Cabinet avocat Dreptul muncii

In situatia în care convocarea pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile nu cuprinde obiectul cercetarii disciplinare, rezumandu-se a informa salariatul cu privire la data si locul realizarii cercetarii disciplinare, însa ea este comunicata salariatului împreuna cu referatul de sesizare a faptelor cu privire la care urmeaza sa fie realizata cercetarea disciplinara, sunt îndeplinite cerintele art. 251 alin. (2) din Codul muncii. Intr-o astfel de împrejurare, salariatul are cunostinta, la momentul efectuarii cercetarii disciplinare, de faptele cu privire la care comisia de disciplina efectueaza verificari, fiind respectata finalitatea dispozitiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii.

Simpla mentionare a dispozitiilor din regulamentul de ordine interioara  încalcate de catre salariat nu echivaleaza cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, dat fiind ca precizarea acestora constituie o cerinta distincta, reglementata de prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din art. 279 .
Probatiunea efectuata în cauza vine sa confirme mentiunile din decizia de sanctionare si nu sa completeze omisiunile de la momentul emiterii deciziei, neprezentand relevanta faptul ca înscrisurile de care se prevaleaza angajatorul au fost întocmite anterior emiterii deciziei de sanctionare.

Prin Sentinta civila nr. 2867/25.10.2012 pronuntata de Tribunalul Timis în Dosarul nr. 6530/30/2012, a fost admisa in parte contestatia formulata de reclamantul I.L. T. în contradictoriu cu parata SC N.C. SRL Timisoara.
A constatat nulitatea Deciziei nr. 2/19.06.2012, emisa de parata si a dispus repunerea partilor în situatia anterioara emiterii acesteia, în sensul reintegrarii reclamantului pe functia detinuta anterior concedierii.
A obligat parata sa plateasca reclamantului, cu titlu de despagubiri, o suma egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începand cu data concedierii, 19.06.2012  si pana la data reintegrarii efective a reclamantului.
A respins în rest contestatia.
A obligat parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata în suma de  3500 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, în esenta, ca reclamantul a fost angajatul paratei, în baza contractului individual de munca încheiat pe perioada nedeterminata si înregistrat la ITM Timis  sub nr. 5142071/20.11.2009, ocupand functia de asistent relatii cu publicul si comunicare, începand cu data de 02.11.2009 .
La data de 12.06.2012, reclamantului i s-a comunicat „convocarea\" nr.  399/12.06.2012, emisa  de  parata, prin care era invitat în data de 19.06.2012, orele 11:30, la sediul din Str. […],  pentru efectuarea cercetarii disciplinare.
Angajatorul nu a dispozitiile art. 251 alin. (2) din art. 279 , dat fiind ca nu a precizat obiectul cercetarii disciplinare prealabile.
Sustinerea paratei ca în data de 12.06.2012, la comunicarea convocatorului, reclamantului i-a fost înmanat si Referatul 471/11.06.2012, care continea abaterea disciplinara: „a parasit în mod repetat statia de lucru, nefiind pontat la pauza\", astfel ca reclamantul avea cunostinta de abaterea savarsita, nu este de natura a acoperi lipsa indicarii obiectului cercetarii disciplinare în convocatorul scris ce i s-a comunicat salariatului, întrucat art. 251 alin. (2) din art. 279 ,  prevede aceasta obligativitate în actul de convocare, iar nu în referate sau alte acte interne ale angajatorului.
In data de 19.06.2012, s-a  efectuat  cercetarea disciplinara.
Parata a emis Decizia de concediere nr. 2/19.06.2012, comunicata reclamantului la data de 25.06.2012, prin care s-a dispus încetarea contractului de munca al reclamantului, începand cu data de 19.06.2012, în temeiul art. 61 lit. a) din art. 279 .
Pentru a preveni eventualele comportari abuzive ale angajatorilor, prin care s-ar leza drepturile si interesele legitime ale salariatilor, legiuitorul a înteles sa reglementeze în mod expres conditiile de fond si de forma în care angajatorul poate dispune cu privire la sanctionarea disciplinara.
Instituirea acestor obligatii de ordin formal, în sarcina angajatorului, reflecta expresia principiului statului social si al dreptatii, instituit prin dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei, principiu care se oglindeste si în dispozitiile art. 8 din art. 279 .
Potrivit art. 78 din art. 279 , concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.
Dispozitiile cu caracter imperativ ale art. 252 alin. (2) din art. 279 , referitoare la necesitatea respectarii cerintelor obligatorii de continut ale deciziei de sanctionare, urmaresc punerea la adapost a angajatului de eventualele actiuni abuzive sau nejustificate ale angajatorului, precum si viceversa.
Art. 252 alin. (2)  lit. a) din art. 279 impune angajatorului sa mentioneze, în cuprinsul actului de sanctionare, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.
Descrierea faptei presupune nu doar mentionarea ca angajatul a încalcat Regulamentul intern, avand în vedere Referatul nr. 471/11.06.2011 si procesul-verbal nr. 493/19.06.2012, ci aceasta trebuie descrisa în concret si sa se arate data savarsirii ei, întrucat  art. 79 din Codul muncii prevede ca, în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate în decizia de concediere.
Totodata, necesitatea descrierii apararilor formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile, precum si aratarea motivelor pentru care aceste aparari au fost înlaturate, impusa prin art. 252 alin. (2) lit. c)  din Codul muncii, are în vedere descrierea amanuntita si detaliata a ratiunii pentru care nu au fost luate în considerare, pentru a se aprecia în concret, circumstantiat si riguros asupra legalitatii masurii de sanctionare.
Parata, în decizia contestata, nu a indicat motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile, limitandu-se a preciza ca angajatul nu a adus argumente exoneratoare de raspundere, încalcand astfel prevederile art. 252 alin. (2) lit. c)  din art. 279 .
In concluzie, instanta de fond a retinut ca modalitatea în care angajatorul a înteles sa-l  sanctioneze pe salariatul presupus ca ar fi comis o abatere disciplinara s-a concretizat într-un act abuziv, emis cu încalcarea dispozitiilor legale prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, context în care s-a impus constatarea nulitatii deciziei de sanctionare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata, solicitand admiterea recursului asa cum a fost formulat si modificarea în tot a hotararii recurate, în sensul respingerii în întregime a actiunii.
In motivarea recursului s-a aratat ca în data de 12.06.2012, respectiv la momentul în care intimatului i-a fost înmanat convocatorul la cercetarea disciplinara prealabila, semnat personal de catre acesta, i-a fost înmanat si referatul nr. 19/471/11.06.2012, care continea abaterile disciplinare ce au constituit obiectul cercetarii administrative si motivul concedierii sale, respectiv faptul ca „a parasit în mod repetat statia de lucru, nefiind pontat la pauza\" si ca „a încalcat în mod repetat regulamentul intern\".
Prima instanta a dat o interpretare excesiva prevederilor art. 252 alin. (2) lit. a) din art. 279 , cata vreme, în decizia de concediere, sunt indicate prevederile din regulamentul intern ce au fost încalcate în mod repetat de catre intimat, respectiv art. 11, art. 19, art. 28 si art. 53. In decizie nu sunt descrise în mod amanuntit faptele savarsite de catre intimat, dar acestea rezulta, fara putinta de tagada, atat din referatele de abatere disciplinara întocmite acestuia de catre sefii sai directi, cat si din procesul verbal privind desfasurarea procedurii cercetarii disciplinare prealabile, acte care se regasesc la dosarul instantei.
Avand în vedere ca în aceste acte, care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, sunt descrise în amanunt faptele savarsite de catre intimat, recurenta nu considera ca decizia de concediere ar fi lovita de nulitate absoluta ca urmare a faptului ca, în cuprinsul ei, nu au fost reluate în amanunt cele consemnate în actele mentionate mai sus, ci au fost doar indicate articolele din regulamentul intern ce au fost încalcate de catre acesta.
Instanta de judecata era datoare sa cerceteze întreg probatoriul administrat în cauza si sa pronunte o hotarare care sa reflecte acest aspect. In speta, prima instanta nu a procedat în acest fel, multumindu-se sa constate nulitatea deciziei de concediere pornind de la împrejurarea ca, în aceasta, nu este descrisa fapta în amanunt, ignorand faptul ca din coroborarea probatoriului administrat, respectiv referatul nr. 19/47i/n.06.2012, procesul verbal de cercetare din data de 19.06.2012 si decizia de concediere, rezulta deosebit de clar atat fapta, cat si descrierea acesteia, astfel ca sunt respectate întrutotul dispozitiile art. 79 si art. 247 alin. (2) din art. 279 .
Instanta de fond a interpretat în mod eronat dispozitiile art. 252 alin. (2) lit. c) din art. 279 , cata vreme acestea nu indica obligativitatea descrierii amanuntite si detaliate a motivelor pentru care apararile angajatului nu au fost luate în considerare, ci doar se refera la obligativitatea de a mentiona motivul, obligatie legala pe care angajatorul a îndeplinit-o prin utilizarea sintagmei „nu aduce argumente exoneratoare de raspundere\".
In ceea ce priveste fondul deciziei de concediere, recurenta a solicitat sa fie avut în vedere faptul ca aceasta este nu numai legal întocmita, cat si motivata de comportamentul neadecvat al intimatului Ia locul de munca, avand la baza o cauza reala si serioasa.
Prin întampinarea formulata, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este neîntemeiat pentru urmatoarele considerente:
Convocarea pentru efectuarea cercetarii nu cuprinde obiectul cercetarii disciplinare, rezumandu-se a informa salariatul cu privire la data si locul realizarii cercetarii disciplinare, cu mentiunea ca neprezentarea salariatului, nu influenteaza aplicarea prevederilor Codului muncii. Insa, în aceeasi zi, 12.06.2012, cand a fost comunicata convocarea, reclamantului i-a fost înmanat si Referatul nr. 18/11.06.2012, în care erau mentionate faptele cu privire la care urma sa fie realizata cercetarea disciplinara. Astfel, salariatul a avut cunostinta, la momentul efectuarii cercetarii disciplinare, de faptele cu privire la care comisia de disciplina urma sa efectueze verificari, fiind respectata finalitatea dispozitiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii.
In mod corect instanta de fond a retinut nerespectarea dispozitiilor art. 252 alin. (2) din art. 279 pentru nedescrierea faptei. Simpla mentionare a dispozitiilor din regulament încalcate nu echivaleaza cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, dat fiind ca precizarea dispozitiilor nerespectate constituie o cerinta distincta, reglementata de prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din art. 279 .
Necesitatea descrierii faptei se justifica prin faptul ca salariatul trebuie sa aiba cunostinta de abaterea disciplinara retinuta si sanctionata de angajator, pentru a avea posibilitatea sa îsi formuleze contestatia, iar instanta de judecata sa aiba posibilitatea sa verifice existenta faptelor, vinovatia salariatului, prejudiciul produs, împrejurarile în care  faptele au fost savarsite, cu consecintele pe care le produc în ceea ce priveste individualizarea sanctiunii.
Probatiunea efectuata în cauza vine sa confirme mentiunile din decizia de sanctionare si nu sa completeze omisiunile de la momentul emiterii deciziei, neprezentand relevanta faptul ca înscrisurile de care s-a prevalat angajatorul au fost întocmite anterior emiterii deciziei de sanctionare.
Spre deosebire de convocarea pentru efectuarea cercetarii disciplinare, în situatia deciziei de concediere,  legiuitorul a instituit, printr-o norma expresa, si anume art. 79 din art. 279 , interdictia ca, în situatia conflictului de munca, angajatorul sa poata invoca alte motive de fapt si de drept decat cele precizate în decizia de concediere.
Asadar, în conformitate cu prevederile art. 252 alin. (2) lit. a) din art. 279 , cauza de nulitate a deciziei de sanctionare se priveste a fi întemeiata, sanctiunea constand în nulitatea absoluta a deciziei contestate.
Avand în vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedura civila, retinand legalitatea si temeinicia sentintei civile recurate, Curtea a respins recursul formulat de parata, ca neîntemeiat.
Ca urmare a respingerii recursului, parata-recurenta fiind în culpa procesuala, în temeiul art. 274 Cod procedura civila, a fost obligata sa plateasca reclamantului-intimat suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata partiale, reprezentand contravaloarea onorariului avocatial, achitat conform chitantei nr. 0054/19.03.2013. Instanta de recurs a procedat la diminuarea onorariului avocatial, potrivit prevederilor art. 274 alin. (3) Cod procedura civila, avand în vedere ca în întampinare au fost detaliate motivele expuse în sustinerea cererii de chemare în judecata, ca recursul a fost solutionat la primul termen de judecata, precum si împrejurarea ca solutionarea cauzei nu a presupus analizarea fondului, ci a motivelor de nelegalitate de ordin formal, ceea ce a determinat reducerea gradului de complexitate a cauzei în recurs.