• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Contencios administrativ si fiscal. Litigiu privind functionarii publici (Legea 188/1999). Recurs

Hotararea nr. 228/R din data 2009-03-10
Pronuntata de Curtea de Apel Targu Mures

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T Â R G U M U R E Ş

SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

 

 

 

Decizie nr. 228/R

Şedinţa publică din 10 martie 2009

Completul compus din:

O.-H. J. - Preşedinte

I. E. - Judecător

N. M. - Judecător

Grefier - D. T.

 

Pe rol judecarea recursului declarat de MUNICIPIUL G, cu sediul în G E. (...) nr. 27, judeţul H, împotriva sentinţei nr. 2805/09.12.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l H a r g h i t a.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă intimatul E. J. prin mandatar cu procură judiciară, lipsă fiind restul părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat şi motivat în termen, şi este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 19,50 lei, conform chitanţei depusă la fila 18 dosar şi s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanţei:

- la data de 4 martie 2009, întâmpinare din partea intimatului E. J.;

- la data de 6 martie 2009, taxa de timbru datorată de recurent;

- la data de 10 martie 2009, prin fax, cerere de amânare din partea recurentului, motivată pe faptul că reprezentantul acestei instituţii are o altă cauză la T r i b u n a l u l H a r g h i t a.

Nemaifiind alte cereri, instanţa respinge cererea de amânare formulată de recurent şi acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul intimatului E. J. pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului şi menţinerea în tot a hotărârii atacate, pentru motivele prezentate în întâmpinare.

Faţă de actele dosarului, instanţa reţine cauza pentru pronunţare .

 

C U R T E A,

 

Prin sentinţa civilă nr. 2805/09.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l H a r g h i t a în dos. nr(...), a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul E. J. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul G prin Primar şi Consiliul Local al municipiului G şi, în consecinţă, a modificat art. 1 din Hotărârea nr. 100/09.07.2008 emisă de Consiliul Local G în sensul că a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă anual neefectuat în perioada 2004 – 2008 de către E. J., fost Primar al municipiului G, în sumă totală de 17.631 lei.

Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 19.09.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat pe anii 2004 – 2007 din motive obiective, invocând în drept dispoziţiile O.G. 80/2003, Legea 53/2003 şi O.G. 10/2008.

Pârâtul Municipiul G a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, motivând că pârâtul nu a parcurs etapele preliminare privind plecarea în concediu şi că nu a desemnat, în locul său, viceprimarul care să îndeplinească atribuţiile de primar cât timp ar fi fost în concediu de odihnă.

Instanţa de fond a reţinut că pârâtul a îndeplinit funcţia de primar în perioada 15.06.2004 – 20.06.2008, perioadă în care din motive obiective, legate de complexitatea atribuţiilor şi sarcinilor, nu a efectuat concediul de odihnă anual şi nici nu a beneficiat de compensarea în bani.

Prin Hotărârea nr. 100/09.07.2008, emisă de pârâtul Consiliul Local G, s-a decis compensarea pentru anul 2008 a concediului de odihnă neefectuat pentru acest an. Astfel, prima instanţă a invocat faptul că însuşi pârâtul a recunoscut ca fiind posibilă compensarea.

În continuare, face referire la dispoziţiile art. 144 alin. 4 din Legea 53/2003 în sensul în care se prevede compensarea pentru concediul neefectuat în cazul încetării contractului individual de muncă. Or, apreciază instanţa de fond, aceste norme din Codul muncii sunt norme cu caracter general, deci de generală aplicabilitate, cu atât mai mult cu cât chiar Hotărârea 100/2008 a făcut referire la dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

Instanţa de fond nu a reţinut apărarea pârâtului, în sensul în care reclamantul nu ar fi parcurs etapele preliminare, reţinând că planificarea şi procedura de aducere la cunoştinţa consiliului local, prevăzute de art. 3 şi 4 din O.G. 80/2003 nu se impuneau a fi îndeplinite din moment ce concediul de odihnă nu a fost efectuat în fapt, reclamantul exercitându-şi fără întrerupere atribuţiile funcţiei.

Ca atare, conchide instanţa de fond, dreptul reclamantului la compensarea în bani este un drept câştigat care i se cuvine, în suma de 17.631 lei, detaliat pe perioada 2004 – 2008.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs Municipiul G, prin Primar, solicitând ca, prin admiterea recursului, instanţa să modifice integral hotărârea atacată în sensul respingerii cererii introductive de instanţă. În motivele recursului se arată că art. 8 din O.G. 80/2003 prevede că concediul de odihnă se efectuează în fiecare an şi doar excepţional, cu aprobarea consiliul local în anul următor. Or, instanţa, susţine recurentul, nu a ţinut cont de dispoziţiile legii speciale.

Reclamantul – intimat prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susţinând că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 14.10.2008, se referă la anularea Hotărârii 100/2008 emisă de pârâtul Consiliul Local G, care nu a formulat recurs, acesta fiind singurul în drept să promoveze recurs, astfel că intimatul susţine că recursul este inadmisibil, Primarul fiind chemat în judecată doar în calitate de ordonator de credite, pentru a-i fi opozabilă hotărârea judecătorească. Pe fond, a arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii 100/2008 şi că s-a adresat cu contestaţiei şi Primarului mun. G pentru rezolvarea problemei, acte faţă de care nu a primit niciun răspuns. În continuare arată că apărările în ce priveşte admiterea cererii de chemare în judecată şi, implicit, a respingerii recursului, sunt cuprinse în concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond, apărări pe care înţelege să şi le menţină şi în recurs.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs şi ale întâmpinării formulate de părţi, cât şi în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304¹ Cod procedură civilă, instanţa de recurs reţine următoarele:

În ce priveşte pretinsa inadmisibilitate, invocată de intimat, în sensul în care recursul a fost făcut de o persoană ce nu are calitate, acest drept fiindu-i conferit doar Consiliului Local G, instanţa nu va reţine excepţia invocată.

Astfel, art. 21 din Legea 215/2001 rep. a administraţiei publice locale prevede că municipiul este persoană juridică, de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, în justiţie acesta fiind reprezentat de către Primar, iar art. 62 alin. 1 din acelaşi act normativ reia aserţiunea, în sensul în care acest articol prevede că primarul reprezintă unitatea administrativ – teritorială în justiţie. Or, legiuitorul a acordat vocaţie de reprezentare doar unităţii administrativ teritoriale, în cazul de faţă Municipiul G, capacitatea de reprezentare având doar Primarul. Faptul că a fost atacată o hotărâre a Consiliul Local al mun. G nu înseamnă că vocaţie procesuală are această din urmă instituţie locală, ci, potrivit textelor mai sus indicate, vocaţie de a sta în proces are doar Municipiul prin Primar.

Mai mult, potrivit Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, ordonator principal de credite este Primarul, el fiind cel care trebuie să aprobe efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu (art. 21 şi 22 din Legea nr. 273/2006), astfel că şi sub acest aspect în mod corect calea de atac extraordinară a recursului a fost promovată şi exercitată de Municipiul G reprezentată de Primar.

În ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile relative la Codul muncii, respectiv ale Legii nr. 53/2003.

Astfel, art. 1 din Codul muncii prevede că acest act normativ reglementează raporturile individuale şi colective de muncă, precum şi jurisdicţia muncii, printre aceste raporturi numărându-se şi cetăţenii români încadraţi cu contract individual de muncă (art. 2 lit. a).

În ce priveşte jurisdicţia muncii, Codul muncii circumscrie, la art. 281, această jurisdicţie la soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau colective de muncă.

Este adevărat că se prevăd excepţii, în Legea 53/2003, art. 1 alin. 2 reţinând că normele C o d u l u i m u n c i i se aplică şi raporturilor de muncă reglementate de legi speciale, dar numai în măsura în care nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, coroborat cu dispoziţia tranzitorie şi finală, art. 295 alin. 2 ce prevede că normele C o d u l u i m u n c i i se aplică cu titlu de drept comun şi raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

În fine, mai este de precizat că acelaşi act normativ, respectiv Codul muncii, reglementează concediul de odihnă anual, art. 139 prevăzând că acest drept este garantat tuturor salariaţilor. Art. 141 prevede că acest concediu e efectuează în fiecare an, aliniatul 4 precizând că concediul neefectuat poate fi compensat în bani numai în cazul încetării contractului individual de muncă, regula fiind cea prevăzută de art. 144, adică salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când din motive obiective concediul nu poate fi efectuat.

Ordonanţa nr. 80/28.07.2003 reglementează concediul de odihnă anual şi alte concedii ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi ale primarilor şi viceprimarilor. Art. 1 prevede că primarii au un drept la un concediu de odihnă anual plătit pentru fiecare an calendaristic, care se poate efectua în trei fracţiuni (art. 2) din care una de cel puţin 15 zile. Art. 8 alin. 2 prevede că în cazuri excepţionale, doar cu aprobarea consiliului local, primarul poate efectua concediul şi în anul viitor. În fine, art. 10 face trimitere la aplicarea C o d u l u i m u n c i i doar în cazul concediului fără plată şi a concediului pentru formare profesională.

Din toate aceste texte legale rezultă că intimatul, în calitatea sa de primar al municipiului G, nu intră în sfera de reglementare prevăzută de Codul muncii, acesta fiind ales de comunitatea locală, neavând contract individual de muncă încheiat cu Municipiul G.

Cu alte cuvinte, sunt mai multe argumente legale care îndreptăţesc instanţa de recurs să aprecieze că în cauză nu se aplică dispoziţiile relative la concediul de odihnă reglementate de Codul muncii:

  • Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică (art. 61 din Legea 215/2001), izvorul acestei autorităţi fiind cel al faptului că este o autoritate aleasă. Din acest punct de vedere, această autoritate publică nu intră în sfera de reglementare definită de art. 1 alin. 1 şi art. 2 din Codul muncii. Din această perspectivă, este de reţinut, ca şi chestiune esenţială, că în niciun caz nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea aliniatul 4 al art. 141 din Legea 53/2003 pentru că acest text se referă la încetarea contractului individual de muncă, pe când primarul încetează să mai îndeplinească această funcţie de autoritate publică la încetarea mandatului, astfel că nu intră în discuţie modalitatea contractului individual de muncă relativ la încetarea acestuia;

  • Chiar dacă s-ar porni de la prezumţia aplicării dispoziţiilor din Codul muncii, art. 1 alin. 2 prevede că acesta se aplică doar atunci când nu există dispoziţii specifice derogatorii. Or, legiuitorul a adoptat un act normativ derogatoriu, specific autorităţilor publice enumerate în acest act normativ, respectiv O.G. 80/2003, care prevede în detaliu reglementarea concediului de odihnă inclusiv pentru primari. Ca atare, chiar în conformitate cu dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i se aplică O.G. 80/2003 şi în niciun caz Codul muncii;

  • Chiar O.G. 80/2003, la art. 10, prevede că normele C o d u l u i m u n c i i se aplică doar în ce priveşte concediul fără plată şi concediul pentru formare profesională, ceea ce înseamnă că în ce priveşte concediul de odihnă anual este reglementat exclusiv de O.G. 80/2003.

Chiar dacă Hotărârea 100/2008 face referire la art. 144 din Codul muncii, instanţei îi revine raportarea de drept corectă a stării de fapt, cu atât mai mult cu cât actul atacat face referire la temeiul de drept şi la O.G. 80/2003.

Pe cale de consecinţă, instanţa constată că în cauză au aplicabilitate normele O.G. 80/2003, care reglementează modul în care se efectuează concediul de odihnă, precum şi excepţia, în sensul în care se prevede efectuarea în natură doar cu aprobarea consiliului local şi doar în anul următor. Nu se prevede în niciun fel acordarea unei compensări. În lipsa unei astfel de derogări, evident Municipiul G nu poate fi obligat la a compensa în vreun fel concediul de odihnă neefectuat.

Faptul că a acordat pentru anul 2008 parţial compensare, conform Hotărârii 100/2008, evident că Consiliul Local G, prin această compensare, a dispus în afara cadrului legal, cu nesocotirea dispoziţiilor O.G. 80/2003, însă, instanţa nu poate să se pronunţe asupra acestei nelegalităţi, fiind legată de dispoziţiile art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă, în sensul în care nu se poate pronunţa decât asupra petitelor cu care a fost învestită, însă va reţine, din aceleaşi motive şi argumente, că nu poate fi acordată o compensare bănească, o astfel de modalitate fiind interzisă (implicit) de O.G. 80/2003. În continuare, reţine că în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile Legii 53/2003, pentru raţiunile mai sus – arătate.

În raport cu cele de mai sus, instanţa va admite recursul formulat, va modifica integral hotărârea atacată şi, în rejudecare, va dispune respingerea acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâţii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:

 

 

Admite recursul de Municipiului G, reprezentat de Primarul N. K., cu sediul în G, P-ţa (...), nr. 27, judeţul H, formulat împotriva sentinţei civile nr. 2805/09.12.2008 a T r i b u n a l u l u i H a r g h i t a, dosar nr(...) şi, în consecinţă:

Modifică integral hotărârea atacată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamantul E. J., cu domiciliul în G,(...), judeţul H, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul G (reprezentat de Primar ) şi Consiliul local al municipiului G, cu sediul în G,(...), judeţul H.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 10 martie 2009.

Preşedinte,

O.-H. J.

Judecător,

I. E.

Judecător,

N. M.

 

 

 

Grefier,

D. T.

Pt. D. T.

fiind în concediu medical

semenează

Prim-grefier

E. V.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red. H.D.

Tehnored. M.L.

2 exp./14.05.2009

Jud.fond. V. S.E.

Toate spetele


Sus ↑