• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. DEC.NR.257/CM din data 2009-05-12
Pronuntata de Curtea de Apel Constanta

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIA CIVILĂ NR.257/CM

Şedinţa publică din 12 Mai 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

 

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenţii reclamanţi J. B., E. N., E. U., T. B., E. T. M. B., B. B. E., V. N., H. B. F., N. N., O. E., D. E., E. G. N., O. J., T. E., O. B., E. D., J. F., O.E. T., U. O., T. N., E. N., N. O., D. F., V. M. D., S. J., E. N.A, O. B., E. H., N. N., D. E. D., D.F. N., U. J., E. M., D. N.A, E. E., E. E. N., O. E., J. N., M. O. E., R E., E. J., B. E., M. E., B. F., E. U., E. E., E. B., E. N., G. E., E. D., E. S. N., T. E., N. D., E. F., J. J., L. T., E. S. E., E. G., E. E. T., S. D., T. J., S. N., D. E., D. E., E. G U., T. E., E. G, D. E., D. N., N. J., N. D., V. N. E., N. M. B., toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Ş. E., în C,(...), (...) . 1, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 1319/14.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. „E.” S.A.–N. P. GRUP B, cu sediul în Calea E. nr. 239, sector 1 şi S.C. „E.” ZONA E.AR C, cu sediul în J. Port, E. 34, judeţul C, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru intimata pârâtă S.C. „E.” S.A. B, avocat T. E. B.a, în baza delegaţiei de substituire din 6.04.2009, depusă la dosar, lipsind celelalte părţi.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispoziţiilor art. 87 şi următoarele Cod procedură civilă.

După referatul grefierului de şedinţă:

Faţă de lipsa celorlalte părţi din dosar instanţa lasă cauza la a doua strigare.

După reluarea cauzei, se prezintă tot apărătorul intimatei pârâte şi având cuvântul susţine că nu mai are alte cereri de formulat sau excepţii de ridicat.

Instanţa luând act de declaraţia părţii prezente, acordă cuvântul asupra recursului de faţă.

Având cuvântul apărătorul intimate pârâte solicită respingerea recursului declarat de recurenţii reclamanţi, menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, fără cheltuieli de judecată.

Menţionează că în recursul declarat recurenţii reclamanţi susţin că Planul social invocat ce constituie anexă la contractul colectiv de muncă a fost completat la data de 09.01.2006 şi 13.09.2006 cu câte un addendum care explica modul de calcul al salariului mediu brut precum şi modalitatea de aplicare a planului social raportat la prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Mai arată că reclamanţii au fost concediaţi în urma reorganizării activităţii şi au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în Planul social, iar intenţia reclamanţilor care au semnat Planul social a fost de a nu fi cumulate, fapt ce rezultă din amendamentul încheiat la 13.09.2006 care a completat punctul 4 al Planului social, această voinţă fiind exprimată şi în art. 50 din contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2008.

Totodată susţine că recurenţii reclamanţii au primit indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă. Părţile nu contestă data încheierii Planului social, respectiv 21.04.2005, ce a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnării până la 31 decembrie 2010 şi s-a făcut în perspectiva reorganizării activităţii societăţii, în cadrul unui program de restructurare a societăţii considerată necesară pentru creşterea competitivităţii acesteia pe plan internaţional şi având în vedere şi externalizarea unor activităţi.

Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleaşi părţi au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizaţiei de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societăţii şi s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizaţia de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005. Prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părţile au „confirmat” faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voinţa lor comună a fost de a modifica indemnizaţiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumul cu acestea.

Punctul 4 din Planul social a fost completat şi cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizaţia de concediere va fi suportat de acesta prin reţinere din suma brută, în timp ce contribuţiile „sociale” urmau a fi suportate de angajator.

Părţile au convenit ca acest plan social să constituie anexă la contractul colectiv de muncă, însă actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexă la acesta.

În consecinţă, el nu a fost niciodată supus condiţiei înregistrării prevăzute de art.25 din Legea nr. 130/1996 şi nu a făcut obiectul unei astfel de înregistrări, iar actele adiţionale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiţiei înregistrării, iar neîndeplinirea acestei condiţii nu afectează valabilitatea şi aplicabilitatea acestora.

Pentru aceste considerente, susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul de faţă este nefondat.

 

C U R T E A :

 

Curtea, cu privire la recursul civil de faţă;

Reclamanţii J. B., E. (...), E. U., T. B., E. T. M. B., B. B. E., V. N., H. B. F., N. N., O. E., D. E., E. G. N., O. J., T. E., O. B., E. D., J. F., O.vici T., U. O., T. N., E. N., N. O., D. F., V. M. D., S. J., E. (...), O. B., E. H., N. (...), D. E. D., D.F. N., U. J., E. M., D. (...), E. E., E. E. N., O. (...), J. N., M. O. E., R E., E. J., B. E., M. E., B. F., E. U., E. E., E. B., E. (...), G. E., E. D., E. S. N., T. E., N. D., E. F., J. J., L. T., E. S. E., E. G., E. E. T., S. D., T. J., S. N., D. E., D. E., E. G U., T. (...), E. G, D. E., D. N., N. J., N. D., V. N. E., N. M. B., au declarat recurs la 11.02.2009 împotriva sentinţei civile pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În fapt :

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a sub nr(...) reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei SC E. SA la plata diferenţelor rezultate din calcularea indemnizaţiilor de concediere la valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute în contractul colectiv de muncă la data concedierii şi la plata indemnizaţiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă. S-a solicitat de asemenea reactualizarea cu indicii de inflaţie a acestor sume. Reclamanţii au solicitat şi cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei pentru fiecare (onorariu avocat).

În motivare, reclamanţii au arătat că au fost concediaţi în perioada anilor 2005 – 2008 ca urmare a desfiinţării posturilor ocupate. Aceştia au arătat că nu contestă numărul de salarii compensatorii acordate cu ocazia concedierii ci nivelul salariului mediu brut avut în vedere pentru determinarea acestor salarii. În legătură cu acest aspect s-a arătat că din cuprinsul Planului social care constituie anexă la contractul colectiv de muncă, şi face parte din acesta, rezultă că trebuie avut în vedere salariul mediu brut la nivel de unitate determinat în luna concedierii în timp ce pârâta a avut în vedere salariul mediu brut determinat pentru anul anterior concedierii.

În referire la al doilea capăt de cerere reclamanţii au arătat că societatea nu le-a acordat numărul de salarii medii nete prevăzut de art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Reclamanţii au susţinut că pârâta trebuia să le acorde cumulat cele două indemnizaţii de concediere colectivă prevăzute în Planul social respectiv contractul colectiv de muncă.

Au mai arătat reclamanţii, că obligaţia de a acorda cumulat cele două indemnizaţii rezultă din faptul că, deşi adoptat ulterior, Planul social nu exclude aplicarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă . Pe de altă parte, s-a arătat că art. 50 din contractul colectiv de muncă în forma în vigoare în anii 2005 – 2007 nu prevedea aplicarea alternativă a respectivelor indemnizaţii de concediere, abia în anul 2008 fiind inclusă în contractul colectiv de muncă o prevedere expresă în acest sens.

În drept s-au invocat: art. 65 – 67, art. 269 (1) şi (2), art. 236(4) din Codul muncii şi art. 30 şi 243 din Legea nr. 130/1996.

La cerere reclamanţii au anexat extrase din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, din Planul social, înscrisuri referitoare la data şi motivul încetării contractului individual de muncă, copii ale unor acte de identitate şi jurisprudenţă.

La data de 17.09.2008 reclamanţii au formulat o cerere de completare a acţiunii solicitând în plus faţă de cererile iniţiale şi plata dobânzii legale pentru sumele pretinse în conformitate cu art. 1088 din Codul civil, precum şi să se constate că sumele în cauză nu sunt impozabile în sensul că cererea de constatare a caracterului neimpozabil al drepturilor băneşti pretinse se întemeiază pe prevederile art. 55 al.(4) lit. j din Codul fiscal.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii. În acest sens s-a arătat că Planul social invocat, care constituie anexă la contractul colectiv de muncă a fost completat la data de 09.01.2006 şi 13.09.2006 cu câte un addendum care explica modul de calcul al salariului mediu brut precum şi modalitatea de aplicare a planului social raportat la prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă. Pârâta a susţinut că din cuprinsul acestor acte rezultă fără echivoc faptul că la stabilirea plăţilor compensatorii trebuie avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii iar nu cel din anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat. A mai arătat că oricum în anul 2005 salariul mediu brut avut în vedere era cel din 2004. Pârâta a susţinut că reclamanţii au fost concediaţi în urma reorganizării activităţii şi că au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în Planul social.

În legătură cu posibilitatea cumulării indemnizaţiei de concediere prevăzută în contractul colectiv de muncă şi cea prevăzută în Planul social, pârâta a arătat că intenţia părţilor care au semnat Planul social a fost de a nu fi cumulate, ceea ce în opinia pârâtei rezultă din amendamentul încheiat la 13.09.2006 care a completat punctul 4 al Planului social, această voinţă fiind exprimată şi în art. 50 din contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2008.

Pârâta a arătat că reclamanţii au primit indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Pârâta a anexat la întâmpinare extrase din Planul social şi din contractele colective de muncă aplicabile.

În cauză nu s-au administrat alte probatorii decât înscrisurile depuse de părţi.

Prin sentinţa civilă nr.1319/14.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...) a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii.

Analizând acţiunea formulată prin prisma susţinerilor părţilor, probatoriului administrat şi a prevederilor actelor normative incidente în cauză, Tribunalul a reţinut următoarele :

Prin prevederile art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul SC E. SA în anul 2005 s-a stabilit că la concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 10 ani două salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete”.

La alineatul 3 şi 4 al aceluiaşi articol, însă, se stabileşte că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E.” precum şi că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi”.

Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la E. B cu nr. 2643/11.05.2005.

Prevederile enunţate anterior au fost preluate ulterior şi în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2006 (înregistrat la E. B cu nr. 1054/24.02.2006) şi în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2007 (înregistrat la E. B cu nr. 923/23.02.2007).

Aceste contracte colective de muncă au fost semnate de G. E. ca reprezentant al angajaţilor.

Părţile nu contestă data încheierii Planului social, respectiv 21.04.2005.

Planul social a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnării până la 31 decembrie 2010. Încheierea Planului social s-a făcut în perspectiva reorganizării activităţii societăţii, în cadrul unui program de restructurare a societăţii considerată necesară pentru creşterea competitivităţii acesteia pe plan internaţional şi având în vedere şi externalizarea unor activităţi.

Părţile semnatare, SC E. SA şi G. E. au condiţionat efectele acestui Plan social de încheierea contractului colectiv de muncă şi au stabilit ca Planul social să constituie o anexă a acestuia.

În acest plan social, la punctul 4 s-a determinat conţinutul „pachetelor financiare” constând drepturi salariale pe care angajaţii urmau să le primească.

Aceste drepturi au fost stabilite în funcţie de vechime după cum urmează: pentru 0,5 – 5 ani vechime – 8 salarii, pentru 5-15 ani vechime – 12 salarii iar pentru mai mult de 15 ani vechime – 15 salarii. În nota care însoţeşte aceste prevederi se arată că termenul salarii” înseamnă „pentru anul 2005 salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)”.

Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleaşi părţi au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizaţiei de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societăţii şi s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizaţia de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.

În sfârşit, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părţile au „confirmat” faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voinţa lor comună a fost de a modifica indemnizaţiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumul cu acestea.

Punctul 4 din Planul social a fost completat şi cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizaţia de concediere va fi suportat de acesta prin reţinere din suma brută, în timp ce contribuţiile „sociale” urmau a fi suportate de angajator.

Este adevărat că exprimarea folosită în textele enunţate anterior, atât din contractul colectiv de muncă cât şi din Planul social este una defectuoasă şi neclară, fapt care de altfel a impus clarificările ulterioare.

Totuşi, coroborând prevederile din contractul colectiv de muncă cu prevederile din Planul social şi cu prevederile legale aplicabile, rezultă voinţa reală a părţilor, singura care trebuie avută în vedere.

Astfel, în cuprinsul art. 50 al.1 din contractele colective de muncă aplicabile în anii 2005, 2006 şi 2007, s-au stabilit valori minime ale indemnizaţiei de concediere. În consecinţă, părţile au convenit ca în concret, în cazul unor concedieri colective, să se stabilească nivelul indemnizaţiei de concediere.

Aceste negocieri cu privire la nivelul indemnizaţiei de concediere rezultă, însă, că au avut loc însă în aceeaşi perioadă cu negocierea contractului colectiv de muncă pentru anul 2005 (aşa cum rezultă din datele indicate anterior) iar faptul că aplicarea planului social a fost condiţionată de încheierea contractului colectiv de muncă conduce la concluzia că acest plan social a fost negociat şi semnat ca o garanţie oferită de angajator angajaţilor, în vederea semnării contractului colectiv de muncă.

Părţile au convenit ca acest plan social să constituie anexă la contractul colectiv de muncă însă actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexă la acesta. Rezultă astfel că această prevedere din Planul social a constituit doar un angajament al părţilor de a include acest plan ca anexă în contractul colectiv de muncă. Aceasta rezultă şi din formularea folosită „acest plan va constitui o anexă” . Totuşi, în cuprinsul art. 50 din contractul colectiv de muncă, deşi se face referire la un plan social, acesta nu este individualizat (prin data încheierii) şi nu se indică faptul că Planul social semnat în 21.04.2005 ar constitui anexă şi parte integrantă din acest contract colectiv de muncă . Părţile nu au indicat nici un alt text din contractele colective de muncă cu un asemenea conţinut.

A rezultat astfel că în mod formal, acest Plan social nu a constituit niciodată anexă la contractul colectiv de muncă .

În legătură cu aplicabilitatea sa, deşi se indică faptul că este valabil de la data semnării, având în vedere că este condiţionată de încheierea contractului colectiv de muncă, rezultă că Planul social s-a aplicat de la aceeaşi dată ca şi contractul colectiv de muncă.

Având în vedere cele expuse anterior, inclusiv cu privire la data de la care devine aplicabil, acest Plan social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicării prevederilor art. 50 al. 3 şi 4 din contractul colectiv de muncă.

El cuprindea rezultatul negocierilor dintre părţi cu privire la cuantumul indemnizaţiilor de concediere la care salariaţii aveau dreptul în conformitate cu art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă.

Faptul că negocierile au avut loc în acelaşi timp cu negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă sau anterior încheierii acestuia, dar părţile au înţeles să îl aplice în continuare şi în perioada de aplicabilitate a noilor contracte colective de muncă nu schimbă natura acestui act juridic, întrucât nu există nici o prevedere legală sau contractuală care să interzică o astfel de modalitate de negociere sau aplicarea în continuare a acestei înţelegeri, dacă părţile o consideră favorabilă.

Din cele expuse anterior rezultă că Planul social nu a acordat prin stabilirea pachetelor financiare în caz de concediere noi drepturi în favoarea angajaţilor ci a stabilit nivelul indemnizaţiilor prevăzute de art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile alin. 3 şi 4 al aceluiaşi articol care impuneau negocierea acestor indemnizaţii, în condiţiile în care alineatul 1 stabilea numai un nivel minim al indemnizaţiei.

Ca urmare, aceste drepturi nu se pot în nici un caz cumula.

Această concluzie rezultă astfel cum s-a arătat indiferent de conţinutul actelor adiţionale încheiate ulterior de părţi care însă confirmă această interpretare (aşa cum s-a arătat, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părţile au „confirmat” faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voinţa lor comună a fost de a modifica indemnizaţiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumula cu acestea).

Faptul că în Planul social s-a stabilit raportarea la salariul brut şi nu la cel net nu are nici o relevanţă, singura obligaţie a angajatorului fiind să nu stabilească indemnizaţia la un nivel mai mic decât cel prevăzut de art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă, indiferent de modul de calcul.

Având în vedere faptul că numărul salariilor stabilite în Planul social este semnificativ mai mare decât cel stabilit în contractul colectiv de muncă, apare ca evident că indemnizaţia de concediere stabilită în Planul social nu putea fi mai mică decât cea stabilită în contractul colectiv de muncă, chiar dacă se raportează la salariul brut, mai ales în condiţiile în care cuantumul salariului brut este mai mare decât cuantumul salariului net.

În ceea ce priveşte raportarea la salariul mediu al anului precedent sau al anului în care are loc concedierea, trebuie avut în vedere mai întâi că şi această chestiune este o problemă care ţine de modul de calcul al indemnizaţiei de concediere, supusă unei singure condiţii şi anume de a fi respectat nivelul minim stabilit de contractul colectiv de muncă.

În contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 şi 2007, exprimarea din al.1 al art. 50 este defectuoasă şi nu se indică perioada pentru care se determină salariul mediu.

Întrucât alin.4 face însă trimitere la un plan social însuşit de părţi şi unicul Plan social invocat de părţi este cel din 21.04.2005, aplicabil pentru motivele expuse anterior în perioada 2005 – 2007, rezultă că raportat la acesta trebuie stabilit modul de calcul al indemnizaţiei de concediere.

În forma iniţială a Planului social, se foloseşte de asemenea o exprimare defectuoasă, care nu respectă rigoarea unei formulări juridice, însă rezultă totuşi că pentru anul 2005 salariul mediu brut la nivel de unitate va fi determinat pe baza celor plătite în 2004.

În continuare, exprimarea din nota de la punctul 4 din Planul social referitoare la salariul mediu brut care va fi utilizat în anii următori (deci începând cu anul 2006) este lipsită de înţeles, însă Tribunalul consideră că nu este cazul a lămuri această exprimare, întrucât, astfel cum s-a arătat, prin amendamentul din 09.01.2006, aceleaşi părţi au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizaţiei de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societăţii şi s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizaţia de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.

Acest amendament a fost încheiat anterior notificării măsurilor de concediere colectivă (notificare înregistrată la ITM B sub nr. 27776/30.08.2006 şi la G. E. sub nr. 1752/30.08.2006).

Referitor la aplicabilitatea acestui amendament, trebuie avut în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în realitate Planul social nu a constituit niciodată o anexă, cu statut de parte integrantă, din contractele colective de muncă, aceasta fiind doar o intenţie neconcretizată a părţilor.

De asemenea, aşa cum s-a arătat, acest Plan social a constituit numai un acord al părţilor cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art. 50 din contractele colective de muncă.

În consecinţă, el nu a fost niciodată supus condiţiei înregistrării prevăzute de art.25 din Legea nr. 130/1996 şi nu a făcut obiectul unei astfel de înregistrări.

În consecinţă, actele adiţionale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiţiei înregistrării, iar neîndeplinirea acestei condiţii nu afectează valabilitatea şi aplicabilitatea acestora.

Reclamanţii nu contestă că au beneficiat de indemnizaţiile de concediere stabilite în cuantumul prevăzut de planul social prin raportare la salariul brut din anul următor.

Concluzionând faţă de cele expuse anterior, Tribunalul consideră că pârâta a acordat reclamanţilor în mod corect indemnizaţia de concediere şi că aceştia nu erau îndreptăţiţi şi la plata altor drepturi băneşti.

Ca urmare primele două capete de cerere au fost respinse.

În consecinţă, şi restul capetelor de cerere, privind plata dobânzii legale, reactualizarea cu rata inflaţiei şi constatarea că sumele sunt neimpozabile, având caracter accesoriu au fost respinse ca nefondate.

În raport de prevederile art. 274 Cod.pr.civ. nu au putut fi acordate nici cheltuieli de judecată.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele :

Au învederat că au fost concediaţi la sfârşitul anilor 2005, 2006, 2007 şi în cursul anului 2008 de la SC E. – E.ar, ca urmare a desfiinţării porturilor.

Unitatea a calculat indemnizaţiile de concediere colectivă luând în calcul nivelul salariului mediu brut pe anul precedent în loc de valoarea salariului mediu brut, astfel cum era majorat la data concedierii.

Planul social – versiunea finală 21.04.2005 (a fost condiţionat de încheierea contractului colectiv de muncă, iar primul act adiţional este cel înregistrat sub nr.2643/11.05.2005, în care, la art.50(4) se menţionează Planul social pentru prima dată. Pe de altă parte, la punctul 1 din Planul social, s-a prevăzut că el constituie o anexă la CCM E. şi este valabil până la 31.12.2010.

În concluzie, Planul social a fost legal înregistrat prin actul adiţional nr.2643/11.05.2005 la Direcţia de Muncă B. Este întemeiat pe art.69 Codul muncii, normă imperativă în favoarea salariaţilor. Planul social este menţionat şi în anii ulteriori la art.50(4) în actele adiţionale înregistrate sub nr. 1054/2006, 923/2007 şi 1090/2008, astfel constituind anexă la CCM.

Prin amendamentul din 9.01.2006, pct.4 din Planul social, a fost modificat în sensul că salariul mediu brut nu va fi cel de la data concedierii.

Amendamentul este lipsit de efecte modificatoare deoarece nu a fost înregistrat la Direcţia de muncă, cu ocazia înregistrării actului adiţional pe anul în curs nr.1054/24.02.2006, precum Planul social pe care intenţionează să-l modifice.

Dar, chiar dacă nu ar fi fost necesară înregistrarea amendamentului, acesta este nul pentru că nu a fost semnat potrivit art.14 lit.a din Legea nr.130/1996 de consiliul de administraţie al E., ca reprezentant al patronatului, ci numai de preşedintele consiliului de administraţie al E., iar liberul sindical nu a prezentat o împuternicire în acest sens de la organul executiv colectiv central al sindicatului.

Art.50(2)CCM E., legal înregistrat şi nemodificat în termenul de prescripţie, prevede în toţi anii că în cazul concedierilor colective se va utiliza aceeaşi formulă de calcul, adică funcţie de data concedierii, ca unic criteriu ce poate fi avut în vedere din analiza acestui text.

Concluzia primei instanţe, cum că, Planul social este un acord paralel şi prealabil cu contractul colectiv de muncă, este ilegală şi ilogică pentru că nu se pot modifica printr-un act exterior clauze CCM – art.50 – de o importanţă maximă precum concedierea colectivă.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente :

Art.69(1) din Codul muncii dispune :

„În cazul în care angajatorii intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultării cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.

În cauză s-a adoptat la data de 21.04.2005 un Plan social care reprezintă un acord al părţilor cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art.50 din contractele colective de muncă.

În aceste condiţii el nu este supus condiţiei înregistrării prev. de art.25 din Legea nr.130/1996.

Drept urmare, nici actele adiţionale prin care s-au clarificat ori s-au modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiţiei înregistrării, iar neîndeplinirea acestor condiţii nu afectează valabilitatea şi aplicabilitatea acestora.

Încheierea Planului social s-a făcut în perspectiva reorganizării societăţii, iar efectele acestuia au fost condiţionate de încheierea contractului colectiv de muncă.

Prin amendamentul din 9.01.2006 părţile semnatare au modificat pct.4 din planul social, în sensul că indemnizaţia de concediere urma să se calculeze prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societăţii, respectiv la cel din anul 2005 pentru concedierile din 2006.

Critica referitoare la necesitatea amendamentului din perspectiva disp. art.14 lit.a din Legea nr.130/1996 nu poate fi primită întrucât acesta cuprinde prevederi referitoare la părţile contractului colectiv de muncă, iar în referire la „patronat la nivel de unitate”, se arată că „acesta este reprezentat de organul de conducere stabilit prin lege, statut ori regulamentul de funcţionare”, nefiind probat că preşedintele consiliului de administraţie nu ar avea calitatea de organ de conducere.

Cât priveşte lipsa împuternicirii liderului sindicat trebuie arătat că art.69 din Codul muncii instituie obligaţia generală de consultare în cazul concedierilor colective, obligaţie care a fost respectată nefiind impusă cerinţa vreunui mandat special în acest scop.

La 13.09.2006 s-a încheiat un nou amendament prin care s-a prevăzut că redactarea punctului 4 este voinţa comună a semnatarilor în privinţa calculării indemnizaţiei de concediere prev. de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a se cumula cele două indemnizaţii.

De altfel, din analiza dispoziţiilor cuprinse în art.50(3) care s-au menţinut în aceeaşi formă în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008, se arată în mod expres că „valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

D. art.50 alin.3 şi 4 s-a făcut prin Planul social.

Trebuie de asemenea arătat că la baza deciziilor de concediere pentru fiecare dintre reclamanţi au fost menţionate prevederile Planului social (art.6), iar aceste decizii de concediere nu au fost contestate de nici unul dintre reclamanţi.

În mod corect a statuat T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a că intimata pârâtă a acordat indemnizaţia de concediere prin raportare la planul social şi că nu se justifică acordarea cumulată a pachetelor financiare prevăzute de art.50 din contractul colectiv de muncă şi prin planul social.

Nu trebuie omis nici faptul că indemnizaţiile de concediere în modalitatea în care au fost concretizate în planul social, în lumina art.50 din contractul colectiv de muncă, sunt superioare din punct de vedere al cuantumului, precum şi faptul că acestea au fost achitate cu ocazia concedierii, aspect consemnat şi în deciziile de concediere şi necontestat de către fiecare din reclamanţi.

Iată deci că, în mod just a concluzionat T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, că Planul social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicării prevederilor art.50 alin.3 şi 4 din contractul colectiv de muncă, el cuprinzând rezultatul negocierilor dintre părţi cu privire la cuantumul indemnizaţiilor de concediere la care salariaţii aveau dreptul în conformitate cu art.50(1) din C.C.M. şi chiar dacă menţiunile din contractele colective de muncă pe anii 2005, 20006, 2007 sunt oarecum defectuoase, ele au fost explicitate atât prin Planul social, cât şi prin amendamentele acestuia din 9.01.2006 respectiv 13.09.2006.

Pe cale de consecinţă, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, în baza art.312 Cod pr.civilă, însuşindu-şi în totalitate considerentele sentinţei civile atacate.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenţii reclamanţi J. B., E. N., E. U., T. B., E. T. M. B., B. B. E., V. N., H. B. F., N. N., O. E., D. E., E. G. N., O. J., T. E., O. B., E. D., J. F., O.E. T., U. O., T. N., E. N., N. O., D. F., V. M. D., S. J., E. N.A, O. B., E. H., N. N., D. E. D., D.F. N., U. J., E. M., D. N.A, E. E., E. E. N., O. E., J. N., M. O. E., R E., E. J., B. E., M. E., B. F., E. U., E. E., E. B., E. N., G. E., E. D., E. S. N., T. E., N. D., E. F., J. J., L. T., E. S. E., E. G., E. E. T., S. D., T. J., S. N., D. E., D. E., E. G U., T. E., E. G, D. E., D. N., N. J., N. D., V. N. E., N. M. B., toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Ş. E., în C,(...), (...) . 1, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 1319/14.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. „E.” S.A.–N. P. GRUP B, cu sediul în Calea E. nr. 239, sector 1 şi S.C. „E.” ZONA E.AR C, cu sediul în J. Port, E. 34, judeţul C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

 

(...) (...)

 

 

 

Grefier,

(...) (...)

 

Jud.fond : S.T./R.B.

Red.dec.Jud.M.(...)/15.05.2009

Tehnored.gref.RD/2ex./19.05.2009

Toate spetele


Sus ↑