Cabinet avocat Dreptul muncii

- Drepturi băneşti -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 58

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, cu sediul în mun. B, Calea Naţională, nr. 85, jud. B, prin reprezentanţii săi legali, împotriva sentinţei nr. 1041 din 15 octombrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – Secţia civilă (dosar nr(...)).

La apelul nominal au lipsit reprezentanţii pârâtei recurente şi pârâtului intimat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării B, precum şi reclamantul intimat E. E. N..

Procedura este completă.

Se face referatul cauzei, după care instanţa, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunţare cu privire la acesta.

După deliberare,

C U R T E A ,

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i B o t o ş a n i la data de 1.08.2007, reclamantul E. E. N. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 8/2003.

În motivare, reclamantul a arătat că a lucrat la S.C. „T.” S.A. D şi a fost disponibilizat în urma unui proiect de concediere colectivă, precizând că, deşi concedierea ar fi intrat sub incidenţa O.U.G. nr. 8/2003, nu a beneficiat de măsurile de protecţie socială prevăzute de actul normativ respectiv.

Reclamantul a arătat, în continuare, că obligaţia de a-i plăti drepturile băneşti prevăzute de ordonanţă îi revin A.J.O.F.M. B, aşa cum precizează dispoziţiile art. 3 din actul normativ respectiv. În plus, ceilalţi salariaţi care au fost concediaţi pe acelaşi temei juridic ar fi beneficiat de drepturile respective, încât se consideră discriminat faţă de aceştia.

Pârâta A.J.O.F.M. B, prin întâmpinarea formulată, a arătat că, într-adevăr, S.C. T. S.A. i-a notificat intenţia de disponibilizare în perioada iunie-iulie 2006 a unui număr de 250 de salariaţi din totalul de 275 existenţi, însă nu a dovedit depunerea la A.V.A.S. a programului de reorganizare în vederea acordării drepturilor prev. de O.U.G. nr. 8/2003. Or, în această situaţie nu ar aplicabile dispoziţiile ordonanţei, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative privind existenţa unui program de reorganizare, aprobarea lui de către A.V.A.S. şi adoptarea unei hotărâri de guvern care să nominalizeze unitatea respectivă şi numărul de angajaţi.

Prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2007 s-a dispus introducerea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 alin. 3 din O.U.G. nr. 137/2000, republicată, întrucât reclamantul a invocat existenţa unei discriminări faţă de ceilalţi salariaţi, cărora, anterior, în urma concedierii lor colective li s-au acordat drepturile prev. de O.U.G. 8/2003.

T r i b u n a l u l B o t o ş a n i, prin sentinţa nr. 1041 din 15.10.2007, a admis acţiunea formulată de reclamantul E. E. N., în contradictoriu cu A.J.O.F.M. B şi C.N.C.D. B şi a obligat pe pârâta A.J.O.F.M. să-i plătească reclamantului drepturile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 8/2003.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pretenţia reclamantului este fondată, motivat de faptul că ordonanţa vizează, printre altele, şi societăţile cu capital majoritar de stat, condiţie pe care S.C. T. S.A.. D o îndeplineşte, A.V.A.S. deţinând un procent de peste 64% din acţiuni.

De asemenea, a mai reţinut că, dacă iniţial ordonanţa viza numai salariaţii disponibilizaţi în perioada 1 martie – 20 iunie 2003, ulterior, textul normativ respectiv a fost modificat în mai multe rânduri, extinzându-se această perioadă, astfel încât perioada în care a fost disponibilizat reclamantul (iulie 2006) este acoperită de ordonanţă.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 6 din ordonanţă, lista societăţilor care pot efectua concedieri colective potrivit art. 1 se stabileşte prin Hotărâre de Guvern. Or, şi această condiţie este îndeplinită în speţă, deoarece a fost înscrisă în această listă prin H.G. 1358/2004, iar faptul că a fost nominalizată înseamnă, fără echivoc, că unitatea îndeplinea condiţiile impuse de ordonanţa de urgenţă pentru ca salariaţii săi să beneficieze de măsurile speciale de protecţie specială. D. ei în tabel a fost însă realizată de Guvern cu întârziere faţă de momentul primelor disponibilizări colective, precum şi limitativ – numai pentru salariaţii din 2004.

Prima instanţă a mai reţinut evoluţia concedierilor colective la S.C. T. S.A. D, respectiv că în anul 2003 au fost concediaţi aproximativ 280 de salariaţi, în anul 2004 un număr de 234 salariaţi, iar în 2006 în jur de 250 şi că, la concedierile făcute în anul 2003 nu s-au acordat plăţile compensatorii prev. de art. 2 din O.U.G. 8/2003, foştii salariaţi acţionând în judecată A.J.O.F.M-ul, admiţându-li-se acţiunile irevocabil; în anul 2004, salariaţii concediaţi au beneficiat de plăţile compensatorii, întrucât S.C. T. S.A. a fost înscrisă în acest sens în lista H.G. nr. 1358/2004.

În privinţa persoanelor concediate în anul 2006, C.N.C.D. a stabilit, prin H. nr. 47/13.03.2007, existenţa unui tratament diferenţiat, recomandându-se A.N.O.F aplicarea unui tratament asemănător celor două categorii de angajaţi disponibilizaţi.

Instanţa a constatat că această diferenţiere de tratament nu este justificată obiectiv de vreun scop legitim, or, conform art. 5 din Codul muncii, în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, iar potrivit art. 6, toţi salariaţii beneficiază şi de protecţie socială, fără nici o discriminare. De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin L. 103/2006, interzice autorităţilor publice acordarea discriminatorie a oricărui drept prevăzut de lege.

Reţinând că în speţă a fost încălcat principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, instanţa a admis acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta A.J.O.F.M. B a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică. A arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile specifice instituite expres şi limitativ de textul O.U.G. nr. 8/2003 şi că AVAS B nu a aprobat programul de restructurare înaintat de către societate prin adresa nr. 9627 din 14.04.2006, întrucât este incomplet, nefiind viabil.

De asemenea, relevă că această societate nu apare nominalizată expres în hotărâre de guvern, H.G. nr. 1358/2004 nu poate fi invocată repetitiv pentru toate concedierile efectuate de S.C. „T.” SA D, care se referă la salariaţii disponibilizaţi în luna octombrie 2004. În fine, subliniază că neacordarea, în cazul supus examinării, a măsurilor de protecţie socială nu constituie discriminare, ci doar neîndeplinirea unor condiţii specifice de acordare a unor drepturi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate de pârâtă, curtea constată că acesta este neîntemeiat, avându-se în vedere următoarele:

Astfel, întrucât unitatea de la care a fost disponibilizat reclamantul, cum însăşi pârâta recurentă recunoaşte prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, a întocmit un proiect de concediere colectivă, în baza hotărârilor Consiliului de Administraţie privind restructurarea din iunie-iulie 2006.

Societatea şi-a îndeplinit obligaţia de notificare a pârâtei A.J.O.F.M. şi ţinându-se seama că în proiectul de concediere s-au cuprins categoriile de personal ce vor fi afectate de disponibilizări, motivele ce au determinat iniţierea proiectului, criteriile care au stat la baza concedierii, critica pârâtei recurente că societatea nu a elaborat un program de restructurare aprobat de instituţia publică implicată, respectiv A.V.A.S., nu poate să constituie un motiv care să justifice neaplicarea în speţă a principiului egalităţii între salariaţi, de altfel aceştia nefiind în culpă cu nimic de pasivitatea organelor în drept, ce au întârziat nominalizarea societăţii, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă în considerentele sentinţei recurate.

În ce priveşte cealaltă critică, referitoare la faptul că la data disponibilizării reclamantului societatea nu era înscrisă pe lista societăţilor aprobate prin hotărâre de Guvern, curtea o consideră, de asemeni, neîntemeiată, motivat de faptul că la data la care reclamantul a solicitat drepturile, respectiv data introducerii cererii de chemare în judecată, societatea era înscrisă pe listă, aşa încât, faţă de cele susmenţionate, reclamantul îndeplinea condiţiile impuse de O.U.G. nr. 8/2003, pentru a putea beneficia de reglementările ei.

În plus, chiar legiuitorul, prin modificările ulterioare ale ordonanţei, a extins perioada de disponibilizare tocmai pentru a diminua impactul social al concedierilor colective prin acordarea în mod similar a măsurilor de protecţie socială şi a acelor persoane concediate în continuare, respectiv după 31.12.2004.

Aşa fiind, faţă de cele ce preced, curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B împotriva sentinţei nr. 1041 din 15 octombrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – Secţia civilă în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 22 ianuarie 2008.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Red. G.N.

Tehnored..B.D.

Ex.2

Jud.fond:U. N.;M. L.

24.01.2008, 2 ex.