• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 3148 din data 2009-05-18
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

-indemnizaţie de concediere-

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr. 3148

Şedinţa publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) judecător

(...) (...) (...) judecător

(...) M. judecător

Grefier J. D.

****************

 

Pe rol judecarea recursului declarate de reclamanţii J. N., J. E., împotriva sentinţei civile nr. 77/03 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi D. N., J. N. şi intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat H. N., pentru recurenţii reclamanţi J. N., J. E., avocat U. B., pentru intimata pârâtă SC E. SA, lipsind intimaţii reclamanţi D. N., J. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanţei că recursul este declarat şi motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care, instanţa apreciind cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat H. N., pentru recurenţii reclamanţi J. N., J. E., solicită admiterea recursului în baza art. 312 punctul 9 din C o d u l d e procedură civilă şi pe fond desfiinţarea sentinţei şi admiterea acţiunii, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată la fond.

De asemenea, mai solicită ca instanţa să pună în vedere intimatei pârâte să facă dovada înregistrării acelui act adiţional şi susţine că, în situaţia în care acest act adiţional ar fi apărut în mod real în anul 2006, dispoziţiile sale ar fi fost cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă pe E. în anul 2007.

Mai arată că instanţa de fond, deşi a încuviinţat şi efectuat în cauză şi o expertiză judiciară de specialitate, nu a ţinut cont şi de părerea expertului şi a considerat că nu se cuvin aceste drepturi.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei T r i b u n a l u l u i O l t ca fiind temeinică şi legală.

 

C U R T E A

 

Asupra recursului de faţă.

T r i b u n a l u l O l t prin sentinţa nr. 77 de la 03 februarie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanţii J. N., J. E., împotriva pârâtei SC E. SA B.

S-a reţinut prin considerente că reclamanta a primit drepturile salariale cuvenite la data disponibilizării, stabilite prin negocierile finale dintre patronat şi sindicale. Astfel, în Planul Social la p.4 valoarea indemnizaţiei de concediere este stabilită în funcţie de sintagma „vechime în E.”, aşa cum de altfel se arată şi în cuprinsul CCM încheiat la nivel de unitate.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că Planul Social încheiat nu este semnat de comisia competentă să negocieze CCM, nefiind înregistrat la societate sau E. B.

Susţine recurenta că nu pot interveni modificări, ale CCM decât în perioada existenţei acestuia, astfel încât amendamentul din 9 ianuarie 2006 este nelegal. Se invocă şi art. 50 alin.4 din CCM pe anul 2004 care prevede că „dacă există reglementări mai favorabile se aplică şi acestea”. Reclamanta face trimitere şi la dispoz. art. 67 Codul muncii şi a Ordonanţelor privind protecţia socială a persoanelor disponibilizate.

Recursul este nefondat.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză Curtea constată următoarele:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”, iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 7 şi 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Conform art. 69 din Codul muncii, „în cazul concedierilor colective, angajatorul are obligaţia de a întocmi un plan de măsuri sociale sau de alt tip prevăzut de lege, ori de contractele de muncă aplicabile cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor”. Astfel, a fost elaborat Planul social încheiat la data de 21.04.2005, încheiat între angajator şi G. E. în calitate de reprezentant al salariaţilor pe de altă parte. Acest act urma să producă efecte până la 31 decembrie 2010, art.1 precizând că reprezintă o anexă la CCM.

Părţile CCM nu au intenţionat să acorde două indemnizaţii compensatorii, CCM aferent anului 2008 prevăzând modificări în sensul că alin.5 art.50 dispune că „acordarea unui pachet compensator conform Planului Social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol.

Ceea ce solicită reclamanţii reprezintă o dublă acordare de compensaţii susţinerea fiind eronată, deoarece voinţa părţilor semnatare ale CCM, plan social şi amendamente fiind aceea de a modifica art. 50 din CCM, în sensul instituirii unor condiţii mult mai avantajoase de concediere şi nu de a crea drepturi cumulative la plata unor sume de bani cu acelaşi titlu.

Art. 4 din Planul social este definitoriu statuând clar prin amendamentul din 09.01.2006, că acordarea acestora se face în funcţie de vechimea în E..

În consecinţă, faţă de cele expuse mai sus, urmează ca în baza art. 312 Cod pr.civilă să fie respins recursul ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de reclamanţii J. N., J. E., împotriva sentinţei civile nr. 77/03 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l O l t în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi D. N., J. N. şi intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2009.

Decizie irevocabilă.

 

 

Preşedinte,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...) (...)

Judecător,

(...) M.

 

Grefier,

J. D.

 

 

24.05.2009

Red.jud.C. (...)

2 ex/IC

j.f. I. N.

I. E.

Toate spetele


Sus ↑