Cabinet avocat Dreptul muncii

Format vechi nr.3993/2009

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.408/R

Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) B. (...)

GREFIER - E. N.

*****************

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta (...) ”S. J.” SRL, împotriva sentinţei civile nr.1883 din data de 06.03.2009, pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.33877/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul P. E., având ca obiect: „contestaţie împotriva deciziei de concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă recurenta (...)”S. J.”SRL, prin avocat E. B. E. în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...) din 29.09.2009 depusă la dosar-fila 30 şi intimatul P. E., personal şi asistat de avocat P. N. în baza împuternicirii avocaţiale nr.953 din 18.11.2009 depusă la dosar-fila 44.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Curtea, în şedinţă publică, pune în discuţia părţilor, necesitatea completării împuternicirii avocaţiale dată de recurenta (...)”S. J.”SRL către Cabinetul de Avocatură E. B. E., depusă la dosar-fila 30, în sensul precizării persoanei abilitate de a încheia contractul de asistenţă juridică, aşa cum prevăd dispoziţiile art.161 alin.1 cod proc. civilă.

Recurenta (...)”S. J.”SRL, prin avocat E. B. E., având cuvântul, solicită a se lua act de faptul că persoana abilitată de a încheia contractul de asistenţă juridică, este numitul O. N., în calitate de administrator al societăţii şi în acest sens, procedează la completarea împuternicirii avocaţiale aflată la dosar-fila 30.

Părţile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părţilor cuvântul în susţinerea şi combaterea cererii de recurs.

Recurenta (...)”S. J.”SRL, prin avocat E. B. E., având cuvântul, susţine oral motivele de recurs, solicitând a se observa că decizia de concediere a avut la bază scăderea constantă a veniturilor obţinute de către societate din prestări vamale, pierderea anumitor contracte pentru servicii de vămuire la import pentru toţi clienţii extracomunitari.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că decizia de concediere cuprinde toate motivele care au condus la emiterea acesteia, conform prevederilor art.74 din Codul muncii, precum şi durata exactă a preavizului începând cu data de 19.08.2008, potrivit dispoziţiilor art.73 din Codul muncii; durată ce rezultă şi din decizia de concediere, respectiv, 19.08.2008 – 15.09.2008.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că la dosarul cauzei s-a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, prin care societatea recurentă a indicat departamentul în care salariatul funcţiona anterior emiterii deciziei şi datorită faptului că acest departament se desfăşura în pierdere, s-a luat măsura desfiinţării acestui post, având la bază raţiuni economice şi nicidecum reaua credinţă şi dorinţa înlăturării abuzive a recurentului din cadrul societăţii.

Cât priveşte activitatea departamentului de transport şi expediţii, recurenta, prin avocat, solicită a se observa că această activitate s-a aflat într-o permanenţă creştere şi astfel societatea a dispus angajarea unor persoane în cadrul acestui departament, însă, trebui reţinut faptul că, intimatul în cauză, a fost concediat în luna septembrie, iar angajările au avut loc anterior acestei date.

În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat în scrie, modificarea în tot a sentinţei civile recurate în sensul respingerii acţiunii.

Fără cheltuieli de judecată.

Intimatul P. E., prin avocat P. N., având cuvântul, solicită a se observa că la acest moment recurenta, prin avocat, combate motivele de recurs şi susţine că sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost dată în deplină cunoştinţă de cauză, luând în considerare că decizia de concediere este lovită de nulitate şi pornind de la temeiul legal al deciziei, consideră că hotărârea recurată este dată cu încălcarea legii, însă, recurenta nu poate complini, conform prevederilor legale, prin documente ulterioare şi nici prin apărări în faţa instanţei de judecată faptul că societatea ar fi avut dificultăţi economice şi că acesta ar fi motivul emiterii deciziei de concediere.

De asemenea, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că la dosarul cauzei au fost depuse un set de înscrisuri prin care nu se justifică în niciun fel că societatea ar fi avut dificultăţi economice, iar în ceea ce privesc acele persoane angajate ulterior emiterii deciziei, solicită a se observa că aceste persoane nu au pregătirea profesională a clientului său.

Se mai susţine de către intimat, prin avocat, că la termenul anterior de judecată, a depus la dosar un set de înscrisuri obţinute de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice din care rezultă că recurenta a avut un profit net şi nu au fost înregistrate dificultăţi economice pentru a se putea justifica luarea acestei măsuri, pe de o parte. Iar pe de altă parte, solicită a se observa că atât după emiterea acestei decizii cât şi înainte, societatea a făcut anumite investiţii constând în achiziţionarea de mijloace de transport, deci, nu a avut o evoluţie descendentă.

Mai mult decât atât, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că societatea recurentă invocă faptul că ar fi avut o creştere a profitului ulterior emiterii deciziei de concediere şi faţă de acest aspect, solicită a se avea în vedere că această creştere a avut loc în perioada unei crize economice.

Având în vedere cele susţinute, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate ca fiind temeinică şi legală.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Prin sentinţa civilă nr.1883 din data de 06.03.2009, pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul P. E. împotriva intimatei (...) S. J. SRL; s-a dispus anularea deciziei nr.752/19.08.2008 şi s-a obligat intimata să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior concedierii, precum şi la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins capătul de cerere formulat în subsidiar privind plata salariilor compensatorii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul P. E. a fost salariatul intimatei (...) S. J. SRL, în baza contractului individual de muncă nr.3507/12.10.2004, începând din data de 01.10.2004 până la data de 19.08.2008, când intimata a emis decizia nr.752 prin care a dispus concedierea individuală a reclamantului, în baza art.65 alin.1 Codul muncii.

Din analiza deciziei atacate, prin prisma menţiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă sub sancţiunea nulităţii absolute, prima instanţă a constatat că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.74 lit.a şi d din Codul muncii, care prevăd că decizia de concediere trebuie să conţină motivele care determină concedierea.

S-a considerat că, decizia susmenţionată completată pe un tipizat menţionează la modul generic cauzele desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamant - dificultăţile economice şi transformările tehnologice, fapt ce echivalează în opinia instanţei cu o lipsă a menţionării motivelor concedierii.

S-a apreciat că, dat fiind caracterul formal al deciziei de concediere, în raport de reglementarea imperativă a dispoziţiilor art.74 Codul muncii, precum şi faţă de dispoziţiile art.71 Codul muncii ce prevăd că în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere - lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art.74 neputând fi complinită prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei, inclusiv prin apărări făcute în faţa instanţei de intimată, cu ocazia judecării contestaţiei îndreptate împotriva deciziei.

S-a ţinut seama că decizia nu face referire nici la actul decizional prin care s-a hotărât reorganizarea societăţii şi modificarea trimiterii organigramei acesteia, pentru ca instanţa să poată verifica dacă modificarea schemei organizatorice a fost dispusă de organele competente.

În lipsa menţionării acesteia în decizia de concediere, s-a arătat că se naşte suspiciunea că decizia nr.754/18.08.2008, a fost întocmită pro cauza.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că decizia nu cuprinde durata preavizului, cu încălcarea dispoziţiilor art.74 lit.b Codul muncii.

Astfel, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art.74, lit.b decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu "durata preavizului", fiind evident că prin "durata preavizului" se înţelege data când a început să curgă şi cea a expirării preavizului, cu precizarea eventual a cauzelor care au determinat suspendarea preavizului, conform art.74 alin.2 Codul muncii şi care au dus la prelungirea duratei acestuia.

S-a considerat că menţionarea „duratei preavizului" nu înseamnă precizarea numărului de zile acordate ca preaviz, pentru că acest număr rezultă din contractul individul de muncă sau din contractul colectiv de muncă.

S-a precizat că angajatorul nu numai că a omis să indice în decizie durata preavizului, ci a dispus acordarea acestuia concomitent şi nu anterior cum era firesc.

S-a ţinut seama de faptul că, prin definiţie, preavizul presupune înştiinţarea prealabilă a celeilalte părţi despre încetarea raporturilor de muncă având drept scop evitarea consecinţelor negative, pe care le-ar produce denunţarea unilaterală a contractului, pentru salariat reglementarea preavizului constituie şi o garantei a dreptului la muncă şi a stabilităţii în muncă.

Aşadar, s-a reţinut că preavizul în scopul concedierii reprezintă înştiinţarea făcută salariatului de către angajator despre intenţia sa de a-i desface într-un viitor apropiat contractul de muncă, caz în care preavizarea trebuie să aibă loc înainte de emiterea deciziei de concediere şi nu odată cu emiterea acesteia, pentru că în conformitate cu dispoziţiile art.75 Codul muncii, decizia de concediere produce efecte în sensul încetării raporturilor de muncă de la data comunicării ei salariatului, ori curgerea preavizului după aceasta dată este lipsită de sens, câtă vreme raportul de muncă şi-a încetat existenţa potrivit dispoziţiilor legale.

S-a menţionat că intimata, prin decizia de concediere a prevăzut în art.2 din dispozitiv că la expirarea duratei preavizului încetează contractul de muncă al reclamantei, cu încălcarea dispoziţiilor art.75 Codul muncii.

S-a mai arătat sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere că intimata nu a făcut dovada caracterului serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamant, concedierea reclamantului neavând la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii societăţii.

De asemenea, s-a precizat că pârâta nu a făcut dovada că la nivelul societăţii a avut loc o restrângere reală a activităţii societăţii.

S-a menţionat că, deşi invocă drept motiv al desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamant dificultăţile economice, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că la nivelul anului 2008, respectiv în februarie 2008 şi iunie 2008, societatea a angajat două persoane la Departamentul Expediţii Internaţionale, respectiv pe numitul O. N. şi H. T. care aveau stabilite ca atribuţii, negocierea contractelor de transport şi expediţie, atribuţii pe care le-a exercitat în fapt şi reclamantul aşa cum rezultă din copiile contractelor de transport.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimata (...) S. J. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.7, 8 şi 9 C.pr.civ., recurenta a arătat că încetarea contractului de muncă al contestatorului a fost determinată de: scăderea constantă a veniturilor obţinute din prestări vamale de la cifra de 92000 EURO în anul 2006, 35000 EURO în 2007, la 1000 EURO până în prezent în anul 2008, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană; pierderea contractului de furnizori servicii intrastat cu (...) T. D.(...) din data de 01.08.2008; pierderea contractului de exclusivitate pentru servicii de vămuire la import pentru toţi clienţii extracomunitari ai (...) F. LINE ROMÂNIA SRL, începând cu luna mai - iunie 2007, întrucât aceasta firmă a transferat toate operaţiunile de vămuire la vama Constanta.

S-a precizat că intimatul contestatorul a beneficiat de un preaviz de 20 zile lucrătoare cu un program de lucru de 4 ore/zi, în vederea căutării unui loc de muncă şi că în realitate acesta nu s-a prezentat deloc la serviciu în toata perioada celor 20 de zile, fără afectarea drepturilor băneşti, în conformitate cu prevederile art. 73 din Codul muncii, fiind înştiinţat în scris despre faptul că postul destinat acestuia se va desfiinţa peste 20 zile, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii, precum şi cu privire la faptul că în cadrul unităţii nu sunt disponibile alte locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale şi capacităţilor de munca ale contestatorului.

S-a susţinut că potrivit art. 74 lit. a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa conţină motivele care determina concedierea şi că legislaţia nu specifică în mod explicit forma în care trebuiesc prezentate motivele, astfel încât faptul că acestea au fost enunţate drept „dificultăţi economice şi transformări tehnologice”, probate cu documente la cererea instanţei nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art 74 lit.a Codul muncii.

S-a învederat instanţei de judecată faptul că decizia de concediere este un formular tipizat luat de la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă aprobat de M i n i s t e r u l M u n c i i şi inregistrat la ITM ca fiind conform legislaţiei, motivarea concedierii regăsindu-se la alin. 2 din decizia, respectiv pentru că din data de 15.09.2008 se desfiinţează locul de muncă ocupat de contestator, ca urmare a dificultăţilor economice şi a transformărilor tehnologice din cadrul societăţii.

S-a amintit că potrivit art. 74 lit. b din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu „durata preavizului” şi s-a arătat că alin. 2 din preavizul nr. 751/18.08.2008 stipulează că începând cu data de 19.08.2008, contestatorul are dreptul la un preaviz de 20 de zile lucrătoare în conformitate cu art. 73 din Codul muncii.

S-a susţinut că acordarea preavizului de 20 zile rezultă şi din decizia de concediere, care menţionează în sensul că la data de 15.09.2009, data la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, va înceta contractul individual de muncă al contestatorului, fiind prevăzute în mod clar atât data de început cât şi de sfârşit a preavizului (19.08.2008 - data de început si 15.09.2008 data de sfârşit, adică o perioada de 27 zile), deşi legea nu prevede în mod expres obligativitatea menţionării acestor date.

S-a precizat că nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 64 din Codul muncii, în condiţiile în care societatea recurentă a dispus concedierea individuală a reclamantului în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

S-a menţionat că preavizarea a avut loc înainte de emiterea deciziei de concediere, respectiv în data de 18.08.2008, iar decizia de concediere nr. 752 a fost emisă în data de 19.08.2008, caz în care instanţa de fond a considerat în mod greşit că preavizarea contestatorului a avut loc odată cu emiterea deciziei de concediere.

S-a mai arătat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit art. 75 din Codul muncii, de vreme ce art. 1 din Decizia de concediere nr. 752/19.08.2008 prevede data la care încetează contractul individual de munca al contestatorului, respectiv 15.09.2008, data la care expira preavizul de 20 de zile lucrătoare, aspect care rezultă şi din cartea de muncă a reclamantului, în care se menţionează data încetării contractului de muncă conform art. 65 lit. 1 din Codul muncii ca fiind 15.09.2008, iar nu 19.08.2008.

S-a precizat că societatea recurentă a făcut dovada faptului ca la nivelul societăţii a avut loc o restrângere reală a activităţii societăţii, mai exact scăderea constantă a veniturilor obţinute din prestări vamale de la cifra de 92000 EURO în anul 2006, 35000 EURO în 2007, la 1000 EURO până în prezent, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană, instanţa de fond neluând în considerare că în toate societăţile cu profil similar, la care în perioada 2007-2008 nivelul veniturilor s-a redus cu peste 90%, s-a procedat la disponibilizarea personalului şi desfiinţarea departamentelor de servicii vamale.

S-a amintit că instanţa de fond nu a ţinut seama de pierderea contractului de furnizori servicii intrastat cu (...) T. D.(...) din data de 01.08.2008 şi pierderea contractului de exclusivitate pentru servicii de vămuire la import pentru toţi clienţii extracomunitari ai (...) F. LINE ROMÂNIA SRL, începând cu luna mai - iunie 2007, întrucât această firma a transferat toate operaţiunile de vămuire la vama Constanta.

S-a precizat că la nivelul anului 2008, respectiv în februarie 2008 şi iunie 2008, societatea recurentă a angajat două persoane, însă înaintea deciziei de concediere contestată în cauză şi la un alt departament, la Departamentul Expediţii Internaţionale, care aveau stabilite ca atribuţii, negocierea contractelor de transport şi expediţie internaţionale, înainte de rezilierea contractelor amintite şi scăderea veniturile obţinute din prestări vamale.

S-a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că atribuţiile pe care le-a exercitat reclamantul au fost similare, raportat la fişele posturilor.

În privinţa înscrisurile prezentate de către reclamant, recurenta a arătat că acestea reprezintă contracte de transport care au fost sustrase fraudulos din societate şi care fac referire la transporturi interne, cu valoare insignifiantă comparativ cu cele ale Departamentului de Expediţii (conform înscrisurilor depuse ca proba în instanţă, veniturile la care se face referire reprezintă 0.29% din valoarea veniturilor Departamentului de Expediţii pe aceeaşi perioada de 4 luni).

S-a învederat că recurenta a încercat încă din ianuarie 2007 menţinerea Departamentului Vama si M., în care singurul angajat era contestatorul, însă în condiţiile scăderii cu 90% a veniturilor, comparativ cu perioada dinaintea intrării României în Comunitatea Europeană (aşa cum rezulta din copiile balanţelor din dec 2006, dec 2007 şi august 2008 ), din considerente de rentabilitate economică, s-a procedat la desfiinţarea acestui departament şi concedierea contestatorului, care prin rezultatele financiare slabe a dovedit incapacitatea de a se reprofila şi adapta la noile condiţii de piaţă, dar mai ales la nivelul cerinţelor societăţii.

S-a precizat că în Departamentul de Expediţii îşi exercitau atribuţiile 3 persoane, iar în Departamentul de E. şi M. o persoană, caz în care societatea recurentă a decis concedierea angajatului cu cele mai slabe rezultate, acesta fiind contestatorul, şi desfiinţarea Departamentului de E. şi M..

S-a criticat hotărârea şi în privinţa despăgubirilor acordate de către prima instanţă, motivat de faptul că acestea au fost acordate pentru perioada în care contestatorul a beneficiat de ajutor de şomaj.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Intimatul contestatorul, încadrat în funcţia de economist import - export în cadrul societăţii recurente începând cu data de 01.10.2004, în baza contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e muncă sub nr.3507/12.10.2004, a fost concediat prin decizia nr.752 /19.08.2008.

Această decizie de concediere individuală a fost emisă cu respectarea cerinţelor legale prevăzute art. 74 lit.a Codul muncii, de vreme ce în cuprinsul său s-a fost menţionat atât temeiul juridic al concedierii (art.65 alin.1 C.muncii), cât şi motivele de fapt care l-au determinat să pe angajator să ia măsura concedierii salariatului său, respectiv împrejurarea că pe data de 15.09.2008 se desfiinţează locul de muncă al intimatului contestator, ca urmare a dificultăţilor economice şi a transformărilor tehnologice din cadrul societăţii.

Este adevărat că potrivit art.77 C.muncii, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere, însă în cauză, recurenta nu a susţinut în faţa tribunalului alte motive de concediere decât cele înscrise în decizia nr.752 /19.08.2008, ci s-a conformat dispoziţiei instanţei şi a depus la dosar toate actele care au stat la baza deciziei, pentru a dovedi dificultăţile economice şi transformările tehnologice din cadrul societăţii, care au determinat încetarea raporturilor de muncă dintre părţi.

Prin urmare, de vreme ce decizia atacată în cauză cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art.74 lit.a C.muncii, respectiv motivele de fapt şi de drept care determină concedierea, prima instanţă a constatat greşit nulitatea deciziei de concediere, fiind întemeiată critica recurentei sub acest aspect.

Curtea reţine ca fiind fondată şi critica recurentei referitoare la preaviz, întrucât în decizia de concediere comunicată intimatului s-a menţionat expres, în conformitate cu prevederile art.74 lit.b C.muncii, durata preavizului acordat intimatului contestator, respectiv 20 zile lucrătoare, fiind respectate astfel dispoziţiile art.73 alin.1 din Codul muncii cât şi ale art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.

De adăugat că prin aceeaşi decizie emisă la 19.08.2008 s-a adus la cunoştinţa intimatului contestator faptul că încetarea contractului său individual de muncă va avea loc după încetarea termenului de preaviz de 20 de zile, respectiv 15.09.2008.

De altfel, angajatul a fost înştiinţat mai înainte de emiterea deciziei de concediere cu privire la intenţia angajatorului de a denunţa unilateral contractul individual de muncă, astfel cum rezultă din preavizul nr.751/18.08.2008, în care s-a menţionat expres faptul că: începând cu data de 15.09.2008, postul său de economist se desfiinţează, ca urmare a reorganizării activităţii societăţii; că în cadrul unităţii nu sunt disponibile alte locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale şi capacităţilor de munca ale contestatorului, precum şi că din data de 19.08.2008 are dreptul la un preaviz de 20 de zile lucrătoare, în conformitate cu dispoziţiile art.73 alin.1 din Codul muncii, respectiv la un program de lucru de 4 ore/zi, pentru căutarea unui loc de muncă, fără afectarea drepturilor băneşti.

Aşadar, de vreme ce în decizia de concediere s-a inserat în mod legal durata acestui preaviz, respectiv 20 de zile lucrătoare, prima instanţă a reţinut greşit că au fost încălcate prevederile art.74 lit.b C.muncii, apreciind excesiv că era necesar a se indica şi data când a început să curgă şi cea a expirării preavizului, cu atât mai mult cu cât intimatul contestator nu a contestat faptul că a cunoscut termenul de preaviz comunicat prin actul prealabil emiterii deciziei de concediere şi nici împrejurarea că a beneficiat efectiv de acest termen de preaviz pentru căutarea unui alt loc de muncă, fără a-i fi afectate în vreun fel drepturilor salariale.

În conformitate cu art.75 C.muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării, însă în cauză nu au fost încălcate prevederile acestui text, cum greşit a reţinut instanţa de fond, de vreme ce, pe de o parte, în art.1 al deciziei de concediere nr. 752/19.08.2008 se prevede data la care încetează contractul individual de muncă al contestatorului, respectiv 15.09.2008, dată la care expiră preavizul de 20 de zile lucrătoare, iar pe de altă parte, în cartea de muncă s-a menţionat data 15.09.2008 ca fiind data încetării contractului de muncă, conform art. 65 lit. 1 din Codul muncii, iar nu data de 19.08.2008, când s-a comunicat decizia de concediere.

Sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere, Curtea reţine ca fiind întemeiate criticile recurentei, întrucât instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art.65 alin.1 C.muncii.

Potrivit textului amintit, legiuitorul nu limitează motivele care determină desfiinţarea locului de muncă, impunând numai condiţia ca acestea să fie serioase şi reale, astfel încât pentru concedierea salariatului din motive neimputabile este necesar să aibă loc o reorganizare a activităţii angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia şi care să conducă la desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariat.

În cauză, intimata a făcut dovada caracterului efectiv al desfiinţării locului de muncă ocupat de intimatul contestator, de vreme ce din analiza organigramelor depuse la dosar rezultă în mod clar că postul ocupat de către intimatul contestator a fost efectiv suprimat din structura angajatorului, după concediere sa nefiind angajată o altă persoană, care să preia atribuţiile acestuia.

Totodată, din înscrisurile privind situaţia financiară a societăţii rezultă faptul că recurentă s-a confruntat cu dificultăţi economice, decizia de reorganizare a activităţii societăţii fiind determinată de factori obiectivi, ca urmare a scăderii constante a veniturilor obţinute din prestări vamale, după intrarea României în Uniunea Europeană.

Nu se poate primi susţinerea intimatului contestator în sensul că desfiinţarea locului de muncă al intimatului nu a avut o cauză reală şi serioasă pentru că societatea recurentă a angajat două persoane, O. N. şi H. T., întrucât angajarea acestora a avut loc anterior emiterii deciziei de concediere contestate în cauză (respectiv în februarie 2008 şi iunie 2008) şi la un alt departament decât cel în care era încadrat intimatul contestator, respectiv Departamentul Expediţii Internaţionale.

Apărarea intimatului contestator referitoare la faptul că pierderile nu se reflectă în cifra de afaceri a societăţii recurente, astfel cum rezultă din analiza indicatorilor financiari conform bilanţului depus de către aceasta pe anii 2006-2008, nu poate fi reţinută de către C, întrucât lipsa profitului sau funcţionarea în pierdere a unui departament, cum este cazul Departamentului E. şi M., în care era angajat doar contestatorul, ar putea constitui, în accepţiunea angajatorului, o cauză de desfiinţare a acestui departament din cadrul societăţii.

Or, din Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr.754/18.08.2008 rezultă faptul că desfiinţarea postului de economist din cadrul societăţii recurente, cu începere din 15.09.2008, a avut la bază raţiuni economice, respectiv scăderea constantă a veniturilor obţinute din prestări vamale de la cifra de 92000 EURO în anul 2006, 35000 EURO în 2007, la 1000 EURO până în prezent, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană, pierderea contractului de furnizori servicii intrastat cu (...) T. D.(...) din data de 01.08.2008 şi pierderea contractului de exclusivitate pentru servicii de vămuire la import pentru toţi clienţii extracomunitari ai (...) F. LINE ROMÂNIA SRL, începând cu luna mai - iunie 2007, întrucât această firma a transferat toate operaţiunile de vămuire la vama Constanta.

De evidenţiat că instanţa de judecată poate cenzura numai legalitatea măsurii concedierii, iar nu şi oportunitatea acesteia, astfel că de vreme ce activitatea Departamentului E. şi M. s-a desfăşurat în pierdere pe parcursul anului 2008, angajatorul este singurul îndreptăţit să ia toate măsurile pe care le consideră oportune pentru creşterea profitului, în speţă desfiinţarea acestui departament, în care era angajat doar contestatorul.

Pentru considerentele arătate şi ţinând seama de limitele recursului, Curtea, va admite recursul, în baza dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., va modifica sentinţa recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiate contestaţia împotriva deciziei de concediere şi capetele de cerere privind reintegrarea şi plata despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de (...) „S. J.” SRL, împotriva sentinţei civile nr.1883 din data de 06.03.2009, pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.33877/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul P. E..

Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva deciziei de concediere şi capetele de cerere privind reintegrarea şi plata despăgubirilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.01.2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) B. (...)

(...) (...)

GREFIER

N. E.

Red.: F.G. R.

Dact.: A.C./2ex.

26.02.2010

Jud. fond: B. E. U.; Dalina P.