• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Contencios administrativ si fiscal. Litigiu privind functionarii publici (Legea 188/1999). Recurs

Hotararea nr. 1402 din data 2008-12-17
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...)-11.09.2008

 

DECIZIA CIVILĂ NR.1402

Şedinţa publică din 17 decembrie 2008

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

 

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice C-S împotriva sentinţei civile nr.967/16.07.2008, pronunţată de Tribunalul C-S în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamantul intimat N. E., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, pentru reclamantul lipsă se prezintă avocat E. E., pentru pârâtă se prezintă consilier juridic K. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulată, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului N. E., doamna avocat E. E. solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală pentru motivele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON.

 

C U R T E A

 

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.967/16.07.2008, pronunţată în dosarul nr(...) Tribunalul C-S a admis excepţia tardivităţii sesizării Comisiei de disciplină a pârâtei D.G.F.P. C-S, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N. E., împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice, a anulat decizia nr. 327/19.11.2007 a D.G.F.P. C-S, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de auditor superior clasa I, treapta I la Biroul de audit intern din cadrul D.G.F.P. C-S, a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale începând cu data de 26.11.2007 până la reintegrarea în funcţie, a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale şi a obligat pârâta la plata sumei de 1504,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 327/19.11.2007 emisă de directorul executiv al DGFP C-S s-a dispus destituirea din funcţia publică de auditor superior clasa I, treapta I, la Biroul de audit intern din cadrul D.G.F.P. C-S, a reclamantului N. E. începând cu data de 26.11.2007, reţinându-se în sarcina sa faptul că a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi prin efectuarea de expertize contabile în dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată şi parchetelor în perioada 2005 – 2007, având în acelaşi timp şi calitatea de funcţionar public.

Faţă de excepţia tardivităţii sesizării Comisiei de disciplină a pârâtei D.G.F.P. C-S, invocată de reclamant, instanţa a reţinut următoarele:

Prin adresa nr. 5435/04.06.2007 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice C-S la data de 05.06.2007 sub nr. 6.980, Casa Judeţeană de Pensii a adus la cunoştinţă acestei instituţii faptul că reclamantul N. E., având funcţia publică de auditor superior la D.G.F.P. C-S, este în acelaşi timp expert contabil fiind înscris ca membru al D. – Filiala C-S, aflându-se astfel în stare de incompatibilitate.

Prin adresa nr. 4418/31.07.2007, emisă de directorul executiv al DGFP C-S a fost sesizată Comisia de Disciplină asupra faptului că N. E. a desfăşurat o activitate incompatibilă cu calitatea de funcţionar public prin efectuarea de expertize judiciare în mai multe dosare în anii 2005 – 2007.

Or, conform disp. art. 24 alin.4 din HG 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, „sesizarea se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele prevăzute la alin. (1) - conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui fapta este sesizată sau orice persoana care se considera vătămată prin fapta unui funcţionar public, dar nu mai târziu de doua luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară”.

Instanţa a reţinut însă că termenul de 15 zile prevăzut în aceste dispoziţii legale a fost depăşit. Astfel, directorul executiv al DGFP C-S – conducătorul acestei instituţii publice, a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei la data de 05.06.2007, când a fost trimisă şi înregistrată la DGFP C-S sesizarea Casei Judeţene de Pensii, iar de la această dată până la sesizarea Comisiei de Disciplină - 31.07.2007, au trecut mai mult de 15 zile. Instanţa nu poate reţine susţinerile pârâtei conform cărora disp. art. 24 alin.4 din HG 1210/2003 trebuie aplicate raportat la disp. art. 24 alin.2 din acelaşi act normativ, avându-se în vedere scopul şi finalitatea actului normativ menţionat şi anume cercetarea abaterilor disciplinare pe baza unei sesizări propriu-zise motivate şi însoţite de dovezi. Astfel, dispoziţiile legale menţionate nu prevăd prelungirea termenului de 15 zile în cazul în care este nevoie de efectuarea de cercetări faţă de abaterea disciplinară pentru care se face sesizarea.

Or, conform disp. art. 27 alin.2 din HG 1210/2003 „în cazul în care comisia de disciplina constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (4), sesizarea este clasata”. Dar, deşi reclamantul a invocat în întâmpinarea depusă la Comisia de disciplină încălcarea disp. art. 24 alin. 4 din HG 1210/2003, solicitând clasarea sesizării, această apărare a fost înlăturată neîntemeiat, invocându-se faptul că sesizarea trebuia să fie motivată şi însoţită de dovezi pentru a se realiza scopul actului normativ menţionat.

Faţă de cele reţinute, instanţa a anulat decizia nr. 327/19.11.2007 a DGFP C-S, constatând tardivitatea sesizării Comisiei de Disciplină a DGFP cu privire la abaterea disciplinară de care era învinuit reclamantul.

Având în vedere soluţia dispusă cu privire la excepţia tardivităţii sesizării Comisiei de Disciplină, instanţa nu s-a mai pronunţat asupra celorlalte apărări ale reclamantului, admiterea acestei excepţii făcând de prisos analizarea celorlalte excepţii invocate şi a fondului pricinii.

De asemenea, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 106 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în conformitate cu care, ulterior anulării actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, la cererea funcţionarului public instanţa va dispune reintegrarea acestuia în funcţia deţinută. Conform aceleiaşi dispoziţii legale funcţionarul public are dreptul la „plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public”.

În consecinţă, având în vedere soluţia de admitere a cererii de anulare a deciziei nr. 327/19.11.2007 a DGFP C-S privind destituirea reclamantului N. E. din funcţia publică deţinută, instanţa va dispune, în baza art. 106 din Legea 188/1999, reintegrarea reclamantului în funcţia publică de auditor superior clasa I, treapta I la Biroul de audit intern din cadrul D.G.F.P. C-S şi va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale actualizate începând cu data de 26.11.2007 – data destituirii, până la reintegrarea în funcţie.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale către reclamant, pentru faptul că i-a fost afectată imaginea prin destituirea din funcţie, instanţa, constatând că este neîntemeiată, o va respinge. Astfel, instanţa va avea în vedere că reclamantul nu a contestat faptul că a efectuat expertize contabile, în timp ce îndeplinea funcţia publică de auditor financiar superior în cadrul DGFP C-S, aceasta fiind de fapt abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa prin decizia de destituire contestată. De asemenea reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral ce i-a fost creat prin destituire, astfel că instanţa a reţinut doar producerea prejudiciului patrimonial constând în drepturile salariale ce nu i-au fost achitate în această perioadă. În consecinţă, instanţa, apreciind că prin decizia a cărei anulare s-a dispus prin prezenta hotărâre nu i-a fost creat reclamantului un prejudiciu moral pentru a cărui reparare să fie necesară plata unei sume de bani, în baza disp. art. 998 Cod civil, a respins cererea formulată de acesta.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 1504,3 lei cu acest titlu, reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru şi timbrul judiciar, urmând ca suma de 39 lei reprezentând taxa de timbru pentru capătul de cerere respins să rămână în sarcina reclamantului, având în vedere că pârâta nu căzut în pretenţii cu privire la acest capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta DGFP C-S solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului N. E..

În motivarea recursului pârâta a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art.24 (4) din HG nr.1210/2003 trebuie raportate la prevederile alineatului 2 al aceluiaşi text legal, respectiv să se urmărească scopul şi finalitatea actului normativ menţionat, şi anume că cercetarea abaterilor disciplinare trebuie să se facă pe baza unei sesizării propriu-zise, motivată şi însoţită de dovezi. Astfel, a arătat pârâta, sesizarea împotriva domnului N. E. s-a făcut pe baza notei nr.4406/31.07.2007 întocmită de compartimentul de inspecţie din cadrul DGFP C-S. Pârâta a mai arătat că decizia de sancţionare a reclamantului a fost în baza Legii nr.188/1990, care nu prevede nici un aviz prealabil al conducătorului compartimentului de audit intern, iar pe fondul cauzei este de reţinut că reclamantul în perioada 2005-2007 a desfăşurat activitate de expert judiciar, astfel aflându-se în stare de incompatibilitate cu statutul său de funcţionar public în cadrul DGFP C-S.

Recursul este nefondat.

Prima instanţă a soluţionat cauza constatând că în privinţa reclamantului N. E., sesizarea Comisiei de disciplină a DGFP C-S s-a făcut tardiv în raport de prevederile art. 24 alin.4 din HG nr.1210/2003.

Într-adevăr, observă Curtea, sesizarea Comisiei de disciplină s-a produs la data de 31.07.2007, cu toate că conducătorul DGFP C-S a luat cunoştinţă de abaterea săvârşită de reclamant, la data de 5.06.2007, dată la care Casa Judeţeană de pensii C-S a comunicat acest fapt instituţiei pârâte, prin adresa nr.5435/4.06.2007, document înregistrat la DGFP C-S cu nr.6980/5.06.2007. În acest mod, sesizarea Comisiei de disciplină, observă Curtea, s-a produs tardiv, cu nerespectarea termenului de 15 zile, termen de decădere, prevăzut de art.24 alin.4 din HG nr.1210/2003, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică. Interpretarea pe care o face pârâta în recurs cu privire la art.24 din actul normativ precitat este eronată, din modul de redactare al acestui text legal neputându-se concluziona că termenul ar putea fi depăşit, indiferent din ce motive, pe de o parte. Pe de altă parte, interpretarea pârâtei este contrară regulii efectului util aplicabilă în materia interpretării normelor juridice, regulă ce pretinde ca o normă să se interpreteze în sensul că produce efecte juridice, or, conform pârâtei art.24 (4) ar fi lipsit complet de efecte juridice în privinţa termenului de 15 zile.

Curtea constatând că hotărârea primei instanţe este dată pe excepţie, nu va examina şi celelalte motive din recursul pârâtei DGFP C-S.

Faţă de cele de mai sus, conform art.312 (1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei DGFP C-S împotriva sentinţei civile nr.967/16.07.2008 pronunţată de Tribunalul C-S în dosarul nr(...).

Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Curtea, conform art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să-i plătească reclamantului suma de 2000lei, cu acest titlu.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. C-S, împotriva sentinţei civile nr.967/16.07.2008 pronunţată de Tribunalul C-S în dosarul nr(...).

Obligă pârâta recurentă să-i plătească reclamantului N. E. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

pronunţată în şedinţă publică din 17.XII.2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

 

 

GREFIER,

(...) (...)

 

 

Red.B.I. -6.01.2009

TEHNORED:LC/ 9.01.2009/2.ex.

Prima instanţă: Tribunalul C-S

Judecători: S. D.

Toate spetele


Sus ↑