Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.161/CM

Şedinţa publică de la 11 Martie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă şi asigurări sociale

Preşedinte - (...) (...)

Judecător - (...) (...)

Judecător - (...) (...)

Grefier - (...) (...)

Pe rol, soluţionarea recursului civil declarat de recurentul - reclamant B. G., domiciliat în T,(...), (...) Sc.A, .11, judeţul T, împotriva sentinţei civile nr.1997/07.11.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. C.R.P.O. S.A. PRIN LICHIDATOR SP "E. & ASOCIAŢII" S.P.R.L. B, cu sediul în B, str. (...) Nord, .2., parter, .3, judeţul B, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru intimata – pârâtă S.C. C.R.P.O. S.A. PRIN LICHIDATOR SP "E. & ASOCIAŢII" S.P.R.L. B, avocat D. E., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 8/12.02.2008, lipsind recurentul – reclamant B. G..

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 şi urm.C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru.

Apărătorul intimatei – pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat, acte de depus în cauză.

Curtea, luând act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau acte de depus în cauză, declară încheiate dezbaterile şi acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul intimatei – pârâte, având cuvântul solicită respingerea recursului, menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

Precizează reprezentantul intimatei – pârâte că adresa prin care contestatorul era anunţat că i se va desface contractul de muncă, fiind un act administrativ, nu poate fi considerată drept o decizie de desfacere a contractului de muncă. În conformitate cu disp.art. 65 Codul muncii concedierea se produce datorită unor motive neimputabile salariatului, căruia i se acordă un preaviz de minim 15 zile. Consideră că această comunicare nu poate fi contestată pe linia dreptului muncii ci pe calea contenciosului – administrativ.

INSTANŢA

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea formulată la T r i b u n a l u l T u l c e a contestatorul B. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. D. S.A. T prin lichidator S.P. „E. & Asociaţii S.P.R.L. B anularea deciziei de concediere ca netemeinică şi nelegală, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care a fost lipsit pe perioada concedierii, reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii actului de concediere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că În motivare, contestatorul a arătat că, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât conţinutul acesteia nu este conform cu prevederile din Codul muncii.

Decizia de concediere este nelegală, întrucât angajatorul a ignorat faptul că, contestatorul este printre reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale Sindicatului Liber al N. T, având funcţia de cenzor, conform sentinţei civile nr.844 din 29.02.1996, irevocabilă, pronunţată de J u d e c ă t o r i a T u l c e a în dosarul nr.1187/1976.

Decizia de concediere, astfel cum a fost emisă de către angajator, este nelegală, întrucât la data expirării termenului de preaviz acordat de către angajator, contestatorul se afla în concediu medical, fapt atestat cu certificat de concediu medical, împrejurare despre care angajatorul a luat cunoştinţă în timp util pentru a-şi putea, eventual, modifica decizia;

Angajatorul S.C. D. S.A.T – prin lichidatorul SP „E. & Asociaţii” T. B, fiind sub procedura legii nr.85/2006, privind insolvenţa comercială, în conformitate cu atribuţiile prevăzute la art.25, pct.k”, ar fi trebuit, în primul rând, să sesizeze, în Raportul lunar, judecătorului sindic problema „desfiinţării locului de muncă” al contestatorului.

Deşi angajatorul arată că beneficiază de dreptul la un preaviz de 20 de zile lucrătoare şi”, de o compensaţie în valoare de un salariu de bază net lunar, totuşi sumele cuvenite nu i-au fost achitate, contestatorul nesemnând vreun stat de plată şi neprimind nici în contul bancar personal, indicat angajatorului, suma de bani corespunzătoare preavizului şi compensaţiei.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr.1997/7 noiembrie 2007 T r i b u n a l u l T u l c e a a respins acţiunea formulată de contestatorul B. G. în contradictoriu cu intimata S.C.,,C.R.P.O.’’S.A. prin lichidator SP,,E. & B..P.R.L

A obligat contestatorul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

În motivarea hotărârii prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin contestaţie contestatorul a precizat că înţelege să conteste decizia de concediere emisă de intimată şi comunicată prin scrisoarea recomandată nr.5417/16.08.2007.

În şedinţa din data de 7 nov.2007, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei.

Analizând contestaţia prin prisma excepţiei invocate, instanţa va reţine următoarele:

Aşa după cum a precizat contestatorul şi prin contestaţie, dar şi în şedinţa din data de 7 nov.2007, actul pe care înţelege să îl conteste este cel comunicat prin scrisoarea recomandată nr.5417/16.08.2007.

Analizând actele dosarului, instanţa constată că actul contestat este de fapt notificarea emisă de intimată, prin care contestatorul este notificat că, începând cu data de 13.08.2007 se află în preaviz de 20 zile lucrătoare, urmare a desfiinţării locului de muncă, urmând ca la expirarea preavizului să îi înceteze contractul individual de muncă, conform art.65 din C.muncii.

Prin notificarea mai sus precizată, intimata nu a dispus concedierea propriu zisă a contestatorului prin decizia scrisă, ci doar l-a notificat cu privire la aceea că se află în perioada de preaviz, urmând ca la finalizarea acesteia să îi înceteze contractul de muncă.

Potrivit legislaţiei m uncii, atunci când se dispune concedierea salariatului, angajatorul are obligaţia să emită o decizie scrisă în acest sens sau o dispoziţie, care trebuie să conţină în mod obligatoriu, după caz, elementele prevăzute la art.74 sau 268 alin.2 din C.muncii, acesta fiind singurul act prin care se poate dispune concedierea care îşi produce efectele de la data comunicării ei salariatului şi care poate fi analizat de instanţă spre a se putea stabili legalitatea şi temeinicia sa, în termenul prevăzut de lege.

Aşa fiind, instanţa urmează a constata că nu prin notificarea contestată i-a fost desfăcut contractul de muncă contestatorului.

De altfel, în şedinţa din data de 7 nov.2007, intimata a depus la dosar actul care a dispus cu privire la concedierea contestatorului, respectiv decizia nr.172/10.09.2007 şi pe care contestatorul a precizat dealtfel în aceeaşi şedinţă că a şi contestat-o, contestaţie ce face obiectul unei alte cauze.

În aceste condiţii, instanţa urmează a admite excepţia inadmisibilităţii, respingând acţiunea ca inadmisibilă.

Având în vedere că în cauză, intimata a efectuat cheltuieli de judecată, conform ordinului de plată din 24 oct.2007 şi faţă de prevederile art.274 C.proc.civ., urmează a obliga contestatorul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul B. G..

În motivarea recursului a arătat că hotărârea primei instanţe este motivată contradictoriu în raport cu actele aflate la dosar, fără să se observe succesiunea acestora în timp şi faptul că a arătat că litigiul priveşte neacordarea drepturilor salariale de preavizare.

Lichidatorul nu a probat împrejurarea că i-a acordat drepturile salariale corespunzătoare preavizului.

Instanţa nu a motivat pentru ce a respins cererea de conexare cu contestaţia formulată ulterior împotriva deciziei nr.172/10.09.2007.

Instanţa nu a analizat fondul contestaţiei insistând nelegal pe elementele de nuanţă de exprimare, deşi probele demonstrau că ne aflăm într-un conflict de drepturi salariale neacordate.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.

Prin cererea formulată la instanţa de fond contestatorul a arătat în mod clar că solicită anularea deciziei de concediere comunicată prin scrisoarea recomandată nr. 5417/16.08.2007, obligarea intimatei la reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada concedierii cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, contestatorul nu şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea formulată acesta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata preavizului.

Prin urmare, prima instanţă, respectând principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, s-a pronunţat în limitele sesizării, arătând în mod clar considerentele pe care şi-a întemeiat soluţia. Contestatorul a fost în eroare şi a crezut că decizia comunicată prin scrisoarea recomandată nr. 5417/16.08.2007 este o decizie de concediere, în realitate era o adresă de preaviz.

Intimata a depus la dosarul de fond actul prin care s-a dispus cu privire la concedierea contestatorului, respectiv decizia nr.172/10.09.2007, pe care contestatorul a contestat-o şi care face obiectul unui alt dosar.

În mod corect prima instanţă a respins cererea de conexare a celor două dosare, având în vedere faptul că acestea aveau un obiect diferit, precum şi stadiul procesual diferit al acestora.

Având în vedere dispoziţiile art. 268 al.5 Codul muncii potrivit cărora:” decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente….”, precum şi faptul că recurentul contestator a formulat din eroare contestaţia împotriva adresei de preaviz, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Soluţionând cauza pe excepţie, prima instanţă nu putea să mai analizeze fondul cauzei.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat şi a menţinut sentinţa recurată ca legală şi temeinică.

Potrivit art.274 C.pr.civ. Curtea a obligat recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurentul - reclamant B. G., domiciliat în T,(...), (...) Sc.A, .11, judeţul T, împotriva sentinţei civile nr.1997/07.11.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. C.R.P.O. S.A. PRIN LICHIDATOR SP "E. & ASOCIAŢII" S.P.R.L. B, cu sediul în B, str. (...) Nord, .2., parter, .3, judeţul B, ca nefondat.

Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2008.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond: C.D.B.;D.O.

Red.dec.-jud.J.(...)/09.04.2008

U. – gref. C.(...)

11.04.2008/2 ex.