Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2844

Şedinţa publică de la 07 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...) B.

******************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC E. SA - N. P. GRUP, împotriva sentinţei nr. 5734 din 30 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta T. N., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns recurenta pârâtă SC E. SA - N. P. GRUP, reprezentată de avocat B. U. cu delegaţie de substituire pentru avocat J. U., lipsind intimata reclamantă

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, învedereaza instanţei că nu mai susţine excepţiile invocate la termenul anterior privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin.2) ultima liniuţă din Legea 53/2003 Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 şi 5, art. 73 alin. 3 lit.. p şi art. 79 alin 1 din Constituţia României revizuită precum şi excepţia de necompetenţa teritorială a Curţii de A P E L C R A I O V A.

Instanţa, constatând cauza în stare de soluţionare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, a pus concluzii de admiterea a recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA:

Asupra recursului de faţă :

Prin sentinţa civilă nr. 5734 din 30 octombrie 2008, T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis acţiunea formulată de reclamanta T. N., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. B.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii conform art. 50 alin 1 din CCM, respectiv 5 salarii dintre cele încasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de munca, actualizate la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a fost concediata prin decizia nr.248/2007 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din data de 07.06.2005 si 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E. , anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „ E. financiare” - invocat de altfel şi de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită .

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „ la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte , în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere …( in cazul reclamantei) peste 15 ani - 5 salarii medii nete.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform adresei nr.504/11.06.2007 (fila 13), începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale S.C. E. S.A. conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între G. E. şi conducerea S.C. E. S.A., se va aplica cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta .

Nu s-a reţinut apărarea pârâtei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007 “ prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Faţă de motivarea expusă, în conformitate cu dispoziţiile art.243 Codul muncii si prevederile din Contractul colectiv de munca pe anul 2007 şi punctul 4 al Planului social anexa la contractul colectiv de munca al societăţii, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata către aceasta a diferenţei dintre indemnizaţia de concediere reprezentând 15 salarii medii brute din E. La nivelul anului 2008 şi cea reprezentând 15 salarii medii brute din E. acordata la nivelul anului 2007, precum si contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul E. pe anul 2008, sumă ce va fi actualizată la data plătii efective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Reclamanta formulează întâmpinare, solicitând respingerea recursului, învederând că invocarea prescripţiei dreptului la acţiune în temeiul dispoz. art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii este eronată, deoarece sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii.

Nu a solicitat desfiinţarea deciziei de concediere şi acordarea drepturilor băneşti la care are dreptul, conform reglementărilor din planul social şi CCM.

Cu privire la prevederile planului social, intimata precizează că acesta nu cuprinde prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi nici în decizia de concediere nu sunt incluse asemenea precizări.

Dacă părţile semnatare ale CCM şi planului social ar fi dorit ca aceste pachete să nu fie cumulate, aceasta s-ar fi putut realiza prin abrogarea art. 50 din CCM, fie prin inserarea în planul social sau a art. 50 din CCM a unui alineat referitor la necumularea celor două pachete financiare.

Ca urmare, rezultă că părţile semnatare au înţeles să păstreze pentru salariaţi beneficiul cumulării celor două pachete.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta SC E. SA - N. P. GRUP, împotriva sentinţei nr. 5734 din 30 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta T. N..

Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantă.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2009.

20.05.2009

Red.jud.M.(...)

3 ex./AS

j.f. D.U.

L.U.