prin interpretarea dată acestui text de lege, că deşi suspendarea a avut loc începând cu cercetarea prealabilă a acestuia, durata de timp în care a avut loc, respectiv 11.06.2008-09.07.2008, depăşeşte termenul de 10 zile pentru care în condiţiile art. 264 alin. 1 lit. b din Codul muncii se aplică o sancţiune disciplinară şi astfel această măsură în realitatea nu este decât o mascare a unei sancţiuni disciplinare mai mare decât cea cerută de lege.

În plus pe baza unor aprecieri subiective, prima instanţă a reţinut că deşi angajatorul are posibilitatea ca pe perioada cât durează cercetarea disciplinară să suspende contractul individual de muncă, în cauza de faţă suspendarea trebuia să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credinţă şi să fie necesară pentru a asigura o cercetare disciplinară corectă.

Or, Curtea reţine că nici una dintre aceste condiţii reţinute de către prima instanţă nu sunt cerute de lege şi nici nu rezultă din probatoriul administrat la judecata în primă instanţă, ele nefiind decât aprecieri pur subiective contrare legii.

Curtea reţine că instituţia suspendării contractului individual de muncă se regăseşte în Capitolul IV din Codul muncii, cu titlul „Suspendarea contractului individual de muncă”, şi îmbracă mai multe modalităţi şi efecte, având de a face cu „Suspendarea de drept”, reglementată de art. 50; „Suspendarea din iniţiativa salariatului şi în cazul absenţelor nemotivate” , reglementată de art.51; „Suspendarea din iniţiativa angajatorului”, reglementată de art.52; şi „Suspendarea prin acordul părţilor”, reglementată de art. 54.

Prin urmare, se poate observa că în ceea ce priveşte suspendarea contractului individual de muncă, această instituţie este una complexă, prevăzând diferite situaţii şi împrejurări, fiind prevăzută simetric şi unilateral, adică şi angajatul poate avea iniţiativa suspendării, dar şi angajatorul are la dispoziţie acest mecanism al suspendării.

Evident, doar cauzele pentru care se poate iniţia procedura suspendării diferă, cauzele avute la dispoziţie de angajator sunt diferite faţă de cele avute la dispoziţie de angajat.

În speţa de faţă suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator s-a făcut de către recurentă, în calitatea sa de angajatoare în temeiul art. 52 alin. 1 lit. a, care dispune următoarele: „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele, situaţii: lit. a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii”.

Astfel, în speţă înainte de suspendarea contractului individual de muncă s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară care urma să se ocupe cu cercetarea prealabilă disciplinară a intimatului-contestator pentru faptele pe care le-ar fi săvârşit cu ocazia participării la o emisiune televizată, fapte sesizate conducerii societăţii de către managerul de resurse umane prin raportul nr.8213 din 11.06.2008.

Prin urmare, având în vedere declanşarea mecanismului intern de cercetare disciplinară prealabilă, angajatorul având la dispoziţie dispoziţiile legale precitate a emis decizia privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator.

Evident că instanţa de fond a interpretat în mod diferit noţiunea de suspendare a contractului individual de muncă din două perspective, pe de o parte aşa cum am menţionat mai sus, a reţinut lipsa unor criterii obiective, buna credinţă şi o corectă cercetare disciplinară, dar fără a menţiona în cuprinsul considerentelor pe ce probatoriu îşi întemeiază afirmaţiile, iar pe de altă parte confundarea suspendării cu sancţiunea disciplinară a suspendării contractului de muncă pe o durată de cel puţin 10 zile lucrătoare.

Curtea consideră aşa cum de altfel enunţă şi textul supus interpretării şi aplicării practice că suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile nu se poate confunda sau completa cu una din sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 264 din Codul muncii, şi anume „suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare”.

Cu privire la această interpretare, textul de la art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii, vorbeşte de cercetarea disciplinară prealabilă.

Prin urmare, pentru a înţelege mecanismul sancţionării unui angajat, trebuie ştiut faptul că în sistemul actual al C o d u l u i m u n c i i, cercetarea disciplinară prealabilă reprezintă regula, astfel că potrivit art. 267 alin.1, „Sub sancţiunea nulităţi absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. 1, lit. a (adică avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.

Cu alte cuvinte, nu se poate aplica o sancţiune legală în lipsa cercetării prealabile, iar în cauza de faţă s-a înfiinţat o comisie de cercetare disciplinară a intimatului, iar măsura suspendării contractului individual de muncă s-a aplicat începând cu data respectivă, 11.06.2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. 1 lit. a, „pe durata cercetării disciplinare prealabile…”.

În ceea ce priveşte perioada pe care urmează să fie suspendat contractul individual de muncă, textul de lege nu a determinat în concret acest lucru, adăugând sintagma, „în condiţiile legii”.

Ei bine această sintagmă a devenit în opinia primei instanţe echivalentul sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. b) adică să nu depăşească 10 zile întrucât în caz contrar ar echivala cu o sancţiune disciplinară mascată.

Sintagma „în condiţiile legii” nu poate fi nicidecum interpretată prin raportare la aplicarea unei sancţiuni atâta timp cât ne aflăm în cadrul cercetării disciplinare prealabile, iar pentru a aplica o sancţiune disciplinară este obligatoriu ca angajatorul să aibă cunoştinţă despre existenţa unei fapte, care în urma cercetării disciplinare să poată fi considerată abatere disciplinară, iar sub aspectul intervalului de timp în care recurentul trebuia să se încadreze, dispoziţiile art. 268 alin. 1 din Codul muncii sunt cât se poate de clare; „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

Prin urmare, în cauză, recurenta în urma cercetării disciplinare efectuată a stabilit că intimatul se face vinovat de săvârşirea unei abateri disciplinare pentru care a dispus la data de 09.07.2008, deci înainte de împlinirea termenului de 30 de zile avut la dispoziţie de la luarea la cunoştinţă pentru aplicarea unei sancţiuni, la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Susţinerea intimatului prin întâmpinare că decizia în cauză a fost anulată în primă instanţă nu are nicio relevanţă în prezenta speţă în care se analizează doar dacă angajatorul a dispus suspendarea în mod legal a contractului individual de muncă al intimatului.

Deci, în cauza de faţă, Curtea consideră că dispoziţiile legale privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator au fost pe deplin respectate, în sensul că a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă a intimatului şi recurenta a aplicat acestuia o sancţiune, alta decât suspendarea contractului individual de muncă pe o durată de cel mult 10 zile, respectiv concedierea disciplinară a intimatului, sancţiune disciplinară, ce a fost aplicată în termenul de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă despre abaterea săvârşită.

Un alt argument împotriva interpretării potrivit căreia suspendarea contractului individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile este o sancţiune disciplinară mascată este dată de dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii care dispun măsuri de reparare a prejudiciului creat în cazul în care cercetarea disciplinară nu a dus la stabilirea vinovăţiei celui cercetat, astfel: „În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, …, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care ar fost lipsit pe perioada suspendării contractului”.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 teza I şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să modifice sentinţa atacată şi pe fond să respingă contestaţia ca neîntemeiată.

 

PNETRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

 

Admite recursul formulat de recurenta (...) B. I. (...) ( fostă (...) B. E. H. (...)) împotriva sentinţei civile nr. 7934 din 19.12.2008 pronunţată în dosarul nr(...) de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul contestator E. J..

Modifică în tot sentinţa atacată.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul E. J. împotriva deciziei nr.208/11.06.2008 emisă de intimata (...) B. I. (...) ( fostă (...) B. E. H. (...)), ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 09.07.2009.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

E. B. F. M. V. M. D. E.

GREFIER,

G. E.

 

Tehnoredact/A.P./2 ex./20.07.2009

Jud. fond:I.V.G., D.D..

 

 

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑