Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR. 1503

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2009

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...) - (...) (...) Ţ.

Grefier - B. Ţ.

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de contestatoarea O. M., domiciliată în comuna V., sat E., judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.782 din 19 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română, cu sediul în B,(...), sector 2.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 17 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa pentru a da posibilitate avocatului recurentei-contestatoare să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 24 iunie 2009 când a pronunţat următoarea decizie.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a sub nr(...), contestatoarea O. M., a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, contestând decizia de concediere nr.1544/24.11.2008, solicitând ca instanţa, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcţia avută anterior, obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că motivarea intimatei că îşi întemeiază decizia de concediere pe “reducerea posturilor de consilier retail zona rapidă şi operator ghişeu bancar” este vădit nelegală şi netemeinică, că pretinsa reducere a posturilor este invalidă în consideraţia dispoziţiilor art.65 din Codul muncii deoarece, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului este determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, iar desfiinţarea trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză serioasă.

Contestatoarea a mai precizat că aceste locuri de muncă nu pot fi reduse astfel cum a motivat intimata în decizie, că decizia atacată este nulă absolut în raport de prevederile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii raportat la dispoziţiile art.65 alin.2 din acelaşi act normativ.

A mai precizat contestatoarea, că decizia este nelegală şi sub aspectul încălcării prevederilor art.74 alin.(1) din Codul muncii în sensul că evaluarea salariaţilor în raport de prevederile art. 38(9) şi art. 38(10) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul BCR, a fost efectuată pe baza unor criterii subiective, că deşi angajatorul a menţionat în decizia contestată că nu poate oferi salariatului un alt loc de muncă potrivit cu pregătirea şi experienţa sa profesională, a înfiinţat la nivelul municipiului Târgovişte două agenţii bancare, pentru locurile de muncă nou create fiind organizat concurs, fără a fi oferite persoanelor ce urmau a fi concediate.

De asemenea a mai arătat că deşi la data de 12.05.2008 se cunoştea faptul că de la sucursala Târgovişte vor fi concediaţi 8 salariaţi, angajatorul a emis decizia de concediere după 6 luni pentru ca în această perioadă să poată face angajări de personal la noile agenţii deschise, ceea ce dovedeşte reaua credinţă a angajatorului.

Contestaţia a fost însoţită de copie de pe decizia de concediere nr. 1544/24.11.2008.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca nefondată.

S-a arătat în întâmpinare că, contestatoarea a dat o interpretare eronată textelor de lege pe care a înţeles să le invoce în motivarea în drept a contestaţiei.

A apreciat intimata, că în realitate prevederile art. 65-66 din Codul muncii trebuie interpretate atât de către angajator cât şi de angajat în sensul de a nu permite angajatorului ca desfiinţarea locului de muncă să se realizeze pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin exercitarea acestui drept să se îngrădească dreptul la muncă.

În ceea ce priveşte cererea contestatoarei de anulare a deciziei de concediere, intimata a arătat că începând din data de 23.07.2007, în cadrul BCR a avut loc reorganizarea structurilor teritoriale, ceea ce a determinat în unele situaţii redistribuirea personalului, iar în alte situaţii o reducere a funcţiilor sau a compartimentelor urmare centralizării/externalizării unor activităţi. Prin urmare, posturile din cadrul unităţilor teritoriale afectate de centralizare/externalizare au fost suprimate din structura băncii, ele nemaifiind regăsite în organigrama BCR sau în statul de funcţiuni. Procesul de reorganizare a continuat în anul 2008 astfel că, pe baza operaţiunilor efectuate în perioada decembrie 2007 – februarie 2008, au fost identificate două zone cu potenţial de reducere a numărului de salariaţi, anume zona rapidă şi zona de casierie.

S-a mai arătat că noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în şedinţa din 12.05.2008 astfel cum reiese din procesul verbal nr.72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcţia Managementului T. P. nr. 119/07.05.2008, că s-a aprobat de Comitetul Executiv al BCR nu numai numărul de personal şi structura acestuia la nivelul unităţilor teritoriale dar şi anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere şi demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008.

De asemenea, s-a mai arătat că potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcţii, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi şi operatori ghişeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Desfiinţarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii, a fost reală fiind impusă de necesitatea creşterii eficienţei operaţionale a activităţilor băncii şi serioasă pentru că s-a impus din necesităţi evidente de îmbunătăţire a activităţii. Pe cale de consecinţă, arată intimata, au fost respectate dispoziţiile art. 65 alin.2 din Codul muncii.

S-a mai precizat că angajatorul a respectat toate cerinţele legale privind emiterea unei decizii de concediere colectivă, iar instanţa nu poate reţine susţinerea contestatoarei privind încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispoziţiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situaţiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care ţin de persoana salariatului.

S.a mai arătat de intimată, că oferirea unui loc de muncă vacant corespunzător, este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c şi d precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art.56 lit.f.

Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desfiinţarea postului ocupat, obligaţia angajatorului nu poate fi extinsă şi la aceste cazuri.

Ordinea de prioritate pentru elaborarea listei salariaţilor afectaţi de reducerea posturilor a fost dată de “Procedura aplicabilă pe durata procesului de concediere colectivă a personalului din unităţile retail”, criteriile folosite fiind competenţa şi disciplina. În acest sens au fost acordate note finale în care competenţa a avut o pondere de 80% iar disciplina de 20%. Nota finală obţinută de contestatoare în cadrul evaluării interne a fost 3.04, situaţie în care contestatoarea nu a putut ocupa un post în cadrul noilor unităţi deschise de către angajator. Atât propunerile referitoare la reducerea numărului de posturi cât şi notificările efectuate au fost discutate cu Federaţia Sindicatelor Independente din BCR, cu Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă şi cu Agenţia municipală de Ocupare a Forţei de Muncă B.

S-a mai arătat în întâmpinare, că al doilea capăt de cerere trebuie respins ca inadmisibil întrucât, atâta vreme cât BCR face dovada că locul de muncă al contestatoarei a fost desfiinţat, o reintegrare a contestatoarei pe acelaşi post ar fi imposibilă, iar sentinţa nu ar putea fi executată.

Cu privire la capătul 3 din cererea contestatoarei s-a arătat că obligaţia de reparare a unui prejudiciu apare doar în condiţiile în care se dovedeşte existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu precum şi a vinovăţiei celui care a creat prejudiciu, condiţii ce nu apar a fi îndeplinite în speţa dedusă judecăţii.

Întâmpinarea a fost însoţită de copii de pe următoarele acte : proces verbal nr. 130/15.08.2008 al Comitetului executiv al BCR, notificarea deciziei de concediere colectivă, lista categoriilor de salariaţi ai BCR la 14.08.2008, posturi ocupate supuse desfiinţării, distribuţia posturilor supuse desfiinţării, proces verbal nr. 72/12.05.2008 al Comitetului Executiv al BCR, document pentru şedinţa Comitetului Executiv, numărul actual de posturi, regulile privind desfăşurarea procesului de stabilire a ordinii de prioritate pentru elaborarea listei salariaţilor afectaţi de reducerea posturilor şi nota obţinută de contestatoare la evaluare.

La termenul de judecată din data de 17.02.2009, intimata a depus la dosarul cauzei extras CCM la nivel de BCR.

A fost încuviinţată, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri şi s-a pus în vedere intimatei să depună la dosar testele de evaluare în vederea concedierii, înscrisuri constatatoare ale susţinerii interviurilor precum şi organigrama înainte şi după concediere. Înscrisurile solicitate au fost depuse la data de 03.03.2009.

La termenul de judecată din data de 03.03. s-a admis pentru contestatoare proba cu interogatoriu. Răspunsul la interogatoriu a fost depus în şedinţa din 17.03.2009.

După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.782 din 19 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, s-a respins contestaţia .

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, contestatoarea O. M. a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, contestând decizia de concediere nr. 1544/24.11.2008 ,solicitând ca instanţa, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcţia avută anterior,obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A mai reţinut instanţa de fond că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca neîntemeiată. Se arată în întâmpinare că începând din data de 23.07.2007, în cadrul BCR a avut loc reorganizarea structurilor teritoriale, ceea ce a determinat în unele situaţii redistribuirea personalului, iar în alte situaţii o reducere a funcţiilor sau a compartimentelor urmare centralizării/externalizării unor activităţi.

Prin urmare, s-a arătat de către intimată, posturile din cadrul unităţilor teritoriale afectate de centralizare/externalizare au fost suprimate din structura băncii, ele nemaifiind regăsite în organigrama BCR sau în statul de funcţiuni. Procesul de reorganizare a continuat în anul 2008 astfel că, pe baza operaţiunilor efectuate în perioada decembrie 2007 – februarie 2008, au fost identificate două zone cu potenţial de reducere a numărului de salariaţi, anume zona rapidă şi zona de casierie. Pentru a aduce la îndeplinire această măsură s-a demarat procedura de concediere în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, iar instanţa nu poate reţine susţinerea contestatoarei privind încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispoziţiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situaţiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care ţin de persoana salariatului.

A mai reţinut instanţa de fond, că în baza deciziei nr.1544/24.11.2008 contestatoarei i-a încetat contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii, că s-a arătat de contestatoare în motivarea contestaţiei că desfiinţarea locurilor de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă. În afara acestui motiv s-a mai arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate sub aspectul încălcării prevederilor art. 74 alin.(1) din Codul muncii în sensul că evaluarea salariaţilor în raport de prevederile art. 38(9) şi art. 38(10) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul BCR, a fost efectuată pe baza unor criterii subiective. Angajatorul deşi a menţionat în decizia contestată că nu poate oferi salariatului un alt loc de muncă potrivit cu pregătirea şi experienţa sa profesională, a înfiinţat la nivelul municipiului Târgovişte două agenţii bancare, pentru locurile de muncă nou create fiind organizat concurs, fără ca aceste locuri de muncă să fie oferite persoanelor ce urmau a fi concediate.

În ceea ce priveşte respectarea prin decizie a prevederilor art.74 Codul muncii deoarece nerespectarea acestor condiţii ar duce la nulitatea deciziei de concediere., instanţa de fond a apreciat că decizia emisă de intimată nu este lovită de nulitate întrucât conţine toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului şi faptul că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile.

Tribunalul a constatat că din actele depuse de intimată rezultă demararea unui proces de restructurare şi reorganizare a intimatei, proces ce a început în anul 2007. Noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în şedinţa din 12.05.2008 astfel cum reiese din Procesul verbal nr. 72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcţia Managementului T. P. nr. 119/07.05.2008. Comitetul Executiv al BCR a aprobat nu numai numărul de personal şi structura acestuia la nivelul unităţilor teritoriale dar şi anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere şi demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008. Potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcţii, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi şi operatori ghişeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Toate aceste măsuri au fost iniţiate şi derulate la nivelul întregii structuri a intimatei şi nu defalcat pe filiale sau sucursale.

A mai reţinut instanţa de fond, că din actele depuse rezultă, de asemenea, că desfiinţarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii conform organigramelor depuse. De asemenea, desfiinţarea a fost reală şi serioasă fiind impusă de necesitatea creşterii eficienţei operaţionale a activităţilor băncii. Pe cale de consecinţă, din analiza tuturor acestor înscrisuri, rezultă că au fost respectate dispoziţiile art. 65 alin.2 din Codul muncii, aceste locuri de muncă fiind desfiinţate în mod efectiv.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută susţinerea contestatoarei privind încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispoziţiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situaţiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care ţin de persoana salariatului. P. unui loc de muncă vacant corespunzător este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c şi d precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art. 56 lit.f. Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desfiinţarea postului ocupat, obligaţia angajatorului nu poate fi extinsă şi la acest caz astfel încât intimata nu avea obligaţia să ofere contestatoarei unul din posturile care s-au înfiinţat în cursul anului 2008, posturi care au fost scoase la concurs.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei că evaluarea făcută la nivelul intimatei a fost subiectivă şi opinia managerului direct nu a avut la bază indicatori măsurabili, tribunalul a constatat că şi această susţinere a intimatei este neîntemeiată, iar câtă vreme concedierea s-a dispus pentru motive independente de persoana salariatului, evaluarea făcută a fost o măsură suplimentară luată de către intimată în acord cu prevederile D. şi nu o obligaţie impusă de către legislaţia muncii în vederea efectuării acestui tip de concediere.

Pe cale de consecinţă, tribunalul a constatat că decizia contestată este legală şi temeinică, astfel încât, a respins contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea O. M. în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, considerând că desfiinţarea postului său nu a fost efectivă întrucât organigrama nu a fost schimbată, iar societatea a scos la concurs noi posturi după decizia de desfiinţare a posturilor nr.72/12.05.2008.

De asemenea, recurenta a învederat nerespectarea regulilor de prioritate pentru elaborarea listei salariaţilor afectaţi de reducerea posturilor şi de ocuparea posturilor vacante.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Legal citată intimata a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefundat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Cntestatoarea O. M. a chemat în judecată intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, contestând decizia de concediere nr. 1544/24.11.2008 ,solicitând ca instanţa, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcţia avută anterior,obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În baza deciziei nr.1544/24.11.2008 contestatoarei i-a încetat contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că nerespectarea regulilor de prioritate la întocmirea listei de concediere nu duce la nulitatea absolută a deciziei de concediere. De altfel, există o evaluare a recurentei pentru stabilirea o9rdinii sale d prioritate la fila 66-69 dosar fond.

De altfel, decizia emisă conţine toate elementele prevăzute de art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului şi faptul că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile.

Din actele depuse de intimată rezultă demararea unui proces de restructurare şi reorganizare a intimatei, proces ce a început în anul 2007. Noile structuri organizatorice au fost aprobate de către Comitetul Executiv al BCR SA în şedinţa din 12.05.2008 astfel cum reiese din Procesul verbal nr. 72/12.05.2008 urmare analizării Notei prezentate de Direcţia Managementului T. P. nr. 119/07.05.2008.

Într-adevăr, Comitetul Executiv al BCR a aprobat nu numai numărul de personal şi structura acestuia la nivelul unităţilor teritoriale dar şi anularea tuturor posturilor vacante afectate de reducere şi demararea procesului de concediere colectivă la data de 15.07.2008. Potrivit acestei note au fost vizate două categorii de funcţii, anume consilieri zona rapidă cu o reducere de 497 posturi şi operatori ghişeu bancar cu o reducere de 636 posturi. Toate aceste măsuri au fost iniţiate şi derulate la nivelul întregii structuri a intimatei şi nu defalcat pe filiale sau sucursale.

Tot din actele depuse rezultă că desfiinţarea acestor posturi a fost efectivă, locurile de muncă fiind suprimate din structura băncii conform organigramelor depuse la filele 64-65 dosar fond. De asemenea, desfiinţarea a fost reală şi serioasă fiind impusă de necesitatea creşterii eficienţei operaţionale a activităţilor băncii. Pe cale de consecinţă, din analiza tuturor acestor înscrisuri, rezultă că au fost respectate dispoziţiile art. 65 alin.2 din Codul muncii, aceste locuri de muncă fiind desfiinţate în mod efectiv.

Nu poate fi reţinută susţinerea contestatoarei privind încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la neoferirea unor locuri de muncă vacante în unitate deoarece dispoziţiile art. 64 din Codul muncii au în vedere situaţiile în care contractul de muncă încetează de drept sau când încetează pentru motive care ţin de persoana salariatului. P. unui loc de muncă vacant corespunzător este dată de legiuitor în sarcina angajatorului numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit.c şi d precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat în temeiul art. 56 lit.f. Cum în cazul contestatoarei încetarea contractului individual de muncă a fost determinată de desfiinţarea postului ocupat, obligaţia angajatorului nu poate fi extinsă şi la acest caz astfel încât intimata nu avea obligaţia să ofere contestatoarei unul din posturile care s-au înfiinţat în cursul anului 2008, posturi care au fost scoase la concurs.

În consecinţă, văzând şi disp. art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, urmează să respingă ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea O. M., domiciliată în comuna V., sat E., judeţul D, împotriva sentinţei civile nr.782 din 19 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română, cu sediul în B,(...), sector 2.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 24 iunie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) Ţ.

Grefier,

B. Ţ.

Red. C.P.

Tehnored.A.Ţ.

2 ex./23.07.2009

dosar fond- (...) T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a

judecători fond- O. D.

- N. N.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006