Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T Â R G U M U R E Ş

SECŢIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.7/R

Şedinţa publică din 7 ianuarie 2009

Completul compus din:

H. H. - Preşedinte

G. E. - Judecător

H. P. - Judecător

Grefier - M. L.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta E. N. F., domiciliată în Tg.M,(...), împotriva sentinţei civile nr.1525 din 12 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanta recurentă E. N. F. şi reprezentanta pârâţilor intimaţi Municipiul Tg.M prin primar, Consiliul Local Tg.M, Primăria mun. Tg.M şi Primarul mun. Tg.M, consilier juridic Ş. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat şi motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

Reclamanta recurentă depune adresa nr.513/2.07.2008 a Municipiului Tg.M, prin care face dovada că o colegă aflată în aceeaşi situaţie beneficiază de sporul de dispozitiv. Nu are cereri de formulat.

Reprezentanta pârâţilor intimaţi declară, de asemenea, că nu are cereri de formulat.

Neformulându-se cereri, instanţa acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulat.

Reprezentanta pârâţilor intimaţi susţine întâmpinarea depusă la dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A,

Prin sentinţa civilă nr.1525 din 12 septembrie 2008, T r i b u n a l u l M u r e ş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.07.2001-29.06.2005; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta E. N. F. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Tg-M, Consiliul local al municipiului Tg-M, Primăria municipiului Tg-M prin Primarul municipiului Tg-M şi Primarul municipiului Tg-M, ca prescrisă pentru pretenţiile aferente perioadei 01.07.2001-29.06.2005 şi ca nefondată pentru pretenţiile aferente perioadei 30.06.2005-16.01.2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi introduse într-un termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.

În speţă, data naşterii dreptului material la acţiune pentru sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de indemnizaţie de dispozitiv şi prime de concediu este data achitării salariului, scadentă lunar, prin urmare toate pretenţiile aferente perioadei 1 iulie 2001 – 29 iunie 2005 sunt prescrise, excepţia invocată de Municipiul Tg-M fiind întemeiată.

Cu privire la restul pretenţiilor, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Art.1 alin.2 din Legea nr.188/1999 prevede că această lege „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale”.

Astfel, prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 se aplică doar funcţionarilor publici nu şi reclamantei, care este angajată, ca şi personal contractual, în cadrul Primăriei Tg-M, ca asistentă medicală şef formaţie.

OUG nr.24/2000 (act normativ la care reclamanta face trimitere în susţinerea opiniei că funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul administraţiei publice îndeplinesc aceleaşi obligaţii şi că pe aceste considerente trebuie să existe egalitate de tratament în ceea ce priveşte salarizare) nu prevede acordarea primei de vacanţă în favoarea personalului contractual şi nici măcar posibilitatea acordării acestui drept bănesc.

Prevederile art.17 din OUG nr.10/2007 – „personalul contractual beneficiază şi de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispoziţiilor legale în vigoare” – (invocate de reclamantă) trebuie interpretate în sensul că personalul contractual este îndreptăţit să beneficieze, în condiţiile legii, de toate drepturile salariale prevăzute pentru această categorie. Ori pentru categoria personalului contractual din administraţia publică legiuitorul nu a emis norme legale privind acordarea primei de vacanţă pentru anul 2007.

Reclamanta şi pârâţii nu au înserat în vreun contract colectiv de muncă dreptul la acordarea sau posibilitatea acordării primei de vacanţă, iar contractele colective de muncă încheiate la nivel superior nu prevăd acordarea primei de vacanţă în favoarea acestei categorii de personal. Astfel tribunalul a apreciat că cererea reclamantei, de acordare a primei de vacanţă, nu are bază legală.

Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţie de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază. Conform art.1 din Legea nr.138/1999, dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţional, M i n i s t e r u l u i d e Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

În temeiul art.9 alin.4 din OUG nr.63/2003 Ministrul Administraţiei şi Internelor a emis Ordinul nr.496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul MI nr.275/2002, în sensul introducerii pct.9.2, având conţinutul „Indemnizaţia de dispozitiv se acordă personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.

Astfel instanţa a apreciat că această completare nu o vizează pe reclamantă, care îşi desfăşoară activitatea, ca personal civil, în cadrul Primăriei Tg-M, iar nu în domeniul administraţiei publice locale.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa s-a pronunţată în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, respectiv, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Cu referire la indemnizaţia de dispozitiv recurenta a arătat că aceasta se cuvine a fi acordată pentru intervalul 30.06.2005 – 16.01.2006. În acest sens a invocat disp.art.16 din Constituţia României precum şi disp.art.5 din Codul muncii. Recurenta a mai invocat practica Curţii de Apel Tg-M susţinând că instanţa a acordat acest spor şi altor categorii de personal fără ca aceştia să fie funcţionari publici.

În altă ordine de idei recurenta a arătat că instanţa de fond a constatat că indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil, cu toate acestea a respins acţiunea reclamantei considerând că aceasta nu este îndreptăţită să obţină acest spor.

Municipiul Tg-M, pârât în prezenta cauză, a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.

Cu referire la sporul de dispozitiv solicitat de reclamantă pârâtul a arătat că serviciul în care este încadrată reclamanta precum şi funcţia îndeplinită de aceasta nu are legătură cu actele administrative în sensul legii. Ca atare, reclamanta nu se înscrie în categoria de personal beneficiară a ordinului MI 496/2003 care a completat Ordinul 275/2002.

În legătură cu primele de concediu, pârâta intimată a arătat că personalul contractual potrivit OUG 24/2000 nu beneficiază de prime de concediu de odihnă, nefiind aplicabile, prin analogie, prevederile Legii 188/1999.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a fost angajată până la data de 16 ianuarie 2006 la Primăria Tg-M în calitate de asistent medical principal conform înscrierilor din carnetul de muncă, filele 5 – 9, din dosarul de fond. Potrivit susţinerilor intimatului pârât Municipiul Tg-M, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea efectiv la Administraţia D. ca asistent medical principal – şef formaţie la Creşa nr.4 Tg-M.

Raportat la atribuţiile de serviciu ale reclamantei prima instanţă a apreciat în mod corect că aceasta nu este vizată de ordinul MI 275/2002 completat cu Ordinul MI 496/28.07.2003. În acest sens curtea reţine că reclamanta prin atribuţiile specifice funcţiei sale nu a desfăşurat activităţi în domeniul administraţiei publice. Potrivit pct.9.2 din Ordinul 496/2003 „indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”.

Cu alte cuvinte, ordinul sus citat presupune acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în situaţia îndeplinirii cumulative a două condiţii şi anume: calitatea de personal contractual şi cea de a doua, desfăşurarea activităţii în domeniul administraţiei publice. Cum în ceea ce o priveşte pe reclamantă cea de a doua condiţie nu este îndeplinită, curtea apreciază că pretenţiile acesteia sunt neîntemeiate.

Calitatea de persoană ce desfăşoară activitate în domeniul administraţiei publice nu poate fi confundată cu calitatea angajatorului de organ al administraţiei publice cu alte cuvinte, determinarea calităţii de persoană îndreptăţită prin prisma Ordinului 496/2003, trebuie analizată exclusiv prin prisma atribuţiilor efectiv exercitate în domeniul administraţiei publice, respectiv specifice acestui domeniu în sensul legii.

Cu referire la prima de vacanţă recurenta a invocat prevederile art.16 din Constituţia României şi art.5 din Codul munci arătând că funcţionarii publici beneficiază de un tratament preferenţial deşi textele legale invocat consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală angajaţii sunt îndreptăţiţi la drepturi salariale egale.

Şi această pretenţie este neîntemeiată întrucât, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, actele normative în vigoare privind salarizarea personalului contractual din cadrul administraţiei publice, nu prevăd acest drept, iar situaţia celor două categorii de personal, funcţionari publici şi personal contractual, nu este una comparabilă întrucât fiecare din aceste două categorii de personal îşi desfăşoară activitatea în limitele legii şi a competenţelor ce le revin beneficiind de dispoziţii legale de salarizare distincte şi specifice fiecărei categorii. Pe de altă parte nici Contractul Individual de Muncă şi nici Contractul Colectiv de Muncă nu prevăd un astfel de drept cum de altfel nici OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, nu îl prevede.

Cu referire la practica judiciară invocată de reclamantă curtea subliniază să hotărârea judecătorească invocată nu poate constitui izvor de drept pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie subliniat că prin decizia 888/R/30.08.2007 Curtea de Apel Tg-M a constatat nulitatea recursului declarat de Municipiul Tg-M, ca atare în calea de atac a recursului nu au fost analizate pe fond criticile privitoare la acordarea sporului de dispozitiv. Cu alte cuvinte, nu poate fi invocată cu succes practica neunitară a instanţelor, respectiv, a instanţei de recurs în această materie.

Având în vedere cele de mai sus, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta E. N.-F., domiciliată în Tg-M,(...), judeţul M, împotriva sentinţei civile nr.1525 din 12 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică din 7 ianuarie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI

H. H. G. E.

H. P.

GREFIER

M. L.

Red.G.G.

Tehnored.E.S.

2 exp./03.03.2009.

Jud.fond:C.N.-V.T.

Asist.jud.A.D.-A.B.