• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 544/M din data 2008-05-13
Pronuntata de Curtea de Apel Brasov

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIA CIVILA Nr. 544/M

Şedinţa publică din 13 Mai 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

 

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta (...) N. S. SRL împotriva sentinţei civile nr.403/21.02.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă, au avut loc în şedinţa publică din data de 7 mai 2008, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanţa pentru a da posibilitatea părţilor să depună dovada cheltuielilor de judecată, a amânat pronunţarea la data de 13 mai 2008.

 

C U R T E A,

 

Constată că prin sentinţa civilă nr.403/2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta N. N. în contradictoriu cu pârâta (...) N. S. SRL, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 330 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferentă anului 2007 şi la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost angajata în cadrul societăţii pârâte, prestând activitate în perioada ianuarie-iulie 2007.

Potrivit contractului individual de muncă durata concediului de odihnă ce se cuvine reclamantei pentru munca depusă într-un an calendaristic este de 31 de zile şi se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Corespunzător perioadei lucrate, reclamantei i se cuvine un număr de 12 zile de concediu, din care acesta a efectuat o zi.

Prin prezenta acţiune reclamanta a solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, solicitând suma de 330 lei.

Instanţa a reţinut că dreptul la concediul de odihnă este un drept legal prevăzut de dispoziţiile art.139 din Codul muncii şi care ia naştere odată cu semnarea contractului individual de muncă. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă (art.141 alin.4 din Codul muncii).

Pârâta a recunoscut faptul că reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate în întregime, însă a solicitat respingerea pretenţiilor invocând faptul că societatea are în privinţa reclamantei o creanţă de 600 lei.

Apărarea pârâtei nu s-a putut reţinute în condiţiile în care aceasta nu a formulat cerere reconvenţională prin care să solicite obligarea reclamantei la restituirea sumei de 600 lei sau compensarea creanţei acesteia cu suma solicitată de reclamantă prin acţiune. În aceste condiţii instanţa, din oficiu, nu a putut proceda la compensarea celor două creanţe fără a exista a cerere expresă din partea pârâtei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.141 alin.4 din Codul muncii instanţa a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantei şi pe cale de consecinţă a admis-o, obligând pârâta să achite reclamantei suma de 330 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, instanţa a redus onorariul avocatului în cuantum de 700 lei la suma de 300 lei având în vedere complexitatea cauzei, precum şi obiectul pretenţiilor (suma de 330 lei).

La pronunţarea soluţiei instanţa a avut în vedere faptul că onorariul minimal pentru reprezentarea unui client în faţa instanţei este de 80 de lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta (...) N. S. SRL B iar prin motivele de recurs se solicită modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii pârâtei de compensare judiciară între creanţele invocate de părţi. În acest sens se arată că societatea pârâtă nu a contestat împrejurarea că reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă aferent perioadei lucrate însă, prin nota din 8.01.2007 a învederat instanţei că aceasta are faţă de societate obligaţia de a restitui suma de 600 lei încasată în avans. Chiar dacă prin cerere nu se menţionează că este o întâmpinare – cerere reconvenţională, ceea ce este important este faptul că în cadrul acesteia suma este individualizată şi se menţionează că este detaşată de către reclamantă ca avans nerestituit şi se sugerează compensarea cu creanţa reclamantei. Mai mult, prin aceeaşi notă s-a solicitat ca diferenţa de 270 lei ce reprezintă diferenţa rămasă după compensarea celor două creanţe să-i fie restituită pârâtei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.1144 Cod civil „compensaţia operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor respective”.

Este adevărat că pârâta a invocat un drept al său, însă pentru ca acesta să se realizeze trebuie să existe o acţiune civilă pentru ca dreptul de creanţă al pârâtei să poată fi pus în executare. Pârâta nu a invocat o creanţă stabilită printr-un titlu executoriu care să producă efecte juridice astfel încât, în măsura în care avea pretenţii proprii în legătură cu cererea reclamantei era necesar să formuleze o cerere reconvenţională conform art.119 alin.1 Cod procedură civilă. Cererea reconvenţională era necesară pentru a se obţine compensarea judiciară a datoriilor reciproce dintre părţi.

Motivele de recurs bazate pe nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului nu pot fi avute în vedere deoarece au la bază o interpretare extensivă a acestuia. Astfel, în baza rolului activ judecătorul nu poate aduce atingere principiului disponibilităţii, părţile fiind singurele în măsură să formuleze cereri de chemare în judecată, iar potrivit art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.

În speţă pârâta nu a formulat o cerere reconvenţională ci doar o cerere de compensare astfel încât în mod corect prima instanţă s-a pronunţat doar asupra acesteia din urmă apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile compensării legale.

Pentru analiza pretenţiilor pârâtei era necesar ca instanţa să fie învestită cu o cerere care să îndeplinească condiţiile de fond şi formă prevăzute de C o d u l d e procedură civilă. Neîndeplinindu-se acest lucru în cauză nu s-au administrat probe cu privire la pretenţiile pârâtei iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta a încasat de două ori avansul pe lunile iunie şi iulie 2007, aceasta semnând doar pentru încasarea salariului pentru munca prestată.

Faţă de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul pârâte va fi respins.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

 

D E C I D E:

 

Respinge recursul formulat de recurenta (...) N. S. SRL B împotriva sentinţei civile nr.403/2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v pe care o menţine.

Obligă pe recurentă să plătească intimatei N. N. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică azi 13 Mai 2008.

Preşedinte,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

 

Grefier,

(...) (...)

 

 

Red: CŞ/6.06.2008

Dact: MD/9.06.2008 - 2 ex.

Jud.fond: N.G./C.T.T.

Toate spetele


Sus ↑