• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Anulare act. Recurs

Hotararea nr. 91 din data 2008-01-30
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

 

DOSAR NR(...)

 

 

D E C I Z I A NR. 91

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2008

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători – (...) (...)

- (...)-B. (...)

Grefier - B. G.

 

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta SC N. T SA, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, judeţ D, împotriva sentinţei civile nr. 1003 din 30.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu reclamantul E. D., reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, Şoseaua G, nr.

9-11, judeţ D.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2008 ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului a amânat pronunţarea la data de 30 ianuarie 2008 când a pronunţat următoarea decizie.

 

C U R T E A :

 

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a sub nr.4580/14.08.2007, Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, în numele reclamantului E. D., a chemat în judecată pe pârâta S.C. „N. Târgovişte” SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se anuleze dispoziţia nr. 1861/13.07.2007, emisă de pârâtă, prin care reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă în urma desfiinţării postului de M. din cadrul Secţiei U. de E..

În motivarea cererii, s-a arătat că la emiterea dispoziţiei contestate societatea pârâtă a încălcat prevederile art.102 alin.1 din D. prin care aceasta era obligată să anunţe în scris despre situaţia apărută, numărul total al posturilor reduse şi structura acestora cu 60 de zile calendaristice înainte de preaviz.

Totodată, aceasta nu a respectat dispoziţiile art. 2 alin. 2 din D. privind obligaţia colaborării cu sindicatul în vederea redistribuirii salariaţilor în cadrul unităţii, utilizării temporare a forţei de muncă devenită disponibilă în alte activităţi, recalificării în alte meserii deficitare, diversificării producţiei şi programului flexibil de salarizare.

La emiterea dispoziţiei, în opinia reclamantului, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 74 din Codul muncii privind conţinutul deciziei de concediere, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, deşi s-au făcut angajări, precum şi dispoziţiile art. 64 din Codul muncii în sensul consultării agenţiei teritoriale de muncă şi ale art. 73 pct. 3 din Codul muncii cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 283 alin.1 lit a din Codul muncii şi art. 76 din Codul muncii, depunându-se în copie decizia contestată şi extras de pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât capitolul VI din D. reglementează procedura concedierii colective şi nu cea a concedierii individuale, că procedura descrisă în acest capitol este identică cu cea din contractul colectiv pe ramura metalurgică (art.70), că măsura reducerii postului a fost efectivă.

Pârâta a mai arătat că societatea a renunţat doar la posturile din sectorul de întreţinere a căror eficienţă era foarte scăzută şi neeconomicoasă, că art.102 (1) şi 102 (3) lit. a din D. sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective şi nu în cazul concedierilor individuale, iar în ce priveşte procedura de concediere s-a stabilit de comun acord cu sindicatul să fie cele consacrate de Codul muncii.

Referitor la dispoziţiile art. 74 din Codul muncii, s-a considerat că toate criticile sunt neîntemeiate, deoarece alineatul „d” face trimitere expresă la art. 64 din Codul muncii, care stabileşte fără echivoc că obligativitatea ofertei de redistribuire subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, precum şi în cazul concedierilor pentru necorespundere profesională ori salariatul nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile menţionate, cu atât mai mult cu cât unitatea nu deţinea, la data concedierii, locuri de muncă compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională, că nerespectarea prevederilor arătate nu conduce la nulitatea absolută a deciziei, aceasta fiind posibilă numai în conformitate cu disp. art. 76 din Codul muncii.

Intimata pârâtă a depus în copie: procesul-verbal din 2.08.2004 cu ocazia rundei a 15-a de negocieri a D., organigrama de locuri de muncă a Secţiei U. de E. la 13.07.2007 şi la 9.08.2007, dispoziţia nr.1684/03.07.2007, CCM la nivelul ramurei metalurgice nr.2004/4.08.2004, cererea salariatului E. G înregistrată sub nr.28726/25.07.2007, nota de lichidare, proces-verbal de control a Inspecţiei N. nr.14075/27.07.2007, contract de mandat din 16.01.2007, dispoziţia nr.1684/3.07.2007 privind întreruperea activităţii Secţiei U. de E., proces-verbal din 11.08.2004 cu ocazia rundei a 19-a de negocieri a D., proces-verbal din 12.07.2004 cu ocazia rundei a 9-a de negocieri a D. la nivel de unitate, D. pe anii 200-2004

Prin sentinţa civilă nr.1003 pronunţată la data de 30.10.2007 în dosarul nr(...) de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, s-a admis acţiunea reclamantului E. D. prin reprezentant Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte în contradictoriu cu pârâta S.C. „N. Târgovişte” SA, s-a constatat nulitatea dispoziţiei nr.1861/13.07.2007 emisă de pârâtă, s-a dispus reintegrarea în muncă a reclamantului , cu plata de către pârâtă a drepturilor salariale şi a tichetelor de masă de la data încetării contractului individual de muncă până la data reintegrării efective în muncă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin decizia contestată s-a dispus de către pârâtă încetarea contractului individual de muncă al salariatului E. D. în temeiul art. 65 din Codul muncii şi art. 56 din D., ca urmare a desfiinţării postului de M. din cadrul Secţiei U. de E..

Măsura concedierii salariatului a fost individuală , iar această împrejurare a fost recunoscută de ambele părţi şi este confirmată de temeiul juridic invocat pentru concediere.

Prin contestaţie s-a susţinut de către sindicat că s-au încălcat prevederile art. 102 alin. 1 şi alin. 2 din D. cu privire la concedierea salariaţilor, precum şi dispoziţiile art. 74 din Codul muncii cu privire la conţinutul deciziei de concediere.

A apreciat instanţa de fond ca fiind întemeiată contestaţia întrucât dispoziţiile art. 102 alin. 1 din D. prevăd că în situaţia în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii prin reorganizarea procesului de producţie, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al salariaţilor ce ar urma să fie reduse precum şi structura acestora.

Textul de lege nu distinge după cum concedierea ar fi individuală sau ar fi colectivă. În speţă, s-a considerat de către angajator că textul vizează doar concedierea colectivă şi din acest motiv nu a anunţat în scris sindicatul în acest sens. Tot din acest motiv angajatorul nu a îndeplinit nici obligaţiile prevăzute în art. 102 alin. 2 din D. care impun angajatorului să întreprindă în colaborare cu sindicatul măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

A mai apreciat tribunalul că susţinerea angajatorului în sensul art. 102 alin. 1 şi art. 102 alin. 2 lit. a sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective şi nu a celor individuale nu sunt întemeiate; la fel şi faptul că s-ar fi convenit cu sindicatul la negocierea D. în anul 2004 că rămân aplicabile prevederile C o d u l u i m u n c i i.

Potrivit procesului-verbal încheiat la 12.07.2004, cu ocazia rundei a 9-a de negocieri, s-au menţinut prevederile art. 64 alin. 1, 64 alin. 3 lit. a şi b şi art. 64 alin. 2 fără litera h.

Aceasta înseamnă că au rămas valabile următoarele dispoziţii din capitolul VI al D. 2000-2004 privind unele măsuri de protecţie socială a salariaţilor şi acordarea de facilităţi acestora: obligaţia unităţii de a anunţa în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse, structura acestora şi obligaţia unităţii de a colabora cu sindicatul în vederea diminuării în plan social a efectelor concedierii.

Printre măsurile prev. de art. 61 alin. 2 a fost eliminată doar cea de la litera h referitoare la identificarea şi analiza posibilităţilor de privatizare.

S-a considerat că, referirea făcută de părţi în procesul-verbal din 2.08.2004 cu ocazia rundei a 15-a de negocieri a D. la faptul că articolele care privesc concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii (secţiunea 1, 2 şi 3), iar secţiunea 4 va fi ca la CCM ramură, conduce la concluzia că dispoziţiile privind concedierea individuală vor fi reglementate de prevederile art.70 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, dispoziţii care prevăd măsuri de protecţie ale salariaţilor identice cu cele ale art.102 din D..

A apreciat instanţa de fond că intimata nu a îndeplinit obligaţiile prevăzute în D. referitoare la concedierea individuală şi că potrivit art. 76 din

 

Codul muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută cu consecinţa prev. de art. 78 din Codul muncii, respectiv obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului în sensul că nu s-au precizat în dispoziţia de concediere locurile de muncă disponibile şi nici Regulamentul cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă, că nu a fost consultată Agenţia Teritorială de Muncă D, instanţa de fond a apreciat că nu sânt întemeiate, deoarece, în societate nu au existat locuri de muncă disponibile şi se impunea consultarea ITM doar în cazul concedierilor colective; în plus, nu a avut loc o suspendare a D. pentru a determina suspendarea termenului de preaviz.

Tot în cadrul sentinţei civile nr.1003 pronunţată la data de 30.10.2007 în dosarul nr(...) de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, domnul asistent judiciar E. E. şi-a exprimat opinia separată în sensul respingerii cererii formulate de T. D. Târgovişte în numele salariatului pentru care solicită anularea dispoziţiei de concediere, reintegrarea salariatului în funcţia avută anterior, acordarea drepturilor salariale aferente, de la încetarea contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.

În motivarea opiniei separate s-a reţinut că T. D. Târgovişte a introdus acţiunea în baza art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, normă în care se arată că organizaţiile sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de acest articol au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, însă, conform aceleiaşi norme, legiuitorul a stabilit că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.

S-a considerat că, pentru respectarea acestor dispoziţii imperative era obligatorie introducerea în cauză a salariatului în calitate de reclamant. Dovada că acest lucru nu s-a realizat, sunt citaţiile emise pe adresa T. D. Târgovişte. Chiar dacă se prezumă că sindicatul putea să formuleze acţiune în numele salariatului, instanţa nu putea trece peste dispoziţiile art.28 (2) din Legea nr.54/2003 atâta timp cât salariatul nu a ştiut de proces. Legea nr. 54/2003 dă dreptul sindicatelor să formuleze acţiuni care urmăresc realizarea unui interes colectiv, a unei sume de interese individuale, însă prin definiţie, interesul nu este personal, ci este înlocuit cu unul colectiv, acţionând astfel fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii, ci ale unor drepturi ale aderenţilor.

Referitor la art.102 din D. prin care unitatea era obligată să anunţe în scris despre situaţia apărută, numărul total de posturi reduse, structura acestora şi obligaţia colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale, pârâta nu era ţinută de respectarea acestui articol în vederea concedierii întrucât art. 102 din D. este în concordanţă cu art. 70 din D. care arată procedura legală de concediere colectivă iar unitatea pârâtă a efectuat în mod corect o concediere individuală ( raportându-se la numărul de angajaţi şi cei disponibilizaţi) prevăzută de

art.65 din Codul muncii, conform negocierii din runda a 15-a (punctul 14) din 02.08.2004. Prin aceasta, părţile au stabilit de comun acord că articolele care se referă la concediere care nu ţin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii- Secţiunea 1,2 şi 3 iar Secţiunea 4 va fi ca la CCM ramură.

Articolul 70 din D. la nivel de ramură a fost negociat de părţi şi ca urmare a respectării şi implementării atât în Codul muncii cât şi în contractele colective de muncă dintre membrii sociali a Directivei Consiliului nr. 98/59/CE din 20 iulie 1998 care reglementează armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la concedierile colective şi nu individuale.

În aceste împrejurări pârâta a respectat condiţiile de legalitate impuse de lege şi anume că desfiinţarea locurilor de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă (art.65 (2) Codul muncii).

Pârâta a dovedit această stare de lucruri prin suprimarea efectivă a locurilor de muncă din structura acesteia. Aceste locuri de muncă din sectorul întreţinere a căror eficienţă era foarte scăzută şi neeconomicoasă au fost desfiinţate de către pârâtă în urma unor analize serioase, ele nemaigăsindu-se în organigrama societăţii nr. 0120/5061/01.08.2007.

Mai mult, datorită apariţiei acestei situaţii, ITM D prin procesul-verbal de control nr. 14075/27.07.2007 pune în vedere părţilor să negocieze art. 102 din D. (tipul concedierii), cum de altfel s-a procedat şi la negocierea D. 2004-2008 privind concedierile colective (art.70).

În ceea ce priveşte faptul că nu au fost prezentate locurile de muncă disponibile, pârâta a făcut menţiunea în decizia de concediere că unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă vacante, compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională.

Solicitarea tichetelor de masă nu a fost susţinută de nicio prevedere legală sau contractuală în baza căreia pârâta trebuia obligată la acordarea acestora.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC N. T SA conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A arătat recurentul, în esenţă, că nerespectarea disp. art. 102 alin. 1 din D., respectiv nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul în privinţa concedierilor individuale cu 60 de zile înainte de efectuarea acestora, nu poate conduce decât la obligarea societăţii la plata către fiecare salariat a salariului de bază pentru cele 60 de zile, aşa cum prevăd disp. art. 102 (3) din D. şi nu reprezintă, aşa cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, o clauză de nulitate a deciziei de concediere.

O altă critică adusă sentinţei vizează neintroducerea în cauză a salariatului care nu a avut cunoştinţă de proces şi care nu a avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acest proces.

A mai arătat recurentul că probatoriul administrat confirmă faptul că desfiinţarea posturilor a fost efectivă şi serioasă, că la desfacerea contractului individual de muncă societatea a respectat procedura prevăzută de lege, astfel că nu se poate reţine incidenţa în cauză a disp. art. 74 Codul muncii privind nulitatea absolută a deciziei de concediere. A arătat recurenta că art. 105 din D. nu este aplicabil concedierilor individuale, motivat de faptul că formularea acestui articol

este luată din D. – art.70 - negocierile referindu-se la aplicarea acestei proceduri numai la concedierile colective.

Un ultim motiv de recurs vizează greşita acordare a tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul s-a aflat sub efectele deciziei de concediere. S-a arătat că tichetele de masă se acordă strict pentru zilele în care salariatul se află prezent la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru.

Pentru aceste considerentele, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea contestaţiei ca neântemeiată.

În recurs au fost depuse la dosar acte.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a dispoziţiilor legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 102 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi cele individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri, dispoziţii care au fost încălcate de către societatea intimată, situaţie în care soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică cu privire la nulitatea concedierii, nefiind respectate dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul muncii cu privire la procedura concedierii.

Curtea apreciază ca nefiind nefondată critica privind neintroducerea în cauză a salariatului E. D. întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, acesta a fost citat în cauză încă de la primul termen de judecată la judecata în fond, fiind citat în continuare şi în faza procesuală a recursului.

Faţă de aceste considerente, critica apare ca fiind nefondată, salariatul citat nu a formulat opunere în legătură cu acţiunea introdusă de sindicat, în condiţiile în care sindicatul, conform dispoziţiilor legale (Legea nr.146/1997) îşi poate reprezenta salariaţii în promovarea intereselor legitime în raporturile cu angajatorul.

Curtea constată, însă, că este fondat motivul de recurs cu privire la acordarea tichetelor de masă salariatului-intimat E. D., hotărârea primei instanţe fiind greşită sub acest aspect.

Conform dispoziţiilor legii speciale în materie - Legea nr.142/1998 - reactualizată, salariaţii pot beneficia de tichete de masă, numărul acestora fiind raportat la numărul de zile în care sânt prezenţi la lucru în unitate.

Or, în speţă, este de necontestat că după măsura concedierii salariatul E. D. nu a fost prezent la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă, o astfel de facilitate fiind destinată a suplini efortul fizic pe care îl depune salariatul la locul de muncă, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă.

Concluzionând, Curtea constată că sentinţa primei instanţe este nelegală în parte, în ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă, situaţie în care recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în baza art. 304 şi 312 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, sentinţa primei instanţe urmează să fie modificată în parte, sens în care se va înlătura obligarea recurentei la acordarea tichetelor de masă de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării sale efective, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei care sunt legale şi temeinice.

 

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E:

 

Admite recursul declarat de de pârâta SC N. T SA, împotriva sentinţei civile nr.1003 din 30.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu reclamantul E. D., reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte.

Modifică în parte sentinţa în sensul că înlătură obligarea recurentei la plata tichetelor de masă,

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 30 ianuarie 2008.

 

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) B. (...)

 

 

 

Grefier,

B. G.

 

 

 

 

Red.C.P.

Tehnored.A.Ţ.

3 ex./07.02.2008

dosar fond- (...)- T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

judecători fond- O. D.

  • G (...)

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑