Cabinet avocat Dreptul muncii

- drepturi băneşti -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 167

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2009

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ DE OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ B, cu sediul în municipiul B, Calea Naţională nr. 85, împotriva sentinţei nr. 1787 din 3 decembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă (dosar nr(...)).

La apelul nominal au lipsit reprezentanţii recurentei, a pârâtului intimat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării B şi reclamanta intimată E. F..

Procedura este legal îndeplinită.

S-au verificat lucrările dosarului după care, instanţa constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunţare.

După deliberare,

C U R T E A

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l B o t o ş a n i la 5 august 2008, reclamanta E. F. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă B (AJOFM) solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor prevăzute de art. 2 din OUG nr.8/2003.

În motivarea acţiunii s-a arătat că a fost angajata S.C. T. SA D şi că deşi la 17.10.2006 a fost disponibilizată în urma unui program de concediere colectivă. De asemenea, a mai arătat că această categorie de concediere intră sub incidenţa OUG nr. 8/2003, dar ea nu a beneficiat de plăţile compensatorii prevăzute de art. 2 din actul normativ respectiv.

Că, ceilalţi salariaţi care au fost concediaţi pe acelaşi temei juridic au beneficiat de drepturile respective, astfel că se consideră discriminată faţă de aceştia.

Răspunzând întâmpinării formulate de către pârâta A.J.O.F.M. B, reclamanta a arătat că pretenţiile sale se întemeiază şi pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 şi a cerut citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. A mai invocat art. 6 din Codul muncii şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile ale Omului, art. 14 din CEDO.

Prin întâmpinare, pârâta AJOFM B a arătat că în cauză nu ar fi aplicabile dispoziţiile O.G. 8/2003, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative privind existenţa unui program de reorganizare aprobat de către AVAS şi adoptarea unei hotărâri de guvern care să nominalizeze unitatea S.C. T. SA. S-a mai arătat că momentul concedierii reclamantei nu este inclus în prevederea legală.

Prin încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2008 s-a dispus introducerea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 alin. 3 din OG 137/2000, republicată, întrucât reclamanta a invocat existenţa unei discriminări faţă de ceilalţi salariaţi cărora, anterior, în urma concedierii lor colective li s-au acordat drepturile prevăzute de OUG nr. 8/2003.

Prin sentinţa civilă nr. 1787 din 3.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i în dosarul nr(...), a fost admisă acţiunea reclamantei E. F. şi a fost obligată pârâta AJOFM B să plătească reclamantei o despăgubire egală cu drepturile prevăzute de art. 2 din OUG 8/2003.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administraţie şi a Proiectului de concediere colectivă, S.C. T. D, a dispus restructurarea şi concedierea colectivă a mai multor salariaţi între care şi reclamanta, căreia i s-a emis decizia de concediere nr. 279 din 17.10.2006 în temeiul art.6 alin 1 şi art.68 lit. b din Codul muncii.

Potrivit menţiunilor din Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 47 din 13.03.2007, aceste concedieri reprezintă ultima etapă din concedierea colectivă demarată la 21.06.2006.

În acest context, reclamanta a pretins că i se cuvin drepturile băneşti prevăzute ca măsură specială de protecţie socială prin OUG nr. 8/2003.

Întrucât această societate este cu capital majoritar de stat (AVAS deţinând un procent de aproximativ 64% din acţiuni) şi a fost înscrisă în H.G. nr. 1358/2004 privind lista cu societăţile ce pot efectua concedieri colective în condiţiile prevăzute de OUG nr. 8/2003, salariaţilor concediaţi în anul 2004 li s-au acordat de către AJOFM plăţile compensatorii prevăzute de art. 2 din OUG nr. 8/2003. Deoarece însă înscrierea ei în tabelul respectiv a fost realizată de Guvern cu întârziere faţă de momentul primelor disponibilizări colective, şi doar limitativ – respectiv numai pentru salariaţii concediaţi în 2004, în aceste împrejurări, cei concediaţi în 2003 cât şi după 2004 au acţionat în judecată AJOFM-ul considerând că sunt discriminaţi faţă de salariaţii disponibilizaţi în anul 2004 deoarece plăţile compensatorii nu le-au fost acordate şi lor.

Acţiunile în justiţie ale tuturor acestor salariaţi au fost admise irevocabil, AJOFM fiind obligată să le plătească drepturile respective.

De asemenea, fiind sesizat de salariaţii concediaţi în anul 2006, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit prin Hotărârea nr. 47 din 13 martie 2007 că în privinţa acestora există un tratament discriminatoriu „ prin neacordarea plăţilor compensatorii prevăzute de OUG nr. 8/2003 deşi îndeplineau aceleaşi condiţii cu salariaţii disponibilizaţi în cadrul aceleiaşi societăţii comerciale”.

Totodată, prin această hotărâre s-a recomandat A.N.O.F.M. „ să aplice un tratament asemănător celor două categorii de angajaţi disponibilizaţi”.

Reclamanta din prezenta cauză a fost concediată prin decizia emisă la 17 octombrie 2006.

Deşi pârâta A.J.O.F.M. a susţinut în apărare că această concediere nu a avut caracter colectiv, instanţa a constatat că din cuprinsul tuturor deciziilor rezultă contrariul, temeiul încetării contractelor constituindu-l art. 65 alin. 1 şi 68 lit. h din Codul muncii, măsura fiind luată ca urmare a Hotărârii nr. 24 a Consiliului de Administraţie.

Prin urmare, ultimele disponibilizări – printre care şi a reclamantei – au fost efectuate în baza proiectului de concediere colectivă din 2006 constituind faza finală a acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta AJOFM B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivat, de faptul că în speţă nu este vorba de o concediere colectivă ci de una individuală, nefiind notificată agenţiei nici o intenţie de concediere colectivă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 76/2002 şi art. 70 din Codul muncii.

A arătat recurenta că la data disponibilizării, 30.11.2007, efectele OG 8/2003 îşi încetase aplicabilitatea.

În continuare a arătat că dispoziţiile OG nr. 8/2003 sunt foarte clare în sensul că salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, pe baza unui program de restructurare şi de reorganizare a societăţii, aprobat de instituţia publică implicată în privatizare, aprobare care în speţă nu există, nefiind nici nominalizarea expresă a angajatorului care a efectuat concedierea prin hotărâre de guvern.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului asupra cererii de recurs, instanţa reţine următoarele:

Dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 al.1 şi art. 68 lit. b din Codul muncii.

Articolul 65 din Codul muncii, reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului iar art. 68 lit. b din acelaşi act normativ reglementează concedierea colectivă determinată de desfiinţarea unor locuri de muncă ca urmare a dificultăţilor economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, a unui număr de cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi dar mai puţin de 300 de salariaţi.

Nerespectarea obligaţiei de notificare impusă de art. 70 din Codul muncii şi art. 50 din Legea nr. 76/2002 nu înlătură caracterul colectiv al concedierii, nu transformă o concediere colectivă în concediere individuală.

La calificarea unei concedieri ca fiind colectivă se ţine seama de numărul efectiv al salariaţilor concediaţi, aşa cum impune art. 68 din Codul muncii.

Notificarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă este impusă pentru ca angajaţii să participe la serviciile de preconcediere realizate de agenţii sau de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditat, selectaţi de către acestea, în condiţiile legii (art. 50 al. 2 din Legea nr. 76/2002) şi în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri colective (art. 49 din Legea nr. 76/2002).

De asemenea, încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor s-a făcut în baza hotărârii nr. 24 a Consiliului de Administraţie a SC T. SA D.

În această hotărâre dată la data de 19.10.2007 se dispune la art. 1 concedierea unui număr de maxim 14 salariaţi, în baza ultimei etape din concedierea colectivă demarată la data de 21.06.2006.

Articolul 2 din OUG nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, reglementează drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective până la data de 31 ianuarie 2007.

Or, în condiţiile în care reclamanta a fost concediată în baza proiectului de concediere colectivă demarat la data de 21.06.2006, urmează să beneficieze de drepturile băneşti de protecţie socială prevăzute de art. 2 din OUG nr. 8/2003, la fel ca şi ceilalţi salariaţi care au fost disponibilizaţi anterior, în baza aceluiaşi proiect.

Articolul 5 din Codul muncii dispune că, în cadrul relaţiilor de muncă, funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajaţii contestatori.

Totodată se constată că prin Hotărârea nr. 47 din 13.03.2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit existenţa unui tratament diferenţiat prin neacordarea plăţilor compensatorii prev. de OUG nr. 8/2003 pentru salariaţii disponibilizaţi de S.C. T. SA D, situaţie ce contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 103/2006.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă şi al dispoziţiilor legale mai sus arătate urmează ca instanţa să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, prin reprezentanţii săi legali, împotriva sentinţei nr. 1787 din 3 decembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i –secţia civilă în dosar nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Red. A.E.

Jud.fond: M. L., U. N.

Tehnored. N.L.

2 ex./ 03.03..2009