Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de Muncă

şi Asigurări Sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1702

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta S.C. U. Export-Import H. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 696/23.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată E. U., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat N. D., iar pentru reclamanta intimată, avocat Ş. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia certificată pentru conformitate cu originalul a chitanţei nr. 92/14.09.2009, iar reprezentantul societăţii recurente depune copia deciziei civile nr. 1022/17 iunie 2009 pronunţată de Curtea de A p e l T i m i ş o a r a în dosar nr(...), pentru a evidenţia precedentul judiciar.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d, iar în subsidiar, modificarea sentinţei civile în sensul respingerii în totalitate a acţiunii introductive, pentru motivele expuse pe larg prin cererea de recurs. Se arată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii absolute a măsurii concedierii colective fără să o pună în prealabil în discuţia contradictorie a părţilor, fapt ce a dus la crearea unui prejudiciu pentru societatea pârâtă, întrucât nu a putut face dovada comunicării deciziei de concediere. Se mai susţine că au fost respectate toate condiţiile pentru concedierea colectivă, precum şi toate drepturile angajaţilor.

Reclamanta intimată, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile supuse reformării, pentru motivele arătate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

CURTEA,

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la 24.12.2008, reclamanta E. U. a cerut în contradictoriu cu pârâta SC U. EXPORT – IMPORT H. SRL A, solicitând instanţei anularea concedierii dispusă de către pârâtă începând cu data de 23.12.2008, obligarea pârâtei la reintegrarea sa pe locul de muncă deţinut până la data de 23.12.2008, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii şi până la data reintegrării acesteia pe locul de muncă deţinut anterior concedierii. În subsidiar, în măsura în care nu se va dispune anularea concedierii, solicită obligarea pârâtei la acordarea unui salariu lunar, conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional; obligarea pârâtei la acordarea sporului de vechime datorat în cuantum de 25% începând din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 şi conform art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii2005 – 2006 nr. 2001/2005, sumă actualizată cu coeficienţii ratei inflaţiei de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data efectuării plăţii. De asemenea, solicită obligarea pârâtei să consemneze în carnetul de muncă sporul de vechime solicitat prin prezenta acţiune precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este angajata pârâtei, conform contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. (...) din 10.10.2001 la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă A. La data de 02.12.2008 a primit de la pârâtă înştiinţarea nr. 340 din 02.12.2008, prin care i s-a comunicat faptul că începând cu data de 23.12.2008 va înceta contractul de muncă încheiat de reclamantă cu pârâta „datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte şi a crizei economice mondiale”.

Această concediere este nulă deoarece măsura concedierii nu este motivată în fapt .

Angajatorul a invocat ca motiv al concedierii „transformările tehnologice”, fără a se arătat despre ce transformări tehnologice care determină concedierea reclamantei este vorba. La fel, se vorbeşte despre o lipsă „ de contracte”, dar nu este indicat numărul de contracte încheiate de pârâtă anterior concedierii, pentru a se face o comparaţie cu numărul contractelor care nu mai justificau menţinerea contractului de muncă al reclamantei. Cât priveşte existenţa „crizei economice mondiale”, invocarea acesteia nu are legătură cu menţinerea sau nu a contractului de muncă, decât în măsură în care societatea pârâtă dovedeşte că a fost afectată din punct de vedere economic de această criză, prin scăderea profitului, a crizei de afaceri, prin reducerea producţiei, etc. Or, pârâta nu a indicat nici o cifră în acest sens.

A arătat că măsura concedierii este nelegală, deoarece nu s-au respectat dispoziţiile art.68 alin.1 Codul muncii care prevede obligativitatea angajatorului de a parcurge o anumită procedură prealabilă , obligatorie în cazul în care are peste 30 de angajaţi şi de a se consulta cu reprezentanţii salariaţilor .

Pârâta avea un număr de 41 angajaţi la data de 01.12.2008, iar de la această dată, societatea pârâtă a dispus concedierea tuturor acestor angajaţi, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. a din Codul muncii. De asemenea, pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 70 din Codul muncii, respectiv nu a comunicat o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. 2 Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă. Conform înştiinţării comunicate de pârâtă, durata preavizului este de 15 zile lucrătoare, respectiv din 2 decembrie până în 23 decembrie 2008. Or, potrivit art. 74 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, durata preavizului este de 20 de zile lucrătoare.

Nelegalitatea concedierii atrage repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii potrivit art. 78 din Codul muncii. În măsura în care se reţine legalitatea concedierii reclamantei, aceasta are dreptul la acordarea către reclamantă a unui salariu lunar, conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010. Reclamanta are dreptul la acordarea sporului de vechime datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 şi conform art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006 nr. 2001/2005.

În drept, a mai invocat dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. c), art. 68 alin. 1, 69, 70, 78 din Codul muncii, art. 41 alin. 3 lit. d, art. 74 alin. 2 şi 78 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 şi art. 40 alin. 3 lit. d din CCM unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată .

În motivarea întâmpinării, a arătat că în cazul reclamantei concedierea întemeiată pe dispoziţiile art. 65 alin. 1 raportat la art. 68 Codul muncii este egală şi temeinică. Lipsa de contracte pentru o societate care lucrează exclusiv pe bază de contracte de lohn, deci în baza unor comenzi ferme cum este cazul societăţii pârâte, reprezintă un imperativ major pentru funcţionarea societăţii.

Lipsa de contracte a fost adusă la cunoştinţa tuturor salariaţilor urmare a Notificării din data de 27.10.2008, adresată de SC N. DI G., din Italia, principalul client care asigură comenzile. Astfel, starea de fapt a societăţii a fost cunoscută salariaţilor încă din data de 28.10.2008, când au început consultările cu reprezentanţii salariaţilor. Înscrisul intitulat „referat” înregistrat sub nr. 307 din 28.10.2008 cât şi „Intenţia de concediere colectivă” înregistrată sub nr. 308/28.10.2008 cuprind pe larg toate aspectele legate de starea societăţii.

Concedierea este generată de raţiuni economice în contextul în care principalul furnizor de comenzi N. DI G. din Italia i-a notificat că este în imposibilitate de a mai da de lucru. Decizia de concediere îndeplineşte toate condiţiile de legalitate prevăzute imperativ de legislaţia în vigoare, respectiv : motivele care determină concedierea şi care au fost expuse ca fiind lipsa comenzilor, transformările tehnologice şi criza economică mondială, durata preavizului, care aşa cum se menţionează în înştiinţarea de concediere este cuprinsă în intervalul 28.11.2008 – 23.12.2008, măsurile privind atenuarea consecinţelor concedierii, respective au fost făcute plăţi compensatorii şi toate persoanele concediate au fost trimise în şomaj.

Referitor la pretinsa nelegalitate a măsurii concedierii prin prisma dispoziţiilor art. 68, art. 69 Codul muncii, apreciază că nici această critică nu subzistă. Aceasta deoarece societatea a făcut o concediere colectivă la data de 23.12.2008, însă sub acest aspect, au fost respectate în totalitatea lor etapele concedierii colective reglementate de art. 69 şi urm. Codul muncii. Prin „Intenţia de concediere colectivă” înregistrată sub nr. 38 din 28.10.2008 emisă de societate, au fost informaţi toţi salariaţii asupra faptului că activitatea firmei urmează a fi restrânsă precum şi asupra factorilor care determină această măsură, respectiv lipsa de comenzi, ca urmare a refuzului beneficiarilor externi de a plăti un preţ mai mare pentru manoperă, preţ impus de creşterile salariale accentuate la nivel naţional, existenţa unor clienţi neîncasaţi insolvabili şi criza mondială. S-a comunicat şi faptul că în perioada 28.10.2008 – 28.11.2008, vor avea loc consultări cu reprezentantul societăţii pentru găsirea unor soluţii de evitare a concedierii. Acest lucru s-a şi întâmplat iar concluzia salariaţilor în urma consultărilor a fost ferm exprimată prin adresa reprezentantei acestora înregistrată la societate sub nr. 323 din 19.11.2008, prin care se solicită acordarea unei compensări ca urmare a concedierii colective ce va avea loc la data de 23.12.2008, de unde se deduce clar că salariaţii au acceptat măsura concedierii colective.

Rezultatul final al consultărilor cu salariaţii este consemnat în adresa nr. 324 din 24.11.2008, care a fost înregistrată şi la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă A sub nr. 27679 din 24.11.2008. Salariaţii, prin reprezentanţii lor, au ajuns la concluzia că societatea nu îşi poate continua activitatea întrucât clienţii externi nu au mai încheiat contracte cu societatea şi dat fiind că nici cu clienţi interni nu s-au încheiat nici un fel de contracte, urmează să fie luată în mod absolut inevitabil măsura concedierii.

Pârâta a notificat atât Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă A cât şi A.J.O.F.M. A, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 71¹ Codul muncii proiectul de concediere colectivă aşa cum rezultă din adresele nr. 309 din 28.10.2008 înregistrată la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă A sub nr. 27128/28.10.2008 şi respectiv adresa cu nr.310/28.10.2008 înregistrată la A.J.O.F.M. A. Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional are doar un caracter de recomandare câtă vreme contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost acceptat de către reprezentanţii salariaţilor astfel că, în temeiul art. 969 Cod civil, el este obligatoriu.

Reintegrarea contestatoarei pe locul de muncă în condiţiile date, nu este cu putinţă. Aşa cum rezultă din notificarea adresată instituţiilor amintite, în situaţia în care societatea îşi va relua activitatea şi va primi comenzi de lucru, angajaţii vor fi reangajaţi fără excepţie, în prezent însă, acest lucru este cu neputinţă, deoarece societatea nu mai desfăşoară nici un fel de activitate. Referitor la sporul de vechime pretins datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, arată că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, societatea acordă sporul de muncă în timpul nopţii, sporul pentru orele suplimentare, iar salariul se renegociază cel puţin odată pe an în funcţie de inflaţie şi de valorile minime impuse de normele legale.

Cât priveşte sporul de vechime acesta în genere este menit să premieze pe de o parte vechimea în postul ocupat în unitate iar pe de altă parte fidelitatea salariatului faţă de actualul loc de muncă. Or, faţă de salariul negociat la angajare, în aprilie 2004, în sumă de 5.350.000 lei (conform contractului individual de muncă), rezultă cu evidentă că atât salariul lunar brut stabilit la angajare cât şi majorările progresive de salariu acordate de societate în decursul timpului, au fost tocmai urmare a luării în considerare a experienţei acumulate în profesie de către reclamantă, constituind modalitatea în care societatea a înţeles să recompenseze fidelitatea reclamantei faţă de locul de muncă.

Este de observat că încă de la început, de la momentul încheierii contractului individual de muncă, nu i s-a acordat reclamantei un salariu minim pe economie ci un salariu mult mai mare tocmai în considerarea vechimii în muncă. Astfel că, odată ce a fost de acord cu salariul negociat, potrivit art. 969 Cod civil, reclamanta nu mai poate pretinde acum un drept salarial suplimentar.

Reclamanta nu a mai susţinut cererea referitoare la obligarea pârâtei la acordarea unui salariu lunar, conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, cerând respingerea acestei cereri, ca rămasă fără obiect.

Prin sentinţa civilă nr. 696 din 23.04.2009, T r i b u n a l u l A r a d a admis în parte acţiunea formulată, şi a dispus anularea concedierii reclamantei şi reintegrarea acesteia.

De asemenea T r i b u n a l u l A r a d a mai pârâta la plata unor despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii şi până la reintegrarea acesteia în muncă, la acordarea sporului de vechime în procent de 5% începând cu data de 24.12.2005, până în luna decembrie 2008, actualizat la rata inflaţiei, începând cu data scadenţei fiecărei plăţi şi până la momentul efectuării plăţii, şi la consemnarea sporului de vechime în carnetul de muncă al reclamantei.

T r i b u n a l u l A r a d a respins capătul de cerere privind acordarea unui salariu lunar reclamantei în baza art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Pentru a pronunţa această soluţie, T r i b u n a l u l A r a d a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă, la data de 01.10.2001 – fila 8 dosar, pe perioadă nedeterminată în funcţia de muncitor, după cum rezultă din copia contractului individual de muncă nr. (...) /10.10.2001, înregistrat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă A .

Părţile au convenit ca în cazul concedierii să i se acorde salariatului un preaviz de 15 zile „conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii sau contractului colectiv de muncă ”.

Reclamantei nu i-a fost întocmită o decizie de concediere, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 74 Codul muncii , iar pârâta angajatoare a emis doar înştiinţarea nr.340 /02.12.2008, comunicându-i că începând cu data de 23.12.2008, încetează contractul individual de muncă „datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte şi a crizei economice mondiale”, dar şi cu menţiunea că această înştiinţare constituie preaviz pentru perioada 28.11.2008 – 23.12.2008, în conformitate cu art. 73 alin. 1 din Codul muncii.

Referatul nr.307/28.10.2008 şi înscrisul intitulat „Intenţia de concediere colectivă” nr. 308/28.10.2009 cuprind pe larg toate aspectele legate de starea financiară şi economică a societăţii, precum şi propunerea disponibilizării a 44 de angajaţi. Intenţia de concediere colectivă este semnată şi de reprezentanta salariaţilor – B. B., cuprinzând şi menţiunea că în perioada 28.10.2008 – 28.11.2008 angajaţii urmează să facă propuneri cu privire la evitarea sau diminuarea numărului de salariaţi concediaţi. Prin adresa, înregistrată la ITM sub nr. 27679/24.11.2008, reprezentata salariaţilor a adus la cunoştinţa conducerii pârâtei faptul că nu a fost găsită nicio metodă pentru evitarea concedierii colective. Au fost notificaţi Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă A şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă A prin adresele nr. 309 şi nr. 310/28.10.2008 cu privire la necesitatea disponibilizării a 44 de angajaţi. Durata preavizului la nivel de unitate, de minim 15 zile lucrătoare plătit, a fost de asemenea respectat, în condiţiile în care art. 73 alin. 1 din Codul muncii stabileşte că durata preavizului trebuie să fie de minim 15 zile.

Aşadar, pârâta a respectat etapele premergătoare emiterii decizie ide concediere prevăzute de art. 68 – 71¹ din Codul muncii. A omis să întocmească decizia de concediere conform dispoziţiilor art. 74 Codul muncii, care prevede în mor obligatoriu comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris, decizie ce trebuie să cuprindă următoarele elemente: motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. 2 lit. d; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

Ori , art. 75 din acelaşi cod stabileşte că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului. Astfel, în absenţa comunicării acesteia (şi, evident, a întocmirii sale), concedierea nu putea să aibă ca efect încetarea contractului individual de muncă. Acordarea indemnizaţiei de şomaj reclamantei cu începere de la 24.12.2008, după cu rezultă din adresa nr. 3086/01.04.2009 a AJOFM A nu înlătură consecinţele nerespectării procedurii concedierii (în cazul de faţă a finalizării acesteia prin emiterea deciziei de concediere şi a comunicării acesteia reclamantei), având în vedere dispoziţiile art. 76 din Codul muncii ce prevăd sancţionarea cu nulitatea absolută a concedierii dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.

Pretenţia reclamantei de a i se acorda o despăgubire egală cu un salariu lunar, conform art.78 din CCM la nivel naţional este nejustificată, deoarece a beneficiat de un salariu net din luna anterioară disponibilizării, iar plata efectivă s-a făcut în 10.02.2009, fapt care rezultă din chiar tabelul semnat şi de reclamantă (fila 39), iar reprezentanta reclamantei , nu a mai susţinut acest capăt de cerere , punând concluzii de respingere a lipsei de obiect câtă vreme suma a fost încasată , fapt ce rezultă din tabelul nominal depus în probaţiune şi semnat de reclamantă .

Sporul de vechime solicitat de reclamantă pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2008, este întemeiat în condiţiile în care art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 înregistrat la M i n i s t e r u l M u n c i i, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006 prevede acordarea unui spor pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază, iar art. 3 alin. 1 lit. a stipulează producerea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel naţional asupra tuturor salariaţilor încadraţi în unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în timp ce alin. 3 prevede că “În cazul în care, din diferite motive, părţile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta contractelor colective de la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse ”. Aceeaşi clauză referitoare la efectele contractului colectiv de muncă unic şi raportul acestuia cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior se regăsesc în art. 3 alin. 1 lit. a şi alin. 3 din Contract colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006 înregistrat la M i n i s t e r u l M u n c i i, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 20.01/31.01.2005. Acelaşi CCM cuprinde la art. 40 alin. 3 lit. d aceeaşi prevedere referitoare la sporul de vechime în muncă de minimum 5% pentru 3 ani vechime şi maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază. Art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii prevede că întinderea efectelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel naţional cuprinde toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară.

În consecinţă, contractul colectiv de muncă unic încheiat la nivel naţional are prevalenţă faţă de cel la nivelul unităţii angajatoare şi este un drept salarial justificat , legal şi cuvenit salariatului , fie chiar la limita minimă de 5 % solicitată , potrivit dispoziţiilor legale şi contractuale , conform art. 165 Codul muncii .

Conform contractului individual de muncă, reclamanta s-a angajat în muncă la societatea pârâtă la data de 01.10.2001, astfel că a realizat ă vechime în muncă mai mare de 3 ani , fiind îndreptăţită la acordarea unui procent mai mare, însă, instanţa urmează a acorda sporului de vechime minim , de 5% , solicitat .

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va admite în parte acţiunea civilă şi, în consecinţă:

În baza art. 74 , 78 raportat la art. 76 Codul muncii, va dispune anularea concedierii reclamantei din 23.12.2008, făcută în baza înştiinţării nr.340/02.12.2008, urmând a dispune reintegrarea în muncă a reclamantei pe postul deţinut anterior, urmare a faptului că societatea pârâtă nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării activităţii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l A r a d şi nici a faptului că s-ar afla în procedura de lichidare judiciară .

Va obliga pârâta la plata unor despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii şi până la reintegrarea acesteia în muncă .

Urmează a respinge ca lipsit de obiect capătul de cerere privind acordarea unui salariu lunar reclamantei în baza art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la Nivel naţional pe anii 2007 – 2010 .

În baza art. 41 alin. 2 lit. d din CCM Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 – 2010 , raportat la dispoziţiile art. 238 şi 243 Codul muncii , va obliga pârâta la acordarea sporului de vechime în procent de 5% începând cu data de 24.12.2005, retroactiv, înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 166 alin. 1 Codul muncii , până în luna decembrie 2008, actualizat la rata inflaţiei , începând cu data scadenţei fiecărei plăţi şi până la momentul efectuării plăţii.

În baza art. 40 alin. 2 lit. c şi f Codul muncii şi a art. 164 din Legea nr. 19/2001, a pensiilor şi a art. 3 din Decretul nr. 92/1976, privind carnetul de muncă, va obliga societatea pârâtă să consemneze sporul de vechime în carnetul de muncă al reclamantei în vederea luării lui în calcul la stabilirea drepturilor de pensie .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, prin care a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la rejudecare, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra nulităţii absolute a măsurii concedierii pe motiv că decizia de concediere nu a fost comunicată în scris fără a se pune în discuţia părţilor această excepţie, încălcându-se dispoziţiile art. 105 alin. 2 din C o d u l d e procedură civilă, creându-i-se o vătămare, prin încălcarea dreptului la apărare deoarece nu i s-a data posibilitatea de a face dovada comunicării deciziei de concediere.

Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a ajuns la o concluzie greşită că nu ar fii acordat sporul de vechime reclamantei, deoarece potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar „per a contrario”, în cazul în care societatea are încheiat contract colectiv de muncă, se aplică cu prevalenţă acesta. Hotărârea recurată s-a criticat şi sub aspectul faptului că în CCM la nivel de unitate nu se găsesc clauze inferioare contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, deoarece conform art. 41 alin. 1, 2 din CCM Unic la nivel naţional, părţile sunt de acord cu includerea unor sporuri în salariul de bază, iar sporurile se acordă doar acolo unde nu sunt cuprinse în salariul de bază.

S-a mai arătat că reclamanta a primit un salariu cu 95% mai mare decât salariul minim pe economie, tocmai în considerarea şi a vechimii în muncă.

În drept au fost invocate dispoziţiilor art. 304 ind. 1, 304 pct. 5 şi 304 pct. 9 din C o d u l d e procedură civilă.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a depus în copie mai multe înscrisuri.

Legal citată, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi sub toate aspectele conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată faptul că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în capitolul III – Salarizarea şi alte drepturi salariale, nu s-a menţionat faptul că sporul de vechime cuvenit angajaţilor conform CCM unica la nivel naţional. De asemenea nici în contractul individual de muncă al reclamantei nu este cuprins un astfel de acord. Rezultă deci, că recurenta pârâtă trebuia să aplice dispoziţiile CCM unic la nivel naţional. Nu se poate reţine apărarea recurentei cu privire la faptul că din moment ce s-a încheiat CCM la nivel de unitate, CCM unic la nivel naţional nu îşi găseşte aplicabilitate, deoarece drepturile acordate de acesta din urmă nu pot să fie excluse printr-un CCM la un nivel inferior.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 din C o d u l d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a soluţionat capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere, prin admiterea excepţiei nulităţii deciziei atacate, pe motiv că aceasta nu a fost comunicată în termen legal reclamantei. Acest motiv de nulitate al deciziei de concediere, nu a fost invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fiind reţinut de instanţă din oficiu, care avea obligaţia să îl pună în discuţia părţilor. Prin nepunerea în discuţia părţilor al motivului de nulitate absolută reţinut, a fost dreptul la apărare al recurentei pârâte, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută, în ceea ce priveşte soluţia dată respectivului capăt de cerere, în condiţiile art. 105 alin. 2 din C o d u l d e procedură civilă.

Astfel prin nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei nulităţii invocate din oficiu, s-a adus o vătămare pârâtei recurente, care a fost în imposibilitatea de a prezenta dovada comunicării deciziei de concediere, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, cu privire la soluţia dată acestui petit.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin 5 din C o d u l d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. U. Export-Import H. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 696/23.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...), va casa parţial sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de concediere, reintegrarea pe funcţia deţinută şi plata despăgubirilor.

De asemenea Curtea va menţine sentinţa în ceea ce priveşte petitul privind acordarea unui salariu, plata sporului de vechime şi consemnarea în carnetul de muncă.

În temeiul art. 3125 Cod procedură civilă, instanţa de fond va soluţiona cauza având în vede înscrisurile depuse recurentă cu privire la comunicarea deciziei de concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C. U. Export-Import H. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 696/23.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...).

Casează parţial sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea contestaţiei şi reintegrarea.

Menţine sentinţa în ceea ce priveşte petitul privind acordarea unui salariu, plata sporului de vechime şi consemnarea în carnetul de muncă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER,

(...) (...)

Red. D.E. / 08.01.2010

Tehnored D.P./ 08.01.2010/2 ex

Prima instanţă: N. B. şi M. K. – T r i b u n a l u l A r a d