• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. DEC. NR. 402/CM din data 2009-06-23
Pronuntata de Curtea de Apel Constanta

 

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 402/CM

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE – (...) (...)

JUDECĂTORI – (...) (...)

(...) (...)

Grefier – (...) (...)

 

 

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă S.C. „E.” S.A.–N. P. GRUP B, cu sediul în Calea E. nr. 239, sector 1, împotriva sentinţei civile nr. 1239/5.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi S. E., domiciliată în U., strada (...) din 2. nr. 1, bloc 2, . 7, judeţul C, B. E., domiciliat în comuna D., satul D. E., judeţul C, B. B.-H., domiciliat în comuna D., satul D. E., judeţul C, B. J., domiciliată în C,(...) A, judeţul C, E. F., domiciliat în C,(...) B, judeţul C, E. T., domiciliată în C, strada I. L. (...) nr. 61, (...) . A, . 18, judeţul C, E. F., domiciliată în C,(...), (...) . A, . 5, judeţul C, D. E., domiciliat în C,(...), (...) 2, . A, . 1, judeţul C, D. J.-M., domiciliată în C,(...), (...) 2, . A, . 1, judeţul C, D. G., domiciliată în C,(...) B, bloc 119, . A, . 14, judeţul C, D. G, domiciliat în C,(...), judeţul C, D. N.-D., domiciliat în C,(...), (...) 4, . C, . 44, judeţul C, D. E.-S., domiciliat în C,(...), (...) 4, . 10, judeţul C, D. G, domiciliat în M,(...), bloc 4, . 3, judeţul C, D. S., domiciliată în M,(...), bloc 4, . 3, judeţul C, D. (...), domiciliat în C,(...), (...) 12 B, . C, . 43, judeţul C, D. G, domiciliat în M, strada (...) (...) I. nr. 10 A, (...) 1 A, . B, . 38, judeţul C, E.

 

S., domiciliată în C, strada (...). dr. G (...) nr. 10, judeţul C, F. H., domiciliată în P.,(...), judeţul C, G. J., domiciliat în C,(...), (...)V 8, . D, . 38, judeţul C, G. E., domiciliată în C,(...), (...)V 8, . D, . 38, judeţul C, H. T., domiciliat în C,(...) C, judeţul C, H. N., domiciliat în C,(...), (...) 6, . B, . 13, judeţul C, H. F., domiciliată în C,(...), (...) 6, . A, . 14, judeţul C, H. E., domiciliat în M,(...), judeţul C, J. S., domiciliat în C,(...), (...) 9, . A, . 25, judeţul C, M. N. U., domiciliat în C, strada (...). dr. G (...) nr. 10, judeţul C, N. S., domiciliată în O.,(...), bloc 11 F., . D, . 40, judeţul C, N. N. (E.), domiciliată în C, strada I. L. (...) nr. 61, (...) . B, . 13, judeţul C, N. Ş., domiciliat în M, localitatea E. E., Drum Judeţean nr. 51, judeţul C, N. P., domiciliat în M, strada (...), (...) 5, . B, . 24, judeţul C, N. B., domiciliat în M, satul E. E.,(...), judeţul C, N. (...), domiciliat în M, satul E. E.,(...), judeţul C, N. (...), domiciliată în satul E., oraşul P.,(...) A, judeţul C, N. O., domiciliată în C,(...), (...) 8, . B, . 24, judeţul C, O. N., domiciliată în C,(...), bloc 11 B, . C, . 35, judeţul C, O.-M. E., domiciliat în comuna D., satul D. E., judeţul C, O. J., domiciliată în comuna Valul lui U., Calea E. nr. 136, judeţul C, P. Ş., domiciliat în M,(...), judeţul C, E. N., domiciliat în C,(...), judeţul C, E. E., domiciliată în M,(...), (...) 1, . B, . 22, judeţul C, E. E., domiciliat în M,(...), (...) 1, . B, . 22, judeţul C, S. (J.) F., domiciliată în satul G., comuna D.,(...), judeţul C, T. E., domiciliată în M,(...), judeţul C, T. F., domiciliată în C,(...), (...) 2, . D, . 72, judeţul C, U. J., domiciliat în M,(...), judeţul C, U. O., domiciliat în C,(...) B, judeţul C, TUTELEA J., domiciliată în C,(...) A, (...) 16 A, . A, . 110, judeţul C, având ca obiect drepturi băneşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, pentru a da posibilitatea intimaţilor reclamanţi

 

 

să depună la dosar jurisprudenţă relevantă, a amânat pronunţarea la data de 25.06.2009 şi 29.06.2009, când a pronunţat următoarea hotărâre:

 

 

C U R T E A

 

 

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a şi înregistrată sub nr(...), reclamanţii S. E.a, B. (...)-(...), B. J., E. F., E. T., E. F., D. E., D. J.-M., D. G., D. G, D. N.-D., D. E.-S., D. G, D. S., D. B., D. G, E. S., F. H., G. J., G. E., H. T., H. N., H. F., H. E., J. S., M. N.-U., N. S., N. N. (E.), N. Ş., N. P., N. B., N. B., N. N., N. O., O. N., O.-M. E., O. J., P. Ş., E. N., , E. E., E. E., S. (J.) F., T. E., T. F., U. J., U. O., U. J., au chemat în judecată pârâta S.C. E. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea la plata actualizată cu indicii de inflaţie sau cu dobânda legală, a diferenţelor rezultate din calcularea indemnizaţiilor de concediere, cu valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute de contractul colectiv de muncă la data concedierii, obligarea la plata actualizată cu indicii de inflaţie, a indemnizaţiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, 300 lei fiecare.

În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au arătat că au fost salariaţii pârâtei fiind concediaţi în anii 2005-2007; la plecarea din întreprindere, unitatea le-a calculat indemnizaţiile de concediere colectivă, luând în calcul nivelul salariului mediu brut pe anul precedent, în loc de valoarea salariului mediu brut astfel cum era majorat la data concedierii. Din Planul social anexă a contractului colectiv de muncă, încheiat între S.A. E. şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E. Română rezultă că salariaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi a beneficia funcţie de vechimea în unitate, de indemnizaţii de concediere calculate la nivelul unui număr de salarii medii brute.

Din cuprinsul aceluiaşi Plan social rezultă că salariul mediu brut trebuie stabilit cu luarea în considerare a aceluiaşi procentaj cu care se majorează salariile potrivit contractului colectiv de muncă.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, unitatea nu le-a acordat, cu ocazia aceleiaşi concedieri, din motive care nu ţin de persoana salariatului, numărul de salarii medii nete prevăzut de art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Obligaţia de cumul a indemnizaţiilor de concediere prevăzute de Planul social cu indemnizaţiile de concediere prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă rezultă din faptul că, deşi Planul social a fost adoptat ulterior prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, nu prevede excluderea

 

aplicării prevederilor art. 50 în cazul în care se aplică Planul social. Astfel, Planul social E. a fost înregistrat sub nr. 2643 din 11 mai 2005, iar prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă sunt valabile încă de la adoptarea primului contract colectiv de muncă.

Apoi, art. 50 din contractul colectiv de muncă în forma valabilă ulterior adoptării Planului social, respectiv anii 2005, 2006 şi 2007, nu prevede aplicarea alternativă a respectivelor indemnizaţii de concediere. Abia pentru anul 2008, care nu interesează speţa, se introduce în cadrul art. 50 din contractul colectiv de muncă, alineatul 5, cu următorul cuprins: „acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude acordarea sumelor prevăzute de prezentul articol”. Această prevedere nu poate fi retroactivă.

În drept, s-au invocat prevederile art. 65, 67, 234, 269 Codul muncii, art. 30 şi 243 din Legea nr. 130/1996.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată.

În apărare, s-a arătat că încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor (printre care şi cele ale reclamanţilor) s-au făcut avându-se în vedere dispoziţiile Planului social mai sus menţionat, elaborat pentru situaţiile speciale astfel create, reclamanţii necontestând deciziile de încetare a contractelor individual de muncă prin care s-a prevăzut încetarea contractelor de muncă al acestora, în temeiul art. 65 şi 66 Codul muncii.

Conform deciziilor de încetare a contractelor de muncă amintite, reclamanţii au primit o indemnizaţie de concediere, ţinând cont de vechimea în E. a acestora.

Sumele au fost calculate în conformitate cu dispoziţiile Planului social, completat prin Amendamentul din data de 9 ianuarie 2006, respectiv prin cel din data de 13 septembrie 2006 (cu rolul de a lămuri voinţa părţilor, în privinţa modalităţii de acordare a pachetului financiar la disponibilizare) şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi, mai avantajase faţă de cele prevăzute prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Astfel, prin Amendamentul încheiat în data de 13 septembrie 2006, a fost completat punctul 4 al Planului social încheiat la data de 21 aprilie 2005 (intitulat „E. financiare”) stabilindu-se că părţile confirmă faptul că, în redactarea punctului 4 din Planul social (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordare salariaţilor în situaţia concedierilor colective), voinţa comună a părţilor la data semnării Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

O dovadă în plus cu privire la voinţa şi intenţia părţilor semnatare o reprezintă faptul că, în contractul colectiv de muncă la nivel E. pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin. 5 potrivit căruia: „acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin 1 al prezentului articol”.

 

 

La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2008, reclamanţii şi-au completat acţiunea solicitând şi plata dobânzilor legale asupra sumelor cuvenite, considerând că aceasta reprezintă - conform art. 1088 Cod civil - contravaloarea folosinţei sumelor de unitate; actualizarea cu indicii de inflaţie priveşte numai integralitatea prejudiciului conform art. 998 Cod civil nu şi daunele interese.

De asemenea, s-a cerut constatarea că sumele în cauză nu sunt impozabile, conform art. 55 alin. 4 lit. j „nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile plăţile compensatorii ca urmare a concedierilor colective”.

Prin sentinţa civilă nr. 1239 din 5 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi.

A fost obligată pârâta la plata, către fiecare reclamant, a diferenţelor de drepturi rezultate între sumele calculate cu titlu de plăţi compensatorii la nivelul salariului mediu brut pe E. majorat la data concedierii şi cele efectiv achitate cu acest titlu, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală la data plăţii acestor diferenţe.

A fost respinsă acţiunea cât priveşte plata indemnizaţiilor de concediere conform art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel E., precum şi constatarea caracterului impozabil, în condiţiile Codului fiscal, a sumelor acordate ca plăţi compensatorii.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamanţi, a câte 300 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamanţii au fost salariaţi ai S.C. E. S.A. fiind concediaţi în perioada 2005-2007, după cum reiese din documentele de încetare a raporturilor de muncă existente (parţial) la dosarul cauzei.

Încetarea contractului individual de muncă al reclamanţilor s-a dispus în baza art. 65 şi 66 Codul muncii avându-se în vedere desfiinţarea postului ocupat de salariaţi şi imposibilitatea oferirii unui alt loc de muncă comparabil cu pregătirea acestora.

Conform art. 6, valoarea indemnizaţiei de concediere ce se acordă salariatului se stabileşte conform prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completat cu prevederile Planului social, ţinându-se cont de vechimea în E. a salariatului.

Potrivit art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 şi 2006 (pentru anul 2007 fiind adoptat un al conţinut, modificându-se tranşele de vechime şi crescând cuantumul indemnizaţiei) la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere , după cum urmează:

- de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net;

- de la 3 la 10 ani - două salarii medii nete;

- de la 10 la 15 ani - trei salarii medii nete;

- peste 15 ani - patru salarii medii nete;

 

 

(2) În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

(3) E. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu F.S.L.I E..

(4) Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.

Înaintea adoptării contractului colectiv de muncă pe anul 2005 (înregistrat la D.M.S.S.F. B sub nr. 2643 din 11 mai 2005), între patronat şi sindicate) a intervenit, la 21 aprilie 2005, o înţelegere denumită „Plan Social” care, prin voinţa părţilor sociale, constituie o anexă a contractului colectiv de muncă al E. şi este valabil până la 31 octombrie 2010” (art. 1).

S-a stabilit în acest Plan că în funcţie de vechimea în E., angajaţii vor primi următoarele pachete financiare:

- 0,5-5 ani vechime … 8 salarii;

- 5-15 ani vechime … 12 salarii;

- peste 15 ani vechime … 15 salarii;

Pentru anul 2005: salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004, (majorat în anii următori direct proporţional, cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).

Plata se va efectua în maxim 3 tranşe. Ar putea fi posibile excepţii în special în cazul celor care intră sub incidenţa punctului 6 (întemeierea propriei afaceri).

Apoi, la 9 ianuarie 2006 şi 13 septembrie 2006 au intervenit două amendamente care nu au fost înregistrate la direcţia teritorială de muncă unde a fost înregistrat şi contractul colectiv de muncă pe anul în curs - contract înregistrat sub nr. 1054 din 24 februarie 2006 la D.M.S.S.F. B (după cum recunoaşte chiar pârâta în notele scrise).

Astfel, conform amendamentului din 9 ianuarie 2006 s-a stabilit că salariul mediu brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Reiese, deci, că salariul mediu brut pe E., luat în calcul la stabilirea indemnizaţiilor de concediere acordate în cursul anului 2006, va fi calculat pe baza salariilor medii brute acordate de E. salariaţilor săi în anul precedent, respectiv în anul 2005.

De asemenea, prin a doua completare, s-a arătat că voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

Spre diferenţă, actul adiţional - pentru anul 2008 - la contractul colectiv de muncă a fost înregistrat sub nr. 1090 din 22 februarie 2008 şi, prin acesta, s-a modificat art. 50 care a fost completat cu un nou alineat conform căruia

 

 

acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al prezentului art.

Cererea dedusă judecăţii de către reclamanţi pune în discuţie două probleme: 1. cuantumul indemnizaţiilor de concediere şi 2. cumulul indemnizaţiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă cu cele prevăzute de art. 4 din Planul social.

În dezlegarea primei probleme instanţa va porni de la situaţia că amendamentul din 9 ianuarie 2006 care conţinea modalitatea de calcul – nu a fost înregistrat la D.M.S.S.F. precum actul pe care îl modifică (Planul social a fost înregistrat ca o anexă la contractul colectiv de muncă pe anul 2005).

În speţă, astfel cum rezultă din situaţia de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 50 contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual şi în totală contradicţie cu textul prevederii.

Pe de altă parte, părţile nu au consemnat în contractele colective de muncă pe anii 2006 şi 2007 faptul că salariul mediu brut pe E. este medie a tuturor salariilor brute acordate salariaţilor, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere şi respectiv interdicţia cumulului indemnizaţiei de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2008.

S-a reţinut, astfel, că interpretarea clauzelor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcţia teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conţinutul (este drept mai puţin explicit) al prevederilor invocate.

Având în vedere formularea expresă, este în afara oricăror discuţii cuantumul „pachetelor financiare” pentru anul 2005: un număr de salarii înmulţit cu salariul mediu brut din E. pe baza celui din 2004.

Interpretarea literală (singura admisibilă aici) duce la concluzia că doar pentru anul 2005 (excepţia este de strictă interpretare) se are în vedere o medie a salariilor avute pentru anul anterior.

Astfel, pentru anii 2006 şi 2007 (anul 2008 excede, prin ipoteză, cererii, cadrului analizei) se are în vedere salariul mediu brut din E., pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional, cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Aceasta înseamnă că, în funcţie de perioada în care se va face concedierea, se va avea în vedere o medie a salariilor brute pe unitate de la momentul concedierii (!) astfel cum salariile au fost majorate prin contractul colectiv de muncă.

Faţă de aceste motive, constatându-se că, în mod greşit, s-au plătit reclamanţilor indemnizaţii calculate prin raportare la salariul mediu brut pe anul anterior celui în care s-a dispus concedierea şi nu salariul mediu brut de la data când s-a luat această măsură, a fost admisă cererea de obligare a pârâtei la plata, către fiecare reclamant, a diferenţelor de drepturi rezultate între sumele calculate cu titlu de plăţi compensatorii la nivelul salariului mediu brut pe E. majorat la

 

 

data concedierii şi cele efectiv achitate cu acest titlu, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală la data plăţii acestor diferenţe.

Al doilea aspect care necesită lămurire este chestiunea cumulului indemnizaţiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă cu cele prevăzute de art. 4 din Planul social.

Forma iniţială a Planului social – cea care trebuie avută în vedere de instanţă pentru motivele arătate – nu prevedea nicio explicaţie cu privire la posibilitatea interdicţiei acestui cumul.

Cu toate acestea, foarte puternice argumente de interpretare logică interzic acest cumul, dată fiind natura juridică identică a celor două tipuri de plăţi compensatorii.

Astfel, deşi poartă o denumire diferită „indemnizaţie de concediere” (art. 50 contract colectiv de muncă) respectiv „pachet financiar” (art. 4 Plan social), în fapt, părţile sociale au convenit la o modalitate de compensare/ajutor financiar a persoanelor care - fără culpa lor - se găsesc în situaţia de a nu mai putea obţine venituri din muncă la un angajator care intenţionează să îşi eficientizeze activitatea.

Suma se plăteşte cu ocazia concedierilor „care nu ţin de persoana salariatului” (situaţie prevăzută de contractul colectiv de muncă) respectiv deoarece este necesară „restructurarea şi organizarea companiei” (astfel cum prevede Planul social); apoi, concedierea reclamanţilor s-a făcut în baza art. 65 şi 66 Codul muncii, generată de reorganizarea Societăţii E. SA, care este doar unul dintre motivele care ar putea duce la desfiinţarea locului de muncă.

În ambele situaţii, se stabileşte o sumă prin raportare la vechimea salariatului.

În anul 2004, art. 50 avea un alineat 4 care conţinea prevederea conform căreia „dacă există şi reglementări mai favorabile, se aplică şi acestea”.

Ulterior - nu întâmplător după modificarea contractului colectiv de muncă prin adoptarea Planului social - această dispoziţiei a fost înlocuită cu una care dă aplicabilitate directă Planului social. Or, tocmai această eliminare a posibilităţii cumulului unor mai multe măsuri de aceeaşi natură duce la concluzia că părţile sociale, din T., au exclud multipla indemnizare.

În privinţa constatării caracterului impozabil sau nu al acestor indemnizaţii, instanţa de fond a reţinut că acesta se leagă - în fapt - de sumele efective pe care foştii salariaţi urmează a le primi, legat de reţinere sau nu, a unor contribuţii la bugetul de stat .

Or, potrivit art. 55 alin. 4 lit. a) - r) din Codul fiscal, care enumeră limitativ sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, printre care nu se regăsesc şi plăţile compensatorii cu ocazia concedierii,

Cum, indiferent de modalitatea de calcul - cea pretinsă de reclamanţi sau cea acordată de pârâtă - sumele se stabileau prin raportare la un număr de salarii brute (adică din acele sume de dinaintea reţinerii contribuţiilor datorate bugetelor de stat) a fost respinsă şi această solicitare.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, faţă de situaţia că 48 de reclamanţi au suportat onorariul avocatului în

 

sumă de 300 lei fiecare (chitanţa seria (...) (...) nr. (...) din 11 iunie 2008), a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a acestor sume.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC E., în motivare formulând, în esenţă, următoarele critici:

Planul social despre care se face vorbire în acţiunea reclamanţilor a fost adoptat de angajator, cu consultarea Sindicatului F.S.L.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 69 din Codul muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor).

Planul social a fost adoptat la data de 21 aprilie 2005 şi prevede, printre alte măsuri sociale convenite cu F.S.L.I. din E., indemnizaţiile de concediere ce urmau să fie acordate pentru disponibilizările aferente anului 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului social fiind 31 decembrie 2010.

Planul social adoptat în data de 21 aprilie 2005 a fost completat la data de 9 ianuarie 2006, respectiv 13 septembrie 2006, cu câte un B. care explica (pentru anul 2006 şi următorii ani în care Planul urma să rămână în vigoare) modul de calcul al salariului mediu brut pe E., precum şi modalitatea de aplicare a acestui Plan social, în comparaţie cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă.

Instanţa de fond este într-o gravă eroare când susţine că Planul social reprezintă o anexă la actul adiţional nr. 2643 din 21 mai 2005, înregistrat la D.M.S.S.F., în timp ce amendamentele la Planul social nu ar fi fost înregistrate legal, motiv pentru care recunoaşte valabilitatea Planului social şi nu ia în considerare amendamentele ulterioare.

Atât din Planul social cât şi din amendamentele la acesta (ambele încheiate prin acordul dintre Sindicat şi Patronat) rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, în sensul că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere urmau să se stabilească în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

Societatea pârâtă şi-a respectat obligaţia de a calcula indemnizaţiile de concediere colectivă în conformitate cu dispoziţiile Planului social, completat prin amendamentul din data de 9 ianuarie 2006 şi, respectiv prin cel din data de 13 septembrie 2006 (aceste documente având rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modalităţii de acordare a pachetului financiar la disponibilizare) şi care au cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi, mai avantajoase faţă de cele prevăzute prin art. 50 din contractul colectiv de muncă.

În raport de probele depuse la dosarul cauzei este evident faptul că sumele acordate reclamanţilor au fost calculate în mod corect, raportându-se la salariul mediu brut pe E. stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acorda respectiva indemnizaţie de concediere, în conformitate cu prevederile Planului social.

 

 

 

O altă critică a hotărârii recurate se referă la faptul că instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor privind acordarea drepturilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi cu dobânda legală corespunzătoare acestor sume. Recurenta apreciază că hotărârea este nelegală, motiv pentru care solicită modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii reclamanţilor ca neîntemeiată.

Consideră recurenta că paguba suferită de reclamanţi ca urmare a neîncasării creanţelor la termenul scadent este pe deplin acoperită prin acordarea dobânzii legale, fiind de neconceput ca daunele acordate în temeiul art. 1088 Cod civil să cuprindă şi dobânda legală şi actualizarea creanţei cu rata inflaţiei.

Conform art. 1088 Cod civil „la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate”.

Prin urmare, dobânda legală cuprinde şi rata inflaţiei, deci şi despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naţionale, în perioada dintre data exigibilităţii creanţei şi data plăţii. Se dă astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat.

În aceste condiţii, actualizarea creanţei în funcţie de rata inflaţiei nu poate fi cumulată cu dobânda legală deoarece aceasta cuprinde şi rata inflaţiei.

În caz contrar, ar însemna să se repare de două ori acelaşi prejudiciu.

La termenul din data de 28 aprilie 2009 recurenta a depus cerere de completare a motivelor de recurs, prin invocarea unei excepţii de ordine publică.

Astfel, recurenta a invocat ca motiv de ordine publică în recurs excepţia necompetenţei teritoriale a T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a, excepţie absolută, reglementată prin norme imperative, caz de casare prevăzut în art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.

Recurenta a solicitat constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, raportate la prevederile art. 249 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003) cu referire la art. 298 alin. 2 ultima liniuţă „orice alte dispoziţii contrare” raportate la prevederile art. 62, art. 63 şi art. 83 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi a principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 72 din Legea nr. 168/19999 „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea”.

În egală măsură se observă că dispoziţiile art. 284 din Codul muncii prevăd:

„Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C o d u l u i d e procedură civilă.

Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori după caz, sediul”.

Referitor la problema de drept, recurenta arată că ne aflăm în prezenţa a două dispoziţii legale, aparent cu acelaşi obiect, pe care instanţa de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanţei competente.

 

 

Şi într-un caz şi în celălalt competenţa este absolută, părţile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competenţă teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.

În cazul dedus judecăţii, unitatea are sediul în B, în virtutea dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i.

Din acest punct de vedere Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă este lege organică specială iar Legea nr. 53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este lege organică dacă quorumul a fost cel prevăzut în art. 74 din Constituţie pentru astfel de reguli şi reprezintă dreptul comun.

În art. 298 alin. 2 din Codul muncii sunt identificate/marcate cu liniuţă actele normative abrogate expres, total sau parţial.

Ultima liniuţă este urmată de textul „orice alte dispoziţii contrare”.

Această ultimă liniuţă din art. 298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o „abrogare implicită” ceea ce vădeşte pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă şi reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijenţă prin necunoaşterea legii aplicabile şi depăşirea atributelor puterii judecătoreşti/exces de putere.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967, pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative.

Tot la termenul din 28 aprilie 2009 recurenta a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 şi 5, art. 73 alin. 2 lit. p şi art. 79 alin. 1 din Constituţia României, revizuită.

În motivarea acestei excepţii recurenta a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 168/19999 „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea”.

În egală măsură se observă şi dispoziţiile art. 284 Codul muncii, care prevăd: „Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C o d u l u i d e procedură civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori după caz, sediul”.

Pentru stabilirea competenţei teritoriale intră în concurs Codul muncii (Legea nr. 53/2003) – dreptul comun în materie cu Legea nr. 168/1999 – legea specială (la care trimite Codul muncii în mod expres).

Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă este lege organică iar Legea nr. 53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este lege organică dacă quorumul a fost cel prevăzut în art. 74 din Constituţie pentru astfel de reguli şi reprezintă dreptul comun.

 

 

După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967, pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative.

Codul muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuţă) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituţia României.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 mai 2009 Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuţă din Codul muncii invocată de recurentă şi a fixat termen la 23 iunie 2009, cu citarea părţilor în vederea soluţionării recursului.

Pentru a pronunţa această încheiere Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În interpretarea şi aplicarea acestui text legal, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a stabilit că sunt inadmisibile acele excepţii de neconstituţionalitate în motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituţionalitate care în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la conţinutul textelor de lege criticate.

S-a mai reţinut că ţinând cont că problemele de aplicare a legii reprezintă un aspect ce revine competenţei instanţei de judecată, iar nu instanţei de contencios constituţional, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă (de exemplu decizia nr. 1140 din 4 decembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 15 ianuarie 2008, decizia nr. 765 din 24 iunie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 538 din 16 iulie 2008).

Excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă contravine prevederilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 în sensul că nu se solicită Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea unui text de lege în raport de prevederile Constituţiei ci să se pronunţe cu privire la interpretarea şi aplicarea unor texte de lege.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la fondul cauzei.

Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale;

Potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanţelor competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul.

Dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, prin care se prevedea că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea au fost

 

abrogate prin dispoziţiile art. 298 alin. 2 ultima liniuţă din Codul muncii, prin care se precizează că orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

Cu privire la fondul cauzei;

La data de 21 aprilie 2005 a fost adoptat de angajator cu consultarea Sindicatului F.S.L.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 69 din Codul muncii, un Plan de măsuri sociale.

Prin acest Plan social se prevedeau, printre alte măsuri sociale convenite cu F.S.L.I., indemnizaţiile de concediere ce urmau să fie acordate pentru disponibilizările aferente anului 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate a Planului social fiind până la 31 decembrie 2010.

Prin acest Plan social s-a stabilit că în funcţie de vechimea în E., angajaţii vor primi următoarele pachete financiare:

- 0,5 – 5 ani vechime … - 8 salarii;

- 5 – 15 ani vechime … - 12 salarii;

- peste 15 ani vechime … - 15 salarii.

Prin acest Plan social s-au stabilit pachete sociale mai favorabile salariaţilor disponibilizaţi decât prin prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 – 2006.

Ulterior, la 9 ianuarie 2006 şi 13 septembrie 2006 au intervenit două amendamente la acest Plan social.

Astfel, prin amendamentul din 9 ianuarie 2006 s-a stabilit că salariul mediu brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate pe baza prezentului se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Prin al doilea amendament s-a arătat că voinţa comună a părţilor la data semnării Planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

Susţinerea reclamanţilor că aceste modificări ale Planului social nu produc efecte juridice întrucât nu au fost înregistrate la D.M.S.S.F. nu pot fi reţinute întrucât prevederile art. 31 din Legea nr. 130/1999 se referă la modificările clauzelor contractului colectiv de muncă, ori, în cauză, ne aflăm în situaţia unui Plan social şi a unor modificări aduse acestuia prin acordul dintre Sindicat şi Patronat.

Atât din planul social cât şi din amendamentele la acesta rezultă că regula acordării salariilor compensatorii era ca sumele acordate să se stabilească în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul brut pe E. pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs şi nici salariul fiecărui angajat în parte.

În consecinţă, din probele administrate în cauză rezultă că sumele acordate reclamanţilor au fost calculate în mod corect, raportat la salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării.

 

 

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recurată în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata diferenţelor de drepturi cu titlu de plăţi compensatorii ca nefondat.

Capătul de cerere principal fiind nefondat, pe cale de consecinţă, apar ca nefondate şi cererile accesorii referitoare la inflaţie şi dobânda legală.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

 

Admite recursul civil declarat de pârâta S.C. „E.” S.A.–N. P. GRUP B, cu sediul în Calea E. nr. 239, sector 1, împotriva sentinţei civile nr. 1239/5.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi S. E., domiciliată în U., strada (...) din 2. nr. 1, bloc 2, . 7, judeţul C, B. E., domiciliat în comuna D., satul D. E., judeţul C, B. B.-H., domiciliat în comuna D., satul D. E., judeţul C, B. J., domiciliată în C,(...) A, judeţul C, E. F., domiciliat în C,(...) B, judeţul C, E. T., domiciliată în C, strada I. L. (...) nr. 61, (...) . A, . 18, judeţul C, E. F., domiciliată în C,(...), (...) . A, . 5, judeţul C, D. E., domiciliat în C,(...), (...) 2, . A, . 1, judeţul C, D. J.-M., domiciliată în C,(...), (...) 2, . A, . 1, judeţul C, D. G., domiciliată în C,(...) B, bloc 119, . A, . 14, judeţul C, D. G, domiciliat în C,(...), judeţul C, D. N.-D., domiciliat în C,(...), (...) 4, . C, . 44, judeţul C, D. E.-S., domiciliat în C,(...), (...) 4, . 10, judeţul C, D. G, domiciliat în M,(...), bloc 4, . 3, judeţul C, D. S., domiciliată în M,(...), bloc 4, . 3, judeţul C, D. (...), domiciliat în C,(...), (...) 12 B, . C, . 43, judeţul C, D. G, domiciliat în M, strada (...) (...) I. nr. 10 A, (...) 1 A, . B, . 38, judeţul C, E. S., domiciliată în C, strada (...). dr. G (...) nr. 10, judeţul C, F. H., domiciliată în P.,(...), judeţul C, G. J., domiciliat în C,(...), (...)V 8, . D, . 38,

 

 

judeţul C, G. E., domiciliată în C,(...), (...)V 8, . D, . 38, judeţul C, H. T., domiciliat în C,(...) C, judeţul C, H. N., domiciliat în C,(...), (...) 6, . B, . 13, judeţul C, H. F., domiciliată în C,(...), (...) 6, . A, . 14, judeţul C, H. E., domiciliat în M,(...), judeţul C, J. S., domiciliat în C,(...), (...) 9, . A, . 25, judeţul C, M. N. U., domiciliat în C, strada (...). dr. G (...) nr. 10, judeţul C, N. S., domiciliată în O.,(...), bloc 11 F., . D, . 40, judeţul C, N. N. (E.), domiciliată în C, strada I. L. (...) nr. 61, (...) . B, . 13, judeţul C, N. Ş., domiciliat în M, localitatea E. E., Drum Judeţean nr. 51, judeţul C, N. P., domiciliat în M, strada (...), (...) 5, . B, . 24, judeţul C, N. B., domiciliat în M, satul E. E.,(...), judeţul C, N. (...), domiciliat în M, satul E. E.,(...), judeţul C, N. (...), domiciliată în satul E., oraşul P.,(...) A, judeţul C, N. O., domiciliată în C,(...), (...) 8, . B, . 24, judeţul C, O. N., domiciliată în C,(...), bloc 11 B, . C, . 35, judeţul C, O.-M. E., domiciliat în comuna D., satul D. E., judeţul C, O. J., domiciliată în comuna Valul lui U., Calea E. nr. 136, judeţul C, P. Ş., domiciliat în M,(...), judeţul C, E. N., domiciliat în C,(...), judeţul C, E. E., domiciliată în M,(...), (...) 1, . B, . 22, judeţul C, E. E., domiciliat în M,(...), (...) 1, . B, . 22, judeţul C, S. (J.) F., domiciliată în satul G., comuna D.,(...), judeţul C, T. E., domiciliată în M,(...), judeţul C, T. F., domiciliată în C,(...), (...) 2, . D, . 72, judeţul C, U. J., domiciliat în M,(...), judeţul C, U. O., domiciliat în C,(...) B, judeţul C, TUTELEA J., domiciliată în C,(...) A, (...) 16 A, . A, . 110, judeţul C.

Modifică în parte sentinţa recurată în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata diferenţelor de drepturi cu titlu de plăţi compensatorii ca nefondat.

Menţine restul dispoziţiilor.

 

 

 

 

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 iunie 2009.

 

 

Preşedinte, Judecători,

 

S. B. N. B.

 

K. E.

 

Pt. Grefier,

(...) (...)

aflată în concediu legal de odihnă

potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. 2

Cod procedură civilă, semnează

Grefier şef secţie,

 

O. D.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Jud. fond – M. H., G. M.

Red. dec. rec. jud. J. E./15.07.2009

U. gref. N. D.

4 ex./20.07.2009

Toate spetele


Sus ↑