• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 1107/2008 din data 2008-11-20
Pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia

 

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1107/2008

Şedinţa publică din 13 O. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - vicepreşedinte Curtea de Apel

(...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) (...)- grefier

 

 

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de pârâtul Consiliul Judeţean H împotriva sentinţei civile nr.855/LM/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar nr(...).

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 13 O. 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.

 

C DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

 

 

Prin contestaţia înregistrată la T r i b u n a l u l H u n e d o a r a sub nr.70/97/07.01.2008, contestatorul U. G. F. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN H, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

-anularea hotărârii nr.242/2007 prin care s-a dispus eliberarea din funcţie şi încetarea contractului de muncă;

-reîncadrarea în funcţia deţinută anterior;

-obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2008 şi până la reîncadrarea efectivă în funcţia deţinută anterior, actualizate cu rata inflaţiei;

-obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii contestatorul a arătat că a fost încadrat începând cu 15.04.2005 pe postul de Ş. serviciu – SERVICIUL PUBLIC JUDEŢEAN T. H, având ca atribuţie întreaga activitate de conducere şi administrare a serviciului şi obţinând calificativul „foarte bine” pentru anul 2006.

După efectuarea cercetării, prin hotărârea atacată, CONSILIUL JUDEŢEAN H a dispus practic aplicarea a două sancţiuni disciplinare respectiv:schimbarea din funcţie şi desfacerea contractului individual de muncă, prevăzute de art.264 lit.c şi 264 lit.f din Codul muncii, încălcându-se în mod flagrant interdicţia din cuprinsul art.265 Codul muncii de a aplica mai multe sancţiuni pentru o singură abatere disciplinară, aspect ce duce la nulitatea absolută a deciziei.

Pe fondul cauzei s-a susţinut în esenţă că hotărârea de desfacere disciplinară a contractului de muncă este nefondată, că în fapt nu s-au încălcat legea ori prevederile fişei postului nici în ceea ce priveşte înzestrarea cu echipamente şi nici prin dispoziţiile comunicate salvatorilor montani în mod direct, , nu prin intermediul şefilor de formaţiuni. Referitor la cele două declaraţii ale salariaţilor, s-a susţinut că au fost scrise „la dictare” iar aspectele invocate nu au nici un suport faptic. În legătură cu rapoartele de control indicate, petentul a precizat că deficienţele constatate au fost remediate în domeniul resurselor umane, iar achiziţiile de materiale şi echipamente au fost aprobate în prealabil. Deşi în nota de constatare s-a reţinut lipsa calităţilor manageriale, a spiritului de echipă, precum şi faptul că a generat afectarea imaginii angajatorului, contestatorul a învederat că aceste afirmaţii nu au fost probate în nici un fel.

Prin întâmpinare, pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN H a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul U. G. a fost angajat în funcţia de Ş. Serviciu Judeţean T., contractul individual de muncă fiind încheiat cu CONSILIUL JUDEŢEAN H – reprezentat prin Preşedinte, conform prevederilor Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale.

S-a menţionat că schimbarea din funcţie a contestatorului a implicat şi desfacerea contractului individual de muncă, nefiind vorba de două sancţiuni, ci de una singură. Menţiunea făcută la redactarea art.2 a avut scopul de a clarifica acest aspect întrucât la data eliberării din funcţia de Ş. Serviciu Public Judeţean T., contractul individual de muncă al petentului a rămas fără obiect. Astfel, în concret, faţă de cele expuse, CONSILIUL JUDEŢEAN H, în calitate de angajator, a aplicat petentului sancţiunea disciplinară a concedierii pentru motive care ţin de persoana salariatului, stabilită de art.61 lit.a coroborată cu art.264 al.1 lit.f Codul muncii, prin desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, sancţiunea fiind una singură şi nu două – arată intimata.

Pe fondul cauzei, s-a susţinut că petentul a săvârşit abateri disciplinare repetate prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern şi contractul colectiv de muncă, fapte ce au rezultat din raportul de audit intern nr.939/09.02.2007, raportul de control nr.5379/24.08.2007 şi raportul de control nr.7053/12.11.2007 al Corpului de Control al Preşedintelui Consiliului Judeţean, din sesizarea şefilor formaţiilor T. înregistrată sub nr.6825/31.10.2007 şi din declaraţiile unor angajaţi. S-a reţinut în sarcina contestatorului nerespectarea prevederilor Ordinului N. 522/2003, ale HG 543/1995, P./2006 şi HG 775/1998, cu consecinţa plăţii unor sume necuvenite către salvatorii montani şi salariaţi şi acordarea salariului de merit; faptul că măsurile dispuse pentru aplicarea actelor normative cu privire la achiziţiile publice nu au fost însuşite şi nici nu s-a întocmit programul anual al achiziţiilor publice pentru anul 2007; achiziţionarea directă a echipamentului montan în valoare de 24.934 lei, ce depăşeşte pragul de 5.000 Euro; încălcarea normelor cuprinse în ghidul pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică; lipsa colaborării directe în activitatea din teritoriu la achiziţionarea echipamentelor de protecţie şi a materialelor de echipă precum şi o atitudine arogantă faţă de salariaţi, lipsa aptitudinilor de coordonator, o atitudine refractară faţă de organele de control şi măsurile stabilite. S-a subliniat că aceste aspecte, coroborate cu concluziile compartimentului de salarizare-resurse umane, precum şi cu recunoaşterea de către reclamant a lipsei calităţilor manageriale, au justificat aplicarea de către angajator a celei mai grave sancţiuni disciplinare, iar eliberarea din funcţie s-a hotărât în şedinţă publică şi prin vot secret. Hotărârea a fost supusă controlului de legalitate al Instituţiei Prefectului, iar sancţiunea aplicată are la bază rezultatele cercetării disciplinare prealabile.

Prin sentinţa civilă nr.855/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosarul cu numărul de mai sus contestaţia a fost admisă, a fost anulată decizia atacată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia avută începând cu data de 31.12.2007, a fost obligată intimata să plătească contestatorului drepturile salariale începând cu data de 01.01.2008 şi până la reintegrare, actualizate cu rata inflaţiei şi suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contractul individual de muncă nr.3/2005, contestatorul U. G. F. a fost încadrat începând cu 15.04.2005 ca Ş. serviciu la SERVICIUL PUBLIC JUDEŢEAN T. din cadrul CONSILIULUI JUDEŢEAN H.

Prin Hotărârea nr.242/20.12.2007 a Consiliului Judeţean s-a dispus eliberarea din funcţie a contestatorului, începând cu 31.12.2007 şi încetarea contractului individual de muncă cu aceeaşi dată.

În cuprinsul art.2 se menţionează că „faptele ce constituie abaterea disciplinară săvârşită de către dl. U. G. F., motivele care au stat la baza eliberării sale din funcţie, precum şi a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, sunt cele cuprinse în Nota de constatare din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

În drept s-au reţinut disp.art.61 lit.a, art.263, art.264 lit.f, art.266 – 268 Codul muncii, precum şi ale art.91 al.2 lit.e şi art. 97 al.1 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată.

Art.263 Codul muncii prevede că angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancţiuni disciplinare angajaţilor care au săvârşit o abatere disciplinară. Sancţiunile disciplinare sunt limitativ enumerate în cuprinsul art.264 lit.a-f, iar în afara celor stabilite expres de textul citat, angajatorul nu poate aplica o altă sancţiune disciplinară şi nici nu poate înscrie în regulamentul intern alte asemenea sancţiuni.

În speţă, deşi în cuprinsul hotărârii atacate, printre temeiurile de drept apare art.61 lit.a şi art.264 lit.f Codul muncii, text ce prevede desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în fapt s-a dispus eliberarea din funcţie a contestatorului – sancţiune disciplinară inexistentă în legislaţia N..

Sub aspectul temeiului avut în vedere s-a susţinut de intimat că menţiunea încetării contractului individual de muncă cu data de 31.12.2007, s-a înserat în hotărârea atacată cu scopul clarificării aspectului juridic întrucât, la data eliberării din funcţie printr-un act administrativ, contractul de muncă al petentului a rămas fără obiect.

Din acest punct de vedere există însă o vădită contradicţie întrucât, deşi textual nu se precizează concedierea disciplinară a contestatorului, temeiurile de drept menţionate (264 al.1 lit.f Codul muncii) indică această măsură. Ori, un contract de muncă rămas fără obiect, duce mai degrabă la concluzia încetării de drept a contractului, însă, şi aceste cazuri sunt indicate, limitativ, în cuprinsul art.56 lit.a-k, neputând fi extinse la alte situaţii şi cu atât mai puţin asimilate cu măsura concedierii salariatului ce se poate dispune de angajator în condiţiile art.61 şi 65 Codul muncii.

Ca sancţiune disciplinară, măsura concedierii salariatului poate fi luată doar în urma săvârşirii de către salariat a unor abateri grave sau repetate şi nicidecum nu poate fi consecinţa unui act administrativ ori a unui contract de muncă „lipsit de obiect”.Această sancţiune se dispune de angajator printr-o decizie motivată în fapt şi în drept, care poate fi emisă doar cu respectarea normelor cuprinse în art.263 – 268 Codul muncii.

Şi sub aspectul respectării condiţiilor de formă, decizia este deficitară, nefiind îndeplinite cerinţele din art.268 al.2 Codul muncii referitoare la elementele obligatorii din cuprinsul deciziei. Astfel, nu s-a descris fapta care constituie abatere disciplinară (lit.a); nu s-au precizat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat (lit.b); nu s-au menţionat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare (lit.c).

Întrucât aceste norme au un caracter imperativ, lipsa menţiunilor respective din cuprinsul deciziei (hotărârii) de concediere, nu poate fi suplinită prin trimiterea la nota de constatare anexată. De altfel, nici această notă de constatare nu conţine aceste elemente, lipsind cele prev.la art.268 lit.b şi c. Cum legiuitorul a înţeles să sancţioneze aceste omisiuni din cuprinsul deciziei cu nulitatea absolută, măsura concedierii apare nelegală, încălcând dispoziţiile legale sus arătate.

Descrierea faptelor reţinute ca abateri în sarcina petentului există doar în cuprinsul notei de constatare, însă şi aceasta este generică, cu trimitere la alte constatări ale unor comisii care au efectuat cele trei controale dispuse. În concret nu rezultă data comiterii faptei, abaterile care să fie identificate ca atare în regulament, statut sau fişa postului. O singură abatere disciplinară apare motivată în drept, respectiv cea menţionată la pct.5, constând în încălcarea prev.art.1 lit. a,g şi h din Regulamentul intern, dar şi în acest caz, se reţine doar în mod abstract modul defectuos de colaborare cu salariaţii, aroganţă, atitudine refractară, fără a se indica elemente concrete care să permită identificarea lor şi raportat la aceasta, posibilitatea formulării unei apărări şi verificarea veridicităţii acestor afirmaţii.

În acest context, faţă de abaterile menţionate, nici măcar nu-şi găsesc aplicabilitatea temeiurile enunţate din regulamentul intern.

În plus, faptele reţinute, precizate şi în cuprinsul întâmpinării constând în lipsă de experienţă în domeniu, necunoaşterea legislaţiei, lipsa calităţilor manageriale apar mai mult ca o necorespundere profesională pentru funcţia deţinută şi nu ca o abatere disciplinară astfel cum este definită de art.263 al.2 Codul muncii.

Actualul Cod al N. prevede că sancţiunea disciplinară se poate dispune, sub sancţiunea nulităţii absolute, doar în urma unei acţiuni disciplinare care se realizează potrivit regulilor procedurale, reglementate în cadrul art.267 al.2-4. Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea salariatului în scris, cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, iar în cursul cercetării disciplinare, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa, să ofere toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.

În cauză, nu s-a făcut dovada, în condiţiile art.287 Codul muncii, a convocării în scris a salariatului conform celor anterior menţionate şi nici nu a fost respectat dreptul la apărare a salariatului, de vreme ce, în cuprinsul notei de constatare se menţionează că „declaraţia proprie a dl. U. G. F. a fost formulată în timpul cercetării disciplinare, astfel că apărarea salariatului nu a fost înlăturată”, fiind evidentă încălcarea disp.art.267 al.4 Codul muncii.

În consecinţă, măsura dispusă apare nelegală şi sub aspectul îndeplinirii condiţiilor privind cercetarea disciplinară, care nu a fost efectuată conform procedurii legale.

Termenele de aplicare a sancţiunilor disciplinare sunt prevăzute în art.268 al.1 Codul muncii, acestea fiind termene de prescripţie a răspunderii disciplinare. Textul citat prevede două termene diferite, respectiv un termen de 30 de zile calendaristice, care curge de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi un termen de 6 luni, calculat de la data săvârşirii faptei. Fiind vorba de termene de prescripţie, împlinirea acestora are drept consecinţă pierderea dreptului angajatorului de a-l mai sancţiona disciplinar pe salariatul vinovat.

Prin nota de constatare întocmită de persoana împuternicită să efectueze cercetarea disciplinară se arată la pct.1-3 că abaterile disciplinare rezultă din raportul de control înregistrat sub nr.5379/24.08.2007 şi nr.7053/12.11.2007, raportul de audit intern nr.939/09.02.2007, iar pct.4 se referă la sesizarea şefilor formaţiilor de T., înregistrată la 31.10.2007. Rezultă cu certitudine că, la data înregistrării acestor acte, angajatorul a luat cunoştinţă despre abaterile săvârşite. De la această dată a început să curgă termenul de 30 de zile, şi ca atare, hotărârea a fost emisă după împlinirea termenului de prescripţie, la data de 20.12.2007. Cu privire la termenul de 6 luni, deşi nu se menţionează expres data săvârşirii faptelor, de vreme ce raportul de audit a fost înregistrat în februarie 2007 (pct.3), este clar că faptele au fost săvârşite anterior, astfel că în cauză a fost depăşit şi termenul de prescripţie de 6 luni cel puţin în privinţa acestora precum şi a celor constatate în perioada 11.01. - 02.02.2007 (pct.1). Fiind deci prescris dreptul angajatorului de aplicare a sancţiunii la data de 20.12.2007 în ceea ce priveşte „abaterile” menţionate la pct.1-4, măsura dispusă este nelegală.

Ca atare, raportat la termenele de prescripţie susmenţionate, puteau fi avute în vedere eventual declaraţiile celor doi salariaţi, înregistrate la 14.12.2007 (pct.5 din notă f.11 dosar) însă şi acestea „confirmă” modul defectuos de colaborare, aroganţă nejustificată şi atitudine refractară, iar din formulare, rezultă că şi aceste fapte ar fi fost comise anterior, însă fără să conţină datele necesare pentru a se vedea dacă sancţiunea nu ar fi fost prescrisă şi sub acest aspect. Analizând declaraţiile respective, de altfel contestate de petent, nici una din ele nu prezintă fapte care să poată fi probate în concret în instanţă. Oricum, doar aceste fapte, constând într-un comportament arogant şi o lipsă de comunicare cu anumite persoane, şi acestea parţial infirmate prin probele testimoniale administrate în cauză, nu pot justifica în sine, aplicarea sancţiunii disciplinare celei mai grave a desfacerii contractului de muncă, în raport cu criteriile cuprinse în art.266 Codul muncii. Aceasta cu atât mai mult cu cât până în prezent petentul nu a fost niciodată sancţionat.

Având în vedere că numeroasele motive de nelegalitate anterior reţinute (referitoare la prescripţia aplicării dreptului la sancţiune, precum şi nulităţile aplicabile, sus arătate) determină anularea măsurii, s-a apreciat că nu se mai impune cercetarea cauzei şi sub aspectul temeiniciei.

În consecinţă, a fost admisă prezenta contestaţie şi în temeiul art.78 Codul muncii s-a dispus anularea hotărârii nr.242/2007 emisă de intimat şi reintegrarea contestatorului cu data de 31.12.2007 în funcţia avută de Ş. serviciu public judeţean T. H.

Totodată intimatul a fost obligat la plata unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2008 şi până la reintegrare, actualizate cu rata inflaţiei.

În baza art.274 Cod Procedură Civilă intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată justificate de contestator, în sumă de 1.500 lei

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii contestaţiei.

În expunerea de motive arată că sentinţa atacată este consecinţa aplicării greşite a legii.

Eliberarea din funcţie a contestatorului, arată pârâtul, este o desfacere disciplinară a contractului individual de muncă specifică administraţiei publice locale. Sancţiunea disciplinară a concedierii prin eliberarea din funcţia de Ş. serviciu a contestatorului a fost luată ca urmare a săvârşirii de către acesta a unor abateri grave de la regulile de disciplină a N..

Elementele obligatorii din cuprinsul deciziei de concediere au fost înscrise în integralitatea lor în Hotărârea nr.242/20.12.2007. Motivele de drept indică clar sediul materiei – art.61 lit.a, art.263, 264 alin.1 lit.f, art.266, art.267 şi art.268 din Codul muncii, iar motivele de fapt sunt indicate generic în art.2 al actului administrativ care face trimitere la „anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Nu se poate afirma că a fost aplicată o altă sancţiune disciplinară, câtă vreme actul administrativ a fost motivat în fapt şi drept cu sediul materiei desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă şi cu prevederile Legii nr.215/2001.

Prin Dispoziţia nr.274/2007 a fost împuternicită o persoană care a realizat cercetarea disciplinară prealabilă în cauză. Prin adresa nr.7266/21.11.2007 contestatorul a fost convocat la sediul angajatorului pentru data de 26.11.2007 orele 12,00 în vederea cercetării disciplinare prealabile. Contestatorul nu a fost privat de dreptul la apărare, având posibilitatea de a se apăra în tot cursul cercetării prealabile.

Instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ, dispunând probe fără utilitate şi finalitate, care ulterior au fost ignorate.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, angajatorul a respectat termenele impuse de art.268 alin.1 din Codul muncii. Angajatorul a luat cunoştinţă de abaterile săvârşite de către contestator la data de 07.12.2007, dată la care preşedintele Consiliului Judeţean A a convocat consiliul, care a aplicat sancţiunea la data de 20.12.2007.

Deliberând asupra recursului de faţă prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Contestatorul U. F. G. a deţinut funcţia de Ş. serviciu la Serviciul Public Judeţean T. din cadrul Consiliului Judeţean H în perioada 15.04.2005 – 31.12.2007, dată de la care, prin Hotărârea nr.242/20.12.2007 s-a dispus eliberare sa din funcţie şi încetarea contractului individual de muncă în conformitate cu dispoziţiile art.61 lit.a, art.263, art.264 lit.f, art.266-268 Codul muncii, precum şi ale art.91 alin.2 lit.e şi art.97 alin.1 din Legea 215/2001 republicată.

Aşa cum corect a observat instanţa de fond, potrivit art.263 alin.1 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

Contrar susţinerilor pârâtului, în sensul că eliberarea din funcţie a contestatorului este o desfacere disciplinară a contractului individual de muncă specifică administraţiei publice locale, este de observat faptul că sancţiunile disciplinare sunt limitativ enumerate de art.264 Codul muncii, astfel că pârâtul, în calitate de angajator, nu poate aplica o altă sancţiune disciplinară, cum este cazul eliberării din funcţie a contestatorului, sancţiune inexistentă în lege.

În aceste condiţii este corectă aprecierea instanţei de fond în sensul că măsura concedierii salariatului, ca sancţiune disciplinară, nu poate fi consecinţa unui act administrativ, ci numai a unei decizii emisă în condiţiile art.263-268 Codul muncii.

De asemenea contrar susţinerilor pârâtului recurent, decizia atacată nu îndeplineşte condiţiile de formă cerute de art.268 alin.2 din Codul muncii în sensul că nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestator şi nu s-au menţionat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Pârâtul susţine fără temei faptul că aceste menţiuni sunt suplinite prin art.2 al actului administrativ care face trimitere la „anexa care face parte integrantă din prezenta din prezenta hotărâre”, câtă vreme art.268 alin.2 impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, ca aceste elemente să fie cuprinse în mod obligatoriu în decizie. Dealtfel, aşa cum corect a constatat instanţa de fond, nici anexa în discuţie nu conţine elementele prevăzute de art.268 alin.2 lit.b şi c.

Faptele reţinute ca abateri disciplinare sunt, deci, menţionate numai în nota de constatare şi nu în decizia atacată. Dar chiar în respectiva notă de constatare nu se menţionează data comiterii faptelor reţinute în seama contestatorului, iar acestea, aşa cum sunt menţionate generic nu se regăsesc în Regulamentul intern, în statut sau fişa postului.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a observat corect faptul că angajatorul a realizat în cauză cercetarea disciplinară prealabilă cu încălcarea prevederilor art.267 din Codul muncii.

Astfel, chiar dacă a fost însărcinată o persoană să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, nu s-a făcut dovada comunicării în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii, aşa cum se prevede imperativ în art.267 alin.2 din Codul muncii. De asemenea, câtă vreme din cuprinsul notei de constatare rezultă că în timpul cercetării disciplinare contestatorul a dat o declaraţie, în decizia de sancţionare nu sunt nominalizate motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, situaţie în care angajatorul a nesocotit dispoziţiile art.268 alin.2 lit.e raportat la art.267 alin.4 Codul muncii.

În fine, de asemenea contrar susţinerilor sale, angajatorul nu a respectat prevederile art.268 alin.1 Codul muncii, conform cărora avea obligaţia de a dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

În acest sens este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că angajatorul recurent a luat la cunoştinţă de abaterile disciplinare reţinute în seama contestatorului, chiar generic prezentate după cum s-a arătat mai sus, la datele de 24.08.2007 şi 12.11.2007, când a fost înregistrat raportul de control, 09.02.2007, data raportului de audit intern şi 31.10.2007, data sesizării şefilor de formaţii T., şi nu la data de 07.12.200, cum fără temei susţine contestatorul.

Termenul de 30 de zile sus arătat, care este un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare, curge de la data înregistrării actelor în discuţie, Hotărârea nr.242/20.12.2007 a Consiliului Judeţean prin care s-a dispus eliberarea din funcţie contestatorului, fiind emisă după împlinirea termenului de prescripţie de 30 de zile, astfel încât măsura dispusă este nelegală, fapt corect constatat de instanţa de fond. De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că în cauză a fost depăşit şi termenul de prescripţie de 6 luni în privinţa faptelor menţionate în raportul de audit din februarie 2007.

Faţă de cele ce preced, constatând că sentinţa atacată este legală, fiind la adăpost de criticile formulate, Curtea va respinge ca nefondat recursul de faţă.

 

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul Judeţean H împotriva sentinţei civile nr.855/LM/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2008.

 

 

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

 

Grefier,

(...) (...)-(...)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red.C.V.

Tehnored.C.M.I. 2 ex.

Jud.fond: U. J.

F. M.

Toate spetele


Sus ↑