Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...) - drepturi băneşti –

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5034

Şedinţa publică din data de 23 T. 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA – N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 5325/15.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi E. B. şi E. D., având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegaţia de substituire pentru avocat B. U., avocat E. J., lipsind intimaţii reclamanţi.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Neamifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat E. J. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr. 5325/15.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a admis in parte acţiunea, cu precizarea ulterioara formulată de petentii E. B. si E. D., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

S-a dispus obligarea intimatei sa plateasca petentilor drepturile banesti reprezentand diferenta de plati compensatorii conform art. 50 alin. 1 din CCM, dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca , actualizate la data platii.

S-a respins capatul de cerere privind cheltuielile de judecata.

Pentru a se pronunţa asstfel, instanţa a reţinut următoarele:

Petentii au fost concediati prin deciziile nr. 35/01.03.2008 si nr. 34/01.03.2008 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din data de 07.06.2005 si 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” - invocat de altfel şi de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiti să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită .

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „ la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plateşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizatie minima de concediere …( in cazul petentei ) peste 15 ani - 5 salarii medii nete.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social insuşit de părţi.

Conform Planului Social susmentionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecarei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Indemnizaţia de concediere pe anul 2008 trebuia calculată luându-se în considerare salariul mediu brut pe societate la data incetarii contractului individual de munca ori petentii au primit suma de 26132 lei si respectiv 26132 lei, ( aşa cum reiese şi din deciziile de concediere ), rezultând o diferenţă.

Potrivit art. 7 si 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.

Nu s-a putut reţine apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părţi,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007 “prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prima critică vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea reţine că dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esenţial pentru stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizaţii .

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă indemnizaţia de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, indemnizaţie care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c din Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”, iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

De altfel şi instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă „interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens”. Cu toate acestea, în mod greşit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părţilor cu privire la cuantumul negociat al indemnizaţiilor de concediere, instanţa de fond apreciază clauzele ca fiind neclare şi consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părţi.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, trecând peste intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 7 şi 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din C o d u l d e procedură civilă, va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA – N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr.5325/15.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi E. B. şi E. D., având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în sensul că respinge respinge acţiunea în tot.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.09.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red.Jud.L.E./ 2 ex./29 sept. 2009

Tehn.I.C./Ex.2

J.F./E. U. şi E. E.