• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1932 din data 2009-10-22
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

 

 

D E C I Z I A NR.1932

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2009

Preşedinte – (...) (...)

Judecători – (...)-(...) (...)

(...) M.

Grefier – T. Ş.

 

 

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanţii J. Ş., domiciliat în comuna E. Mari, sat U. 2, nr.370, judeţul P, U. F. (...), domiciliată în P,(...), .150H, .A, .2, .9, judeţul P, J. F., domiciliată în P,(...), .124A, .B, .38, judeţul P, U. J., domiciliat în P,(...), .25C, .A, .8, judeţul P, G E., domiciliat în P,(...), (...) .A, .2, .5, judeţul P, T. T., domiciliat în comuna E., sat Popeşti nr.75, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 1019 din 11 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. SA, cu sediul în B, Calea E. nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimata pârâtă SC E. SA B prin avocat E. M. din B a r o u l d e Avocaţi P, lipsind recurenţii reclamanţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru şi că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură cerere formulată de recurenţii-reclamanţi J. Ş., U. F.-(...), J. F., U. J., G E. şi T. T., prin care solicită să se dispună prezentarea de către intimata-pârâtă a statelor de plată aferente lunii disponibilizării efectuate în anul 2006.

Totodată, solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi actele depuse de intimată.

Avocat E. M. se opune cererii formulate de recurenţii reclamanţi, solicitarea acestora neavând relevanţă în cauză şi nu se impune acordarea unui nou termen de judecată. Declară că alte cereri nu mai are de formulat şi solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea respinge cererea formulată de recurenţii-reclamanţi J. Ş., U. F.-(...), J. F., U. J., G E. şi T. T., privind depunerea statului de plată, întrucât acesta priveşte reglementări cu caracter general şi nu personal, astfel încât să fie necesar depunerea statului de către pârâtă, iar cu privire la cererea de amânare a cauzei instanţa o respinge ca rămasă fără obiect deoarece la dosar nu a fost depusă întâmpinare din partea intimatei.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat E. M., având cuvântul pentru intimata-pârâtă SC E. SA B solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică, prima instanţă făcând o justă apreciere a probelor dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie atunci când a constatat că recurenţii reclamanţi au încasat indemnizaţiile de concediere.

 

 

C U R T E A

 

 

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a, reclamanţii J. T., U. F. (...), J. F., U. J., G E. şi T. T. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata diferenţei neachitate cu titlu de indemnizaţie de concediere, actualizată potrivit ratei inflaţiei.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că au fost salariaţii pârâtei în temeiul contractelor individuale de muncă până la data disponibilizării colective efectuată în anul 2006, deciziile privind încetarea contractelor individuale de muncă conform art.50 din CCM, salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective trebuiau să beneficieze de indemnizaţie de concediere calculată la nivelul a 15 salarii.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că termenul de prescripţie este de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, iar pe fond susţinând că acţiunea este neîntemeiată deoarece prin planul social încheiat ca urmare a procesului de reorganizare a E. SA, s-au stabilit indemnizaţiile de concediere, iar pe de altă parte sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă.

Prin sentinţa civilă nr.1019 din 11.05.2009, T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocata de pârâtă, că faţă de obiectul acţiunii termenul de prescripţie este de 3 ani prevăzut de art. 283 lit.c din Codul muncii, considerente faţă de care, a reţinut că acţiunea promovată la data de 24.11.2008 a fost formulată în cadrul termenul de prescripţie prevăzut de lege.

Ca urmare, în baza art.137 Cod pr. civilă, tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiată.

Pe fond, prima instanţă a reţinut că din înscrisurile depuse în cauză, coroborate cu raportul de expertiza întocmit de expert E. E., rezultă că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, iar în urma emiterii deciziilor nr.650, 1290, 80/2006, aceştia în urma reorganizării activităţii au fost concediaţi, indemnizaţia de concediere nu reprezenta un drept salarial, ci o despăgubire, premierea fiind supusă impozitării conform Legii nr. 571/2003.

Potrivit concluziilor aceluiaşi raport de expertiză, suma cuvenită drept despăgubire a fost corect stabilită potrivit anexei nr.1 a raportului, iar diferenţa de 16% reprezintă impozit conform art. 77 alin.1 din Legea nr. 571/2003.

Raportul de expertiză a concluzionat ca pârâta nu datorează reclamanţilor nicio sumă de bani, considerente faţă de care, în baza art.155 şi urm. din Codul muncii, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii J. T., U. F. (...), J. F., U. J., G E. şi T. T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Recurenţii au arătat că prima instanţă nu a motivat de ce a respins cererea privind plata diferenţei indemnizaţiei de concediere care rezultă din aplicarea eronată a disp.pct.4 din Planul Social şi, de asemenea, nu a motivat de ce a respins cererea cu privire la neplata indemnizaţiei de concediere prev. de art.50 alin.1 din CCM/2006.Totodată, prima instanţă nu aţinut cont de înţelesul lămurit, neîndoielnic al actelor juridice deduse judecăţii şi care prevăd cumulul celor două indemnizaţii de concediere şi nu a ţinut cont nici de clauza prev. de art.50 alin.1 şi 4 CCM/2006 şi pct.4 din Planul Social/2005.

Curtea , examinând sentinţa recurată în raport de criticile invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi prin prisma criticilor invocate şi disp. art. 3041 Cod proc.civilă constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 – 2006) în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere stabilită pe tranşe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani – 2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani – 3 salarii medii nete şi peste 15 ani – 4 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu G. E., iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăţi compensatorii mult mai substanţiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 şi 15 salarii medii brute ce urmează a fi acordate pe acelaşi criteriu al vechimii în muncă.

Plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi respectiv, plăţile compensatorii prevăzute de acesta.

Această interpretare nu numai că nu corespunde voinţei părţilor, dar ea nu respectă nici conţinutul art. 50 din CCM pe care s-a întemeiat acţiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM şi Planul Social reglementează situaţii diferite, şi anume: în primul caz sunt stabilite plăţile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plăţile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.

Că este aşa, rezultă din conţinutul alin.2 al art.50 CCM , potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

Altfel spus, plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul şi de aceea alin.4 al art. 50 stabileşte că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăţilor compensatorii pentru situaţia concedierilor colective.

Cum reclamanţii au intrat în concediere colectivă şi au încasat plăţile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu erau îndreptăţiţi să cumuleze aceste pachete financiare cu plăţile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Având în vedere şi faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu acelaşi criteriu, şi anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reţinut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.

Din actele dosarului rezultă că reclamanţii au primit indemnizaţia de concediere conform art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social, în funcţie de vechimea în E., ceea ce înseamnă că pretenţiile de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizaţii de concediere mai mare, respectiv a unei diferenţe de concediere pretins neacordată, sunt neîntemeiate cu cât la calcularea acestor indemnizaţii s-a ţinut cont de aceste dispoziţii, cu luarea în considerare a valorilor salariului mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării cu aplicarea impozitului corespunzător normelor legale în vigoare, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.

Curtea, constată astfel că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, sens în care criticile invocate nu pot fi reţinute, astfel că apreciază recursul acestor reclamanţi ca nefondat, urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 Cod proc.civilă să îl respingă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J. Ş., domiciliat în comuna E. Mari, sat U. 2, nr.370, judeţul P, U. F. (...), domiciliată în P,(...), .150H, .A, .2, .9, judeţul P, J. F., domiciliată în P,(...), .124A, .B, .38, judeţul P, U. J., domiciliat în P,(...), .25C, .A, .8, judeţul P, G E., domiciliat în P,(...), (...) .A, .2, .5, judeţul P, T. T., domiciliat în comuna E., sat Popeşti nr.75, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 1019 din 11 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. SA, cu sediul în B, Calea E. nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 octombrie 2009.

 

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) M.

 

 

GREFIER,

T. Ş.

 

 

 

 

 

 

 

red.J.

tehnored.MI

2 ex./17.11.2009

d.f(...) Trib.P

j.f.N. S. ; H. D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Emis 7 comunicări/25.11.2009

Grefier

 

 

 

 

  1. J. Ş.,

  2. U. F. (...),

  3. J. F.,

  4. U. J.,

  5. G E.,

  6. T. T.,

  7. S.C. E. SA,

Toate spetele


Sus ↑