• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1936 din data 2009-11-27
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ

ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

Decizia civilă nr.1936

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

 

Preşedinte: (...) (...)

Judecător : (...) (...)

Judecător :(...) (...)

Grefier :(...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. H. împotriva sentinţei civile nr.1598/17.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâtul S.C. E. Media G. SRL, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă mandatara reclamantei T. G., pentru intimată avocat C E..

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond asupra recursului.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

 

CURTEA

 

În deliberare, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1598/17.06.2009 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l T i m i ş a respins acţiunea formulată de reclamanta M. H. împotriva pârâtei SC E. MEDIA G. SRL T, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.64/18.08.2008 şi reîncadrarea acesteia în postul deţinut anterior, cu plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale precum şi daune morale de 2.000 EURO.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a arătat că decizia de desfacere a contractului de muncă nr.64/18.08.2008 nu întruneşte forma cerută de art.74 Codul muncii, nefiind menţionată în cuprinsul acesteia durata preavizului prev. de art.74 lit.b întrucât formularea deciziei şi expedierea ei la o adresă, fără a se insera efectiv durata preavizului nu respectă exigenţele dispoziţiei legale arătate, iar sancţiunea prev.de art.76 Codul muncii pentru nerespectarea procedurilor este nulitatea absolută.

Reclamanta a a mai susţinut că adresa prin care i s-a comunicat preavizul şi durata acestuia este redactată şi comunicată în aceeaşi zi cu comunicarea şi redactarea deciziei de concediere şi în plus, pe fond, postul din care a fost concediată nu a fost real şi efectiv desfiinţa, acesta existând în continuare, iar un alt angajat al pârâtei a fot delegat să îl ocupe. În acest context, a arătat că reducerea unor posturi nu se poate face arbitrar, ci doar dacă are o cauză reală şi serioasă, iar la o astfel de concluzie se poate ajunge doar în urma unei analize competente şi serioase.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, invocând în acest sens excepţia lipsei de obiect precum şi a celei a lipsei interesului reclamantei, câtă vreme decizia contestată cu nr.64/18.08.2008 a fost revocată prin decizia nr.74/21.08.2008, revocarea fiind determinată de o eroare de redactare, astfel că actul juridic atacat în instanţă se priveşte a fi inexistent.

În plus, chiar şi decizia nr.64/18.08.2008 a fost întocmită cu respectarea prev. art.74 Codul muncii, aceasta fiind emisă pe baza adresei nr.60/18.08.2008, care face parte integrantă din decizia de concediere şi care cuprinde menţiunea preavizului prev. de art.74 alin.1 lit.b Codul muncii.

Pe fondul chestiunii, pârâta a susţinut că decizia de concediere a fost determinată de desfiinţarea locului de muncă ala acesteia, ca urmare a dificultăţilor economice şi reorganizarea activităţii firmei, desfiinţarea postului fiind efectivă , aşa cum rezultă şi din organigrama societăţii, întocmită imediat după concediere. Astfel, locul de muncă al reclamantei a fost desfiinţat real şi efectiv, ca urmare a desfiinţării întregului departament de producţie, inclusiv a tuturor celor 3 secţii: de montaj, tipar şi legătorie, din data de 1 august 2008 pârâta decizând încetarea activităţii de tipărire din cadrul Departamentului de producţie, consecutiv ivirii unor probleme cu închirierea spaţiului de producţie şi cu lipsa profitului.

În privinţa daunelor morale, pârâtul a indicat disp.art.269 Codul muncii, care fundamentează eventuala răspunderea materială, patrimonială a angajatorului faţă de salariat, care este de natură contractuală şi astfel, este exclusă răspunderea suplimentară, concretizată prin pretinderea şi a unor daune morale.

În urma analizării probatoriului administrat, tribunalul a constatat că între părţi s-au derulat raporturi juridice de muncă, reclamanta ocupând funcţia de şef producţie în cadrul departamentului de producţie al firmei pârâte, astfel cum o atestă organigrama societăţii.

Prin decizia nr.64/18.08.2008 s-a dispus de către angajator încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cu începere de la data de 09.09.2008, în temeiul disp.art.65 Codul muncii, motivat de desfiinţarea locului de muncă al angajatei, ca efect al dificultăţilor economice cu care se confruntă firma angajatoare.

În cuprinsul deciziei de concediere, angajatorul a menţionat că prin adresa nr.60/18.08.2008 i-a fost comunicată reclamantei durata preavizului, potrivit art.73 Codul muncii precum şi indemnizaţia de concediere, alături de programul de muncă din perioada preavizului.

Instanţa de fond a mai constatat că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de contestarea deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, aşa cum a specificat şi reiterat expres reclamanta la termenul de judecată din 17.06.2009, atât prin invocarea unor vicii de formă ale acestei decizii, constând în neprecizarea duratei preavizului, cât şi în vicii de fond, dat fiind că susţine că desfiinţarea postului ocupat de domnia sa nu a fost una efectivă şi nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă, conform cu disp.art.65 alin.2 Codul muncii.

S-a constatat în acest context că la interval de trei zile de la data emiterii deciziei de concediere, respectiv la data de 21.08.2008, societatea pârâtă a emis o nouă decizie cu nr.74/21.08.2008, prin care a dispus anularea unui număr de şapte decizii de concediere, între care şi cea a reclamantei, contestată în prezenta cauză, pe motivul indicării unei date greşite la întocmirea acestor decizii. Urmare a acestui fapt, s-a procedat la emiterea unei noi decizii de concediere a reclamantei, având nr.87/09.09.2008, decizie care reiterează conţinutul deciziei revocate de angajator, cu nr.64/18.08.2008.

Tribunalul a mai constatat că, deşi s-a făcut dovada că reclamantei i-a fost comunicată şi această ultimă deciziei de concediere nr. 87/09.09.2008, cu respectarea disp.art.268 alin.4 Codul muncii, reclamanta nu a semnat de primire, susţinând că a luat cunoştinţă despre existenţa acestei noi decizii abia în instanţă şi totodată, a precizat că nu înţelege să conteste cea din urmă decizie în cadrul procesului pendinte.

În acest context, tribunalul a constatat că decizia iniţială de concediere nr.64/18.08.2008 nu se mai află în fiinţă, fiind revocată prin decizia ulterioară nr.74/21.08.2008, care mai apoi a emis o nouă decizie de concediere cu nr.87/09.09.2008 şi, deşi reclamanta a luat la cunoştinţă - pendinte de prezentul proces – de noua decizie de concediere, însă nu a înţeles să o conteste şi pe aceasta, astfel că excepţia lipsei de obiect a acţiunii/contestaţiei se găseşte a fi întemeiată.

Atâta vreme cât prima decizie de concediere nu mai este în fiinţă, ea nu poate produce efecte juridice, ca urmare a revocării de către angajator şi o eventuală constatare a nulităţii acesteia nu se mai justifică, neavând niciun folos practic, nici măcar pentru reclamantă întrucât ceea ce generează efecte juridice este noua decizie de concediere nr.87/09.09.2008.

Pe fond, tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantei este şi neîntemeiată deoarece, deşi este de necontestat că art.74 Codul muncii prevede expres conţinutul obligatoriu al deciziei de concediere, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, între care şi durata preavizului, se constată că decizia de concediere nr.64/18.08.2008 face trimitere în privinţa duratei preavizului la disp.art.73 Codul muncii, iar acest text dispune că durata preavizului nu poate fi mai mică de 15 zile lucrătoare. Mai apoi, corelând norma legală cu adresa nr.60 din aceeaşi – 18.08.2008, identică cu data emiterii deciziei de concediere, ambele comunicate reclamantei, rezultă clar că durata legală a preavizului de 15 zile lucrătoare a fost evidenţiată şi în decizia de concediere, chiar dacă exclusiv prin trimitere la textul de lege incident şi astfel, susţinerea reclamantei nu poate fi primită, dat fiind că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii.

Instanţa de fond a mai adăugat că, în egală măsură nu se susţin afirmaţiile reclamantei în sensul că desfiinţarea postului ocupat de ea a fost fictivă şi nu a fost una reală şi serioasă, cum pretinde imperativ textul art.65 alin.2 Codul muncii, câtă vreme pârâta a dovedit atât prin decizia asociaţilor firmei (fila 21 dosar fond), cât şi prin organigramele depuse (filele 22-23 dosar fond) precum şi a restului deciziilor de concediere (filele 24-27 dosar) că s-a procedat la desfiinţarea efectivă a întregului departament de producţie din cadrul societăţii, determinat de existenţa unor dificultăţi legate de închirierea spaţiului de producţie, asociată cu problema lipsei de profit.

Deşi reclamanta a susţinut că pe postul său a fost angajată o altă persoană, cât şi faptul că s-a luat decizia concedierii sale datorită exprimării unor opinii legate de conduita conducerii societăţii faţă de unii salariaţi şi nu de motive obiective, ce nu ţin de persoana sa, la doar nu s-a prezentat nicio probă care să susţină aceste afirmaţii, astfel că tribunalul le-a înlăturat.

În sfârşit, s-a adăugat că în măsura în care nu a fost probată nicio conduită abuzivă ori culpabilă a societăţii pârâte în procedura de încetare a raporturilor de muncă cu reclamanta, ce s-ar putea analiza ca o faptă ilicită a angajatorului, de natură a-i atrage răspunderea contractuală, nici pretenţiile reclamantei cu privire la plata daunelor morale nu pot fi primite ca întemeiate, însă ceea ce primează în raport cu disp.art.137 C.pr.civ., se referă la constatarea că acţiunea reclamantei este lipsită de obiect.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen, reclamanta M. H., motivat în drept cu prev. art.304 pct.7, 8 şi 9 C.pr.civ., care însă nu au fost dezvoltate şi susţinute în mod separat.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că tribunalul a realizat o interpretare eronată a disp.art.74-76 Codul muncii, întrucât decizia de concediere nr.64/18.08.2008 nu prevede durata preavizului, conform art.74 lit.b şi nici oferta privind un alt loc de muncă în cadrul firmei, potrivit art.74 lit.d.

În al doilea rând, recurenta a reiterat faptul că reducerea de activitate a fost invocată doar formal de către pârâta – intimată, întrucât pe postul deţinut de reclamantă a fost delegată o altă persoană.

În sfârşit, în legătură cu reţinerea de către tribunalul a incidenţei excepţiei M. de obiect, determinată de revocarea deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, această este o apreciere eronată, câtă vreme decizia de revocare a concedierii cu nr.74/21.08.2008 nu a fost niciodată comunicată contestatoarei, despre aceasta aflând abia în timpul prezentului proces, ceea ce contravine disp.art.75 Codul muncii, aspect confirmat şi de neridicarea de către reclamantă a recomandatei expediată de angajator în luna octombrie 2008.

Pârâta – intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, însuşindu-şi integral argumentele instanţe de fond, despre care a susţinut că în mod judicios a reţinut excepţia lipsei de obiect a contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, revocată prin decizia nr.74/21.08.2008, or decizia nr.74 nu a fost niciodată contestată, după cum nu s-a contestat nici decizia de concediere ulterioară, deşi reclamanta – recurentă a luat la cunoştinţă despre acestea, cel mai târziu la data de 30.10.2008, chiar la termenul de judecată din şedinţa publică a Tribunalului, în procesul pendinte.

Curtea, analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 şi urm. C.pr.civ. rap.la art.312 şi la art.304 ind. 1 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind aplicabile disp.art.304 pct.7, 8 şi 9 C.pr.civ.

În primul rând, curtea va constata că pentru a putea deveni incidente disp.art.304 pct.8 C.pr.civ este necesar ca să supună analizei eventuală interpretare greşită de către instanţa inferioară , a unor dispoziţii contractuale (clauze contractuale) dintr-un act juridic în înţeles de negotium juris, ipoteză ce evident că nu se regăseşte în această speţă.

Prin urmare, curtea va continua să analizeze recursul reclamantei din perspectiva dispoziţiilor de modificare prev.de art.304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ. şi să analizeze în ce măsură tribunalul a constatat corect lipsa de obiect a contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, dar şi argumentele vizând fondul cauzei, respectiv efectivitatea concedierii recurentei, deşi potrivit art.137 C.pr.civ., această analiză subsecvente s-ar fi dovedit de prisos.

Din această perspectivă, curtea va constata că nu există nici un dubiu cu privire la faptul că decizia de concediere nr.64/18.08.2009 a fost revocată de către pârâtul – intimat prin decizia nr.74/21.08.2008 şi astfel, această decizie de concediere a rămas fără efecte juridice, astfel că nu există nicio raţiune pentru a fi supusă analizei de către instanţă.

Totuşi, curtea va constata în privinţa acestei decizii de concediere cu nr.64 că aceasta conţine în cuprinsul său toate elementele de formă prev. de art.73 şi 74 Codul muncii, în sensul că indică atât motivele care au determinat concedierea, cât şi referinţe la indemnizaţia de concediere precum şi la programul de lucru pe durata preavizului legal de 15 zile lucrătoare.

O dovadă în plus că această decizie cu nr.64/18.08.2008 a avut în vedere, în mod efectiv, durata preavizului rezultă cu claritate din data încetării efective a raporturilor de muncă, inserată la art.1 din decizie, indicându-se data de 09.09.2008 şi raportat la data emiterii 18.08.2008, rezultă cu certitudine că durata preavizului legal a fost luată în considerare în mod explicit, corp comun cu această decizie făcând şi adresa nr.60/18.08.2008, comunicată de asemenea reclamantei – recurente, care de asemenea face referire expresă la preaviz şi fără ca între această adresă şi decizia nr.64 din 18.08.2008 să existe vreo contradicţie.

Ï., curtea va constata că tribunalul a reţinut şi aplicat corect excepţia lipsei de obiect a contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr.64/18.08.2008, revocată prin decizia nr.74/21.08.2008, câtă vreme decizia nr.74 nu a fost niciodată contestată, după cum nu s-a contestat nici decizia de concediere ulterioară, deşi reclamanta – recurentă a luat la cunoştinţă despre acestea, cel mai târziu la data de 30.10.2008, chiar la termenul de judecată (filele 17-28 dosar fond).

Prin urmare, nu există niciun viciu de interpretare a disp.art.73 – 74 Codul muncii de către instanţa de fond, după cum se va constata că şi disp.art.65 şi urm. Codul muncii au fost interpretate corect de către tribunal, în raport cu realitatea, efectivitatea şi seriozitatea motivelor ce au determinat concedierea, nu numai a reclamantei, dar şi a altor salariaţi ai unităţii angajatoare, ca urmare a restructurării activităţii şi desfiinţarea activităţii de producţie, pârâta-intimată dovedind atât prin decizia asociaţilor firmei (fila 21- dosar fond), cât şi prin organigramele depuse (filele 22-23 dosar fond) precum şi a restului deciziilor de concediere (filele 24-27 dosar fond) că s-a procedat la desfiinţarea efectivă a întregului departament de producţie din cadrul societăţii, determinat de existenţa unor dificultăţi legate de închirierea spaţiului de producţie, asociată cu problema lipsei de profit.

Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. rap.la art.304 ind.1 şi la art.304 pct.7,8 şi 9 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta M. H. împotriva sentinţei civile nr.1598/17.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...).

Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât intimata – pârâtă nu a depus dovezi privind efectuarea unor cheltuieli de judecată în prezentul recurs.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta M. H. împotriva sentinţei civile nr.1598/17.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...).

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunţată în şedinţă publică azi 27 noiembrie 2009

 

Preşedinte Judecător Judecător

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

Grefier

(...) (...)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red.C.(...)/7.01.2010

Tehnored.DR/13.01.2010

2 ex.

Prima instanţă – Trib.T

Judecători D. E.; S. D.

Toate spetele


Sus ↑