Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 2907/R/2009

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2009

Instanţa constituită din:

Preşedinte : (...) (...)

Judecători : (...) (...)

(...) (...)

Grefier : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. D & F E. 2000 S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 581 din 09 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş în dosarul nr(...) privind şi pe reclamanta T. E. N. ,având ca obiect contestaţie deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reprezentnta pârâtei recurente, avocat S. D. cu împuternicire avocaţială la dosar şi reprezentanta reclamantei intimate, avocat B. Ş. cu împuternicire avocaţială la dosar.

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei şi este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente face dovada datei de expediere a recursului prin cuponul de confirmare de primire depus la dosar fila 15.

La data de 17 noiembrie 2009, reclamanta intimată a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanţei, întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepţii de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătoreşti şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului în baza motivelor arătate în scris prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar ( fila 16 ).

C U R T E A,

Asupra recursului de faţă:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş sub dosar nr(...), la data de 20.03.2009, contestatoarea T. E. N. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata S.C. E. E. 2000 SRL, anularea deciziei nr. 1 din 17.02.2009 de încetare a contractului individual de muncă, începând cu data de 18 martie 2009, reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost angajata societăţii intimate, în funcţia de director, conform contractului individual de muncă încheiat.

Prin decizia nr. 1 din data de 17 februarie 2009, în mod nelegal, administratorul societăţii a dispus concedierea contestatoarei, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, fără a se lua măsura reorganizării intimatei de către organul competent.

Administratorul societăţii, T. G. şi contestatoarea sunt asociaţii intimatei, cu o cotă de participare de 50% fiecare.

S-a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, reorganizarea societăţii şi desfiinţarea efectivă a postului contestatoarei trebuia hotărâtă de adunarea generală a societăţii, care însă nu a fost convocată.

Motivele invocate în cuprinsul deciziei de concediere nu sunt reale şi nici de natură a atrage concedierea contestatoarei, în sensul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Decizia atacată este lovită de nulitate absolută, preavizul fiind acordat salariatului T. G., iar nu contestatoarei.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca fiind nefondată.

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că măsura concedierii a fost luată, cu respectarea dispoziţiilor legale privind dreptul de preaviz, ca urmare a reducerii numărului de comenzi pentru efectuarea de transporturi, pe care societatea le-a avut în ultima perioadă.

Pentru încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei nu era necesar ca intimata să fie în proces de reorganizare.

Potrivit art. 6 capitolul IV din actul constitutiv al societăţii intimate, asociatul T. G. este administratorul unic al acesteia, pe o perioadă nedeterminată de timp, cu puteri depline în relaţiile cu terţii, în gestionarea societăţii şi în a angaja şi salariza personalul necesar.

Intimata a mai arătat că, printre atribuţiile adunării generale a asociaţilor nu se regăsesc cele legate de angajarea şi salarizarea personalului necesar societăţii.

În probaţiune, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 581 din 09 iunie 2009, T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş a admis contestaţia formulată de contestatoarea T. E. N., a dispus anularea deciziei nr. 1 din 17 februarie 2009 emisă de S.C. E. E. 2000 SRL, intimata fiind obligată la reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei şi la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea dacă nu ar fi fost emisă decizia de concediere, începând cu data de 18 martie 2009 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia deţinută anterior.

Intimata a fost obligată şi la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 1 din data de 17.02.2009, administratorul societăţii intimate a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 18.03.2009, în baza dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a reducerii comenzilor datorită situaţiei economice de criză .

În conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, astfel încât încetarea contractului individual de muncă prin voinţa unilaterală a angajatorului să nu intervină pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, îngrădindu-se exerciţiul dreptului la muncă.

Desfiinţarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii.

Cauza este reală, atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independente de buna sau reaua credinţă a angajatorului, şi este serioasă, când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului.

Analizând probele administrate în cauză, înscrisurile depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că intimata nu a făcut dovada caracterului efectiv real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de contestatoare, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 287 din Codul muncii.

Art. 73 din Codul muncii dispune că persoanele concediate din motive care nu ţin de persoana lor au dreptul la un preaviz care nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional prevede un preaviz minim de 20 de zile lucrătoare.

Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că preavizul de 30 zile lucrătoare a fost acordat salariatului T. G., iar nu contestatoarei, intimata nefăcând dovada faptului că a acordat efectiv acesteia din urmă preavizul legal (contractual).

Potrivit art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Pentru aceste motive, prima instanţă a admis contestaţia formulată, a dispus anularea deciziei nr. 1 din 17 februarie 2009 emisă de intimată şi în baza art. 78 din Codul muncii, a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea dacă nu ar fi fost emisă decizia de concediere.

În baza disp.art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă, intimata a fost obligată şi la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs S.C. E. E. 2000 SRL, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din actul constitutiv al societăţii recurente, obiectul de activitate este reprezentat de transporturi terestre interne şi internaţionale şi transporturi rutiere de mărfuri, intimata neavând la data desfiinţării raportului de muncă al contestatoarei un alt loc de muncă pe care aceasta să poată fi încadrată.

Se mai susţine că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că numărul de comenzi pentru efectuare transport pe care societatea le-a avut în ultima perioadă a fost în scădere, aceeaşi evoluţie având-o şi veniturile realizate de societate în perioada 01.10.2008-31.03.2009.

Recurenta mai arată că această reducere a volumului de activitate şi, implicit, a veniturilor obţinute, este urmarea situaţiei economice generale.

Prin urmare, angajatorul susţine că desfiinţarea postului contestatoarei a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, motivele pentru care a fost luată această decizie nefiind invocate în mod arbitrar sau abuziv.

Se mai susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că angajatorul nu ar fi făcut dovada acordării efective a preavizului contestatoarei, deşi din cuprinsul deciziei rezultă îndeplinirea acestei obligaţii.

Prin întâmpinarea formulată, T. E. N. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de S.C. E. E. 2000 SRL, prin prisma motivleor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.1/17.02.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat datorită reducerii comenzilor societăţii.

Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.

Conform disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

În speţă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desfiinţării efective a postului ocupat de contestatoare, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigramele din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa.

Curtea reţine în acest sens că singura organigramă depusă la fila nr.39 dosar de fond, nu cuprinde menţiunea înregistrării acesteia la societate, pentru a se verifica, în raport de această dată, dacă măsura desfiinţării postului intimatei a fost anterioară emiterii deciziei contestate în cauză.

Se mai constată că situaţia privind variaţia veniturilor obţinute din activitatea curentă în perioada 01.10.2008-31.03.2009, depusă de către recurentă la fila nr.27 dosar de fond, este întocmită la data de 05.05.2009, cu mult după emiterea deciziei de concediere, astfel încât acest înscris nu poate fi reţinut de către instanţă ca o probă a cauzei reale şi serioase a desfiinţării locului de muncă al intimatei, întrucât angajatorul nu-şi putea fundamenta decizia de încetare a contractului de muncă pe dovezi ce nu existau la momentul actului decizional.

Curtea mai reţine că, pentru aceleaşi considerente, nu poate fi reţinută ca o probă concludentă a legalităţii şi temeiniciei măsurii luate, situaţia comenzilor de transport pe ultimele 6 luni, întocmită de către angajator la data de 08.05.2009, în cursul soluţionării contestaţiei.

Având în vedere faptul că recurenta nu a reuşit să probeze în cauză că desfiinţarea locului de muncă al intimatei a fost efectivă şi a avut un caracter real şi serios, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a anulat decizia de concediere contestată în cauză, urmând să se respingă recursul formulat de S.C. E. E. 2000 SRL şi să se menţină sentinţa pronunţată de către prima instanţă.

În temeiul disp.art.274 din C o d u l d e procedură civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. „E. E. 2000” S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 581 din 09 iunie 2009 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş pronunţată în dosarul nr(...), pe care o menţine.

Obligă recurenta să plătească intimatei T. E.-N. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex.- 21.01.2010;

Jud.fond:- T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş:- D. N.;

- I. E. N..