Cabinet avocat Dreptul muncii

• R O M A N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.446/2009

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2482/R

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PRESEDINTE (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER D. N.

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată (...) „D.” SRL împotriva sentinţei civile nr. 7393 din data de 27.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.10428/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator V. B. E. - având ca obiect „contestaţie decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-intimată (...) „D.” SRL prin apărător d-na avocat E. J. (fostă T.) cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 3 dosar recurs emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...) din data de 05.01.2009 şi intimatul-contestator V. B. E. prin apărător d-nul avocat B. N. cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 87 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nt.(...) din 10.03.2008.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează Curţii faptul că la dosar s-a depus prin serviciul „registratură” al Curţii la data de 03.04.2009 de către intimatul-contestator V. B. E. întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-intimată, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părţii recurente adverse până la acest termen de judecată.

Curtea înmânează recurentei-intimate prin avocat un exemplar al întâmpinării formulată în cauză de intimatul-contestator.

Recurenta-intimată prin avocat, având cuvântul, solicită în această fază procesuală proba cu înscrisuri, respectiv o adresă emisă de către societatea recurentă în vederea reangajării intimatului pe postul deţinut anterior concedierii, astfel cum a fost obligată prin sentinţa civilă recurată.

Intimatul-contestator prin avocat, având cuvântul, arată că nu are cunoştinţă de înscrisurile solicitate ca probe în recurs de către partea recurentă adversă. Totodată, precizează faptul că nu doreşte reintegrarea, precum şi a faptul că a solicitat executarea hotărârii dar nu s-a efectuat.

Curtea primeşte la dosar înscrisurile despre care a făcut vorbire partea recurentă prin avocat, urmând ca valoarea probantă a acestora să fie analizată cu ocazia deliberării.

Părţile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente în susţinerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurenta-intimată (...) D. SRL prin avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, pentru următoarele considerente:

Astfel, se arată că instanţa analizează cele două acte pe care le anulează sub aspectul condiţiilor de formă cât şi sub aspectul condiţiilor de fond, susţinând că aceste decizii nu cuprind menţiunile obligatorii prevăzute de art.74 Codul muncii, deoarece nu s-au menţionat actele decizionale în temeiul cărora societatea a decis reorganizarea. Ori, potrivit textului de lege menţionat, nu trebuie să se menţioneze şi actele care au stat la baza concedierii, ci doar trebuie să prevadă motivele concedierii, lucru care este cât se poate de clar cuprins în decizia atacată.

În ceea ce priveşte temeinicia concedierii, se arată de către instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală şi serioasă şi să fie urmarea dificultăţilor economice, astfel cum prevede art.65 alin.(1) şi (2) Codul muncii. În acest sens, arată că reorganizarea societăţii nu s-a produs din motivul dificultăţii financiare, ci pentru a spori eficientizarea muncii, o parte din atribuţiile acestui post fiind preluate anterior desfiinţării postului de alte departamente, iar o parte foarte mare au fost externalizate.

Aşa fiind, cum mare parte din atribuţiile specificate în fişa postului nu mai erau exercitate de directorul economic, nu mai era justificată nici menţinerea în cadrul organigramei a acestui post, întrucât service-ul era efectuat de firme colaboratoare cu societatea recurentă.

Mai mult decât atât, prin reorganizarea societăţii s-a desfiinţat întreg departamentul condus de către intimatul-contestator nu numai postul ocupat de acesta, astfel că menţinerea postului de director tehnic ar fi însemnat un regres economic.

În ceea ce priveşte susţinerea din întâmpinare referitoare la faptul că desfiinţarea postului a fost una abuzivă, scopul fiind acela de a se scăpa de salariat, recurenta-intimată prin avocat apreciază că desfiinţarea unui post nu înseamnă că nu a avut loc o reorganizare a societăţii.

Faţă de aceste considerente, faţă de cele dezvoltate în scris, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată şi motivată în scris. Depune concluzii scrise.

Cu cheltuieli de judecată.

Intimatul-contestator V. B. E. prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-intimată, menţinerea hotărârii judecătoreşti recurate pentru motivele expuse pe cale de întâmpinare.

Astfel, arată că decizia contestată este informă şi solicită ca în temeiul art.77 Codul muncii să se aprecieze temeinicia acesteia.

Mai mult, arată că, potrivit art.74 Codul muncii, decizia contestată este nulă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, întrucât această concediere nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art.65 Codul muncii şi anume, o cauza reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă şi implicit a concedierii.

Pe acest aspect, raportat la motivele de recurs, intimatul-contestator prin avocat arată că recurenta încearcă să justifice desfiinţarea locului de muncă prin externalizarea unor servicii, însă, aşa cum s-a mai arătat, acesta a fost doar un pretext, atribuţiile postului de director tehnic fiind preluate de alţi trei directori din cadrul societăţii recurente.

Mai mult decât atât, se arată că atribuţiile tehnice cuprinse în fişa postului de director tehnic, post pe care intimatul l-a ocupat, există şi vor exista atâta timp cât fabrica va funcţiona, acestea fiind activităţi indispensabile, care nu pot fi înlocuite, având un pronunţat caracter tehnic. Faţă de aceste considerente, faţă de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimatul-contestator prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului, cu consecinţa menţinerii în tot a hotărârii judecătoreşti recurate.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispoziţiilor art.150 Cod proc. civ. şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 12.03.2008 pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr.10428/3/LM/2008, V. B. E. a solicitat anularea deciziei nr.1/11.02.2008, a deciziei nr.2/11.02.2008 emise de intimata (...) D. SRL, precum şi a comunicării nr. 12/13.02.2008, ca fiind netemeinice şi nelegale; reintegrarea pe postul de director tehnic deţinut anterior concedierii; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu suma salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă deciziile nu ar fi fost emise, obligarea intimatei la plata unui salariu conform art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10.10.2008, contestatorul a completat acţiunea în temeiul art. 132 Cod de procedură civilă, solicitând şi anularea deciziei de concediere nr. 40/17.03.2008 emisă de administratorul intimatei (...) D. SRL.

Prin sentinţa civilă nr.7393/27.11.2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i a admis în parte acţiunea precizată şi completată de V. B. E., a anulat decizia nr.1/11.02.2008 şi decizia nr.40/17.03.2008 emise de intimata (...) D. SRL, a obligat intimata la reintegrarea contestatorului în funcţia şi postul deţinute anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale, majorate, indexate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a respins cererile contestatorului privind anularea deciziei nr.2/11.02.2008 şi a comunicării nr.12/13.02.2008, precum şi pretenţiile privind plata sumelor compensatorii prevăzute de art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, ca neîntemeiate; a obligat intimata la plata sumei de 1850 lei către contestator cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că între părţi au existat raporturi de muncă, contestatorul fiind angajatul societăţii intimate în funcţia de şef de secţie coordonator al activităţii tehnice şi de producţie, potrivit contractului individual de muncă nr.4369/01.09.2001. În baza unor acte adiţionale, contestatorul a îndeplinit ulterior funcţiile de responsabil urmărire şi coordonare activităţi pentru certificarea J. 9001, tehnolog în echipa I. şi director tehnic.

Prin decizia nr.1/11.02.2008, (...) D. SRL a hotărât desfiinţarea postului de director tehnic deţinut de contestator pe motiv că atribuţiile acestei funcţii nu se mai justifică în activitatea societăţii, salariatului oferindu-i-se în schimb postul de responsabil aprovizionare, piese de schimb şi utilaje.

Prin decizia nr.2/11.02.2008 s-a modificat organigrama societăţii prin desfiinţarea postului de director tehnic, urmând ca posturile din subordine să fie redistribuite.

Prin comunicarea nr.12/13.02.2008, contestatorul a fost înştiinţat de acordarea preavizului pentru încetarea activităţii, încetarea raporturilor de muncă urmând a se produce efectiv la data de 17.03.2008.

Ulterior, prin decizia nr.40/17.03.2008 intimata a decis încetarea raporturilor de muncă cu salariatul contestator, în temeiul art.65 al.1 Codul muncii, motivat de faptul că Departamentul tehnic se reorganizează ca urmare a externalizării şi redistribuirii interne a serviciilor aferente; salariatului i-a fost acordat un preaviz de 24 zile lucrătoare; s-a constatat că în societate nu există posturi vacante compatibile cu pregătirea profesională a salariatului concediat.

Deşi toate aceste acte juridice au fost contestate, tribunalul a considerat că numai deciziile nr.1/13.02.2008 şi nr.40/17.03.2008 produc efecte asupra raporturilor de muncă ale contestatorului, celelalte două fiind acte decizionale interne care prin ele însele nu conduc la modificarea sau încetarea contractului individual de muncă.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, s-a constatat că decizia emisă nu cuprinde toate motivele obligatorii prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute a fi inserate în decizie, respectiv nu au fost menţionate actele decizionale în temeiul cărora societatea pârâtă a decis reorganizarea societăţii şi respectiv a Departamentului tehnic.

Decizia de concediere a fost considerată de tribunal şi netemeinică prin raportare la faptul că nu sunt respectate cerinţele prevăzute de art.65 al.1şi 2 Codul muncii. Astfel, pretinsa reorganizare a activităţii societăţii nu este reală şi serioasă pentru a justifica concedierea unui singur salariat. În acest sens nu au fost făcute studii sau analize temeinice a activităţii şi a necesităţii modificării structurii interne a angajatorului, nu s-a dovedit externalizarea şi redistribuirea internă a serviciilor departamentului, nu s-a dovedit că societatea ar înregistra pierderi, astfel că nu se poate vorbi de dificultăţi economice.

În plus, intimata nu a prezentat o situaţie a salariaţilor concediaţi pentru motive similare, iar cauza reorganizării nu poate fi reală şi serioasă pentru că nu pot fi rezolvate o serie de probleme organizatorice prin reducerea unui singur post.

Nici condiţia ca desfiinţarea postului să fie efectivă nu a fost considerată dovedită, deoarece în organigrama întocmită după reorganizare sunt evidenţiate migrări ale posturilor, iar nu o reducere sau modificare a atribuţiilor acestora.

Contestaţia a fost găsită astfel întemeiată, iar în temeiul dispoziţiilor art.76 şi art.78 Codul muncii a fost anulată măsura concedierii şi salariatul repus în situaţia anterioară prin reintegrarea în postul deţinut şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.

Cererea salariatului concediat de a i se acorda salariul compensator prevăzut de art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional a fost respinsă, constatându-se că acest drept a fost achitat.

Împotriva acestei sentinţe, intimata (...) D. SRL a declarat recurs la data de 06.01.2009, înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 19.01.2009, sub nr(...).

Prin motivele de recurs formulate de recurenta-intimată şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art.304¹ Cod pr.civilă, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul respingerii contestaţiei.

Susţine recurenta-intimată că este greşită concluzia tribunalului în sensul că decizia nr.2/11.02.2008 este premergătoare deciziei nr.1/11.02.2008. Prin faptul că decizia nr.2 are număr ulterior deciziei nr.1, este evidentă greşeala primei instanţe.

Referitor la decizia de concediere a intimatului-contestator pe care tribunalul a anulat-o se precizează că dispoziţiile art.74 Codul muncii nu prevăd obligativitatea de a se menţiona actele care stau la baza concedierii, ci doar ca decizia să prevadă motivele concedierii. Această condiţie a fost îndeplinită de societate, arătându-se că reorganizarea departamentului tehnic are loc ca urmare a externalizării şi redistribuirii interne a serviciilor aferente.

Sub aspectul temeiniciei concedierii, arată recurenta că împrejurările luării acestei măsuri şi studiile de eficientizare la care face referire prima instanţă nu ar fi însemnat decât costuri inutile, câtă vreme evoluţia se putea vedea clar, iar tendinţa de extindere şi necesitatea unor servicii externe era absolut necesară.

Reorganizarea societăţii recurente nu s-a produs din motivul dificultăţilor financiare, ci pentru a spori eficientizarea muncii. O parte din atribuţiile acestui post au fost preluate anterior desfiinţării postului de alte departamente, dar o parte foarte mare au fost externalizate. Singurele activităţi derulate de către angajat au rămas cele de semnare a facturilor de service (activităţi realizate de diverşi colaboratori) precum şi cea de aprovizionare cu piese de schimb.

În plus, salariatului concediat i-a fost propus postul de responsabil aprovizionare piese schimb, însă a fost refuzat.

În fine, precizează recurenta-intimată că intimatul ocupa un post de conducere în cadrul Departamentului tehnic, care avea în subordine încă 3 departamente. Prin reorganizarea societăţii s-a desfiinţat întregul departament iar nu numai postul ocupat de acesta. Cele 3 departamente s-au redistribuit, intrând în subordinea directorului de management al calităţii. Această modificare este evidenţiată în organigrama societăţii.

Recurenta-intimată a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

S-au anexat recursului documente contabile.

La data de 08.04.2009 intimatul-contestator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.304¹ Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Deşi recurenta-intimată îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art.304¹ Cod pr.civilă, care permit analizarea în recurs a cauzei ce nu este susceptibilă de apel sub toate aspectele deduse judecăţii, Curtea constată că în realitate criticile formulate vizează greşita apreciere şi interpretare a legii care reglementează condiţiile de fond şi de formă ale concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Aşadar, recursul va fi cercetat în limitele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, urmând a se verifica modul de interpretare şi aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art.65 Codul muncii, precum şi ale art.74 Codul muncii, norme invocate de recurentă la încetarea raporturilor de muncă cu intimatul-contestator.

Prima critică care vizează condiţiile de formă ale deciziei de concediere este fondată.

Decizia de concediere, ca de altfel orice alt act juridic civil, este valabilă şi produce efecte juridice în măsura în care sunt respectate la data emiterii ei toate cerinţele de validitate prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute. Numai în măsura în care aceste cerinţe sunt îndeplinite, iar actul este salvat de la sancţiunea nulităţii, se poate proceda la verificarea temeiniciei sale, adică a împrejurărilor care au generat respectiva măsură cuprinsă în decizie.

În cauză însă, deşi tribunalul consideră că decizia de concediere nr.40/17.03.2008 este nulă absolut pentru nerespectarea cerinţei prevăzută de art.74 Codul muncii de a se indica motivele care determină concedierea, procedează totuşi la analiza temeiniciei acesteia.

Curtea consideră greşită această modalitate de cercetare a contestaţiei, atât ca raţionament juridic, cât şi ca analiză a fondului, după cum se va arăta în continuare.

Referitor la condiţiile prevăzute de art.74 Codul muncii, Curtea constată că legea impune angajatorului obligaţia de a emite decizia de concediere în scris şi de a insera anumite elemente obligatorii, printre care motivele care determină concedierea. Această măsură se comunică salariatului care are dreptul să formuleze contestaţie împotriva ei în faţa instanţei de judecată.

Aşadar, Codul muncii impune doar condiţia de a se menţiona motivul pentru care un salariat este concediat, fără însă a se impune angajatorului obligaţia de a indica actele juridice interne ale organelor de conducere prin care concedierea a fost analizată şi eventual hotărâtă. Această concluzie a tribunalului este greşită, fiind excesiv a se impune angajatorului indicarea acestor înscrisuri.

Din cuprinsul deciziei de concediere analizată rezultă îndeplinirea condiţiei de a se arăta motivele care determină concedierea, acestea fiind reorganizarea Departamentului tehnic prin externalizarea serviciilor şi redistribuirea internă a salariaţilor.

Cât priveşte îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.65 Codul muncii, Curtea consideră că în cauza de faţă concedierea salariatului V. B. E. a fost corect dispusă pentru motive care nu ţin de vreo culpă a salariatului, ci de reorganizarea activităţii societăţii.

Deşi tribunalul analizează toate variantele care permit o concediere pe temeiul art.65 Codul muncii, ajunge la concluzia eronată că nu este dovedită nici una din aceste situaţii. Din contră, varianta invocată de angajator pentru concedierea salariatului pe acest temei este aceea care ţine de eficientizarea activităţii salariaţilor.

Singurele condiţii pe care textul invocat le impune sunt acelea ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să existe o cauză reală şi serioasă. Între aceşti doi parametri orice concediere a salariatului pentru motive care nu ţin de persoana acestuia este posibilă, chiar dacă societatea nu se găseşte în situaţia de dificultate financiară sau economică.

În cauză cele două condiţii sunt îndeplinite. Angajatorul a dovedit că postul ocupat de salariat, acela de director tehnic, a fost efectiv desfiinţat, nemaiexistând în organigrama ulterioară lunii martie 2008, iar cauza este reală şi serioasă în sensul că atribuţiile acestui post, astfel cum au fost convenite prin actul adiţional nr.770/6.05.2003 la contractul individual de muncă nr.4369/20.09.2001 şi fişa postului, nu mai sunt îndeplinite de salariat.

Este posibil ca de la data la care părţile unui raport de muncă convin exercitarea unor atribuţii aferente unui post, în cauză cel de director tehnic, să intervină modificări în activitatea societăţii care să nu mai justifice un post în organigramă. Suprimarea acestui post şi concedierea salariatului este posibilă în temeiul art.65 Codul muncii, pentru că raţiunea conducerii unei societăţi este aceea a eficienţei, raportul între munca prestată şi salariul încasat trebuind să fie convenabil pentru ambele părţi.

În situaţia de faţă, angajatorul a afirmat că atribuţiile postului de director tehnic au fost externalizate, ceea ce presupune că alte persoane din afara societăţii îndeplinesc contracost, cu costuri mai mici decât plata salariului, atribuţiile îndeplinite anterior de un salariat.

Această împrejurare nu a fost în nici un fel contestată de salariatul concediat, ceea ce dovedeşte astfel realitatea măsurii de concediere luată de angajatorul recurent. În plus, în recurs s-au depus la dosar documente contabile din care rezultă existenţa unor contracte semnate de (...) D. SRL cu alte societăţi pentru întreţinerea utilajelor, contra unei taxe lunare achitate.

Nici împrejurarea că societatea suprimă un singur post, post de conducere, nu este de natură a dovedi contrariul celor constatate anterior. N. societăţii este în drept a stabili dacă salariaţii încadraţi, din punct de vedere al organizării interne, într-un anumit departament, intitulat tehnic, se impune să fie menţinuţi în acest departament sau să fie redistribuiţi în alte departamente, fără ca acest fapt să aibă relevanţă asupra desfiinţării postului de conducere a acelui departament. Ori, prin organigramele anterioare şi ulterioare concedierii intimatului contestator s-a probat că toţi salariaţii Departamentului Tehnic cu funcţii de execuţie au fost redistribuiţi altor departamente interne.

În mod indirect, realitatea suprimării postului de director tehnic este dovedită şi prin faptul că societatea recurentă nu a încercat să se dispenseze de un salariat, devenit incomod după cum constată eronat tribunalul, ci a oferit acestuia un alt post vacant în societate, încercând păstrarea salariatului în organizaţie.

Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul art.312 al.3 coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va admite recursul, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor concedierii prevăzută de art.65 Codul muncii şi, în consecinţă, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge în tot contestaţia formulată de V. B. E..

Curtea va face şi aplicarea dispoziţiilor art.274 Cod pr.civilă şi va obliga intimatul-contestator care se găseşte în culpă procesuală să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei dovedite cu chitanţa nr.25/05.01.2009 eliberată de Cabinet de Avocat E. J. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-intimată (...) „D.” SRL împotriva sentinţei civile nr. 7393 din data de 27.11.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.10428/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator V. B. E..

Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că:

Respinge în tot acţiunea formulată de contestatorul V. B. E. în contradictoriu cu intimata (...) D. SRL.

Obligă intimatul-contestator să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.04.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

D. N.

Red.C.A.B.

Dact.LG/2 ex./14.05.2009

Jud.fond: D.D.; M.D.