Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4286

Şedinţa publică din data de 24 Iunie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta (...) E. SA – Membru P. Grup, împotriva sentinţei civile nr.5763/30.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă D. E., având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat B. U., lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare şi acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr.5763/30.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a respins exceptia privind prescriptia dreptului la actiune invocata de intimata.

S-a admis acţiunea formulată de petentul D. E. , împotriva intimatei S.C.E. S.A. B.

A fost obligată intimata să plătească petentului contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul E., conform art.50 alin.1 din CCM, precum si drepturile banesti reprezentand diferenţa de plati compensatorii dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii efective..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune , instanta a inlaturat apararea intimatei , apreciind ca sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura ( rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii , actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.

Petentul a fost concediat în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul petenţilor, peste 10 ani - 5 salarii medii nete.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2005, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petentul însă a beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2006, deşi decizia de concediere a fost emisa în 2007

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu a fost reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa consideră că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007, la concediere, din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul petentului -peste 10 ani vechime- 5 salarii medii nete.

Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că, „dacă există reglementări mai favorabile, se aplică şi acestea”.

În raport de prevederile art.38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2007.

Intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 5 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, aplicabil la data concedierii.

Prin Încheierea din 11 decembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a admis cererea formulată de petitionara D. E., în contradictoriu cu intimatul (...) E. SA.

S-a dispus indreptarea erorii materiale strecurata in dispozitivul sentintei civile nr. 5763/30.10.2008, pronuntata in dosarul nr(...), in sensul ca in mod eronat a fost obligata intimata la plata contravalorii a 3 salarii medii nete in loc de 5 salarii medii nete cum era corect si in mod gresit a fost mentionat domiciliul petentei ca fiind in Tg-J , str. (...) (...), .26(B.) in loc de Tg-J, str. (...), .2, .2, .24 .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta criticând-o atât cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi cu privire la modul de soluţionare al cauzei pe fond.

Cu privire la excepţia dreptului la acţiune precizează că, dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, iar termehnul de prescripţie este de 6 luni potrivit dispoz. Art.283 al.1 lit.e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei învederează că, prin planul social încheiat în urma procesului de reorganizare a E. SA s-au stabilit indemnizaţiile de concediere ce se vor face în anul 2005 şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anul următor, termenul de valabilitate a acestuia fiind până la 31 decembrie 2010 .

Planul social- anexă la CCM a fost completat la 9 ian. 2006 şi respectiv 13 sept. 2006 cu câte un amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe E., precum şi modalitatea de aplicare a acestui plan în comparaţie cu prevederile generale ale art.50 din CCM.

Din acestea rezultă că sumele acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

Reclamantei i s-a acordat o indemnizaţie de concediere, ţinând cont de vechimea în E., sumă calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social completat prin amendamentul din 09 ian. 2006 şi cel din 13 sept. 2006, cuprinzând măsuri financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.

Aceasta nu înseamnă că voinţa părţilor a fost aceea de a cumula aceste măsuri, deoarece prin instituirea măsurilor din Planul social s-au acordat pachete financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.

Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenţei de indemnizaţie de concediere, recurenta învederează că raporturile de muncă ale petentei au încetat la 30.01.2007 iar la data acordării indemnizaţiei de concediere era aplicabil amendamentul nr. 1 la Planul social în vigoare la 09.ian. 2006, care prevede la pct.4, că salariul mediu brut pe E. care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere se va calcula ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă această indemnizaţie.

Reclamanta fiind concediată în 2007, salariul mediu brut luat în considerare pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere este cel din anul 2006 şi nu cel din 2007.

Recurenta anexează la dosar concluzii scrise şi înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs.

Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluţionare al acţiunii pe fond.

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea reţine că dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esenţial pentru stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă indemnizaţia de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului,iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c din Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

Este fondată şi critica recurentei referitoare la modul de soluţionare de către prima instanţă a cererii privind acordarea diferenţei la indemnizaţia de concediere primită de reclamantă potrivit Planului social .

Aceasta întrucât, la data concedierii reclamantei şi primirii indemnizaţiei de concediere, era în vigoare amendamentul la Planul social încheiat la 9 ian. 2006 care modifica pct.4 al Planului social iniţial, în sensul că, salariul mediu brut pe E. care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere, se calcula ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui care se acorda respectiva indemnizaţie de concediere.

Ca urmare, întrucât raporturile de muncă ale reclamantei au încetat la 30 iunie . 2007, indemnizaţia de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în E. s-a calculat în mod corect potrivit pct.4 din Planul social modificat prin acest amendament, salariul mediu brut pe E. ce constituia baza de calcul a acestei indemnizaţii fiind stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. în anul anterior celui în care aceasta a primit indemnizaţia, respectiv 2006.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 C.pr.civilă va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa în sensul respingerii acţiunii pe fond. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta (...) E. SA – Membru P. Grup, împotriva sentinţei civile nr.5763/30.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă D. E., având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în parte, în sensul că pe fond, respinge acţiunea.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.06.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.C.M.

Tehn.I.C./Ex.2/09.07.2009