Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 92

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2008

Preşedinte – (...) (...) (...)

Judecători – (...) (...)

(...)-B. (...)

Grefier – B. G.

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta SC N. T SA, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1004 din 30 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu reclamantul E. G, reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte,(...)-11, judeţul D.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, a amânat pronunţarea la data de 30 ianuarie 2008, când a dat următoarea hotărâre:

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a, Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte a formulat, în numele salariatului E. G, cerere de chemare în judecată a SC N. T SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să anuleze dispoziţia nr. 1851/13.07.2007, prin care salariatului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în urma desfiinţării postului de electrician din cadrul Secţiei U. de E., dispunându-se reintegrarea salariatului în funcţie şi acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi acordarea tichetelor de masă corespunzătoare, în valoare nominală.

În motivarea cererii, s-a arătat că societatea pârâtă a încălcat dispoziţiile art. 102 alin.1 din D., prin care era obligată să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută, numărul total al posturilor reduse şi structura acestora, nefiind respectate nici dispoziţiile art. 102 alin.2 din D. privind obligaţia colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale ale acestei acţiuni printr-o serie de măsuri, care au fost expres enumerate.

De asemenea, s-a susţinut că societatea a încălcat şi dispoziţiile art. 74 din Codul muncii privind conţinutul deciziei de concediere, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, deşi în această perioadă au fost făcute angajări, nu s-au respectat dispoziţiile art. 64 din Codul muncii, care stipulează că trebuie consultată şi Agenţia Teritorială de Muncă, după cum nu a fost respectată reglementarea cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă, conform art. 73 alin.3 din Codul muncii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 283 alin.1 lit.a din Codul muncii şi art. 76 din acelaşi cod.

Pârâta SC N. T SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că în contractul colectiv de muncă, la capitolul VI, este reglementată procedura concedierii colective şi nu cea a concedierii individuale, ca în speţa de faţă, procedura descrisă în capitolul VI fiind identică cu cea din Contractul Colectiv pe S. N..

S-a mai arătat că în cazul concedierilor individuale din Secţia U. de E., societatea nu a procedat la o reducere a activităţii şi nici nu a reorganizat procesul de producţie, renunţând doar la nişte posturi a căror eficienţă era foarte scăzută şi neeconomicoasă, întreţinerea secţiei fiind în continuare asigurată de salariaţii combinatului, posturile desfiinţate fiind excesive în raport cu necesităţile secţiei.

Dispoziţiile art. 102 din D. invocate de reclamant sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective, iar la negocierea contractului colectiv de muncă s-a stabilit, de comun acord cu sindicatul, ca în privinţa procedurilor legale de concediere, acestea să fie strict cele consacrate în Codul muncii, după cum rezultă din procesul verbal al şedinţei a 15-a de negociere.

Chiar şi în ipoteza că s-ar admite că această procedură se aplică şi salariaţilor concediaţi individual, pârâta a arătat că nu se pune problema nulităţii deciziei de concediere întrucât unica sancţiune aplicabilă, prevăzută de art. 102 alin.3 din D., este aceea a obligării pârâtei la plata către salariat a unei despăgubiri egale cu salariul de bază pe o perioadă de 60 zile calendaristice.

Referitor la dispoziţiile art. 74 din Codul muncii, s-a arătat că textul acestui articol, invocat de reclamant, nu este aplicabil, salariatul în cauză neregăsindu-se în niciuna din situaţiile prevăzute la lit.d, la care a făcut trimitere reclamantul, susţinându-se în continuare că unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă vacante compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională, posibilitatea de a fi redistribuit în muncă fiind analizată, negăsindu-se însă soluţii.

S-a concluzionat de către pârâtă că a respectat procedura prevăzută de lege pentru concedierea individuală, neexistând temei pentru anularea deciziei de concediere.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1004/30 octombrie 2007, dată cu opinia separată a unui asistent judiciar, T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis cererea şi a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere, dispunând reintegrarea şi acordarea drepturilor salariale şi a tichetelor de masă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia nr. 1851/13.07.2007 s-a hotărât de către pârâtă încetarea contractului individual de muncă al salariatului E. G în temeiul art. 65 din Codul muncii şi art. 56 din D., ca urmare a desfiinţării postului de electrician, fiind vorba de o concediere individuală.

S-a mai reţinut că potrivit art. 102 alin.1 din D., în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze reducere de personal ca urmare a reducerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora, iar conform art. 102 alin.2 din D., angajatorul avea obligaţia de a întreprinde în colaborare cu sindicatul măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii, textele invocate din D. fiind aplicabile atât în cazul concedierilor colective, cât şi individuale.

Susţinerea angajatorului în sensul că art. 102 alin.1 şi art. 102 alin.2 lit.a din D. sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective, iar nu şi în situaţia celor individuale nu a fost primită, arătându-se că referirea făcută de părţi în procesul verbal din 2.08.2004, cu ocazia rundei a 15-a de negocieri a D., la faptul că articolele care privesc concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii (secţiunea 1, 2 şi 3), iar secţiunea a IV-a va fi ca la ramură, conduc la concluzia că dispoziţiile privind concedierea individuală vor fi reglementate de prevederile art. 70 din CCM la nivel de ramură, dispoziţii care prevăd măsuri de protecţie ale salariaţilor identice cu cele ale art. 102 din D..

Cum pârâta nu a îndeplinit obligaţiile prevăzute în D. referitoare la concedierea individuală şi având în vedere dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul muncii, prima instanţă a admis cererea în sensul celor mai sus-arătate.

Susţinerile din cuprinsul acţiunii potrivit căreia nu s-au precizat în dispoziţia de concediere locurile de muncă disponibile, nu a fost consultată Agenţia Teritorială de Muncă D şi nu a fost respectată reglementarea cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă, au fost apreciate ca neîntemeiate pe motiv că în societate nu au existat locuri de muncă disponibile, consultarea ITM impunându-se doar în cazul concedierilor colective, neavând loc nici suspendarea contractului individual de muncă pentru a determina suspendarea termenului de preaviz.

Instanţa de fond a dispus şi acordarea tichetelor de masă corespunzătoare de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă pe motiv că sunt drepturi prevăzute de D..

Împotriva sentinţei primei instanţe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, invocând disp.art. 304¹ C.pr.civ.

Susţine recurenta că prima instanţă nu a ţinut cont de niciunul din argumentele invocate de aceasta, iar nici în sentinţă nu se regăseşte poziţia completă a societăţii faţă de litigiul în cauză.

Astfel, se arată de către recurentă, că într-adevăr, potrivit punctului său de vedere, art. 102 nu este aplicabil concedierilor individuale, motivat de faptul că formularea acestui articol este luată din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii metalurgice – art. 70, sensul şi spiritul celor negociate fiind ca procedura să vizeze numai concedierile colective, însă instanţa a omis să menţioneze în sentinţă faptul că nerespectarea art. 102 din D. nu poate duce la nulitatea deciziei de concediere individuală întrucât sancţiunea nerespectării prevederilor art. 102 alin.1 este expres prevăzută la art. 102 alin.3 lit.a din acelaşi D. 2004-2008.

Conform art. 102 alin.3 lit.a din D., susţine recurenta, în cazul în care înainte de expirarea perioadei prevăzută la alin.1 conducerea societăţii a luat măsura desfacerii contractului de muncă, urmează să se plătească celui în cauză salariul de bază avut pe durata cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi expirarea celor 60 de zile care preced curgerea termenului de preaviz, astfel că nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul în privinţa concedierilor individuale cu 60 de zile înainte nu poate duce decât la obligarea recurentei de a plăti fiecărui salariat salariul de bază pentru 60 de zile, neputându-se reţine o cauză de nulitate a deciziei de concediere.

Într-un alt motiv de recurs se susţine că salariatul ar fi trebuie să fie introdus în cauză întrucât avea posibilitatea legală de a renunţa, nedorind continuarea judecăţii, impunându-se ca salariatul să cunoască despre acest proces.

Se mai arată că s-au acordat şi compensaţii băneşti considerabile cu ocazia concedierii, iar dacă sentinţa va rămâne irevocabilă, salariatul va fi obligat să restituie aceşti bani şi chiar dacă sindicatul are dreptul de a-l reprezenta pe salariat chiar şi fără procură, cum în civil este consfinţit principiul disponibilităţii, salariatul era singurul care trebuia să hotărască cum vrea să acţioneze, susţinerile recurentei fiind sprijinite şi de opinia separată formulată de magistratul asistent.

Referitor la dispoziţiile art. 74 din Codul muncii, s-a arătat că toate criticile aduse deciziei de concediere sunt neîntemeiate întrucât dispoziţiile art. 74 lit.d fac trimitere la art. 64 din Codul muncii, care nu sunt aplicabile în speţă şi în decizie s-a stipulat că unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă vacante compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională, iar în plus, art. 74 nu sancţionează lipsa acestor elemente ale deciziei de concediere cu nulitate absolută.

Susţine recurenta că a respectat procedura prevăzută de lege pentru concedierea individuală şi nu există temei pentru anularea deciziei de concediere, desfiinţarea posturilor fiind efectivă şi serioasă, chiar la data concedierii salariatul aflându-se la dispoziţia angajatorului, la domiciliul acestuia întrucât nu i se puteau asigura condiţii pentru desfăşurarea activităţii, secţia fiind aproape oprită din lipsă de comenzi.

Referitor la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul s-a aflat sub efectele deciziei de concediere, se solicită a se avea în vedere regimul special al acordării tichetelor de masă prevăzut de Legea nr. 142/1998, acestea reprezentând o compensaţie a faptului că salariatul nu poate servi masa la domiciliu, fiind prezent la locul de muncă.

Or, în condiţiile în care în toată perioada salariatul s-a aflat la domiciliu, servind masa acasă, reparaţia bănească a prejudiciului suferit prin concediere nu trebuie să includă şi aceste drepturi, specificându-se în lege că tichetele de masă se acordă strict numai pentru zilele în care salariatul se afla prezent la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei, iar pe fond respingerea acţiunii.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, depunând la dosar, în copie, şi un proces verbal de control întocmit de ITM D, având numărul 14075/27.07.2007, precum şi concluzii scrise.

Recurenta-pârâtă a depus la rândul său, la dosar, în recurs, în copie, o cerere formulată la data de 17.01.2008, înregistrată sub nr. 1236, prin care un alt salariat al societăţii, ce a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă de reintegrare într-o cauză similară, a arătat că nu doreşte reangajarea în cadrul societăţii, ci acordarea salariului de bază conform art. 102(3) lit.a din D..

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat în limitele şi potrivit considerentelor ce urmează:

În conformitate cu dispoziţiile art.102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data concedierii salariatului E. G, în situaţia în care,unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii, ori reorganizării proceselor de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora.

De asemenea, art.102 alin.2 din C.C.M.U. statuează că în perioada prevăzută la alin.1 al art.102, respectiv de 60 de zile calendaristice înainte de începerea curgerii termenului de preaviz, administraţia este obligată să colaboreze cu sindicatul , să încerce diminuarea în plan social a efectelor impuse de situaţia creată şi să întreprindă simultan, cel puţin acţiunile expres prevăzute la lit.a – h, printre care: să identifice şi să valorifice posibilităţile de redistribuire a salariaţilor în cadrul unităţii, recalificarea în alte meserii deficitare în structura forţei de muncă existente.

Aceste prevederi ale C.C.M.U., care constituie legea părţilor conform art.236 alin.4 din Codul muncii, sunt obligatorii pentru societatea recurentă atât în cazul concedierilor colective, cât şi a celor individuale, câtă vreme nu se face nicio distincţie în cuprinsul contractului între cele două tipuri de concedieri , iar interpretarea sistematică a proceselor verbale încheiate cu ocazia rundei a noua de negociere a C.C.M.U. şi rundei a cincisprezecea de negociere, din 12.07.2004 şi 02.08.2004, conduce la această concluzie , aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă .

Dispoziţiile sus-menţionate din C.C.M.U. au fost încălcate de societatea recurentă, constatându-se şi prin procesul verbal de control nr.14075/27.07.2007 întocmit de I.T.M. D că solicitarea Sindicatului Liber Independent este total justificată având în vedere că obiecţiile făcute de acesta sunt legate nemijlocit de procedura de concediere individuală prevăzută de art.102 alin.1 din C.C.M.U., reţinându-se totodată prin acelaşi proces-verbal că ineficienţa scăzută şi neeconomicoasă a sectorului restructurat, nereducerea activităţii şi nereorganizarea procesului de producţie în cazul desfiinţării posturilor de la Secţia U. E., conform precizărilor conducerii societăţii, nu pot face obiectul unui motiv de nerespectare a art.102 din C.C.M.U., context în care soluţia primei instanţe apare ca fiind legală şi temeinică, fiind incidente dispoziţiile art.76 şi 78 din Codul muncii , a căror corectă aplicare s-a făcut în cauză

Nici critica invocată prin motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului E. G nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art.28 alin.1 din Legea sindicatelor nr.54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă , în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi , iar conform alin.2 al art.28, în exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Or, în speţa de faţă, sindicatul a acţionat în numele salariatului, ce a fost citat în cauză prin reprezentantul său. Este adevărat că textul art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 stipulează că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată , însă o atare situaţie nu poate fi reţinută în prezenta pricină, câtă vreme nu există niciun act la dosarul cauzei din care să rezulte opunerea expresă a salariatului E. G sau renunţarea la judecată a acestuia.

Neîntemeiat este şi motivul de recurs referitor la aplicarea dispoziţiilor art.74 şi 64 din Codul muncii, în condiţiile în care prin sentinţa atacată prima instanţă a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză, altele fiind argumentele care au justificat soluţia de admitere a acţiunii.

Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greşitei obligări a acesteia şi la acordarea tichetelor de masă, care, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, reprezintă o alocaţie individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.

Tichetele de masă se distribuie angajatului conform art.5 din Legea nr.142/1998, prevăzându-se la art.6 alin.1 din acest act normativ că salariatul poate utiliza lunar un număr de tichete de masă, cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate.

De asemenea, din cuprinsul prevederilor art.11 din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998, aprobate prin H.G. nr.5/1999, rezultă că angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună pentru care se face distribuirea şi nu se consideră zile lucrate perioadele în care, printre altele, salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă, fără a se face distincţia după cum este sau nu vorba de culpa acestora pentru absenţa din unitate.

În cauză, de necontestat, după concedierea salariatului E. G, acesta nu s-a prezentat la locul de muncă, astfel încât ţinând cont de dispoziţiile legale mai sus enunţate şi de scopul pentru care se acordă tichetele de masă, facilitate ce este destinată a suplini efortul pe care îl face salariatul la locul de muncă, soluţia primei instanţe, prin care societatea recurentă a fost obligată, în temeiul art.78 din Codul muncii, şi la acordarea tichetelor de masă, reţinându-se că acestea sunt drepturi prevăzute în C.C.M.U., apare ca fiind greşită.

Concluzionând, strict pentru acest din urmă considerent, Curtea priveşte recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 şi 3 Cod procedură civilă va modifica în parte sentinţa, în sensul că va înlătura obligarea recurentei pârâte la acordarea tichetelor de masă, urmând a se menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta SC N. T SA, cu sediul în Târgovişte,(...)-11, judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1004 din 30 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. G, reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte,(...)-11, judeţul D şi în consecinţă :

Modifică în parte sus-menţionata sentinţă în sensul că înlătură obligarea recurentei-pârâte la acordarea tichetelor de masă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2008.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...) (...) (...)-B. (...)

Grefier

B. G.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.3 ex/07.02.2008

V.A.P./E.R.C.

dos.fond (...) Trib.D

jud.fond O. D.

G (...)