• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 774/R-CM din data 2009-04-15
Pronuntata de Curtea de Apel Pitesti

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 774/R-CM

Şedinţa publică din 15 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...)-(...) (...), judecător

Judecător : (...) (...)

Judecător : (...) O.

Grefier : O. T. E.

 

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de pârâta SC U. MUNTENIA SA, cu sediul în Piteşti, E. Muntenia, nr.1, judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.969/CM/3 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...), intimat fiind O. N., domiciliat în Ş.,(...), judeţul A.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 13 aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din aceeaşi dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunţarea a fost amânată astăzi, 15 aprilie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunţat următoarea soluţie.

 

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă:

Constată că, la data de 31.01.2008, O. N. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. Turism Muntenia S.A., contestaţie împotriva deciziei nr.14/22.01.2008 emisă de aceasta din urmă, solicitând anularea ei, reintegrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia de mai sus s-a dispus încetarea contractului său de muncă în baza art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii. Această măsură este nelegală şi abuzivă întrucât încalcă dispoziţiile art.73 pct.1 Codul muncii în sensul că la concediere nu i-a fost acordat preaviz şi dispoziţiile art.73 pct.1 Codul muncii şi ale art.59 din contractul colectiv de muncă, întrucât la momentul desfacerii contractului de muncă avea calitatea de vicepreşedinte de sindicat, funcţie pe care o îndeplineşte şi în prezent, iar potrivit dispoziţiilor invocate beneficia de protecţie contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare a exercitării funcţiei sale şi mai mult, pe toată durata executării mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acesteia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului .

La data de 16.04.2008, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii cu următoarea motivare:

Prin decizia nr.27/12.06.2007 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.52 alin.1 lit.c Codul muncii. Prin sentinţa civilă nr.850/CM/07.12.2007, T r i b u n a l u l A r g e ş a anulat această decizie, dar la data reîncadrării sale, postul său era desfiinţat ca urmare a intrării în conservare a Hotelului A, potrivit Hotărârii nr.5/1.10.2007 a Consiliului de Administraţie al S.C. Turism Muntenia S.A.

Desfiinţarea postului ocupat de reclamant este efectivă, sectorul în care îşi desfăşura contestatorul activitatea fiind în conservare, iar cauza desfiinţării acestuia este reală, respectiv rentabilizarea activităţii societăţii prin reducerea cheltuielilor neeconomicoase, arată intimata. De asemenea, restructurarea postului este serioasă făcând imposibilă desfăşurarea activităţii la acel loc de muncă.

A mai reţinut intimata că în ceea ce priveşte preavizul, potrivit art.3 al Decretului nr.14/2008 şi art.66 alin.3 din contractul colectiv de muncă pe unitate, la nivelul 2006 – 2008, salariatul avea dreptul la un preaviz de 21 zile lucrătoare care nu i-a fost acordat întrucât i-a fost plătită o indemnizaţie de concediere egală cu salariul de bază pe o lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă conform art.66 alin.4 din contractul colectiv de muncă.

A mai susţinut intimata că nu au aplicabilitate faţă de contestator dispoziţiile art.223 Codul muncii, întrucât contractul său de muncă nu a încetat pe durata exercitării mandatului acestuia şi nici pe o perioadă de 2 ani de la data încetării mandatului.

La aceeaşi dată, intimata a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea contestatorului la restituirea sumei de 2.100 lei, reprezentând indemnizaţia de concediere plătită conform art.66 alin.4 şi 5 Codul muncii.

În motivare, intimata a reluat motivele expuse pe larg în întâmpinare în ceea ce priveşte dreptul de preaviz şi a mai arătat că i-a achitat contestatorului suma de 2.100 lei cu ocazia concedierii, în baza art.66 alin.4 şi 5 din contractul colectiv de muncă.

Prin sentinţa civilă nr.969/CM din 3 octombrie 2008, T r i b u n a l u l A r g e ş, Secţia civilă a admis contestaţia formulată de reclamantul O. N., a anulat Decizia nr.14/22.01.2008 emisă de intimata S.C. Turism Muntenia S.A., a obligat intimata să reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 21.01.2008 şi până la reintegrarea efectivă.

A fost admisă cererea reconvenţională şi a fost obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 2.100 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediere.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 750 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin decizia nr.14/22.01.2008, S.C. Turism Muntenia S.A. a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului potrivit art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii, începând cu data de 22.01.2008. În art.2 se menţionează că motivul concedierii îl constituie desfiinţarea postului ocupat de contestator, respectiv a celui de director de hotel, ca urmare a intrării în conservare a activului Hotel A, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.5/1.10.2007.

Potrivit dispoziţiilor art.65 alin.2 Codul muncii, pentru ca măsura concedierii dispusă potrivit alin.1 al aceluiaşi alineat să fie legală trebuie ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă caracterul efectiv, real şi serios rezultând din organigrama societăţii.

Analizând organigrama societăţii anterior şi ulterior concedierii se observă că în organigrama nouă se menţin 5 posturi pentru această unitate fără a le nominaliza pentru a putea verifica dacă într-adevăr din acestea face parte şi postul contestatorului.

Pe de altă parte, noua organigramă a fost aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie din 19.05.2008, iar încetarea contractului de muncă a avut loc la 22.01.2008. În acest context, instanţa a apreciat, ţinând seama şi de faptul că intimata l-a reintegrat pe contestator pe acelaşi post de director al Hotelului A la 21.01.2008, că nu s-a făcut dovada reducerii efective a postului acestuia.

De asemenea, din probele administrate în cauză nu a rezultat că la baza măsurii concedierii contestatorului a stat o reorganizare şi o restrângere reală impusă de nevoile societăţii. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat.

În cauză se observă că prin decizia nr.27/12.06.2008, S.C. Turism Muntenia S.A. a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului. Prin sentinţa civilă nr.850/CM/2007 T r i b u n a l u l A r g e ş a dispus anularea acestei decizii, în baza acesteia intimata a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, începând cu data de 21.01.2008, iar la numai o zi, la 22.01.2008 a emis decizia de încetare a contractului de muncă al acestuia.

În acest context, instanţa a apreciat că măsura concedierii nu a avut o cauză serioasă, ci a fost dispusă cu rea-credinţă de angajator. În consecinţă, art.65 alin.2 Codul muncii nu are aplicabilitate la desfacerea contractului de muncă al contestatorului.

În ceea ce priveşte dreptul la preaviz instanţa a constatat că i-a fost achitată contestatorului o indemnizaţie egală cu salariul de bază pe o lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă în conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.4 din contractul individual de muncă la nivelul societăţii, contract ce constituie legea părţilor.

În privinţa încălcării dispoziţiile art.223 Codul muncii, pct.1 şi 2, instanţa a constatat că reclamantul nu a făcut dovada fostei sau prezentei calităţi de vicepreşedinte al sindicatului şi a datei dobândirii/pierderii acesteia.

Pentru motivele expuse, în baza art.65 alin.1 şi 2 şi art.78 Codul muncii, instanţa a admis contestaţia, în modul descris mai sus.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C.Turism Muntenia S.A. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Un prim motiv sub care s-au formulat critici asupra soluţiei de fond a fost acela că, instanţa de fond nu a manifestat rol activ în vederea soluţionării juste şi echitabile a cauzei, nu s-a implicat suficient în stabilirea situaţiei reale şi aflarea adevărului obiectiv, în sensul că nu a luat în considerare faptul că pentru a se constata dacă desfiinţarea a avut loc în mod efectiv, trebuia să fie cercetate statul de funcţii şi organigrama societăţii.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că „noua organigramă a fost aprobată în şedinţa Consiliului de administraţie din 19.05.2008, iar încetarea contractului de muncă a avut loc în 22.01.2008”, deşi aceeaşi instanţă a pus în vedere recurentei prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.2008 să depună la dosar organigrama înainte şi după desfiinţarea postului.

F. „după desfiinţarea postului” interpretată literar poate purta orice dată ulterioară desfiinţării postului, astfel că, pentru a nu lăsa loc interpretărilor, recurentul a solicitat completarea probatoriului prin depunerea organigramei aprobată la o dată anterioară deciziei de concediere de la data de 22.01.2008.

Al doilea motiv de recurs invocat, a fost acela prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât în mod greşit instanţa de fond a apreciat că decizia contestată de încetare a contractului individual de muncă este nelegală, deşi aceasta a fost emisă cu respectarea art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii.

Potrivit art.65 alin.(1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, or, condiţiile concedierii individuale din motive economice care trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ sunt: a) desfiinţarea postului trebuie să fie efectivă; b) desfiinţarea postului să aibă o cauză reală şi serioasă; c) desfiinţarea postului trebuie să fie definitivă; d) concedierea nu trebuie să aibă caracter colectiv; e) salariatul concediat nu trebuie să facă parte dintre cei protejaţi de Codul muncii împotriva concedierii, şi au fost îndeplinite de către angajator atunci când s-a luat măsura emiterii deciziei de concediere individuală, drept urmare, hotărârea dată de către instanţa de fond este lipsită de temei legal.

Al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, întrucât, în raport cu solicitările formulate de contestator prin cererea formulată, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv şi celelalte drepturi de care ar beneficia acesta dacă nu se impunea încetarea contractului individual de muncă, pe care nu reiese că le-ar fi solicitat.

Instanţa a acordat să se plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat de la data de 21.01.2008 şi până la reintegrarea efectivă a acestuia în aplicarea art.78 din Codul muncii, deşi, în cererea contestatorului, nu s-au solicitat aceste lucruri şi nici nu a fost depusă o cerere completatoare la cererea principală, în conformitate cu art.132 alin.1 Cod procedură civilă.

Recurenta a depus în susţinere un borderou cu înscrisuri, potrivit solicitărilor de suplimentare a probatoriului din primul motiv de recurs (filele 24-41) şi concluzii scrise (filele 42-45).

Intimatul O. N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi pronunţată pe baza probelor administrate de ambele părţi, din care a rezultat, fără tăgadă, că recurenta a dispus o măsură nelegală prin desfacerea contractului de muncă al contestatorului.

În apărare, intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 12-22 şi 48-50).

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 şi 9 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi probele administrate în recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prima critică din recurs, vizând încălcarea art. 129 Cod procedură civilă, prin aceea că instanţa de fond ar fi fost lipsită de rol activ în soluţionarea justă şi echitabilă a cauzei, nesolicitând suficient de explicit a fi depuse înscrisurile relevante pentru cauză, este neîntemeiată.

Astfel cum reiese din dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 14.05.2008(fila 85 dosar fond), prima instanţă, punând în discuţie probele solicitate de părţi, a considerat utile şi concludente soluţionării cauzei: pentru contestator proba cu înscrisuri pe contestaţie şi cererea reconvenţională, iar pentru intimată proba cu înscrisuri, interogatoriu pe contestaţie şi proba cu înscrisuri pe cererea reconvenţională, încuviinţându-le la acelaşi termen.

În acest sens, i-a fost pus în vedere apărătorului intimatei să depună la dosar organigrama înainte şi după desfiinţarea postului, şi în original, şi hotărârea nr.5/1.10.2007, în original, neputând fi imputată instanţei de fond lipsa de diligenţă a intimatei-recurente în eventuala nedepunere a tuturor înscrisurilor relevante încuviinţate în cauză iar acesteia din urmă nu îi poate fi permis a se prevala de propria sa culpă în neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.

De altfel, potrivit art. 305 Cod procedură civilă, recurentei i s-a dat posibilitatea de a completa probatoriul în recurs, sens în care a depus la dosarul cauzei, borderoul cu înscrisurile de la filele 24-41-dosar recurs.

A doua critică este, de asemenea, nefondată.

Instanţa de fond a dat o corectă interpretare şi aplicare dispoziţiilor art.65 alin.1 şi 2 şi art.78 din Codul muncii, reţinând că la baza măsurii concedierii contestatorului nu a stat o reorganizare şi o restrângere reală impusă de nevoile societăţii, ci aceasta nu a avut o cauză serioasă, fiind dispusă cu rea-credinţă de angajator.

Astfel, literatura de specialitate şi practica judiciară în materie este unanimă în a aprecia că, în ceea ce priveşte concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de acesta ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, condiţia de legalitate impusă este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză serioasă şi reală.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai găseşte în organigrama acesteia sau în statul de funcţii, prin urmare, pentru a se putea constata desfiinţarea locului de muncă în mod efectiv, trebuie cercetate statul de funcţii sau organigrama societăţii, problematică asupra căreia prima instanţă s-a aplecat, concluzionând că nu s-a făcut dovada reducerii efective a postului acestuia.

Din probele administrate în cauză s-a reţinut că, la baza măsurii concedierii contestatorului nu a stat o reorganizare şi o restrângere reală impusă de nevoile societăţii, iar reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat.

De altfel, nici înscrisurile depuse de recurenta-intimată S.C. Turism Muntenia S.A. în recurs( filele 24-41), din care reiese că în perioada 17.01.2008-17.07.2008 în organigrama S.C.Turism Muntenia S.A nu a intervenit nicio diferenţă în ceea ce priveşte numărul posturilor de conducere sau de execuţie existente - nu relevă o stare de fapt diferită de cea reţinută de tribunal, reieşind fără îndoială că, în speţă, condiţiile prevăzute de lege nu au fost respectate în momentul luării măsurii concedierii faţă de contestator.

În sfârşit, ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, respectiv acela că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv, drepturile de care ar fi beneficiat contestatorul dacă nu se impunea încetarea contractului individual de muncă – pe care nu le-ar fi solicitat- este tot nefondat.

Astfel, potrivit art.78 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

Or, în speţă, aşa cum reiese din contestaţia, cu judecarea căreia intimatul O. N. a investit instanţa de fond la data de 31 ianuarie 2008 (filele 1-2 dosar fond), acesta a solicitat anularea deciziei nr.14/22.01.2008 emisă de S.C. Turism Muntenia S.A., prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, respectiv la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu cheltuieli de judecată.

Prin admiterea contestaţiei formulate, tribunalul a anulat decizia nr.14/22.01.2008 emisă de intimata S.C. Turism Muntenia S.A., a obligat-o pe intimată să-l reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 21.01.2008 şi până la reintegrarea efectivă, cu 750 lei cheltuieli de judecată.

Prin urmare, instanţa s-a pronunţat în limita cererii cu care a fost investită potrivit art.112 Cod procedură civilă, neputând fi reţinută incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.

Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art.291 Codul muncii raportat la art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. U. MUNTENIA S.A., împotriva sentinţei civile nr.969/CM/3 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...) pe care o va menţine ca legală şi temeinică.

 

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. U. MUNTENIA S.A., împotriva sentinţei civile nr.969/CM/3 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...), intimat fiind O. N..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 aprilie 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

 

P.A.C., I.R., G.N.,

 

Grefier,

 

 

Red.P.A.C./29.04.2009

GM/2 ex.

 

Jud.fond: C.E.

S.V.U.

 

 

Toate spetele


Sus ↑