Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(Număr în format vechi 4749/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.6378/R

Şedinţa publică de la 09 O. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE - (...) A (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...)

GREFIER – J. S. N.

Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta (...) B. ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA şi recurenta E. N. împotriva sentinţei civile nr.7901/17.12.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), având ca obiect – contestaţie decizie de concediere.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 02.11.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei E. N., de a depune concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 09.11.2009, hotărând următoarele:

C U R T E A

Prin cererea înregistrata pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...), reclamanta E. N. a solicitat intimatei anularea deciziilor nr.10/2008 şi 12/2008 emise de intimata S.C. B. Asigurări Reasigurări S.A., obligarea intimatei la reintegrarea sa şi plata despăgubirilor egale cu salariul de care a fost lipsită începând cu data concedierii şi obligarea intimatei la plata unor daune morale în sumă de 15000 lei.

Prin sentinţa civilă nr.7901/17.12.2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis contestaţia formulată de reclamanta E. N., în contradictoriu cu intimata S.C. B. Asigurări Reasigurări S.A; a dispus anularea deciziilor de concediere nr. 10/12.09.2008 şi 12/30.09.2008 (din eroare trecută nr.17/30.09.2008); a obligat intimata la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate majorate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii - 11.10.2008 şi până la reintegrare; a obligat intimata să integreze contestatoarea pe postul deţinut anterior concedierii; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta E. N. a fost salariata intimatei începând cu data de 16.06.2008 în baza contractului individual de muncă nr.52/14.06.2008, încheiat pe o durată determinată de 6 luni ce expira la data de 16.12.2008, deşi nu erau incidente nici unul din cazurile excepţie prevăzute de art.81 Codul muncii în care se poate încheia un contract individual pe durată determinată.

Potrivit dispoziţiilor art.57 al.4 Codul muncii în situaţia în care o clauză estre afectată de nulitate, întrucât contravine unor norme legale imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile.

În consecinţă, apreciind clauza privind durata determinată de 6 luni a contractului individual de muncă al reclamantei ca fiind lovită de nulitate absolută, deoarece încalcă dispoziţiile art.12 al.1 din Codul muncii,ce prevăd că, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată, instanţa de fond a considerat că această clauză a fost înlocuită de drept cu clauza duratei nedeterminate a contractului de muncă al reclamantei.

Cu privire la deciziile de concediere contestate instanţa de fond a reţinut că la data de 12.10.2008 intimata a emis decizia nr.10 prin care s-a dispus desfiinţarea unui post de economist la sediul central al societăţii începând cu data de 11.01.2008 şi i s-a acordat reclamantei un termen de 15 zile, de preaviz.

Ulterior prin decizia nr.12/30.09.2008 , intimata a modificat art.3 din Decizia nr.10/12.09.2008, în sensul că termenul de preaviz acordat era de 20 de zile în loc de 15 zile cum se menţiona în precedenta decizie, în fapt, raporturile de muncă au încetat la data de 11.10.2008, la expirarea preavizului.

Analizând legalitatea deciziei de concediere, instanţa de fond a apreciat că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.62 al.2 Codul muncii, dispoziţii ce completează prevederile art.74 din Codul muncii.

Astfel, în decizia de concediere contestată s-a omis să se precizeze termenul în care putea fi contestată decizia şi instanţa judecătorească la care se contesta omisiuni ce atrag nulitatea absolută a deciziei nr. 10/12.09.2008, modificată prin Decizia nr. 12/30.09.2008.

S-a mai reţinut că intimata nu a reuşit să facă dovada că decizia de concediere emisă de Directorul General a fost precedată de un act decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei societăţii.

Intimata a depus la dosar o hotărâre a Consiliului de Administraţie cu nr.7 care apare însă ca fiind emisă pe 7.10.2008 - la o dată ulterioară celei la care s-a decis concedierea reclamantei. De asemenea, intimata nu a făcut dovada caracterului real şi serios al desfiinţării postului ocupat de reclamantă.

Desfiinţarea locului de muncă al salariatului are o cauză reală, când prezintă caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc., şi este serioasă când are la bază studii temeinice, vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Intimata nu a făcut dovada că a avut loc la nivelul societăţii o reorganizare şi o restrângere impusă de nevoile societăţii, şi că s-ar fi justificat concedierea reclamantei.

În decizia de concediere nr. 10/12.09.2008 se face menţiune despre faptul că s-ar fi avut în vedere o notă privind măsuri de eficientizare a activităţii şi diminuarea cheltuielilor însă această notă depusă de intimată la ultimul termen de judecată, nu reprezintă o analiză economică serioasă si cu atât mai puţin un studiu temeinic vizând îmbunătăţirea activităţii societăţii, câtă vreme în acesta se menţionează obiective generice ca „diminuarea cheltuielilor", „minimizarea consumurilor", „maximizarea exploatării" resurselor existente şi „evitarea risipei", care par mai degrabă principii de bază ale unui management economic profitabil decât planuri de reorganizare serioase.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a apreciat că decizia de concediere este netemeinică şi nelegală, a dispus anularea acesteia cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară în sensul reintegrării reclamantei pe postul deţinut anterior şi obligării intimatei la plata către reclamantă a unor despăgubiri conform dispoziţiilor art.78 Codul muncii, respingând ca nedovedit capătul de cerere privind plata daunelor morale solicitate de reclamantă.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe au formulat recurs motivat ambele părţi.

Recurenta-intimată (...) B. Asigurări Reasigurări S.A., solicită admiterea recursului formulat, întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct. 5, pct. 6 şi pct. 9 Cod proc. civ.; art. 3041 Cod proc. civ.; art. 129 pct. (4) Cod proc. civ.; art. 65 din Codul muncii şi, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii contestaţiei formulate de intimata-reclamantă şi menţinerea deciziei de concediere nr.10/12.09.2008, astfel cum a fost completată prin decizia nr.12/30.09.2008, ca fiind temeinică şi legală, şi critică sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:

1. Cu privire la capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, respins de instanţa de fond ca neîntemeiat.

- intimata nu a arătat care au fost interesele sau drepturile personale nepatrimoniale care i-au fost atinse şi nici modul în care acestea i-au fost afectate;

- instanţa a reţinut în considerentele sentinţei că decizia atacată nu ar conţine termenul în care ar putea fi contestată şi instanţa judecătorească competentă să judece contestaţia, omisiuni ce atrag nulitatea absolută a deciziei atacate ;societatea nu ar fi făcut dovada existenţei actului decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei ; societatea nu ar fi făcut dovada caracterului serios şi real al desfiinţării postului.

- prima instanţă considerând că nu există niciuna dintre situaţiile expres prevăzute de Codul muncii în care Contractul de muncă poate fi încheiat pe o perioadă determinată a anulat clauza cu privire la perioada determinată a contractului individual de muncă şi a considerat contractul ca fiind încheiat pentru o perioadă nedeterminată. În aceste condiţii, instanţa a dispus reintegrarea intimatei pe postul deţinut anterior deşi, contractul ar fi încetat la data de 16.12.2008 prin ajungerea la termen.

2. Nelegalitatea hotărârii primei instanţe

- critica hotărârii recurate sub aspectul încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare (motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 cod proc. civ.)

Principiile fundamentale ale procesului civil reprezintă regulile de bază ce conturează desfăşurarea procesului civil şi guvernează întreaga activitate judiciară.

Dintre aceste principii fundamentale, face parte şi principiul contradictorialităţii, în temeiul căruia părţile au dreptul să formuleze cereri, să propună şi să administreze probe şi să pună concluzii cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept care interesează în rezolvarea cauzei.

Principiul contradictorialităţii îşi găseşte consacrarea în mai multe texte ale C o d u l u i d e procedură civilă, dintre care prevederile art. 129 alin. (4) Cod proc. civ.ce interesează în prezenta cauză.

Conform celor expres prevăzute la art. 129 alin. (4) Cod proc. civ., judecătorul cauzei - în virtutea rolului său activ (ce formează obiectul unui alt principiu fundamental) - poate să invoce din oficiu orice aspecte de fapt şi de drept relevante în soluţionarea cauzei, fiind însă obligat, în acest caz, să pună aspectul respectiv în dezbaterea contradictorie a părţilor.

Anularea deciziei de concediere pe motivul necuprinderii menţiunilor prevăzute de art. 62 alin. 2 Codul muncii referitoare la precizarea termenului în care decizia de concediere poate fi contestată şi instanţa competentă a judeca eventuala contestaţie, reprezintă o excepţie de fond invocată de instanţă din oficiu, această apărare nefiind invocată de către intimată prin contestaţie.

Un atare motiv de nulitate trebuia pus în discuţia părţilor pentru a ni se oferi posibilitatea de a formula apărări cu privire la această problemă de drept cu implicaţii determinante asupra soluţionării cauzei.

Invocând nulitatea absolută a deciziei atacate abia în cuprinsul considerentelor hotărârii, ocazie cu care a şi reţinut acest motiv de nulitate, instanţa de fond a încălcat atât principiul contradictorialităţii, cât şi principiul dreptului la apărare, a cărui respectare presupunea a-i fi fost acordat dreptul de a pune concluzii pe această chestiune de drept.

- prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare şi prin constatarea nulităţii clauzei privind perioada determinată a contractului individual de muncă. Astfel, deşi nulitatea acestei clauze cuprinse în contractul individual de muncă nu a fost solicitată de către intimată şi nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, prima instanţă a reţinut-o în considerentele hotărârii.

În ceea ce priveşte reţinerea nulităţii acestei clauze, învederează recurenta că, deşi acest aspect în mod normal nu ar fi trebuit să aibă implicaţii asupra hotărârii pronunţate, totuşi, în modalitatea în care prima instanţă a soluţionat această cauză (şi anume prin încălcarea principiului disponibilităţii ), a creat cadrul necesar pentru a se dispune reintegrarea intimatei pe postul deţinut anterior.

- considerăm că încălcarea celor două principii de ordine publică mai sus menţionate se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 Cod proc. civ., fiind de natură să conducă la casarea hotărârii pronunţate cu încălcarea acestora.

3.Critica hotărârii recurate sub aspectul încălcării principiului
disponibilităţii (motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 6 Cod proc. civ.)

Exceptând încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, hotărârea atacată este nelegală şi datorită încălcării principiului disponibilităţii, instanţa acordând mai mult decât s-a cerut prin contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere.

Astfel, prin contestaţia formulată intimata E. N., a solicitat instanţei de judecată anularea deciziei atacate, obligarea societăţii angajatoare la plata drepturilor salariale şi a daunelor morale, însă prin contestaţia formulată, intimata nu a solicitat şi reintegrarea pe postul deţinut anterior. Având în vedere acest lucru precum şi faptul că nu s-au formulat cererii precizatoare ale contestaţiei împotriva deciziei atacate prin care intimata să fi solicitat şi reintegrarea, consideră recurenta că, prin obligarea societăţii la reintegrarea intimatei pe postul deţinut anterior, s-a încălcat principiul disponibilităţii.

Învederează recurenta că nici din economia textului contestaţiei nu există posibilitatea interpretării solicitărilor intimatei în sensul reintegrării. Dimpotrivă, intimata nu numai că nu solicită reintegrarea dar în mod expres aceasta din urmă solicită plata drepturilor salariale până la data de 16.12.2008 (data expirării termenului contractual) iar nu până la data reintegrării.

Prin dispunerea reintegrării în funcţie, prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut încălcând astfel principiul disponibilităţii în forma dreptului părţii de dispune de limitele obiectului cererii de chemare în judecată, aspect prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 Cod proc. civ..

Deşi, art. 304 pct. 6 Cod proc. civ. prevede un motiv de modificare a hotărârii atacate, având în vedere existenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod proc. Civ. consideră recurenta că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece acest motiv de recurs are implicaţii importante asupra cererii de suspendare a executării hotărârii recurate solicitate, întrucât, consideră că posibilitatea obligării în mod nelegal a societăţii la reintegrarea intimatei pe postul avut anterior reprezintă un motiv suficient de întemeiat pentru ca instanţa să dispună suspendarea executării hotărârii primei instanţe până la soluţionarea prezentului recurs.

4.Critica hotărârii recurate sub aspectul greşitei aplicări a legii (motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.) - instanţa de fond a reţinut că decizia atacată ar fi trebuit să cuprindă precizări cu privire la termenul în care putea fi contestată şi instanţa la care se contestă, precizări impuse de art. 62 alin. 2 Codul muncii.

Astfel, instanţa a considerând că dispoziţiile art. 62. alin 2 care fac vorbire de conţinutul deciziilor de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului sunt aplicabile şi în cazul deciziilor de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Cu privire la acest motiv reţinut de prima instanţă, consideră recurenta că în raport de temeiul pentru care a avut loc concedierea contestatoarei, recurenta-angajatoare nu avea obligaţia legală de a cuprinde în decizia de concediere precizările cu privire la termenul în care decizia putea fi contestată şi instanţa la care se contestă.

A extinde aplicarea art. 62 alin. 2 din Codul muncii şi cu privire la alte situaţii decât cele expres prevăzute în ipoteza acestei norme juridice, sub pretextul aşa - zisei identităţi de raţiune, ar echivala cu încălcarea flagrantă a legii şi ar da naştere arbitrariului în aprecierea legalităţii deciziilor de desfacere a contractului individual de muncă.

5. Netemeinicia hotărârii atacate

- instanţa a reţinut că societatea nu ar fi făcut dovada existenţei actului decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei , că societatea nu ar fi făcut dovada caracterului serios şi real al desfiinţării postului.

Cu privire la inexistenţa actului decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei, consideră recurenta că acest motiv nu este unul de natură a invalida decizia de concediere pe considerentul că aceasta nu ar fi fost luată de persoana care deţinea atribuţii în acest sens ci, acest aspect, eventual, are implicaţii cu privire la aprecierea caracterului serios şi real al desfiinţării postului.

Decizia de concediere a fost emisă de către E. E. în calitate de Director General al societăţii, în temeiul atribuţiilor ce i-au fost conferite prin Contractul de mandat încheiat cu societatea.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 65 din Codul muncii, recurenta precizează că art.65 din Codul muncii, ce reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, stabileşte la alin. 2 două condiţii pentru legalitatea unei astfel de decizii: desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi desfiinţarea să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin. 1, respectiv dificultăţile economice, transformările tehnologice sau reorganizarea activităţii societăţii.

În cazul deciziei de concediere ce face obiectul prezentului litigiu, ambele condiţii sunt îndeplinite. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, consideră că aceasta rezultă din studierea organigramei Societăţii, organigramă care vine să combată şi susţinerile intimatei conform cărora condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii nu ar fi îndeplinite atât timp cât concomitent cu desfacerea contractului individual de muncă al intimatei, subscrisa am angajat alte două persoane.

Cu privire la reţinerea de către prima instanţă a lipsei cauzei reale şi serioase a reorganizării, învederează recurenta că „diminuarea cheltuielilor", „minimizarea consumurilor", „maximizarea exploatării resurselor existente" reprezintă într-adevăr principii de bază ale unui management economic profitabil pentru a căror punere în aplicare, în cazul de faţă, s-a apelat la una dintre modalităţile cel mai des întâlnite în contextul economic internaţional, şi anume desfiinţarea de posturi.

Raţionamentul pentru care legiuitorul român a introdus condiţiile prevăzute la art. 65 din Codul muncii este acela de a nu se masca concedieri discreţionare sub pretextul reorganizărilor,or, în cauza de faţă, nimic nu poate conduce la această idee.

Prin recursul său întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9, art.129 pct.4 Cod procedură civilă , recurenta-reclamantă E. N. , critică sentinţa civilă recurată pentru următoarele motive :

- nelegalitate şi netemeinicie constând în neadmiterea cererii de plată a daunelor morale în cuantum de 15.000 lei, ca urmare a proastelor tratamente aplicate , constând în următoarele:

În perioada preavizului ca urmare a faptului că a fost lipsită de demnitatea muncii fiind supusă la umilinţe permanente ca urmare a „acordării de activităţi numai aşa cum dorea Director General E. E.” neexistând nici o fişă a postului pe toata perioada exercitării muncii în perioada 16.06.2008 - 10.10.2008, consideră recurenta-reclamantă că i-a fost distrusă imaginea personală în faţa colegilor de serviciu; a avut parte de aplicarea de rele tratamente în perioada preavizului când în data de 30.09.2008 prin violenţă, bunuri personale (canadiana, rucsac, laptop) au pus scoase şi puse în stradă de către E. E., angajat al societăţii, care a primit un astfel de ordin de la conducerea societăţii.

A fost lipsita de orice venit pe perioada decembrie 2008 - iunie 2009 ceea ce a condus confruntarea cu serioase dificultăţi materiale, imposibilitatea plăţii unor datorii curente, la slăbirea organismului şi ca urmare a deficientelor de alimentaţie s-a confruntat cu o slaba capacitate de concentrare şi efort fizic şi intelectual.

A avut accesul îngrădit , de cele mai multe ori fiind folosită forţa, de către firma de paza E. T. Protection SRL care i-a îngrădit accesul în societate din ordinul conducerii societăţii şi care a făcut să nu poată să se prezinte la serviciu, să îşi ridice salariul cuvenit cel puţin pentru perioada 13-15 Februarie 2009, aşa cum rezultă din condica de prezenţă pe care a semnat-o.

Menţionează recurenta-reclamantă că decizia Consiliului de Administraţie al Societăţii referitoare la restructurarea postului din data de 07.10.2008 este ulterioară deciziei de concediere nr.10/12.09.2008 completată prin 12/30.09.2008.

Lipsa de temeinicie/fundamentare a deciziei de concediere şi de justeţe a acestei masuri le-a adus la cunoştinţa Preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) Domnului I. N. - Director Comercial I. S.A., căruia i-a menţionat la data de 29.09.2008 netemeinicia deciziei nr.10/12.09.2008, şi faptul că intenţionează să o conteste în justiţie, acesta asigurând-o că nu va vedea „nici un E. de la societatea de asigurări”.

Dorinţa şi intenţia sa au fost de evitarea unui conflict de muncă şi o înţelegere pe cale amiabilă, dar faţă de poziţia în forţa şi de ameninţarea exprimată de Preşedintele C.A. a decis în data de 7.10.2008 să depună cererea de chemare în judecată.

Desfiinţarea postului nu a fost efectiva pentru că chiar în perioada de aşa zisă restructurare a fost angajata d-ra S. T., şi ulterior, la scurt timp, a fost angajată B. E., deci reorganizarea activităţii şi motivele invocate nu au avut cauze reale şi serioase.

Pe parcursul dezbaterilor, în prima instanţa, chiar la primul termen de judecata a fost pusă în discuţie de către completul de judecata, din oficiu, temeinicia încheierii contractului de munca pe perioadă determinată, dar nu şi daunele morale, cauze şi justificare.

În cursul dezbaterilor a făcut precizarea că nu cunoaşte motivul pentru care s-a dispus încheierea unui contract de muncă pe perioada determinat. Societatea nu a prezentat nici un motiv atunci pentru că acesta nu există pentru a justifica încheierea unui contract cu durată determinată.

Arată recurenta că aceasta este o practică curentă şi abuzivă în această societate de asigurări pentru orice angajat nou, motiv pentru care consideră că nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, a dreptului de apărare sau pe cel al disponibilităţii, deci casarea deciziei in baza art.304 pct.5 si 6 Cod. Procedură civilă nu este justificată.

Conducerea societăţii nu a respectat prevederile art. 104 alin2 din Legea 53/2002 prin care se prevede obligativitatea de a asigura transparenţa în prezentarea locurilor de muncă cu normă întreaga şi mai ales în facilitarea transferului de la posturile cu fracţiuni de normă în normă întreagă. Lipsa menţiunii legate de locul şi termenul în care poate fi contestată decizia de concediere este un alt motiv de anulare al deciziei de concediere.

La data de 28.10.2009, prin Serviciul Registratură al Curţii a depus întâmpinare, recurenta-reclamantă E. N., faţă de motivele de recurs invocate de recurenta-intimată (...) B. Asigurări Reasigurări SA, solicitând respingerea recursului acestei recurente, respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii formulată , reluând în parte şi din motivele cererii de recurs.

La data de 9.11.2009, recurenta-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, prin care reia descrierea cronologică a evenimentelor ce au dus la încetarea (desfacerea) contractului său individual de muncă , considerate abuzive şi nelegale şi solicită respingerea recursului societăţii recurente, în speţă (...) B. Asigurări Reasigurări SA, şi în cazul admiterii acestui recurs, să-i fie acordat un minim de cheltuieli de judecată.

Referitor la recursul formulat de recurenta-contestatoare E. N. privind neacordarea daunelor morale în cuantum de 15000 lei, Curtea îl apreciază ca nefondat întrucât aşa cum în mod corect a stabilit Tribunalul, reclamanta - contestatoare nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral din partea angajatorului şi nici a cuantumului cheltuielilor efectuate pentru a reduce suferinţele morale pricinuite.

În legătură cu motivele de recurs invocate de recurenta-intimată S.C. B. Asigurări Reasigurări SA privind încălcare principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii de către instanţa de fond atunci când a constatat nulitatea clauzei privind perioada determinată a contractului individual de muncă şi a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, Curtea le apreciază ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată adresată T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i la data de 10.10.2008, reclamanta E. N. a solicitat anularea deciziei de concediere nr.10/2008, completată cu decizia nr. 12/2008 emise de intimata (...) B. Asigurări Reasigurări SA şi obligarea acesteia la plata drepturilor salariale începând cu data de 11.11.2008 până la data terminării contractului, respectiv 16.12.2008 şi a sumei de 15000 lei, ca despăgubire personală.

Dat fiind durata determinată, pentru o perioadă de 6 luni, a contractului individual de muncă nr.52/2008, încheiat între părţi la data de 14.06.2008 şi acceptat de contestatoare, instanţa nu putea dispune reintegrarea reclamantei pe vechiul post întrucât la data pronunţării sentinţei (17.12.2008), durata contractului a încetat de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 lit. j din Codul muncii iar în cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat constatarea nulităţii contractului şi nici reintegrarea pe postul deţinut. Faptul că alte persoane au fost angajate pe acelaşi post sau posturi similare după concedierea contestatoarei nu constituie temei pentru reintegrare acesteia la vechiul loc de muncă şi nici pentru plata drepturilor salariale după data expirării contractului, în absenţa prestării unei activităţi.

Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor chestiuni care s-au cerut, respectiv nulitatea clauzei contractului individual de muncă pe o durată determinată şi reintegrarea pe postul deţinut anterior, Curtea apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 din C o d u l d e procedură civilă.

În consecinţă, va admite recursul declarat de (...) B. Asigurări Reasigurări SA şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul înlăturării dispoziţiilor instanţei de fond de obligarea a pârâtei la reintegrare, stabilind totodată obligarea acesteia la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea până la data de 16.12.2008, data expirării contractului individual de muncă.

În ce priveşte critica recurentei-pârâte vizând netemeinicia măsurii anulării deciziei de concediere, Curtea constată că Tribunalul a stabilit în mod corect din probele administrate că această concediere este neîntemeiată.

Decizia contestată de reclamanta E. N. se referă la concedierea acesteia pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii, care statuează următoarele: „(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia

(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.

Prin urmare o astfel de concediere, aşa cum menţionează textul de lege menţionat, trebuie să fie determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din cel puţin unul sau mai multe motive dar care să nu aibă legătură cu persoana celui concediat.

De asemenea, o altă condiţie a acestei desfiinţări a locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În privinţa caracterului sincer şi serios al concedierii, aceasta presupune în conformitate cu prevederile art. 65 şi art. 287 din Codul muncii, ca angajatorul atât anterior emiterii deciziei de concediere cât şi la judecata în primă instanţă să dovedească aceste condiţii cerute de lege.

Cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc., independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului.

Este serioasă, când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea dar şi atunci când face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.

Prin documentele depuse la instanţa de fond, recurenta - pârâtă nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii constând în caracterul sincer şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de recurenta-contestator, iar menţiunile din „Nota privind modificarea structurii organizatorice a centralei societăţii prin restructurarea unui post de economist” depusă de recurentă la ultimul termen, constituie mai degrabă principii generale de management decât obiective ale unei analize economice serioase privind reorganizarea societăţii.

Totodată, Curtea apreciază că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că decizia de concediere nr. 10/12.09.2008 nu a fost precedată de un act decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei societăţii, hotărârea Consiliului de Administraţie fiind emisă la data de 07.10.2008 deci, ulterior, deciziei de concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă E. N. împotriva sentinţei civile nr.7901/17.12.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...).

Admite recursul declarat de recurenta-intimată (...) B. ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că:

Înlătură dispoziţia de obligare la reintegrare şi,

Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata până la data de 16.12.2008.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 O. 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. A D. O. S. J. G. E.

GREFIER

J. S. N.

Red.: F.D.

Dact.: Z.G.

2 ex./16.11.2009

Jud.fond: A.V.U.

D.P.