• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 975 din data 2009-10-16
Pronuntata de Curtea de Apel Iasi
Numar dosar

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr. 975

Şedinţa publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

 

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de

recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1195 din 19 VI 2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimat fiind E. O. T..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat E. N. pentru intimat, lipsă reprezentantul recurentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar prin registratura instanţei, întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentei.

Preşedintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen şi motivat.

Apărătoarea intimatului precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat E. solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pentru motivele din întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanţa nr.56 din 09 09 2009.

Instanţa rămâne în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr1195 din 19.06.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul E. O. T., în contradictoriu cu intimata S.C. „B.” S.R.L., I şi a fost anulată decizia nr. 019/17.04.2009 emisă de intimată.

A fost obligată intimata să achite contestatorului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că prin contestaţia formulată , contestatorul E. O. T. a solicitat in contradictoriu cu intimata S.C. ”B.” I, anularea deciziei de concediere nr. 19 din 17.04.2009 emisă de intimată.

In susţinerea contestaţiei s-a invocat nelegalitatea deciziei de concediere nr. 19 din 17.04.2009 motivat de faptul că aceasta a fost emisă în perioada în care contestatorul se afla în concediu pentru creşterea copilului (începând cu data de 15.01.2009), aşa cum rezultă din decizia nr. 18990 emisă de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale I.

A motivat contestatorul că în conformitate cu disp. art. 60 alin. 1 lit. d din Codul muncii concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe perioada concediului de maternitate. S. care justifică reglementările cuprinse în art. 60 alin 1 Codul muncii se aplică şi celor care se află în concediu paternal.

Pe fond , contestatorul a arătat că motivele pentru care s-a dispus desfacerea contractului de muncă nu sunt întemeiate. In susţinerea acestei poziţii procesuale ,contestatorul a depus la dosarul cauzei in copie următoarele înscrisuri: decizia nr. 18990/15.01.2009 emisă de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale I, copia carnetului de muncă, deciziei de concediere nr. 19 din 17.04.2009.

In cauza a formulat întâmpinare intimata S.C. ”B.” I,prin care a solicitat respingerea contestaţiei si menţinerea deciziei nr.19/17.04.2008 ca fiind legala si temeinica.

S-a arătat în întâmpinare că se face confuzie între data emiterii deciziei de concediere pe motiv de abatere disciplinară şi data încetării efective a contractului de muncă , ca fiind data la care încetează starea de incapacitate temporară de muncă a acestuia.

Că din conţinutul deciziei de concediere rezultă fără echivoc că data încetării contractului de muncă intervine la data încetării starea de incapacităţii temporare de muncă a angajatului – finele concediului pentru creşterea copilului cu vârsta de până la doi ani.

Decizia de concediere a fost emisă de societatea angajatoare în baza prevederilor art. 61 lit. a Codul muncii , aplicându-se prevederile art. 236 raportat la aret. 266, art. 267 şi art. 268 Codul muncii coroborat cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. f Codul muncii.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei nr. 19/2009.

Odată cu întâmpinarea, intimata a depus la dosarul cauzei documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.

Pe baza probatoriului administrat instanţa a reţinut că prin decizia nr. 19 din 17.04.2009 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul disp. art. 264 alin. 1 lit f din Codul muncii.

Din înscrisul aflat la fila 6 dosar rezultă că la momentul emiterii deciziei de concediere contestatorul se afla în concediu de creşterea copilului iar din copia carnetului de muncă depusă la dosarul cauzei rezultă că începând cu data de 01.01.2009 contractul de muncă al contestatorului era suspendat.

În conformitate cu disp. art. 60 alin 1 lit. e din Codul muncii concedierea salariaţilor nu poate fi dispusa pe durata concediului pentru creşterea copilului in vârsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la împlinirea vârstei de 3 ani.

Totodată , instanţa a reţinut şi faptul că în această perioadă , în care contractul de muncă este suspendat angajatorul nu poate nici emite decizii de concediere şi nici lua măsuri pregătitoare emiterii unei decizii de încetare a contractului de muncă, respectiv nu poate efectua nici cercetarea disciplinară prealabilă.

Ori, în speţă, atât timp cât cercetarea disciplinară a fost efectuată şi decizia de concediere a fost emisă în perioada în care contestatorul se afla în concediu pentru creşterea copilului , instanţa a constatat că aceste măsuri dispuse de angajator sunt nelegale.

Mai mult , instanţa a reţinut că din cuprinsul deciziei rezultă că angajatorul a prorogat data încetării contractului individual de muncă până la încetarea stării de incapacitate de muncă, ori contestatorul nu se află în incapacitate temporară de muncă.

Faţă de situaţia de mai sus raportată la dispoziţiile legale in vigoare instanţa a constatat că decizia de desfacere disciplinară a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin 1 din Codul muncii si, pe cale de consecinţă, a dispus anularea acesteia.

În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă intimata , aflată în culpă procesuală , a fost obligată să plătească contestatorului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata S.C. B. S.R.L. I,criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

A motivat recurenta că în mod incorect a reţinut prima instanţă că angajatorul nu putea emite decizia de concediere şi nici nu putea efectua cercetarea prealabilă disciplinară pe durata concediului pentru creşterea copilului.

A susţinut recurenta că deschiderea procedurii de cercetare disciplinară a început la data de 31.03.2009,ulterior fiind solicitaţi să dea note explicative angajaţii care au participat la acţiunea din data de 21.03.2009 ,printre care şi contestatorul ,acţiune prin care unitatea a fost prejudiciată prin diminuarea patrimoniului ..

A arătat recurenta că potrivit art.39 alin.2,lit. b, din Codul muncii,angajatorul are obligaţia de a respecta disciplina muncii,obligaţie care este de natură contractuală,şi căreia îi corespunde şi obligaţia salariatului de a respecta disciplina muncii,iar consecinţa acestora este dreptul angajatorului de a constata săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare potrivit art.40, alin 1, lit. e, din Codul muncii.

A mai arătat recurenta că este firesc ca la stabilirea sancţiunilor, angajatorul să aibă în vedere ,în afara criteriilor stabilite în art.266 c.m. şi conduita contestatorului, care a avut o atitudine ostilă, susţinând că este normal să intre în unitate şi să ia bunurile firmei,în condiţiile în care nu a avut aprobarea nici expresă nici tacită a reprezentantului legal al unităţii.

A mai arătat recurentul că în condiţiile în care contestatorul şi-a permis să revină la locul de muncă şi să dea dispoziţii în legătură cu munca,aceasta conduce la ideea că nu respectă şi ignoră prevederile din legea privind susţinerea familiei,în virtutea căreia beneficiază de indemnizaţie.

Tocmai de aceea ,arată recurenta,legiuitorul prin alocuţiunea „ori de câte ori” din art.263 c.m. dă posibilitatea angajatorului să emită decizie de concediere în timpul concediului de creştere a copilului, dacă se constată săvârşirea unei abateri disciplinare,sens în care unitatea a emis decizia de concediere prorogând producerea efectelor acesteia până la încetarea concediului.

Recurenta susţine că dacă nu ar fi emis decizia de sancţionare în termen de 30 de zile , ar fi încălcat dispoziţiile art.268 c.m.,care prevede că decizia se emite în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare.

În consecinţă recurenta a solicitat admiterea recursului său şi modificarea sentinţei primei instanţe,în sensul respingerii contestaţiei şi menţinerii ca legală şi temeinică a deciziei de sancţionare.

Recursul nu este fondat.

Curtea constată că susţinerile recurentei privind legalitatea deciziei de sancţionare a contestatorului ,în timpul concediului parental al acestuia pentru creşterea copilului , nu sunt întemeiate,fiind în totală contradicţie cu dispoziţiile art.60 lit.e,din Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor susmenţionate ,”concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă …pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau,în cazul copilului cu handicap,până la împlinirea vârstei de 3 ani.”

Prin urmare,în mod corect a reţinut prima instanţă că atâta timp cât au fost încălcate dispoziţiile imperative ale articolului suscitat ,în mod temeinic şi legal a reţinut prima instanţă că dispoziţia de concediere este nelegală, fiind lovită de nulitate .

În acest context Curtea reţine că raportat la normele legale invocate şi reţinute de către instanţa de fond,toate celelalte susţineri şi apărări invocate de recurentă prin motivele de recurs , sunt de prisos,întrucât ele vizează fondul cauzei care nici nu poate fi analizat, cauza fiind soluţionată pe cale de excepţie .

Nici apărările referitoare la interpretarea dată de recurentă prezenţei contestatorului la locul de muncă ,ca fiind o ignorare a acestuia a dispoziţiilor legale şi deci o renunţare la protecţia conferită de lege,care ar permite angajatorului să emită decizia de sancţionare,respectiv de concediere,nu pot fi primite,ele neavând nici un fel de acoperire în dispoziţiile legale ale c o d u l u i m u n c i i.

Curtea constată că şi interpretarea dată de recurentă dispoziţiilor art.263 c.m. este cu totul în afara dispoziţiilor legale,prerogativa recunoscută angajatorului de a aplica sancţiuni disciplinare neputând fi valorificată decât în spiritul şi litera legii şi nicidecum în contradicţie cu acestea .

Ori, atâta timp cât legiuitorul a prevăzut că este interzisă concedierea salariatului pe durata concediului pentru creşterea copilului până la 2 ani,sau până la 3 ani,nici o altă interpretare nu poate fi dată acestei dispoziţii legale..

În consecinţă,pentru toate cele ce preced,Curtea,în temeiul art.312 cod.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr.1195 din 19.06.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i.

Văzând şi dispoziţiile art.274 cod proc. civ.

 

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de SC B. SRL , prin reprezentant legal, împotriva sentinţei civile nr. 1195 din 19 VI 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Obligă recurenta să plătească intimatului E. O. T. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi 16 Octombrie 2009.

 

Preşedinte,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

 

Grefier,

(...) (...)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red. P.G.

Tehnored.P.G./G.E.

2 ex. 19 XI 2009.

Tribunal I – Judec. D. D.

T. N.

Toate spetele


Sus ↑