• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1459 din data 2010-02-25
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr.

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) D.

Grefier H. Ţ.

***************

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 22.02.2010, privind recursul declarat de reclamanţii N. N., Ş. O., D. E., E. G, Ş. D., E. N., E. N. D., N. E., O. N., E. J., E. F., O. I, O. E., O. J., G E., M. E., E. D., N. D., E. F. împotriva sentinţei civile nr.1266 din 26.02.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părţilor.

Dezbaterile şi concluziile părţilor în cauza de faţă, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 22.02.2010, care fac parte integrantă din prezenta decizie şi instanţa în conformitate cu prevederile art 260 c.pr.civ a amânat pronunţarea la data de 25 februarie 2010.

În urma deliberării, s-a pronunţat următoarea soluţie:

 

C U R T E A

 

Asupra recursului de faţă;

T r i b u n a l u l G o r j prin sentinţa civilă nr.1266 din 26.02.2009 a respins acţiunea formulată de petenţii N. N., Ş. O., D. E., E. G, Ş. D., E. N., E. N. D., N. E., O. N., E. J., E. F., O. I, O. E., O. J., G E., M. E., E. D., N. D., E. F., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Petentii au fost concediati în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Sucursalei C conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

Conform art.50 al.1 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2005-2007 al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin.4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că ,la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Din acest motiv părţile care încheiat CCM , au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti , cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Mai mult în Amendamentul la planul social din 09.01.2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E. vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salartiilor brute acordate de E. salariaţiilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

De altfel părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcînd precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivând recursul, reclamanţii au arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu li se cuvin drepturile salariale solicitate prin acţiune.

În acest sens, recurenţii au menţionat că au fost concediaţi în temeiul disp.art.55 lit.b C.N. şi art.59 din CCM, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii şi că, întrucât contractul individual de muncă al fiecăruia a încetat din motive neimputabile, pârâta avea obligaţia să le achite toate drepturile salariale convenite prin CCM valabil la data concedierii, dar că pârâta nu le-a acordat decât o parte a acestor drepturi, respectiv cele prevăzute la art.50 alin.4 din CCM, fără a le plăti şi drepturile prevăzute la art.50 alin.1 din acelaşi contract.

Au susţinut recurenţii că Planul Social prevăzut la art.50 alin.4 din CCM, în temeiul cărora le-au fost plătite drepturile salariale este o anexă a contractului colectiv de muncă şi oferă pachete salariale în funcţie de vechimea în E. şi de salariul mediu brut, iar din faptul că drepturile cuvenite la art.50 alin.1 sunt calculate pe criterii şi în cuantumuri diferite faţă de cele prevăzute de acelaşi articol la alin.4 rezultă că prin completarea art.50 alin.4 cu Planul Social nu s-a renunţat la alin.1, acestea făcând obiectul negocierilor pe parcursul anilor 2005-2007, astfel că pârâta avea obligaţia de a plăti drepturile prevăzute la ambele alineate ale art.50 din CCM.

Au mai arătat că, în conformitate cu pct.4 al Planului Social, anexă la CCM la nivelul E. pentru anul 2005, angajaţii disponibilizaţi erau îndreptăţiţi a beneficia, în funcţie de vechimea în petrol, de indemnizaţii de concediere calculate la nivelul mai multor salarii medii brute E., dar că ei au beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2004, deşi acesta a fost indexat în fiecare an.

Consideră reclamanţii că se impune a se acorda diferenţa dintre salariile medii brute acordate şi salariile medii brute cuvenite la momentul concedierii şi că, din acest punct de vedere, instanţa nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă există astfel de diferenţe.

Intimata pârâtă S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, motivând în esenţă că nu există temei juridic în baza căruia să fie obligată la plata cumulativă a sumelor prevăzute în art.50 alin.1 din CCM şi a celor prevăzute la pct.4 din Planul Social, care deja au fost plătite.

În şedinţa publică din 22.02.2010, a fost invocată excepţia tardivităţii declarării recursului.

Analizând această excepţie, cu precădere, Curtea constată că reclamanţii au primit comunicarea hotărârii pronunţate de T r i b u n a l u l G o r j la 10.03.2009, iar recursul a fost expediat la 22.03.2009, conform ştampilei oficiului poştal, astfel că se încadrează în termenul de 10 zile de la comunicare, având în vedere şi faptul că termenul se împlinea într-o zi nelucrătoare fiind aplicabile disp.art.101 alin.5 C.pr.civ.

Pentru aceste motive, urmează a se respinge excepţia tardivităţii recursului.

Pe fond, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a celui de-al doilea capăt de cerere referitor la plata diferenţelor de salarii compensatorii, conform Planului Social.

În ceea ce priveşte primul petit, acesta a fost corect respins de către instanţa de fond, criticile formulate de recurentă în acest sens fiind apreciate ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Astfel, se reţine că, potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii .Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurenţilor în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM şi Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât şi a indemnizaţiei de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susţinerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizaţii.

Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 „ drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi se vor aplica acestea”.

Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi băneşti mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puţin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaţilor, reglementând drepturi băneşti mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor băneşti prevăzute prin aceste clauze. În cauza de faţă, în CCM 2004 -2007 şi Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizaţiilor de concediere în favoarea salariaţilor a fost majorat, astfel încât nu se poate reţine că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract şi, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizaţia de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.

Se constată, însă, că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat motivat asupra cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamanţi, privind diferenţa de salarii compensatorii potrivit Planului Social.

Reclamanţii şi-au motivat în fapt această cerere prin aceea că plăţile compensatorii acordate conform Planului Social au fost calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2004, deşi trebuia ca raportarea să se facă la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2005, anul concedierii lor, salariul fiind indexat de la un la altul.

Potrivit art.4 alin.2 din Planul Social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din 09.01.2006 „ salariul mediu brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de U. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere”.

Instanţa de fond nu a examinat în niciun fel susţinerea reclamanţilor referitoare la aplicarea greşită a acestui articol, nu a stabilit data concedierii fiecăruia dintre reclamanţi şi în raport de acesta anul în funcţie de care se determina salariu mediu brut luat în calcul la determinarea indemnizaţiilor compensatorii, nu a comparat nivelul salariului mediu brut din E. pe anii 2004 şi 2005, pentru a stabili dacă au existat majorări sau indexări de la un an la altul şi nu a expus în considerentele hotărârii nici măcar un motiv în baza căruia şi-a format convingerea cu privire la soluţia de respingere a celui de-al doilea petit.

Instanţa de fond a încălcat astfel disp.art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. în conformitate cu care hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele, „ motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

Mai mult, se reţine că, în examinarea temeiniciei celui de-al doilea petit al acţiunii formulate de reclamanţi trebuia pornit de la observarea cuantumului drepturilor compensatorii acordate reclamanţilor în temeiul Planului Social, pentru a se verifica în raport de care salariu mediu brut pe E. au fost acestea calculate ( 2004 sau 2005), ceea ce presupunea ca instanţa să aibă depuse la dosar deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă pentru fiecare dintre reclamanţi, în care se menţionează cuantumul drepturilor compensatorii primite.

Or, la dosarul de fond nu se găseşte decât decizia nr.173 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei T. O., nu şi pentru ceilalţi reclamanţi, astfel că instanţa de fond nu şi-a manifestat rolul activ pentru a administra un minim de probe necesar pentru soluţionarea acestui capăt de cerere.

În concluzie, se reţine că instanţa de fond nu a examinat şi nu a motivat în nici un fel respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind incidente disp.art.312 alin.5 C.pr.civ.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite ca întemeiat recursul declarat, va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte capătul de cerere privind diferenţa de salarii compensatorii conform Planului Social.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În rejudecare, instanţa de fond va pune în vedere reclamanţilor să depună la dosar copii ale deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă pentru fiecare dintre aceştia, va stabili în raport de data concedierii reclamanţilor salariul mediu brut pe E. care trebuia luat în calcul la stabilirea indemnizaţiei de concediere şi va verifica, eventual pe baza unei expertize contabile, dacă indemnizaţiile au fost corect calculate şi acordate, în caz contrar determinând diferenţele de plăţi compensatorii cuvenite reclamanţilor, iar după administrarea tuturor probatoriilor necesare soluţionării cauzei, se va pronunţat motivat asupra celui de-al doilea petit al acţiunii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Admite recursul declarat de reclamanţii N. N., Ş. O., D. E., E. G, Ş. D., E. N., E. N. D., N. E., O. N., E. J., E. F., O. I, O. E., O. J., G E., M. E., E. D., N. D., E. F. împotriva sentinţei civile nr.1266 din 26.02.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte capătul de cerere privind diferenţa de salarii compensatorii conform Planului Social.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate .

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2010

Preşedinte,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...) D.

 

Grefier,

H. Ţ.

 

 

3ex/A.G.

Red.jud.F.C.D.

Jud.fond S.V.V./T.O.

Toate spetele


Sus ↑