• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 949/M din data 2008-11-12
Pronuntata de Curtea de Apel Brasov

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE CIVILĂ Nr. 949/M

Şedinţa publică de la 12 O. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) U.

Grefier şef sectie (...) H.

 

 

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamant E. H. , împotriva sentinţei civile nr. 1199/12 septembrie 2008 , pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat avocat E. E. pentru intimata pârâtă SC E. SA , lipsă fiind recurentul reclamant E. H.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care :

Nemaifiind formulate alte cereri , în baza art 150 Cod procedură civilă , instanţa acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul societăţii intimate , avocat E. E. , solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate la fond ca fiind temeinică şi legală . Apărarea societăţii la fond s-a bazat pe principiul că drepturile vizate prin art 50 din Contractul Colectiv de Muncă sun aceleaşi cu cele prevăzute la art. 4 din Planul Social . De fapt , planul social reprezintă o punere în practică a celor prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la art 50 şi stabileşte în concret valorile pentru aceste drepturi. Planul social face referire la situaţiile în care concedierile au un caracter colectiv , iar sintagma „ se completează” face referire la interpretarea împreună a celor două articole din CCM şi planul social . Susţinerea că amendamentele nu au fost înregistrate la AJOFM nu au nici o relevanţă în cauză şi de altfel există practică judiciară care susţine cele menţionate.

Menţionează că nu solicită cheltuieli de judecată.

 

 

C U R T EA

 

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1199/12.09.2008, T r i b u n a l u l C o v a s n a a respins acţiunea formulată de reclamantul E. H. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B, având ca obiect plata indemnizaţiei de concediere.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 50 din C.C.M. care la alin. 1 prevede că la „concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net, de la 3 ani la 10 ani două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete, iar peste 15 ani patru salarii medii nete.

A. 4 al aceluiaşi articol menţionează expres că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi”.

La dosarul cauzei s-a depus planul social din 2005, prin care părţile semnatare (patronat şi sindicat) au convenit la art. 4 ca în funcţie de vechimea în SC E. SA angajaţii să primească următoarele pachete financiare, şi anume: de la 0,5 la 5 ani vechime – 8 salarii (medii brute pe E.), între 5 şi 15 ani vechime – 12 salarii, iar peste 15 ani vechime 15 salarii medii brute. Aceste pachete financiare îi vizau pe salariaţii ce urmau a fi disponibilizaţi în urma reorganizării, ca urmare a concedierii lor colective, iar prin art. 4 din planul social părţile semnatare au creat o situaţie mai favorabilă salariaţilor, modificând numărul de salarii ce urmau a fi acordate dar şi vechimea în muncă.

Aceste pachete financiare au fost acordate ca o formă de protecţie socială pentru cei ce urmau să înceteze activitatea ca urmare a celor reţinute mai sus.

Instanţa a mai reţinut că prin amendamentul din 09.01.2006 încheiat între SC E. SA şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E. Română E. s-a clarificat că pachetele financiare ce urmau a fi primite de foştii salariaţi ca urmare a disponibilizării erau primite cu titlu de indemnizaţie de concediere, iar salariile sunt brute medii pe E..

Ulterior, prin amendamentul la planul social încheiat la data de 13.09.2006 între aceleaşi părţi s-a completat pct. 4 în sensul că art. 4 din planul social se interpretează astfel: voinţa comună a părţilor la data semnării planului social a fost de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 C.C.M., şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din C.C.M.

Aşa cum s-a arătat mai sus patronatul şi Federaţia Sindicatelor din E. de comun acord au convenit să creeze o situaţie mai favorabilă persoanelor disponibilizate prin dispoziţiile planului social şi a amendamentului din ianuarie 2006, dată la care s-a clarificat că nu se cumulează dispoziţiile art. 50 din C.C.M. cu cele prevăzute în planul social, li se aplică aceleaşi prevederi de mai sus, chiar dacă această clarificare nu retroactivează.

Chiar art. 50 C.C.M. face referire la alin. 4 că se completează cu prevederile planului social, care s-a încheiat în 2005, iar voinţa comună a părţilor a fost de a se modifica articolul de mai sus, în sensul celor deja expuse, motiv pentru care instanţa apreciază că cererea reclamantului este neîntemeiată, întrucât a încasat indemnizaţia de concediere într-un cuantum mult mai mare, urmând a o respinge.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantaE. H., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acţiunii introductive.

În dezvoltarea criticilor căii de atac, întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, se învederează că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate de pârâtă care nu poartă menţiunea că sunt conforme cu originalul.

Sub aspectul fondului cauzei, susţine recurentul reclamant că modificarea adusă CCM prin Amendamentul la Planul social încheiat între patronat şi sindicat este lipsită de efecte, câtă vreme respectiva modificare a contractului de muncă nu a fost înregistrată la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială în raza căreia se află sediul angajatorului.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.

Critica înserată în recurs purtând asupra valorificării unor înscrisuri depuse de pârâtă fără ca acestea să poarte menţiunea „conform cu originalul” nu poate fi primită, câtă vreme reclamantul nu a contestat veridicitatea acestor înscrisuri. Textul de lege invocat de recurent în susţinerea acestui incident, art.139 alin. 2 Cod procedură civilă se referă la situaţia în care partea potrivnică nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, împrejurare în care judecătorul va da un termen pentru depunerea originalului în păstrarea grefei. Reclamantul nu poate invoca împrejurarea că nu-şi poate da seama de exactitatea înscrisului, acesta fiind lizibil, iar cerinţa instituită prin art. 112 pct. 5 alin. 2 Cod procedură civilă nu cunoaşte nicio sancţiune în cazul lipsei menţiunii pretinse de dispoziţia de text citată.

Cât priveşte cea de a doua critică, referitoare la neînregistrarea modificărilor aduse CCM la Direcţia de Muncă şi Asistenţă Socială, aceasta se dovedeşte la rându-i nefondată. Soluţia este determinată de faptul că modificarea a fost adusă Planului Social intervenit între patronat şi sindicat iar nu dispoziţiilor Contractului Colectiv de Muncă. Prin acest Plan Social, părţile semnatare au stabilit valorile concrete şi criteriile în care angajaţii care urmau a fi disponibilizaţi urmau să primească indemnizaţiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM, indemnizaţii care au fost acordate într-un cuantum favorabil celor stipulate în art. 50 din CCM.

Pentru o corectă aplicare şi executare a dispoziţiilor din contractul colectiv de muncă şi din Planul social susmenţionate ce constituie „legea părţilor”, cu privire la acordarea pachetelor financiare/ indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective, s-a adoptat amendamentul din 13.09.2006 prin care s-a stabilit că „voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 CCM”.

În speţă nu este vorba de o aplicare retroactivă a acestui ultim amendament, ci de o lămurire a înţelesului, aplicării clauzelor din CCM pe 2005 şi planul social în scopul evitării unor neconcordanţe în executarea dispoziţiilor ce reglementează acordarea măsurilor de protecţie socială a salariaţilor disponibilizaţi.

În consecinţă, se constată că reclamanta şi-a fundamentat pretenţiile pe dispoziţiile art. 50 din CCM, însă nu a ţinut cont şi de modificările intervenite prin planul social şi amendamentul amintit.

Voinţa părţilor în „negocierile” drepturilor şi obligaţiilor din raporturile juridice de muncă are putere de lege iar orice interpretare personală a clauzelor negociate peste limita negocierii este abuzivă.

Prin urmare recursul formulat nu este întemeiat şi în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la 3041 Cod procedură civilă şi 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi respins iar sentinţa menţinută.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

 

D E C I D E

 

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă E. H. împotriva sentinţei civile nr. 1199/2008 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 12 O. 2008

Preşedinte,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...) U.

 

Grefier şef sectie,

(...) H.

 

 

 

 

Red AP 24.11.2008

Dact AG 25.11.2008/ 2 ex

Jud fond C. E./L. N.

Toate spetele


Sus ↑