• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 1364 din data 2009-10-16
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ

ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

Decizia civilă nr.1364

Şedinţa publică din 16 octombrie 2009

Curtea constituită din:

 

Preşedinte:(...) (...)

Judecător :(...) (...)

Judecător :(...) (...)

Grefier :(...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport T împotriva sentinţei civile nr.608/05.02.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta G. D. B., având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat U. D., lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanţei la data de 12.10.2009 întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în fond asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

 

Asupra recursului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. 608/05.02.2009, T r i b u n a l u l T i m i ş a admis excepţia nulităţii absolute a Deciziei de concediere nr.15439/11.11.2008 şi a admis contestaţia formulată de contestatorul G. D. B. împotriva deciziei de concediere15439/11.11.2008 emisă de intimata Regia Autonomă de Transport T, a fost anulată decizia cu repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul reîncadrării contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii cu obligarea intimatei la plata către aceasta a unor drepturi egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care trebuia să beneficieze în intervalul cuprins de la data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al contestatorului.

A fost respinsă în rest contestaţia privind daunele morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Desfacerea contractului individual de munca al unui salariat, neprezentând importanta faptul ca desfacerea are loc din motive care ţin sau nu de persoana salariatului, este o măsura extremă.

Astfel, legiuitorul in această situaţie, a instituit in sarcina angajatorului o serie de obligaţii, obligaţii ce se extind si in momentul in care angajatorul întocmeşte si emite decizia de concediere/încetare a contractului individual de munca.

Art. 74 C.N., la art. 1 lit. d spune ca, „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: … d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”, ca o garantie a faptului ca, angajatorul a încercat să facă toate diligentele pentru a păstra locurile de munca si a nu pune pe salariat in situaţia de a fi lipsit de mijloacele de trai.

Ori, din analiza deciziei de concediere spre a cărei anulare se tinde in prezentul demers judiciar, instanţa constata ca, angajatorul nu şi-a îndeplinit aceasta obligaţie de a insera in cuprinsul deciziei a locurilor de munca pe care i le-a oferit contestatoarei, iar sancţiunea împotriva nerespectării de către angajator a obligaţiilor ce-i incumba, este data de acelaşi cod al muncii prin al sau art. 76: „Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.

Astfel, instanţa constata ca măsura luata de intimata este nelegala (fiind lovita de nulitate absoluta), in consecinţă Tribunalul urmează a admite petitul vizând anularea Deciziei nr. 13225/02.10.2008 emisa de intimata.

Consecinţă a constatării nelegalităţii măsurii dispuse de către unitate, a Deciziei de concediere, Codul muncii, prin art. 78 alin. 1 stabileşte ca: „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”, iar alin. 2 al aceluiaşi articol statueaza ca: „La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”, astfel ca, in lumina acestui text de lege, Tribunalul a constatat că petitul vizând reintegrarea in funcţia avuta, precum si plata despăgubirilor este întemeiată, motiv pentru care tribunalul le-a admis.

Instanţa, consecinţă a admiterii petitului vizând anularea deciziei de concediere si a dispunerii părţilor in situaţia anterioara, a admis si petitiul vizând obligarea intimatei la efectuarea cuvenitelor menţiuni in carnetul de munca al contestatoarei.

Cu privire la petitul vizând obligarea intimatei la plata sumei de 12000 lei cu titlu de daune morale, instanţa a respins acest petit ca neîntemeiat, contestatorul nefăcând dovada vreunui prejudiciu de natura nepatrimoniala, mai mult, prin admiterea contestaţiei, repunerea contestatoarei pe postul deţinut anterior cu plata drepturilor de natura salariala de care a fost lipsit, Tribunalul apreciază că imaginea contestatoarei a fost reabilitată.

Aşa fiind prima Instanţă nu s-a mai preocupat de petitul formulat de contestator in subsidiar, consecinţa admiterii cererii principale.

In temeiul disp. art. 274 C.pr.civ , instanţa a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocaţial.

Împotriva acestei hotărârii, pârâta Regia Autonomă de Transport T a declarat recurs în termen legal la 27.07.2009, solicitând în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 cod pr.civilă, admiterea recursului, modificarea sentinţei civile ca nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului pârâta a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art.64 Codul muncii, raportat la dispoziţiile art.74 al.1, lit.”d” Codul muncii, precizând că angajatorul era obligat de a comunica lista locurilor disponibile în unitate în situaţia în care concedierea s-a produs pentru motive care ţin de persoana salariatului.

În speţă, însă pârâta susţine că decizia de concediere nr.15439/11.11.2008 a fost corect întocmită, concedierea întemeindu-se pe art.65-67 Codul muncii, şi nu pe prevederile art.64, la care face trimitere lit.d) din art.74 Codul muncii, astfel încât angajatorul nu avea obligaţia de a comunica lista locurilor vacante în unitate.

Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul G. D.-B. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr.608/5.02.2009, întrucât motivul invocat de pârâta recurentă nu este incident în speţă, ceea ce impune respingerea lui.

Intimatul a precizat că atât practica judiciară, cât şi doctrina consideră că exigenţele prevăzute de art.74 alin.1, lit.d Codul muncii referitoare la inserarea în cuprinsul deciziei de concediere a listei locurilor de muncă vacante în unitate şi termenul în care salariaţii trebuie să opteze sunt aplicabile inclusiv situaţiilor prevăzute de art.65 Codul muncii, situaţii în care concedierea intervine pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Orice decizie de concediere trebuie să îndeplinească în mod cumulativ anumite condiţii de fond şi de formă pentru ca aceasta să fie legală şi temeinică şi, în consecinţă, să producă efectul concedierii.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtă, în raport de temeiul de drept invocat şi dispoziţiile art.299, 304 pct.9 cod pr.civilă şi art.312 alin. 1 şi 3 cod pr.civilă, Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, prevederile dispoziţiilor art.74 Codul muncii, al.1, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: … d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”, ca o garanţie a faptului ca, angajatorul a încercat să facă toate diligentele pentru a păstra locurile de munca si a nu pune pe salariat in situaţia de a fi lipsit de mijloacele de trai.

În cauza de faţă, însă deşi contestatorul susţine că a avut loc o concediere individuală, în condiţiile art.64 Codul muncii, aşa cum rezultă şi din motivarea contestaţiei înregistrată la T r i b u n a l u l T i m i ş, precum şi temeiul de drept invocat ca incident în cauză, art.65 Codul muncii, rezultă că în realitate pârâta R.A.T.T. a procedat la o concediere colectivă, în condiţiile art.65 – 67 Codul muncii,( cum de altfel s-a şi motivat în fapt şi drept contestaţia).

În raport de aceste împrejurări, Curtea apreciază că în mod greşit T r i b u n a l u l T i m i ş a reţinut excepţia nulităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă, pentru nerespectarea dispoziţiilor art.74 Codul muncii, în fapt, apreciind tribunalul concedierea colectivă, întemeiată pe dispoziţiile 65 – 67 Codul muncii, în raport cu care nu operează dispoziţiile art.74 Codul muncii.

În această situaţie, angajatorul nu are obligaţia să ofere salariaţilor pe care îi concediază pentru motive care nu ţin de persoana lor un loc de muncă vacant, compatibil cu pregătirea lor profesională, deoarece art.64 Codul muncii, care are caracter de excepţie şi sunt de strictă interpretare, nu fac referire şi la situaţia concedierii în temeiul art.65 sau art.66 Codul muncii.

Având în vedere că prin soluţia dată, instanţa de fond nu a procedat la examinarea pe fond a susţinerilor contestatorului, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa civilă şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi instanţă, T r i b u n a l u l T i m i ş.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE,

 

Admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport T împotriva sentinţei civile nr.608 din 05.02.2009 dată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...).

Casează sentinţa civilă şi dispune trimiterea cauza pentru rejudecare la aceiaşi instanţă, T r i b u n a l u l T i m i ş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 octombrie 2009.

 

Preşedinte Judecător Judecător

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

Grefier

(...) (...)

 

 

 

 

Red.M.(...)/11.01.2010

Tehnored.DR/14.01.2010

2 ex.

Prima instanţă-Trib.T

Judecători:S. E.; E. I.

 

Toate spetele


Sus ↑