• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Contencios administrativ si fiscal. Litigiu privind functionarii publici (Legea 188/1999). Recurs

Hotararea nr. 199 din data 2009-02-12
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...)-12.12.2008

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 199

Şedinţa Publică din 12 februarie 2009

 

PREŞEDINTE : (...) (...) (...)

JUDECĂTOR : LIBER (...)

JUDECĂTOR : (...) (...) D.

GREFIER : H. S. J.

 

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta H. J. împotriva sentinţei civile nr. 1382 din 24.09.2008 pronunţată de Tribunalul C – S în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta intimată Autoritatea de Sănătate Publică C S, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reclamanta recurentă depune la dosar chitanţă privind achitarea taxei judiciare de timbru de 4 lei şi timbru judiciar de 1,5 lei şi arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri şi nici excepţii, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii formulate.

 

C U R T E A

 

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1382/24.09.2008 pronunţată în dosarul nr(...) Tribunalul C – S a respins acţiunea formulată de reclamanta H. J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a constatat că reclamanta are calitatea de funcţionar public în cadrul Autoritatea de Sănătate Publică C-S din anul 2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul munci şi conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege(…).

În acest context reclamanta, având calitatea de funcţionar public, trebuie să fie salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 şi are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aşa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c şi d din actul normativ citat.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcţie de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcţionarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcţionarilor publici nu stabileşte cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 şi prin prevederile OG nr. 2/2006.

Astfel, deşi Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime în muncă intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuţie, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabileşte în raport de treapta de salarizare. Aşa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administraţiei, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administraţiei de a executa în concret dispoziţiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administraţia, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

În consecinţă, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acţiune de către reclamantă, instanţa de fond a constatat că nu posedă puterea juridică de a determina ea însăşi întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituţia României.

Instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu poate fi obligat la plata suplimentelor salariale solicitate prin acţiune, înainte de stabilirea cuantumului acestora, motiv pentru care a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta H. J. solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei civile atacate ca fiind netemeinică şi nelegală, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea acţiunii formulate.

În motivarea recursului reclamanta recurentă arată următoarele:

Instanţa de fond netemeinic şi nelegal a respins acţiunea formulată, motivaţia acesteia neavând o susţinere în drept, singurul motiv fiind acela că legiuitorul prin actele normative ce reglementau salarizarea nu au prevăzut procentul celor două drepturi salariale lăsând acest aspect în seama administraţiei.

Consideră că acesta interpretare nu poate fi reţinută în actuala speţă deoarece drepturile salariale au fost născute din lege, iar administraţia în acest sens intimata pârâtă nu a procedat la respectarea dispoziţiilor legale şi la acordarea celor două sporuri, cu toate că la dosarul de fond al cauzei am depus adresa nr.8253/16.11.2007 şi adresa nr. 4203/04.06.2008 prin care s-a solicitat conducerii instituţiei încheierea unui acord colectiv şi stabilirea procentului aferent celor două drepturi salariale. În motivarea sentinţei instanţa de fond nici măcar nu face revenire la aceste înscrisuri administrate şi netemeinic reţine faptul că instanţa de judecată în lipsa unui act administrativ nu are puterea juridică de a determina ea însuşi întinderea suplimentelor salariale. Consideră greşită interpretarea instanţei de fond deoarece solicitarea sa consemnată în acţiunea introductivă se referă la acordarea unor drepturi salariale născute din lege şi nicidecum nu am făcut o solicitare pentru stabilirea procentului.

În baza principiului rolului activ al judecătorului într-un proces civil şi în baza înscrisurilor administrate în cauză consideră că instanţa de fond avea obligaţia de a recunoaşte dreptul născut din lege şi nu avea posibilitatea legală de restrângere sau anulare a lui cum sa realizat în prezenta speţă.

Recurenta consideră că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să anuleze un drept născut în temeiul disp.art.29 alin.1 din Legea 188/1999, motivarea respingerii acţiunii mele fiind una ce nu poate fi acceptată intr-un stat de drept pe simplul motiv că nu este stabilit procentul unui anumit drept salariat

Reclamanta recurentă consideră că nu poate fi reţinută motivarea că acţiunea s-a respins, deoarece pârâta intimată trebuia să stabilească procentul, deoarece pârâta a refuzat în mod nejustificat stabilirea procentului şi acordarea drepturilor cuvenite, sub nici un aspect nu poate înţelege această motivare a instanţei de fond atâta timp cât a făcut toate demersurile către administraţie, fiind refuzaţi în mod sistematic şi fără susţinere în drept.

Recurentă învederează că la nivelul Autorităţii de Sănătate Publică C - S alţi funcţionari publici au beneficiat de drepturile salariale la care a făcut referire.

In drept reclamanta recurentă îşi întemeiază recursul pe disp.art.299-316 Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prima motivelor invocate de către recurent, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca întemeiat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Din examinarea hotărârii instanţei de fond, rezultă că prima instanţă a reţinut greşit starea de fapt pe baza actelor şi probelor de la dosar şi în mod nelegal a respins acţiunea reclamantei.

Prima instanţă a reţinut greşit că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administraţiei, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administraţiei de a executa în concret dispoziţiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administraţia, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

Dreptul reclamantei la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) şi d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici. Împrejurarea că prin O.U.G. nr.92/2004 şi O.G. nr.2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziţii legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus şi înlăturarea acestui drept, aşa încât suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispoziţiilor art.31 alin.1 lit. c) şi d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziţii legale.

Aşa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispoziţiilor art.31 alin 1 lit. c) şi d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfăşurată, norma juridică menţionată folosind sintagma „salariu compus din…suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.” A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condiţiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.

În plus pentru interpretarea textului legal mai sus menţionat, se situează şi considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunţată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcţionarilor public decât cel dedus judecăţii din prezentul dosar, se impune a fi menţionată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prin urmare, având în vedere această argumentaţie juridică, inclusă într-o decizie pronunţată în recursul în interesul legi, precum şi împrejurarea că art. 31 alin.1 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiţionat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamantă nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar şi în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.

Mai mult decât atât, suplimentele menţionate au fost reconfirmate şi prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcţionarilor publici, respectiv OG nr.6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispoziţiile ordonanţei se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit.D prevede că personalul menţionat în cadrul acestei anexe beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Aşadar, apar ca neîntemeiate susţinerile instanţei de fond.

Aplicarea acestor dispoziţii legale, privind acordarea celor două sporuri a fost suspendată în perioada 1 ianuarie 2004 – 30 decembrie 2006, iar la expirarea acestei perioade, acordarea sporurilor devine obligatorie, reclamanta fiind îndreptăţită să beneficieze de aceste sporuri. Curtea de A p e l T i m i ş o a r a nu cuantifică aceste sporuri, întrucât nici Legea nr. 188/1999 şi nici vreun alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă aceste sporuri, astfel că rămâne la aprecierea instituţiei unde lucrează reclamanţi să stabilească cuantumul în care se acordă sporurile.

Rezultă, din cele expuse, că motivele de recurs invocate de reclamanta recurentă, sunt întemeiate astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1 şi 304 al.9 din C o d u l d e procedură civilă, instanţa va admite recursul declarat de reclamanta H. J. împotriva sentinţei civile nr. 1382 din 24.09.2008 pronunţată de Tribunalul C – S în dosarul nr(...), va modifica sentinţa atacată şi va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta H. J. împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S şi va obliga pârâta să-i plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcţia publică până la data de 12.02.2009, urmând să respingă în rest pretenţiile reclamantei.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite recursul declarat de reclamanta H. J. împotriva sentinţei civile nr. 1382 din 24.09.2008 pronunţată de Tribunalul C – S în dosarul nr(...).

Modifică sentinţa atacată şi admite în parte acţiunea formulată de reclamantăa H. J. împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S şi obligă pârâta să-i plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la data numirii în funcţia publică până la data de 12.02.2009.

Respinge în rest pretenţiile reclamantei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică din 12.02.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) LIBER (...) (...) (...) D.

 

 

 

 

GREFIER

H. S. J.

 

Primă instanţă: Tribunalul C – S

Judecător: S. D.

Red. M.I.C./10.03.2009

Tehnored. G.R.I./12.03.2009/2 ex.

Toate spetele


Sus ↑