Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A OPERATOR 2928

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 994

Şedinţa publică din 7 mai 2008

Curtea constituită din :

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) T.

GREFIER : N. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. GRUPUL J. U. S.A. T, împotriva sentinţei civile nr.138/24.01.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamantul E. J., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamantul intimat E. J. lipsă, avocat J. B., iar în reprezentarea pârâtei recurentă S.C.Grupul Imobiliar U. S.A. T, mandatar N. B. M.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar delegaţia de reprezentare. Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocaţială şi chitanţa nr. 335/07.05.2008 în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.

S-a comunicat un exemplar de pe întâmpinarea depusă de reclamantul intimat, reprezentantei recurentei pârâte, care solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia.

Reprezentantul reclamantului lasă cererea la aprecierea instanţei.

Instanţa, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la data de 18.04.2008, apreciază neîntemeiată cererea de amânare formulată, o respinge şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Reprezentanta pârâtei - recurente arată că societatea recurentă nu a avut încheiat nici un Contract colectiv de muncă la nivel de unitate, nu a fost parte şi nici reprezentată la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă la nivel de grup de unităţi, de ramură şi la nivel naţional după cum se prevede în art.14 din Legea nr.130/1996, iar potrivit art.973 Cod civil, convenţiile nu au efect decât între părţile contractante. Ori, câtă vreme societatea recurentă nu a fost membră a niciunei organizaţii patronale care la rându-i să fie afiliată confederaţiilor sau federaţiilor patronale care să fi semnat unicul contract colectiv de muncă la unul din nivelurile superioare, prevederile acestora nu au nici un efect din punct de vedere juridic asupra societăţii pârâte, considerând că nu i se poate impune respectarea tuturor obligaţilor asumate de organizaţiile patronale. Ca atare, dacă contractul colectiv unic la nivel naţional nu se aplică şi societăţii pârâte, nici contractul individual de muncă al reclamantului nu se aplică.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată. Motivele invocate de pârâtă nu au suport legal, prima instanţă a stabilit corect că sunt aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă. În plus, odată încheiat Contractul colectiv de muncă, conform art.243 alin.1 din Legea 53/2003 – Codul muncii şi art.30 alin.1 din Legea 130/1996 devine obligatoriu de executat de către părţi, iar în conformitate cu dispoziţiile art.241 alin.1 lit.d din Legea 53/2003 Codul muncii şi art.11 alin.1 din Legea 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară şi la toate unităţile din ţară.

Potrivit art.238 alin.2 din Legea nr.53/2003 şi art.8 alin.3 din Legea 130/1996, contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. Astfel fiind evident că dacă clauzele contractului colectiv de muncă la nivel naţional produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, rezultă clar că toate contractele individuale de muncă pentru toţi salariaţii şi angajatorii trebuie să cuprindă clauze cuprinse în cele colective la nivel naţional şi cele la niveluri superioare sau cel puţin egale celui la nivel naţional.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată :

Prin sentinţa civilă nr.138/24.01.2008 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş s-a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantul E. J. împotriva pârâtei S.C. Grupul Imobiliar U. S.A. T, pârâta fiind obligată la plata către reclamant a sporului de vechime în cuantum de 25% din salariul lunar, în cuantum total actualizat de 7858,25 RON, aferent perioadei 1.06.2004 – 15.09.2005, precum şi a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocat şi 300 RON – onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă devin incidente dispoziţiileart.40 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2002 – 2006 coroborat cu dispoziţiile art.238 din Codul muncii, cu aplicarea dispoziţiilor art.155, 156 şi 157 din Codul muncii.

S-a mai reţinut că deşi conţinutul contractului individual de muncă nu prevede în mod expres acordarea vreunui spor de vechime reclamantului, pârâta nu a produs probe contrare, eventual un act adiţional din care să rezulte că ulterior încheierii contractului, părţile au negociat conţinutul acestuia în ce priveşte includerea sporului de vechime în salariu, constatându-se că salariul a fost negociat fără spor de vechime.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.C. Grupul U. S.A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi în urma rejudecării, respingerea acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că societatea nu a avut încheiat nici un contract colectiv la nivel de unitate şi nici nu a fost parte sau reprezentată la negocierea şi încheierea contractelor colective la nivel de grup de unităţi, de ramură şi la nivel naţional aşa cum prevede art.14 din Legea nr.130/1996, privind Contractul colectiv de muncă, în perioada 6.03.1004 – 15.04.2005, perioadă în care reclamantul a fost angajatul societăţii.

Contractul individual de muncă a fost încheiat în baza unei negocieri directe şi faptul că nu au fost prevăzute sporuri şi cuantumul lor, înseamnă că aceasta a fost voinţa ambelor părţi contractante, iar raportul de expertiză contabilă judiciară a fost întocmit în baza statelor de plată ale societăţii pe lunile martie – decembrie 2004 şi ianuarie – septembrie 2005 puse la dispoziţia expertului, de către societate, state de plată vizate de Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T, aşa încât consideră că s-a efectuat un control de legalitate de către o instituţie a statului.

De asemenea, a mai invocat recurenta dispoziţiile art.40 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2002 – 2004, care prevăd acordul părţilor contractante ca în perioada următoare să acţioneze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, precum şi dispoziţiile art.157 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora, reclamantul a consimţit de a primi un salariu lunar compus doar din salariul de bază, acesta având pe perioada angajării, un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi prevăzut în mod imperativ în art.159 alin. 1 din Codul muncii.

În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.299 şi urm. din C o d u l d e procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că sporul de vechime cuvenit nu a fost inclus în salariul de bază prin contractul individual de muncă, sau actul adiţional la acest contract, neavând relevanţă invocarea dispoziţiilor art.159 din Codul muncii de către recurentă, întrucât acesta reglementează nivelurile minime pe care angajatorii sunt obligaţi să le respecte la negocierea salariilor şi nu stabileşte nivelurile pe care aceştia le negociază, salariile negociate între părţi fiind consemnate în contractele individuale de muncă ce constituie legea părţilor.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu cele ale art.304¹ Cod procedură civilă, instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente :

În conformitate cu dispoziţiile art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii şi ale art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federaţie sau confederaţie patronală la negocierea şi încheierea unor asemenea contracte colective.

Art.238 alin.2 din Codul muncii prevede : „ contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă ”.

Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci şi în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză.

Potrivit art.247 din Codul muncii „ în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior ”.

Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului său, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, şi anume aceea de izvor de drept, precum şi pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractelor aşa cum rezultă din ansamblul dispoziţiilor legale în materia contractelor colective de muncă.

Susţinerile recurentei în sensul că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat, nu pot fi reţinute, întrucât neexistând contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel naţional şi care prevede sporurile minime ce se acordă în condiţiile prezentului contract.

În considerarea aspectelor mai sus evocate, nu se poate reţine nici susţinerea recurentei referitoare la încheierea contractului individual de muncă fără sporurile de vechime, în speţa de faţă, contractul de muncă fiind supus prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel naţional.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, conform art.274 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. GRUPUL J. U. S.A. T, împotriva sentinţei civile nr.138/24.01.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamantul E. J..

Obligă pârâta – recurentă să plătească reclamantului – intimat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2008.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) T.

GREFIER,

N. M.

Red.V.S../28.05.2008

Thred.M.L./29.05.2008

Ex.2

Prima inst. – J. J. – S. E. - Trib. T