• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1322 din data 2009-06-11
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti

 

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIA NR. 1322

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2009

Preşedinte – (...)-(...) (...)

Judecători – (...) (...)

(...) M.

Grefier – T. Ş.

 

Pe rol fiind soluţionarea recursurilor declarate de reclamanţii E. J. domiciliată în P,(...), . 2., .30, judeţul P, G. T. domiciliat în P,(...), judeţul P, J. G domiciliat în P,(...), . 124A, .B, . 38, judeţul P şi de reclamantele O. N., H. H. E. şi N. T., cu domiciliul ales la avocat F. B., cu sediul în P,(...), . 9, .A, . 10, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 711 din 24 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, cu sediul în B, sector 1, Calea E., nr. 239.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimata-pârâtă SC E. SA B, reprezentată de avocat E. M., potrivit împuternicirii avocaţiale emisă de B a r o u l P r a h o v a, lipsind recurenţii-reclamanţi.

Procedura legal îndeplinită.

Recursuri scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul declarat de reclamanţii E. J., G. T. şi J. G este motivat în termen, iar recursul declarat de O. N., H. H. E. şi N. T. este declarat peste termenul legal prevăzut de lege şi nemotivat.

Avocat E. M., pentru SC E. SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat E. M., pentru intimata-pârâtă SC E. SA, având cuvântul solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanţii E. J., G. T. şi J. G şi ca tardiv formulat recursul declarat de O. N., H. H. E. şi N. T..

 

C U R T E A

 

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...) reclamanţii E. J., N. T., O. N., H. H. E., G. T. au chemat in judecata pe parata SC E. SA B, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata diferenţei neachitate dintre indemnizaţia de concediere/plata compensatorii, reactualizarea acestor sume în raport cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecata.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat ca au fost salariaţii pârâtei si au fost disponibilizaţi din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor astfel încât conform CCM au încasat indemnizaţii de concediere în raport de vechimea in munca in societate, insa parata, la acordarea acestora, nu a ţinut seama de majorarea salariilor.

La data de 03.02.2009 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând ca dispoziţiile art. 50 din CCM au fost înlocuite în avantajul salariaţilor cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate intre G. E. şi SC E. SA şi aceste ultime dispoziţii au devenit obligatorii pentru ambele părţi semnatare, având loc o calculare corecta a drepturilor salariale acordate, ţinându-se seama de creşterile salariale înregistrate anterior disponibilizării, invocând şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, atât timp cat termenul de prescripţie în speţa este de 6 luni.

În şedinţa publica din 10.03.2009, instanţa a pus în discuţia părtilor excepţia invocată pe care a unit-o cu fondul.

După examinarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 711 din 24 martie 2009 T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta, precum şi acţiunea formulata de reclamanţi, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Conform cărţilor de muncă existente la dosar, reclamanţii au avut calitatea de salariaţi ai paratei, contractele de munca încetându-le in baza art. 65 si 66 din Codul muncii.

Potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de munca, reclamanţii au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art. 6 din aceste decizii ca valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordata salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului, ocazie cu care au fost impozitate aceste sume in baza dispoziţiilor legale fiscale in materie.

Disp.art. 50 din CCM pe anii 2005-2007 prevede ca în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere si anume: 0,5 – 5 ani – opt salarii medii brute pe E. ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. şi peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe E..

Aşadar, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanţii au fost salariaţii paratei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 si 66 din CCM, ocazie cu care aceştia au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere in funcţie de vechimea avuta în E., in conformitate cu dispoziţiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.

Ca atare, atât timp cât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social înseamnă ca pretenţia lor de a fi obligata parata la plata altor diferenţe cu titlu de plăti compensatorii sau orice alte indemnizaţii de concediere, este neîntemeiata.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minima de concediere prevăzuta de art.50 din CCM este distincta de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social si deci, ar avea dreptul la o diferenţă de plăţi compensatorii si ca in mod nelegal le-au fost impozitate, nu poate fi avuta in vedere întrucât prin planul social s-a avut in vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art.50 din CCM si nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar daca prin Planul social s-ar fi urmărit sa se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat ca in planul social sa se prevada in mod expres ca pe lângă indemnizaţia de concediere prevăzute de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează sa mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art.4 din Planul social, ceea ce insa nu exista.

De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM si nicidecum cumularea lor deoarece, in caz contrar ar însemna sa se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult chiar, la calcularea indemnizaţiilor de concediere acordate, s-a ţinut seama de dispoziţiile CCM, ale Planului Social, luându-se in calcul salariul mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării, la care s-a aplicat impozitul aferent prevăzut de normele legale in vigoare, motiv pentru care reclamanţii au încasat la momentul disponibilizării, suma netă ce li s-a cuvenit, caz în care aceştia nu mai pot pretinde recalcularea acestor sume cu titlu de diferenţe, mai ales ca niciunul dintre reclamanţi nu a contestat decizia de concediere.

Prin urmare tribunalul ţinând seama că reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere, astfel cum a fost prevăzute in art.50 din CCM si negociata prin Planul social, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

De asemenea, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocata de parată, în condiţiile în care, în speţă, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii în baza cărora acţiunea este supusa termenului de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data scadentei drepturilor solicitate, respectiv noiembrie 2005, cu atât mai mult cu cat prezenta acţiune vizează un conflict de muncă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pe de o parte reclamanţi E. M., G. T., J. G, iar pe de altă parte au declarat recurs reclamanţii O. N., N. T., H. H. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Recurenţii reclamanţi E. M., G. T. şi J. G au arătat că sentinţa este criticabilă, în esenţă, întrucât prin acţiunea formulată nu au solicitat cumularea indemnizaţiei minime de concediere prev. de art. 50 alin. 1 şi 4 din CCM cu cea prevăzută de art. 4 din Planul Social, ci au solicitat plata diferenţelor rezultate din aplicarea greşită a textelor incidente în cauză, solicitările lor referindu-se la aplicarea procentului de majorare a salariilor de 8% pentru salariaţii disponibilizaţi în 2008.

Prima instanţă a omis să efectueze cel puţin o verificare sumară asupra situaţiilor de calcul prezentate, realizând o interpretare greşită a conţinutului punctului 4 din planul social. În acest sens, prima instanţă în mod justificat a respins proba cu expertiză contabilă pe care au solicitat-o, sens în care se impune admiterea recursului.

Recurenţii reclamanţi O. N., N. T., H. H. E. au criticat de asemenea, sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea recursului.

Curtea examinând sentinţa recurată în raport de criticile invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi prin prisma criticilor invocate şi disp. art. 3041 Cod proc.civilă constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor O. N., N. T. şi H. H. E., Curtea constată că hotărârea a fost comunicată la data de 7 martie 2009, iar cererea de recurs a fost depusă la instanţă la data de 18 mai 2009, deci înafara termenului de 10 zile prevăzut de lege, respectiv art. 80 din Legea 168/1999 prin raportare la disp. art. 301 Cod proc.civilă, sens în care conform art. 312 cod proc.civilă recursul urmează să fie respins ca tardiv formulat.

În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor E. J., G. T. şi J. G, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 – 2006) în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere stabilită pe tranşe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani – 2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani – 3 salarii medii nete şi peste 15 ani – 4 salarii medii nete.

La alin.2 al aceluiaşi articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu G. E., iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăţi compensatorii mult mai substanţiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 şi 15 salarii medii brute ce urmează a fi acordate pe acelaşi criteriu al vechimii în muncă.

Plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi respectiv, plăţile compensatorii prevăzute de acesta.

Această interpretare nu numai că nu corespunde voinţei părţilor, dar ea nu respectă nici conţinutul art. 50 din CCM pe care s-a întemeiat acţiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM şi Planul Social reglementează situaţii diferite, şi anume: în primul caz sunt stabilite plăţile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plăţile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.

Că este aşa, rezultă din conţinutul alin.2 al art.50 CCM , potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

Altfel spus, plăţile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul şi de aceea alin.4 al art. 50 stabileşte că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăţilor compensatorii pentru situaţia concedierilor colective.

Cum reclamanţii au intrat în concediere colectivă şi au încasat plăţile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu erau îndreptăţiţi să cumuleze aceste pachete financiare cu plăţile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Având în vedere şi faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu acelaşi criteriu, şi anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reţinut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.

Din actele dosarului rezultă că reclamanţii au primit indemnizaţia de concediere conform art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social, în funcţie de vechimea în E., ceea ce înseamnă că pretenţiile de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizaţii de concediere mai mare, respectiv a unei diferenţe de concediere pretins neacordată, sunt neîntemeiate cu cât la calcularea acestor indemnizaţii s-a ţinut cont de aceste dispoziţii, cu luarea în considerare a valorilor salariului mediu brut pe E. din anul anterior disponibilizării cu aplicarea impozitului corespunzător normelor legale în vigoare.

Curtea constată astfel că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, sens în care criticile invocate nu pot fi reţinute, astfel că apreciază recursul acestor reclamanţi ca nefondat, urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 Cod proc.civilă să îl respingă.

 

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

 

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantele O. N., H. H. E. şi N. T. cu domiciliul ales la avocat F. B., cu sediul în P,(...), . 9, .A, . 10, judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 711 din 24 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, cu sediul în B, sector 1, Calea E., nr. 239.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii E. J. domiciliată în P,(...), . 2., .30, judeţul P, G. T. domiciliat în P,(...), judeţul P, J. G domiciliat în P,(...), . 124A, .B, . 38, judeţul P, împotriva sentinţei sus-menţionate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.

 

Preşedinte, Judecători,

(...)-(...) (...) (...) (...) (...) M.

 

 

 

Grefier,

T. Ş.

Fiind în concediu de odihnă

se semnează de prim grefier

 

 

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. J./MD

2 ex./14.07.2009

d.f(...) T r i b u n a l u l P r a h o v a

j.f.D. N.

D. O.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑