Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Iasi sub nr. 3508/89/17.11.2009, reclamantul M.  G., a chemat in judecata parata S. C. AG & CO L. S. R. L., pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligata parata sa-i plateasca drepturile drepturilor salariale neacordate in perioada iulie 2010- februarie 2011 precum si  compensatia egala cu un salariu lunar.

In motivare reclamantul a aratat ca, la data de 07.03.2011 contractul sau de munca cu nr. 7031/xx/2009 a incetat, iar parata nu si-a indeplinit obligatia asumata prin decizia de incetare a contractului individual de munca nr. 77/07.03.2011, respectiv aceea de a-i achita drepturile salariale si compensatia egala cu un salariu lunar.

In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 16, 39 alin 1 lit. a, art 40 alin (2) lit. c. art. 16, art. 161, art. 163 art. 279 , art. 2 si 3 din decizia nr. 77/07.03.2011.

Parata, legal citata, a formulat la fond intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate . Cu privire la incetarea contractului de munca la data de 07.03.2011, a mentionat faptul ca aceasta a avut la baza  dificultatile economice prin care trece societatea, dificultati ce au dus la desfiintarea unor 9 posturi neeficiente sau lipsite de incarcare corespunzatoare pentru programul normal de lucru ceea ce a determinat . Parata a mai aratat ca, prin decizia de concediere s-a obligat sa achite reclamantului drepturile salariale calculate la zi, la care se adauga o compensatie egala cu un salariu lunar buna sa credinta putand fi demonstrata prin faptul ca si-a asumat obligatia de plata a salariilor restante fata de fostul salariat inca de la data emiterii deciziei de concediere, insa din cauze ce nu-i pot fi imputate nu a putut sa iti indeplineasca aceasta obligatie, deoarece trece printr-o perioada de impas economic. In final, parata a aratat ca, decizia de amanare a platii salariilor restante catre reclamant a fost una de maxima necesitate, pentru ca activitatea societatii sa mai poata continua.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de fond a retinut ca cererea reclamantului este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Reclamantul M.  G., a fost angajatul paratei S. C. AG & CO L. S. R. L., in functia de agent de paza,  in temeiul contractului individual de munca nr. 7031/26.10.2009, inregistrat la ITM Iasi  sub nr. .../15.11.2009, incepand cu data de 26.10.2009, cu un salariu de baza de 1100 lei

Contractul individual de munca al reclamantului a incetat la data de 07.03.2011, potrivit deciziei de concediere nr. 77/07.03.2011 (fila 18 dosar) iar in alin 2 si 3 ale acestei decizii s-a stipulat pe de o parte ca la incetarea contractului individual de munca, reclamantul va primi drepturile salariale calculate la zi pe de alta parte ca, in baza art. 31 alin. l din Contractul Colectiv de munca la nivel national, reclamantul va primi in afara drepturilor salariale calculate la zi o compensatie egala cu un salariu lunar.

Potrivit dispozitiilor art. 159 alin. 1 art. 279 , salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 161 art. 279 , salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor.

De asemenea, potrivit  art. 67 din acelasi act normativ: „Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil”

Art. 168 alin 1 art. 279 „ (1) Plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit” . art. 75 art. 279 : „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului” .

Din  analiza actelor si lucrarilor dosarului, prin raportare la probatoriul administrat in cauza dar si  fata de concluziile paratei, care recunoaste pretentiile reclamatului, instanta de fond a retinut ca actiunea este intemeiata.

Pe de o parte, salariul este pretul muncii prestate, exprimat in bani, iar potrivit Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cel ce munceste are dreptul la un salariu echitabil si suficient care sa-i asigure lui si familiei sale o existenta conforma cu demnitatea umana. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 168 alin 1 art. 279 , plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit. Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca parata nu i-a achitat reclamantului salariul pentru perioada dedusa judecatii, asa cum rezulta fara dubiu din inscrisurile administrate in cauza, respectiv din   statele de plata depuse de catre parata, state de plata nesemnate de catre reclamant.

Raporturile de munca dintre parti au incetat in temeiul art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 68 lit. b din  art. 279 , prin concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de acesta, determinata de reorganizarea activitatii angajatorului, in cadrul concedierii colective. Potrivit vointei partilor, exprimata  prin clauza decizia de concediere,  plata sumei compensatorii constituie o obligatie a societatii angajatoare, deoarece,  finalitatea unei clauze contractuale si scopul pentru care a fost negociata si acceptata in contractul colectiv de munca este acela de a fi aplicata si nicidecum de a fi lasata la latitudinea partilor, astfel incat din diverse motive sa se poata invoca neexecutarea acesteia.

Sustinerile paratei referitoare la dificultatile financiare nu pot fi interpretate in sensul ca plata acestei compensatii tine de vointa exclusiva a angajatorului,  deci obligatia angajatorului este afectata de o conditie suspensiva pozitiva, potestativa simpla, in sensul dispozitiilor art. 1006 Cod civil dar nici ca  plata compensatiilor in discutie depinde de vointa exclusiva a angajatorului, deoarece potrivit dispozitiilor art. 1010 Cod civil „obligatia este nula cand s-a contractat sub o conditie potestativa din partea celui ce se obliga”, iar in cazul in care conditia potestativa este din partea debitorului, aceasta echivaleaza cu lipsa intentiei de a se obliga.

Mai mult decat atat,  neindeplinirea obligatiilor asumate este recunoscuta de catre parata, recunoastere ce se coroboreaza cu  restul probatoriilor administrate in cauza. In ceea ce priveste forta probanta a marturisirii,  dupa abrogarea art. 1200 pct. 3 Cod civil (care considera marturisirea judiciara ca o prezumtie legala ce face deplina dovada in contra celui care a marturisit), acest mijloc de proba a fost trecut in randul dovezilor de drept comun, putand fi combatuta prin orice alt mijloc de proba admis de lege, iar judecatorul  poate sa inlature motivat recunoasterea daca din ansamblul probelor administrate in cauza isi formeaza convingerea ca marturisirea respectiva nu corespunde adevarului. Atunci cand marturisirea judiciara constituie un fapt probator, caz in care urmeaza a fi privita ca valabila .

Pe de alta parte, din intreg probatoriul administrat in cauza, nu rezulta situatia financiara  extrem de grava a paratei care sa justifice  incalcarea scopului  pentru care  a fost convenita plata drepturilor banesti sau a sumei compensatorii, respectiv protectia sociala a acestuia, cu atat mai mult cu cat, de la data  concedierii a trecut mai mult de jumatate de an, iar parata nu a facut dovada achitarii nici unei sume din banii datorati.

In ceea ce priveste apararea paratei privind insuficienta sau inexistenta resurselor financiare, instanta retine faptul ca aceasta este irelevanta in ceea ce priveste stabilirea sau recunoasterea drepturilor banesti, asa incat, paratii sunt obligati sa respecte obligatia lor si drepturile reclamantilor . Limitarea acordarii drepturilor banesti in raport de bugetul aprobat, presupune incalcarea dispozitiilor legale care garanteaza respectarea obligatiile salariale intre angajati; totodata, in acest fel, s-ar accepta in mod nelegal posibilitatea cenzurarii pe cale administrativa, prin aprobarea de bugete de venituri si cheltuieli, a drepturilor prevazute expres legislatie, contrar principiilor dreptului muncii.

Pentru toate aceste considerente, instanta de fond a admis actiunea si a obligat parata sa achite reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.07.xxxx11 precum si drepturile banesti reprezentand o compensatie egala cu un salariu lunar.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata  SRL Iasi, considerand-o nelegala si netemeinica.

A aratat recurenta ca reclamantului intimat  i-a incetat contractul de munca la data de 07.03.2011, aceasta masura avand la baza  dificultatile economice prin care trece societatea, dificultati ce au dus la desfiintarea unor 9 posturi neeficiente sau lipsite de incarcare corespunzatoare pentru programul normal de lucru .

Parata recurenta a  mai aratat ca, prin decizia de concediere s-a obligat sa achite reclamantului intimat drepturile salariale calculate la zi, la care se adauga o compensatie egala cu un salariu lunar, buna sa credinta putand fi demonstrata prin faptul ca si-a asumat obligatia de plata a salariilor restante fata de fostul salariat inca de la data emiterii deciziei de concediere, insa din cauze ce nu-i pot fi imputate nu a putut sa isi indeplineasca aceasta obligatie, deoarece trece printr-o perioada de impas economic.

A mai mentionat recurenta ca datorita specificului activitatii,  cel de comert, trebuie sa achite prioritar datorii catre furnizori sau beneficiari, in caz contrar riscand  decizia de amanare a platii salariilor catre reclamantul intimat a fost una de maxima necesitate pentru ca societatea sa mai poata functiona.

Solicita in final admiterea recursului, modificarea sentintei si respingerea actiunii, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.

In drept s-au indicat dispozitiile art. 304 si urm. C. proc. civ.

Intimatul M. G. a depus intampinare, solicitand respingerea recursului si mentinerea sentintei Tribunalului Iasi.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, probatoriul cauzei si dispozitiile legale aplicabile, Curtea de Apel constata ca recursul este nefondat.

Asa cum corect a retinut si instanta de fond si cum chiar parata  SRL Iasi  a recunoscut atat in faza judecatii in prima instanta cat si prin cererea de recurs, reclamantul  M. G. este indreptatit sa primeasca de la fostul angajator, ca o consecinta a incetarii raporturilor de munca, drepturile salariale calculate la zi, la care se adauga o compensatie egala cu un salariu lunar.

Curtea constata ca parata nu a contestat practic nici un moment, in prezentul litigiu, dreptul fostului sau salariat de a primi drepturile banesti anterior mentionate, drepturi stabilite pe baza acordului partilor pe parcursul derularii raporturilor de munca.

Totodata, asa cum a constatat si Tribunalul, potrivit art. 161 art. 279 , salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor, sub acest aspect urmand a fi inlaturate apararile paratei conform carora erau prioritare obligatiile de plata fata de partenerii comerciali.

Ori, in aceste ipoteze, simpla afirmatie a recurentei, nedovedita cu nici una din probele cauzei, potrivit careia decizia de amanare a platii salariilor restante catre reclamant a fost una de maxima necesitate pentru ca activitatea societatii sa mai poata continua, nu poate fi considerata ca producand efecte juridice iar limitarea/amanarea sine die a acordarii drepturilor salariale presupune incalcarea dispozitiilor legale imperative in materia dreptului muncii.

In consecinta, nefiind incidente motive de casare ori modificare a sentintei, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul si va mentine hotararea de fond ca legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de parata  SRL Iasi impotriva sentintei civile nr. 2387/09.11.2011 a Tribunalului Iasi, sentinta pe care o mentine.