• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie modificare unilaterala contract de munca. Recurs

Hotararea nr. 249 din data 2009-02-13
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de muncă şi

asigurări sociale

DOSAR NR(...)

 

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 249

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2009

 

PREŞEDINTE : Dr. (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

 

 

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de către reclamanta E. N. împotriva sentinţei civile nr. 255/19.06.20208, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta B. Servicii F. SRL A, având ca obiect contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 11 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi prin care a fost amânată pronunţarea la data de 13 februarie 2009.

 

C U R T E A,

 

Deliberând asupra recursului de faţă, constată.

Prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l A r a d sub nr. 3921/108/24.10.2007, reclamanta E. N. în contradictoriu cu intimata B. Servicii F. SRL A a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului său individual de muncă şi reintegrarea pe postul avut anterior, precum şi plata drepturilor salariale de la data de 27.09.2007, până la repunerea pe postul deţinut anterior, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că la 2.08.2007, s-a încheiat contractul individual de muncă între părţi, reclamanta fiind numită în funcţia de manager de proiect, după care au apărut tensiuni în relaţiile cu ceilalţi colaboratori iar pârâta i-a desfăcut contractul de muncă la data de 26.09.2007, fiindu-i comunicată decizia de desfacere a contractului de muncă.

Arată că şi-a îndeplinit atribuţiile de muncă, redactând un proiect phare de management al deşeurilor, în valoare de 138.000 euro, desfacerea contractului de muncă fiind rezultatul exclusiv al neînţelegerilor din cadrul colectivului, unde s-a urmărit ca postul ocupat de reclamantă să fie atribuit unei alte persoane.

Invocă în drept dispoziţiile art. 55 lit. c, art. 58, art. 62-64 şi art. 76 din Codul muncii.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii arătând că reclamanta a fost angajată pe un post de conducere, fiind stabilită o perioadă de probă iar desfacerea contractului individual de muncă a avut loc în această perioadă de probă ca urmare a faptului că reclamanta nu a corespuns postului ocupat din punctul de vedere a relaţiilor cu subordonaţii, colaboratorii şi superiorii ierarhici ai săi.

Prin sentinţa civilă nr. 1377/29.11.2007, T r i b u n a l u l A r a d a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i – Secţia VIII – Litigii de muncă şi Asigurări sociale, sentinţă care a fost recurată, Curtea de A p e l T i m i ş o a r a stabilind prin decizia civilă nr. 771 din 3.04.2008 competenţa în favoarea T r i b u n a l u l u i A r a d, cauza fiind reînregistrată cu nr(...).

Prin sentinţa civilă nr. 255/19.05.2008 a T r i b u n a l u l u i A r a d s-a respins acţiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta se afla în perioada de probă fiind notificată cu privire la încetarea contractului individual de muncă, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003, potrivit cu care, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul motivelor de casare prevăzute la art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, în sensul că instanţa de fond a încălcat în mod grav atribuţiile conferite de lege, respectiv cele acordate prin art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, omiţând a se pronunţa asupra cererii de probaţiune din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează relaţiile de muncă, ignorând prevederile C o d u l u i m u n c i i şi a Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, aspect ce atrage incidenţa motivului de modificare a hotărârii, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Cu privire la acest ultim motiv de recurs, a arătat recurenta că instanţa a aderat doar la punctul de vedere exprimat de reprezentaţii societăţii pârâte, nefăcând nicio investigaţie asupra motivelor de fapt care au stat la baza desfacerii contractului său de muncă, iar în privinţa motivelor de drept, nu s-au cercetat existenţa sau nu a elementelor de abuz de drept învederate de ea în răspunsul la întâmpinare.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei civile şi admiterea acţiunii în sensul constatării nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, luată unilateral de societatea pârâtă, a reintegrării sale pe postul avut anterior, respectiv manager de proiect (C.O.R (...)) în cadrul societăţii pârâte, precum şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu 27.09.2007 şi până la repunerea sa pe postul avut anterior, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat şi dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.

Pe parcursul judecării cauzei, reclamanta a formulat precizări la recursul declarat, învederându-se nemotivarea şi netemeinicia concedierii, întrucât nu au fost precizate motivele/cauzele care au generat decizia de concediere, conform art. 77 din Legea nr. 53/2003, iar decizia de concediere preia doar informaţiile prezentate în notificare, existând doar un singur caz prevăzut prin art. 79 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 prin care este admisă procedura notificării fără motivarea deciziei luate, respectiv cazul demisiei angajatului.

A mai arătat că nu a beneficiat de dreptul la preaviz, situaţie admisă doar în situaţia prevăzută la art. 73 alin. 2 din Codul muncii, ca urmare a faptului că nu ar fi corespuns profesional în perioada de probă, caz ce nu se regăseşte în speţa de faţă, întrucât evaluarea capacităţii profesionale nu a fost realizată în conformitate cu procedura stabilită la art. 77 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010.

În fine, s-a menţionat că eronat a reţinut tribunalul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 58, 62-64 şi 76 din Legea nr. 53/2003, nefiind în situaţia unei concedieri, ca în cazul special al încetării contractului individual de muncă în cursul perioadei de probă, apelând la dispoziţiile art. 292 din Legea nr. 53/2003 care reglementează armonizarea legislaţiei muncii cu reglementările comunitare.

Examinând sentinţa pronunţată în raport cu actele şi lucrările dosarului, şi cu motivele invocate, Curtea constată recursul nefondat.

Astfel, dispoziţiile art. 31 alin. 41 din Codul muncii prevăd că pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta, printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi.

Prin urmare, perioada de probă redevine o clauză de dezicere (de denunţare, de desistare) a contractului individual de muncă, aşa încât, din interpretarea acestui text de lege rezultă că oricând, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul poate înceta printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără să fie obligatoriu acordarea preavizului, ori vreo altă procedură de concediere sau demisie.

Într-un asemenea caz nu este necesară nici cercetarea prealabilă prevăzută de art. 63 alin. 2 din Codul muncii în cazul încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. d din acelaşi cod la iniţiativa angajatorului (pentru necorespundere profesională).

Dimpotrivă, unitatea pârâtă nu a contestat niciodată calităţile sau necorespunderea profesională a reclamantei-recurente, însă perioada de probă, aşa cu este ea definită de Codul muncii, are rolul de a verifica aptitudinile salariatului şi în ceea ce priveşte adaptarea acestuia la locul de muncă, cerinţele postului de manager de proiect, - post de conducere -, ce în cazul reclamantei, implică şi relaţia cu subordonaţii, colaboratorii şi superiorii ierarhici.

Aşa cum s-a menţionat anterior, în speţă devin incidente doar dispoziţiile art. 31 alin. 41 Codul muncii, unitatea îndeplinind obligaţiile legale prevăzute în cazul încetării contractului individual de muncă în perioada de probă, notificând în scris recurentei desfacerea contractului de muncă, iar din actele existente la dosarul cauzei rezultă că pârâta a îndeplinit aceste condiţii.

Se interpretează în temeiul acestor prevederi legale, că în perioada de probă contractul de muncă poate înceta fără a fi necesară justificarea acestei măsuri, prin întocmirea unor alte acte care să justifice sau să motiveze decizia pârâtei, aşa încât susţinerile recurentei în sensul obligativităţii motivării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, nu pot fi reţinute.

În acest sens este şi practica judiciară şi literatura juridică de specialitate, avându-se în vedere precaritatea unui atare contract, el nefiind consolidat, decât după expirarea perioadei de probă şi numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat ori dacă el este mulţumit de acel post şi doreşte să continue activitatea.

Prin aceste dispoziţii legale, s-a introdus o cale simplificată de încetare a contractului supus perioadei de probă, avantajoasă, pe baza principiului simetriei juridice, ambelor părţi.

Perioada de probă având natura unei clauze de dezicere, oricare dintre părţi poate cere încetarea contractului de muncă fără a fi necesară justificarea acestei măsuri, prin întocmirea unor alte acte care să justifice sau să motiveze decizia părţii.

În ce priveşte cererea de probaţiune pentru a dovedi săvârşirea unui abuz de drept din partea unităţii, precum şi a împrejurărilor în care a avut loc desfacerea contractului individual de muncă, din analiza hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză, rezultă că această cerere nu a fost susţinută de reclamantă în faţa instanţei de fond. Această stare de fapt rezultă din practica sentinţei pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d, fiind consemnat că părţile nu au mai formulat alte cereri de probaţiune, reclamanta fiind reprezentată de mandatarul său.

Ori, se va observa că cererea de probaţiune a fost depusă prin registratura T r i b u n a l u l u i A r a d, în aceeaşi zi, 19.06.2008, dar după pronunţarea hotărârii, împrejurare în care nu se regăseşte cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, invocat de recurentă în sensul că instanţa a încălcat atribuţiile conferite de art. 129 alin. 5 din C o d u l d e procedură civilă şi omiţând să se pronunţe asupra cererii de probaţiune.

Faţă de cele ce preced, cum sentinţa atacată este legală şi temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, şi cum nu sunt date alte motive de nulitate a hotărârii, ce se pot invoca din oficiu, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei E. N., declarat împotriva sentinţei civile nr. 255/19.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...) în contradictoriu cu pârâta SC B. Servicii F. SRL A. Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 februarie 2009.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr. (...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

 

GREFIER

(...) (...)

 

 

 

Red. V. T./27.02. 2009

Tehnored.: V.M/ 2 ex./27.02. 2009

Prim inst.: J. G. şi M. P.

Toate spetele


Sus ↑