• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1652 din data 2009-04-01
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr.1652

 

Şedinţa publică din data de 01 Aprilie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

 

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA – Membru P. Grup, împotriva sentinţei civile nr.6085/07.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. J..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocaţială, avocat B. U., lipsind intimatul pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că s-a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, avocat A.U. depune la dosar Plan social şi amendament la Plan Social.

I se comunică un exemplar al întâmpinării, pentru a cărei observare nu solicită un nou termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

 

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr.6085/07.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) a fost admisă acţiunea formulată de petent E. J., împotriva intimatei S.C. E. S.A. B.

A fost obligată pârâta să plătească petentului drepturile băneşti reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite şi neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM, respectiv 4 salarii medii nete, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată .

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul petentului - peste 15 ani vechime- 4 salarii medii nete.

Mai mult decât atât, alin. 4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestea.

În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2005.

Pârâta nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentei cele 5 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, aplicabil la data concedierii.

Cat priveste apărările referitoare la prematuritatea formularii actiunii, invocata de intimata, s-a retinut ca angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a nascut in absenta negocierilor dintre patronat si sindicat. Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor si modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Recurenta învederează că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, ci în plata compensaţiei aferente concedierii, care cad sub incidenţa prev. art.283 al.1 lit.a din Codul muncii şi drept urmare, dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris raportat la faptul că decizia de concediere nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la momentul comunicării.

În măsura în care instanţa de recurs consideră neîntemeiată această excepţie, solicită a se constata că se impune admiterea excepţiei prescripţiei raportat la prev. art.283 al.1 lit.e Codul muncii, întrucât pretenţiile reclamanţilor derivă dintr-o clauză a CCM, situaţie în care termenul de prescripţie este de 6 luni şi nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a acestui articol.

Pe fondul cauzei, precizează că acţiunea formulată este neîntemeiată şi în mod greşit, instanţa de fond a considerat că Planul Social nu constituie o anexă la CCM.

Art. 1 din Planul Social, prevede în mod explicit faptul că acesta constituie o anexă la CCM urmând a produce efecte începând cu data semnării lui şi până la 31 decembrie 2010.

Prin acest Plan social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005 , valabilitatea sa fiind până la 31 decembrie 2010.

Urmează a se observa că obligaţia de plată a acestei indemnizaţii are un singur izvor- CCM la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social şi amendamentelor la aceasta. Părţile CCM nu au intenţionat să acorde 2 remuneraţii compensatorii cu acelaşi titlu, iar instituirea măsurilor din Planul Social a condus la acordarea unor E. financiare mai avantajoase pentru salariaţii disponibilizaţi, comparativ cu cele prevăzute la art.50 din CCM.

Intimatul depune întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile care vizează modul de soluţionare al acţiunii pe fond, pentru următoarele considerente.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Este adevărat că drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere ,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 30 de zile , conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea ,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamantul nu a înţeles să conteste decizia de concediere şi nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă .

Deasemenea nici împrejurarea că această indemnizaţie a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere iar dispoziţiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua astfel de măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor , rezultă că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei sunt întemeiate pentru următoarele argumente:

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond acţiunea formulată de reclamant.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA – M embru P. Grup, împotriva sentinţei civile nr.6085/07.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant E. J..

Modifică sentinţa în sensul că, pe fond, respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 01.04.2009.

 

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

Grefier,

(...) (...)

 

 

 

Red. Jud.M.P.

Tehn.I.C./Ex.28.04.2009

J.F./St.V. V. şi

Fl. F.

Toate spetele


Sus ↑