• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie modificare unilaterala contract de munca. Recurs

Hotararea nr. 1017R din data 2009-02-19
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR(...)(7047/2008)

 

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

 

Sentinţa civilă nr.1017/R

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) M. (...)

GREFIER - G. E.

 

Pe rol soluţionarea cererilor de recurs formulate de recurenta contestatoare S. D. D. J. şi recurenta intimată AUTORITATEA FEROVIARĂ ROMÂNĂ - B., împotriva sentinţei civile nr.4054 din 14 mai 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. 39887/3/LM/2007, având ca obiect - contestaţie decizie modificare unilaterală contract individual de muncă.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta contestatoare S. D. D. J., personal şi asistată de avocat O. G. B., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/11.02.2009 ataşată la fila 14 dosar, recurenta intimată B. Feroviară Română – B., prin consilier juridic T. B., cu delegaţie ataşată la fila 11 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Consilierul juridic al recurentei intimate B. Feroviară Română – B., arată că înţelege să nu mai susţină capătul de cerere privind suspendarea executării sentinţei civile nr.1212/12.10.2007.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepţii de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererile de recurs.

Avocatul recurentei contestatoare S. D. D. J., depune la dosar concluzii scrise; susţine verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă şi solicită admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinţei civile atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale; fără cheltuieli de judecată.

Consilierul juridic al recurentei intimate B. Feroviară Română – B., solicită admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinţei civile atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea S. D. D. J..

Avocatul recurentei contestatoare S. D. D. J., solicită respingerea recursului formulat de intimata B. Feroviară Română – B., ca nefondat.

Consilierul juridic al recurentei intimate B. Feroviară Română – B., solicită respingerea recursului formulat de contestatoarea S. D. D. J..

Curtea reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A ,

 

Prin sentinţa civilă nr.4054/14.05.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), s-a admis în parte cererea formulată de contestatoarea S. D. D. J., în contradictoriu cu intimata B. Feroviară Rămână-B.; s-a dispus anularea deciziei nr.1010/12.10.2007 de modificare funcţie şi a actului adiţional la contractul individual de muncă al reclamantei-semnat la 12.10.2007; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actelor susmenţionate, sens în care a fost obligată intimata să reintegreze reclamanta pe funcţia de şef Serviciu Financiar-Contabilitate şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale plătite corespunzător funcţiei de economist I şi drepturile cuvenite corespunzător funcţiei de şef Serviciu Financiar-Contabilitate, pentru perioada 12.10.2007-data reintegrării efective; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele :

Contestatoarea a exercitat funcţia de şef serviciu în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate din cadrul intimatei, prin decizia nr.1010/188/12.10.2007, dispunându-se eliberarea acesteia din funcţie şi revenirea pe postul de economist I, în cadrul aceluiaşi serviciu.

Ulterior emiterii deciziei de eliberare din funcţie, angajatorul a dispus cercetarea disciplinară a contestatoarei, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în funcţia de şef serviciu, aşa cum rezultă din convocarea nr.1060/184/15.10.2007, raportul de cercetare nr.1060/204/ 19.10.2007, nota nr.1060 205/19.10.2007, acte finalizate cu propunerea de sancţionare a salariatei.

Prin întâmpinare, intimata a justificat măsura de schimbare a felului muncii prin existenţa forţei majore, determinată de un dosar penal în care este cercetată salariata, aceasta din urmă având interes şi ocazia , din funcţia de şef serviciu, de a ascunde acte relevante pentru soluţionarea cauzei penale.

S-a constatat că potrivit art. 41 alin.1 CM, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar art. 48 CM prevede situaţiile excepţionale în care angajatorul poate modifica felul muncii fără consimţământul salariatului: forţa majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului.

Însă,arată Tribunalul că decizia de modificare a felului muncii nu conţine motivul pentru care angajatorul a intervenit asupra unui element esenţial al contractului de muncă, astfel că instanţa nu poate analiza temeiurile invocate prin întâmpinare, care astfel completează şi justifică măsura, la momentul aplicării nefiind motivată.

Pe de altă parte, desfăşurarea cercetării penale a salariatei nu constituie o împrejurare externă imprevizibilă şi de neînlăturat, care să poată fi asimilată situaţiei de forţă majoră, prevăzută de art. 48 CM ca excepţie de la regula modificării contractului individual de muncă prin acordul părţilor.

În situaţia în care angajatorul a dispus măsura ca sancţiune disciplinară, era necesară menţionarea motivelor în fapt şi în drept în cuprinsul deciziei, care astfel să poată fi controlată sub aspectul legalităţii de instanţă.

În decizie se menţionează art.15 din Regulamentul B., articol care stabileşte competenţele directorului general printre care şi aceea de revocare a personalului de conducere.

Indicarea acestui articol, cercetarea disciplinară ce a urmat revocării din funcţie şi argumentele în apărare ale intimatei, au condus la concluzia că modificarea contractului de muncă nu a intervenit ca urmare a acordului părţilor. Semnarea actului adiţional de către salariată nu constituie exprimarea liberă a consimţământului acesteia, din moment ce angajatorul dispusese deja eliberarea din funcţie, prin decizia nr.1010/12.10.2007, urmată de o cercetare disciplinară care a condus la concluzia că schimbarea felului muncii a avut caracter de sancţiune disciplinară.

În lipsa acordului salariatei cu privire la modificarea contractului individual de muncă, şi fără existenţa situaţiilor prevăzute de art. 48 CM, instanţa a constatat că măsura este nelegală, urmând să admită cererea de anulare a deciziei nr.1010/12.10.2007 de modificarea funcţiei şi a actului adiţional la contractul individual de muncă al reclamantei-semnat la 12.10.2007.

Prin anularea deciziei, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, sens în care a fost obligată intimata să reintegreze reclamanta pe funcţia de şef Serviciu Financiar - Contabilitate şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale plătite corespunzător funcţiei de economist I şi drepturile cuvenite corespunzător funcţiei de şef Serviciu Financiar - Contabilitate, pentru perioada 12.10.2007-data reintegrării efective.

S-a apreciat în speţa dedusă judecăţii că, contestatoarea nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu moral care să justifice obligarea intimatei la plata de daune, în condiţiile art. 269 CM., astfel acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate pentru considerente diferite.

Recurenta-contestatoare S. D. D. J. critică sentinţa atacată referitor la modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor morale suferite de aceasta , ca urmare a schimbării ilegale din funcţia deţinută.

Arată recurenta că faptele culpabile ale angajatorului au condus la producerea unei stări de umilinţă şi stress, ce a culminat cu un accident vascular cerebral, ce au determinat internarea pe o perioadă de 14 zile.

Tratamentul de recuperare a durat 2 luni de la ieşirea din spital, pentru care i s-a acordat concediu medical adecvat şi continuă până în prezent. Suma de 5000 lei solicitată cu titlul de prejudiciu material susţine recurenta nu va acoperi traumele şi stressul prin care a trecut de la momentul destituirii din funcţie şi până în prezent, însă admiterea de către instanţă va reprezenta o reparaţie morală, prin ea însăşi necesară şi întemeiată.

Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă , recurenta-pârâtă B. Feroviară Română –B. critică sentinţa atacată în esenţă pentru interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.

Se pretinde astfel că în mod greşit instanţa de fond a calificat Decizia nr.1010/1988/12.10.2007 ca fiind o decizie de sancţionare, deoarece angajatorul nu a făcut decât să elibereze pe contestatoare din funcţia de şef serviciu din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate, prin degrevarea acesteia de responsabilitatea pe care o avea. Această degrevare a responsabilităţii a fost motivată de faptul că în urma verificării activităţii s-au constatat abateri grave în cadrul serviciului pe care intimata-contestatoare îl conducea în perioada ianuarie 2006-iunie 2007, abateri referitoare la înregistrările creanţelor, balanţei de verificare, achiziţii de bunuri şi servicii.

Arată recurenta că decizie susmenţionată a fost luată ca un caz de „forţă majoră”, iar eliberarea din funcţie s-a realizat doar temporar, până la soluţionarea dosarului de urmărire penală nr.15337/P/2007, în care este cercetată contestatoarea. De altfel prin semnarea Actului adiţional la contractul individual de muncă nr.923, contestatoarea a fost de acord cu decizia nr.1010/1998 din 12.12.2007 prin care a fost eliberată temporar din funcţia de conducere a Serviciului Financiar-Contabilitate.

Tribunalul nu a analizat diferenţa între funcţie şi post, dintre responsabilitatea funcţiei şi felul muncii postului. Postul oferit contestatoarei după eliberarea din funcţia de şef serviciu este postul de economist I, iar aceasta poate desfăşura aceeaşi muncă şi înainte şi după emiterea deciziei, aceea de economist.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept aplicabile în cauză, Curtea apreciază nefondate recursurile pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei decizii:

Prima instanţă a soluţionat corect capătul de cerere privind plata daunelor morale, în sensul respingerii sale.

Se vor avea în vedere în acest sens dispoziţiile art.269 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din cauza angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului faţă de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale: existenţa contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi faptă, precum şi vinovăţia.

Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea apreciază că recurenta-reclamantă nu a dovedit prin probele administrate pretenţiile sale, prejudiciul moral suferit şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi măsura dispusă de unitate. Astfel, biletul de ieşire din spital 8665/3.12.2007 emis de Clinica de neurologie a Spitalului I.B.C.V. Prof Dr. E. atestă că maladia de care suferă reclamanta a debutat în urmă cu mai mulţi ani neputând fi cauzată astfel de măsura modificării unilaterale a contractului de muncă, dispusă de recurentul angajator.

Drept urmare, criticile formulate de recurenta-contestatoare sunt neîntemeiate, sens în care recursul său va fi respins, ca nefondat.

Neîntemeiate sunt şi criticile formulate de recurenta-pârâtă SC B. Feroviară Română- B..

Astfel, decizia contestată în cauză, Decizia nr.1010/1998 din 12.10.2007 emisă de intimată prin care s-a dispus eliberarea contestatoarei din funcţia de Ş. Serviciu Contabilitate şi trecerea pe funcţia de economist I este nelegală contravenind legislaţiei muncii pentru mai multe considerente .

Prin această decizie s-a dispus, cum legal a statuat Tribunalul, trecerea contestatoarei pe o funcţie inferioară ca salarizare şi pregătire profesională şi concretizează în fapt o măsură de modificare unilaterală a contractului de muncă, cu caracter definitiv, sub aspectul unor elemente esenţiale funcţia (postul şi felul muncii) şi salariul, în condiţiile în care nu este incidentă nici una dintre situaţiile de excepţie care să permită angajatorului să modifice unilateral contractul de muncă al salariatului prevăzut de art.41-48 Codul muncii.

Ori, potrivit prevederilor art.41 alin.1 Codul muncii, poate fi modificat numai prin acordul părţilor, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă fiind posibilă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul muncii (art.42 şi 48 Codul muncii).

În speţa dedusă judecăţii nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de textul de lege menţionat, în toate aceste cazuri măsura modificării contractului individual de muncă având caracter temporar şi presupunând acordul părţilor.

În cauză un asemenea acord al salariatei cu privire la modificarea felului muncii şi salariului nu a existat faţă de întocmirea actului adiţional la contractul individual de muncă al salariatei nr.923/1988 din 12.10.2007, în aceeaşi zi a emiterii deciziei contestate. Acordul salariatului de a consimţi la semnarea actului adiţional la contractul individual de muncă trebuie să fie întotdeauna anterior motivului modificării, în cazul dat salariata nefiind încunoştiinţată anterior acestei modificări despre intenţia angajatorului cu privire la clauzele contractuale pe care intenţionează să le modifice, încălcându-se inclusiv obligaţia de informare stabilită în sarcina angajatorului de prevederile art.17 alin.1 din Codul muncii.

Decizia contestată nu cuprinde nici o motivare în fapt, iar motivarea în drept nu poate fi încadrată în nici una dintre măsurile prevăzute de Codul muncii, ca justificând modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.

Se va avea în vedere că, instituţia eliberării din funcţie a unor salariaţi urmată de încadrarea acestora într-o funcţie inferioară nu este reglementată legal, întrucât nici Codul muncii şi nici actele normative speciale ce reglementează domeniul în discuţie nu prevăd această formă de modificare a unor contracte de muncă. Totodată, sancţiunea retrogradării din funcţie nu poate depăşi o durată de 60 de zile, în condiţiile în care salariaţii intimatei-pârâte nu beneficiază de un Statut profesional aprobat prin lege specială care să instituie un regim sancţionator derogatoriu de la prevederile legislaţiei muncii, potrivit prevederilor art.264 alin.2 din Codul muncii.

Angajatorul nu poate modifica felul muncii şi salariul angajatei nici în situaţia necorespunderii profesionale, întrucât şi în acest caz modificarea locului de muncă este posibilă numai cu consimţământul expres al salariatului cu privire la acceptarea noului loc de muncă propus (art.164 alin.3 Codul muncii).

Legal a apreciat prima instanţă că desfăşurarea cercetării penale a salariatei pentru pretinse abateri grave în serviciul pe care-l coordona nu poate fi asimilată situaţiei de „forţă majoră” prevăzută de art.48 Codul muncii, cu titlul de excepţie de la regula modificării contractului de muncă prin acordul părţilor.

Astfel, forţa majoră se defineşte ca fiind o împrejurare de origine externă , cu caracter excepţional, care este absolut imprevizibilă şi inevitabilă. Pentru ca un eveniment sau o împrejurare să fie calificate caz de forţă majoră este necesar să îndeplinească următoarele trei condiţii: să fie externă, imprevizibilă şi inevitabilă. Sunt considerate astfel cauze de forţă majoră catastrofe naturale (cutremure, secetă, inundaţii) criză gravă de materii prime, dificultăţi în aprovizionare, deteriorarea utilajelor de muncă, etc.

Ori, evident cercetarea penală a contestatoarei pentru abateri grave în legătură cu activitatea sa nu se încadrează într-un caz de „forţă majoră” în înţelesul textului susmenţionat.

În această situaţie,angajatorul putea eventual să uzeze de dispoziţiile art.52 lit.c Codul muncii şi să dispună suspendarea contractului individual de muncă la iniţiativa sa până la soluţionarea definitivă a procesului penal , nicidecum să emită o decizie de modificare a contractului de muncă unilateral, fără acordul salariatului.

Cum decizia contestată nu este motivată în fapt, iar motivarea în drept nu permite încadrarea măsurilor dispuse într-o prevedere legală care să fi permis Tribunalului analiza temeiniciei măsurii dispuse (sancţiune disciplinară, necorespundere profesională, etc.) corect s-a concluzionat că a operat în fapt o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatoarei prin decizia contestată, modificarea nelegală în lipsa acordului salariatei şi fără existenţa situaţiei prevăzute de art.48 Codul muncii.

Nici ultima critică a sentinţei recurate invocată prin recursul angajatorului nu poate fi reţinută, respectiv că instanţa de fond nu ar fi realizat diferenţa între funcţie şi post, critică ce nu are susţinere juridică şi faptică, sens în care nu poate fi reţinută de instanţa de recurs.

Diferenţa între funcţia de Ş. Serviciu şi postul de economist se remarcă atât prin felul muncii prestate, cât şi prin diferenţe substanţiale ale salariului încasat, angajatorul modificând astfel contractul de muncă fără acordul contestatoarei.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea apreciază nefondate recursurile formulate, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, pronunţată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art.41 prin raportare la art.48 Codul muncii, cât şi dispoziţiilor art.269,270 Codul muncii.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

 

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-contestatoare S. D. D. J. şi recurenta-intimată AUTORITATEA FEROVIARĂ ROMÂNĂ - B., împotriva sentinţei civile nr.4054/14.05.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr. 39887/3/LM/2007.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. E. E. B. F. M. V.

 

GREFIER

G. E.

Red.: E.L.U.

Dact.: Z.G.

2 ex.

16.03.2009

Jud.fond: A.V.U.

D.P.

 

 

Toate spetele


Sus ↑