Cabinet avocat Dreptul muncii

Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 9.10.2015 reclamanta D. E. D. a solicitat in contradictoriu cu parata B. C. R. S. A pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna:

- anularea deciziei nr. 1362/09.09.2015 privind desfacerea disciplinara a contractului individual de munca si a deciziei nr. 1088/30.07.2015 de suspendare a contractului individual de munca, ca nelegale si netemeinice;

- reintegrarea reclamantei in functia avuta anterior, aceea de consilier client retail BCR S. A. – Zona Retail 08, G. Retail 013 Sibiu;

- obligarea paratei la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu drepturile salariale si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, indexate, majorate si reactualizate, incepand cu data concedierii si pana la integrarea efectiva in functie, inclusiv bonusul pentru indeplinirea target-ului trimestrului 2 aferent acestui an, in cuantum de aproximativ 6. 200 lei brut +20% adaugat la acesta reprezentand bonus pentru functia de Responsabil de unitate, in cuantum total de 7. 440 lei brut.

- obligarea paratei la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsita pe perioada suspendarii contractului individual de munca:

- obligarea paratei la pata daunelor morale in cuantum de 20. 000 lei;

Prin Decizia nr. 1088/30.07.2015 emisa de parata a fost suspendat contractul individual de munca al reclamantei, in conformitate cu dispozitiile art. 52 alin. l lit. a din art. 279 precum si plata drepturilor salariale, incepand cu data comunicarii deciziei, pe durata cercetarii disciplinare.

Dupa cum reiese din cuprinsul Deciziei de suspendare a contractului individual de munca, aceasta a fost dispusa ca urmare a Sesizarii nr. 1575/29.07.2015 inregistrata prin intermediului portalului IT al Bancii, in conformitate cu art. 52 alin. 3 din Regulamentul Intern, Deciziei Presedintelui Comisiei de Disciplina inregistrata cu nr. DRU xxxxx din 30.07.2015 privind suspendarea contractului individual de munca pe durata cercetarii disciplinare prealabile, prevederile art. 52 alin. 1 lit. a din legea nr. 53/2003 - art. 279 , republicat; Prevederile art. 58 din Regulamentul intern; Ghidul de semnaturi al BCR nr. C00476. 3-2015 si Reglementarea Directiei Resurse Umane Doo63. 1-2014.

Decizia a fost comunicata la data de 30.07.2015, ora 13:05, fiind consemnate obiectiunile sale prin care a aratat ca nu este de acord cu decizia de suspendare a contractului individual de munca intrucat a depus si inregistrat deja cererea de incetare a raporturilor de munca sub nr. 551/30.07.2015.

Dupa cum a mentionat si in cuprinsul deciziei de suspendare din 30.07.2015, in aceeasi zi, anterior comunicarii deciziei de suspendare, a formulat cererea de incetare a raporturilor de munca, inregistrata sub nr. 551/30.07.2015, prin care si-a manifestat vointa de incetare a raporturilor de munca incepand cu data de 01.03.2015, in mod unilateral, respectivul inscris avand valoarea unei demisii, in conditiile art. 81 din art. 279 , contractul de munca incetand la expirarea termenului de preaviz.

Parata, fara a tine seama de cererea sa de incetare a contractului individual de munca, a procedat la cercetarea sa disciplinara emitand Decizia nr. 1362/09.09.2015, comunicata la 10.09.2015, prin care s-a dispus prin art. l incetarea suspendarii contractului individual de munca dispusa prin decizia nr. 1088/30.07.2015, incepand cu data prezentei decizii, ca urmare a finalizarii cercetarii disciplinare dispunand totodata prin art. desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, in conformitate cu prevederile art. 61 lit. a coroborat cu prevederile art. 248 alin. l lit. e si art. 251 din Legea nr. 53/2003 - art. 279 .

Cu privire la efectuarea cercetarii disciplinare, dispozitiile art. 251 prevad ca sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. 1 lit. a nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile\".

In speta, cercetarea disciplinara a fost efectuata fara indeplinirea prevederilor legate, sub aspectul constituirii comisiei disciplinare, efectuarii cercetarii disciplinare, respectarii dreptului sau la aparare.

Se solicita a se observa faptul ca nu exista decizia de numire a membrilor comisiei de disciplina si nici decizia de infiintare a comisiei disciplinare, astfel incat comisia de disciplina din data de 19.03.2015 a functionat nelegal, deciziile adoptate fiind lovite de nulitate absoluta.

In ceea ce priveste nerespectarea legalitatii de catre comisia de disciplina, desi la data la care a avut loc cercetarea disciplinara a solicitat sa i se comunice o documente, respectiv raportul cercetarilor Departamentului Antifrauda precum si transcrierile si inregistrarile audio-video efectuate la sedinta din 19.08.2015, (prin adresa nr. 118/19.08.2015) acestea nu i-au fost comunicate, fiindu-i comunicat doar un extras al Raportului de Investigatie nr. 5423/2015 emis de Directia Prevenire Frauda.

In exercitarea dreptului sau la aparare a formulat prin email in data de 21. O8. 2015, cerere de recuzare a presedintelui comisiei de disciplina intrucat aceasta a incalcat principiul nevinovatiei prin afirmatiile facute in cadrul sedintei din 19.08.2015, respectiv ca in cursul zilei comisia va da o rezolutie, desi ea formulase cerere de probatorii, antepronuntandu-se cu privire la cererea sa de probatorii, prin aceeasi cerere solicitand reconvocarea si reaudierea sa intrucat la data cand a fost audiata au participat si alte persoane care nu faceau parte din comisia de disciplina, precum si administrarea in fata comisiei a rapoartelor trimestriale de la data de la care este angajata in BCR, in baza carora a primit in mod constant prime pentru atingerea target-urilor trimestriale, administrarea unui raport prin care sa se evidentieze cu cat a crescut numarul de credite de la sucursala BCR Avrig de la data de la care a fost angajata, solicitand si audierea persoanelor a caror facturi au fost modificate. Cu toate acestea, parata nu a raspuns cererilor formulate, nu a administrat niciuna din probele solicitate, pronuntand decizia doar pe baza sesizarii si a declaratiilor sale, incalcandu-i astfel dreptul de aparare.

Potrivit art. 247 art. 279 , angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai, ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.

Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

In ceea ce priveste faptele care reprezinta abatere disciplinara, decizia contestata nu cuprinde o descriere explicita a acestora in sensul dispozitiilor art. 252 alin. 2 lit. a din art. 279 , decizia fiind lovita de nulitate absoluta. Astfel in cuprinsul deciziei, se mentioneaza ca \"Fapte sesizate angajatorului\" ca reclamanta ar fi \"falsificat\" facturi de utilitati in vederea obtinerii aprobarii cererilor de creditare ale clientilor N. N., Lazariciu E. O. si Murasan C. A., in sensul ca a scris in World adresa clientilor mentionati conform datelor din CI; a printat si decupat documentul Word si l-a lipit peste adresa din facturile de utilitati autentice apartinand altor clienti; a efectuat o copie pe care a aplicat stampila conform cu originalul; - a scanat respectivele facturi in Neural.

Se mentioneaza totodata faptul ca in cazul clientilor Lazariciu E. O. si Murasan CA a \"falsificat\" facturile de utilitati autentice apartinand altor clienti (I. Gortan si Olarasu I. ) iar in cazul clientului N. N. a \"falsificat\" factura de utilitati a clientului deoarece adresa din factura nu corespundea cu adresa din CI.

In continutul deciziei de concediere nu exista o descriere a faptei ce constituie abatere disciplinara in mod concret si precis pentru a se putea verifica temeinicia sanctiunii aplicate prin raportare la o fapta concreta si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, fisa postului si regulamentul intern. Asa cum constant s-a retinut in doctrina si Jurisprudenta, in cazul deciziilor prin care se aplica sanctiuni disciplinare, descrierea faptelor imputate se impune a fi cat mai exacta si completa pentru a putea aprecia asupra gravitatii conduitei culpabile a salariatului si care a dus la sanctionarea disciplinara a acestuia cu sanctiunea cea mai grea, desfacerea contractului individual de munca.

In speta, angajatorul se limiteaza la o descriere extrem de generica a faptelor imputate ca abatere disciplinara, fara a arata data sau perioadele in care s-au produs faptele imputate, in ce consta incalcarea obligatiei de respectare a disciplinei muncii, prin individualizarea acestora cu data, numar sau alte elemente de identificare.

Presupusele fapte nu au fost individualizate in timp, astfel incat nespecificandu-se data savarsirii \"abaterilor disciplinare\" nu se poate verifica respectarea dispozitiilor prevazute la art. 252 alin . l art. 279 , referitoare la prescriptia aplicarii sanctiunii disciplinare. In lipsa individualizarii in timp a abaterilor, nu poate fi verificat daca angajatorul a dispus aplicarea sanctiunii disciplinare in termen de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

In conditiile in care salariatului i se imputa mai multe abateri disciplinare care toate au condus la aplicarea sanctiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de munca, este necesar ca toate aceste fapte sa fie descrise, iar nu numai enumerate, intrucat, in caz contrar, este imposibil sa contureze care este in realitate fapta savarsita cu vinovatie si care sa constituie in acelasi timp o neindeplinire sau o indeplinire defectuoasa a atributiilor de serviciu si care a atras aplicarea sanctiunii disciplinare cea mai severa.

Din continutul deciziei contestate care, potrivit art. 79 art. 279 , nu poate fi completata cu alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in continutul sau, nu rezulta o descriere detaliata a faptei savarsite. Conditia descrierii faptei in mod concret si detaliat este prevazuta de lege imperativ si trebuie sa rezulte din decizia de sanctionare si nu din alte inscrisuri sau probe extrinseci.

In ceea ce priveste sustinerea paratei privand nerespectarea prevederilor Codului de Etica, art. 2. 1, 2. 6, 2-7, 3. 17, coroborat cu art. 13 lit. a, d, m, art. 14 alin. lit. t, k, n din Regulamentul intern, pct. l din decizie, arata ca nu a savarsit astfel de fapte care sa se circumscrie prevederilor mentionate. Acestea se refera la obligatia salariatului BCR de a respecta principiul integritatii morale, principiul competentei profesionale si al prudentei, principiul comportamentului profesional, obligatia de a fi onest si corect, de a-si mentine cunostintele la nivelul necesar si de a actiona cu prudenta in conformitate cu reglementarile Interne, sa se conformeze legilor si reglementarilor aplicabile. Or, fapta pentru care a fost cercetata disciplinar nu se circumscrie neindeplinirii acestor obligatii, in activitatea desfasurata ca salariata a BCR, si-a indeplinit atributiile cu onoare si probitate, atat fata de banca, cat si fata de clienti.

Cu privire la nerespectarea prevederilor Reglementarii Creditarea clientilor persoane fizice CO02O0PlS-2O14/C0O200,19-2015, Anexa A - Creditarea clientilor persoane fizice coroborat cu prevederile art. 13 lit. a,d,m,art. l4 alin. l lit. i, k, n din Regulamentul intern, pct. l din decizie, conform carora sunt mentionate documentele standard obligatorii necesare in analiza unei solicitari de credit, printre care si factura de utilitati, faptele pe care presupune parata ca le-ar fi savarsit nu se circumscriu reglementarilor la care face referire in cuprinsul deciziei, nu se poate considera ca nu a respectat prevederile respective, de a solicita si verifica depunerea documentelor, atata vreme cat banca a acceptat dosarele de credit si a acordat credite celor trei persoane. In situatia in care documentele aferente cererilor de creditare nu ar fi fost complete, banca trebuia sa respinga cererile de creditare, insa a procedat la incheierea contractelor de creditare pentru cei trei clienti.

Sub aspectul individualizarii sanctiunii aplicate, sanctiunea aplicata este injusta, angajatului aplicandu-i-se o sanctiune prea grava fata de faptele pe care intimata presupune ca le-ar fi savarsit, fiind incalcate dispozitiile art. 250 art. 279 .

In ceea ce priveste imprejurarile in care au fost savarsite faptele, trebuie avuta in vedere presiunea din partea bancii fata de angajat pentru indeplinirea target-ulul de credite. Nu are relevanta sustinerea paratei potrivit careia acesta reprezinta un obiectiv al angajatului avut in vedere pentru sistemul de bonusare, atata vreme cat angajatorul pune presiuni pe angajati pentru realizarea acestor obiective, prin aducerea de noi clienti si incheierea contractelor de creditare, ce reprezinta de fapt obiectul de activitate al angajatorului, contractele de credit aducand beneficii bancii.

In ceea ce priveste lipsa de vinovatie a reclamantei a aratat ca aceasta rezulta din raportul de Investigatie nr. 5423/2015 prin care se arata ca a fost identificat doar \"un risc\" de frauda generat de \"modificarile facturilor de utilitati\" si nu o frauda in sine, mai mult decat atat, \"fapta\" reclamantei nu a produs prejudicii paratei, ba chiar a fost in beneficiul acesteia.

In ceea ce priveste momentul emiterii celor doua decizii, solicita sa se constatate nulitatea acestora, sa se constate faptul ca decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa ulterior cererii sale de demisie, cerere inregistrata sub nr. 552/30.07.2015, prin care a solicitat incetarea contractului individual de munca incepand cu data de 01.08.2015, in temeiul art. 55 lit. b, iar decizia de desfacere a contractului individual de munca a fost emisa dupa expirarea termenului de preaviz ca urmare a demisiei, prin urmare, la data emiterii deciziei de concediere, contractul individual de munca incetase ca urmare a demisiei.

Demisia reprezinta actul unilateral de vointa al salariatului care, printr-o motivare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului de munca, dupa indeplinirea unul termen de preaviz.

In speta este data situatia in care ulterior demisiei salariatului prin care solicita incetarea raporturilor de munca in baza art. 55 lit. b, prin acordul partilor, angajatorul emite o decizie de desfacere a contractului individual de munca din motive disciplinare.

Cererea de demisie a fost inregistrata la unitate la data de 30.07.2015, sub nr. 552, iar decizia de desfacere a contractului de munca din motive disciplinare a fost emisa de aceeasi unitate la data de 09.09.2015, deci ulterior depunerii demisiei.

In drept, s-au invocat prevederile art. 61 si urm, art. 247-252 art. 279 , art. 451 Cod procedura civila.

Intimata B. C. R. S. A a depus intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a contestatiei pentru urmatoarele motive:

I: Cu privire la anularea deciziei nr. 1088/30.07.2015 de suspendare a contractului de munca se invoca exceptia tardivitatii contestatiei – art. 252 alin. 5 din Codul muncii . Se invedereaza ca potrivit textului de lege mentionat \"Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.

Avand in vedere ca decizia nr. 1088/30.07.2015 a fost primita de contestatoare la data de 30.07.2015, iar contestatia a fost inregistrata la instanta de judecata la data de 09.10.2015 apare evident faptul ca a fost formulata tardiv contestatia, motiv pentru solicita respingerea acesteia.

II. Cu privire la anularea deciziei nr. 136/09.09.2015 de desfacere disciplinara a contractului individual de munca,

Fata de faptul ca decizia de sanctionare nu a respectat termenul prevazut de art. 252 alin. 1 Codul muncii se arata ca:

Termenele de aplicare a sanctiunilor disciplinare sunt reglementate de dispozitiile art. 252 alin. 1 Codul muncii conform carora angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Textul art. 252 aliniat 1 Codul muncii reglementeaza doua termene diferite in interiorul carora angajatorul poate sa sanctioneze salariatii vinovati de incalcarea normelor de disciplina muncii, unul de 30 de zile calendaristice si unul de 6 luni.

In cazul de fata, Nota intocmita de comisia de disciplina a fost inregistrata in registrul intern al comisiei de disciplina la data de 03.09.2015 iar decizia de sanctionare a fost emisa pe data de 09.09.2015 si a fost comunicata la data de 14.09.2015 prin urmare, termenul legal de 30 de zile a fost intocmai respectat.

S-a apreciat ca este evident ca de la momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile este cel de la data la care a fost inregistrat in registrul internul comisiei de disciplina Nota si anume data de 03.09.2015.

Cu privire la critica adusa deciziei de concediere sub aspectul incalcarii dispozitiilor art. 250 Codul muncii , s-a aratat ca :

Prin intermediul acestui text de lege, legiuitorul a stabilit criteriile pe care angajatorul (in exercitarea prerogativei disciplinare de care dispune), le are in vedere la individualizarea sanctiunii ce urmeaza a se aplica.

Elementul definitoriu de la care porneste aceasta analiza il reprezinta gravitatea abaterii disciplinare determinata in functie de imprejurarile concrete in care a fost savarsita, consecintele abaterii disciplinare, gradul de vinovatie al salariatului.

Pentru a dispune aceasta masura, comisia de disciplina constituita in vederea analizarii faptelor salariatei D. E. D. a retinut ca faptele savarsite de catre salariata cercetata reprezinta o incalcare a Regulamentului Intern, art. 13 lit. a, d, m si art. 14 lit. i, k, n Codul de Etica – art. 2. 1, 2. 6, 2. 7, 3. 17, Creditarea clientilor persoane fizice Cxxxxxxxxxxxx14 /Cxxxxxxxxxxx15, \"Anexa A – Creditarea clientilor persoane fizice, Reglementarea Documentatia de credit in relatia cu clientii persoane fizice B00075”, \"Anexa A. 01 Precizari generale documentatie de credit pentru persoane fizice. Cu toate ca fapta nu a generat un prejudiciu Bancii, s-a considerat ca prin nesanctionare s-ar putea crea un mediu favorabil repetarii faptei in discutie, aspect ce ar genera consecinte negative asupra Bancii, atat reputational cat si patrimonial.

III. Cu privire la obligarea Bancii la plata sumei de 20. 000 lei cu titlul de daune morale, s-a invederat ca maniera exagerata de prezentare a starii de fapt, intentionat realizata, nu urmareste decat o finalitate evidenta, si anume, obligarea bancii la plata unor despagubiri calificate ca fiind daune morale.

S-a mentionat ca, si in ipoteza in care instanta de judecata ar constata ca fapta savarsita este pasibila de sanctionare se impune ca sanctiunea stabilita sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, de urmarea produsa, de vatamarea cauzata.

Astfel, se arata ca este bine cunoscut ca identificarea unor criterii exacte pentru evaluarea cuantumului indemnizatiilor destinate repararii prejudiciilor morale nu este posibila intrucat este o incompatibilitate intre caracterul moral ( nepatrimonial) al daunelor si caracterul banesc ( patrimonial) al despagubirii ( indemnizatiei). De aceea nici legiuitorul, nici hotararea judecatoreasca nu pot sa stabileasca un criteriu dupa care trebuie fixata indemnizatia.

Indemnizatia fiind de natura patrimoniala, criteriul de stabilire trebuia sa fie tot de natura patrimoniala pentru a fi exact. Indemnizatia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte, in realitate, o reparare a acestuia, in sensul unei compensatii sau satisfactii compensatorii. Stabilirea cuantumului despagubirii pentru repararea daunelor morale include, fireste, o doza mai mica sau mai mare de arbitrar. Totusi, despagubirea trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitatea, importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea prejudiciului se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vatamata pa plan fizic si psihic.

S-a aratat ca pentru determinarea prejudiciului moral trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan, fizic, psihic, social, profesional si familial din ceea ce ar insemna o viata normala pentru aceasta in momentul respectiv, dar si in viitor in societatea respectiva.

Prin sentinta civila nr. 122/2016 Tribunalul Sibiu a respins actiunea reclamantei, retinand in esenta urmatoarele:

Reclamanta D. E. D. a fost angajata paratei in functia de consilier client retail a BCR S. A. Zona Retail 08, G. Retail 013 Sibiu, pana la data de 09.09.2015 cand, prin decizia 1362, a fost sanctionata disciplinar cu desfacerea contractului de munca in conformitate cu prevederile art. 61 lit. a coroborat cu prevederile art. 248 alin. 1 lit. e si art. 251 din Legea nr. 53/2003, art. 279 .

In motivarea deciziei s-a retinut ca salariata D. E. D. a falsificat facturi de utilitati in vederea obtinerii aprobarii cererilor de creditare PF N. N., L. E. O. si M. C. A. .

S-a mentionat urmatorul mod de operare:

1. salariata a scris in Word adresa clientilor mentionati conform datelor din CI

2. a printat si decupat documentul WORD si l-a lipit peste adresa din facturile de utilitati autentice apartinand altor clienti

3. a efectuat o copie pe care a aplicat stampila conform cu originalul

4. a scanat factura falsificata in Neural

In cazul clientilor L. E. O. si M. C. A, salariata a falsificat factura de utilitati autentice apartinand altor clienti (I. Bortan si O. I., fratele salariatei).

In cazul clientului N. N., salariata a falsificat factura de utilitati a clientului deoarece adresa din factura nu corespundea cu adresa din CI. Salariata a recunoscut in declaratia din 29.07.2015 ca a falsificat facturile de utilitati pentru a ajuta clientii si ca nu a obtinut beneficii materiale. In declaratia data in data de 23.07.2015 salariata nu a recunoscut falsificarea facturii clientului N. N. . Conform celor declarate de salariata, clientii nu au cunostinta de falsificarea facturilor de utilitati.

I. S-a apreciat ca salariata nu a respectat prevederile Codului de Etica, art. 2. 1, 2. 6, 2. 7, 3. 17. coroborat cu prevederile art. 13 lit. a, d, m, art. 14 alin. 1lit. i, k, n din Regulamentul Intern.

Conform acestor reglementari, salariatul BCR trebuie sa respecte principiul integritatii morale, principiul competentei profesionale si al prudentei si principiul comportamentului profesional, in activitatea sa profesionala, salariatul este obligat sa fie onest si corect, sa isi mentina cunostintele la nivelul necesar si sa actioneze cu prudenta in conformitate cu reglementarile interne si sa se conformeze legilor si reglementarilor aplicabile, evitand orice actiuni care ar putea discredita BCR. Salariata cercetata, prin actiunile sale mai sus descrise, a incalcat prevederile interne BCR prin faptul ca a modificat/alterat/inserat/ date nereale cu privire la facturile de utilitati ale clientilor PF N. N., L. E. O. si M. C. A. in vederea obtinerii de credite de catre acestia.

II. S-a apreciat ca salariata nu a respectat prevederile Reglementarii de creditarea clientilor persoane fizice Cxxxxxxxxxxx14/Cxxxxxxxxxxx15,” Anexa A – Creditarea clientilor persoane fizice coroborat cu prevederile art. 13 lit. a, d, m, art. 14 alin. 1 lit. i, k, n din Regulamentul Intern.

III. S-a invederat ca salariata nu a respectat prevederile Reglementarii Documentatia de Credit in relatia cu persoane fizice B00075 \" Anexa A. 01. Precizari generale documentatie de credit pentru persoane fizice. ” Coroborat cu prevederile art. 13 lit. a, d, m, art. 14 lit. i, k,n din Regulamentul Intern.

Contestatoarea a recunoscut savarsirea faptelor insa a sustinut ca intimata a obtinut beneficii prin actiunile sale intrucat a adus noi clienti, ca operatiunile au fost efectuate datorita presiunii resimtite pentru realizarea targetului si in orice caz, sanctiunea aplicata este una grava fata de gravitatea redusa a faptelor savarsite.

Examinand probatoriul administrat in cauza, Tribunalul a constatat ca este nefondata actiunea reclamantei si a fost respinsa pentru urmatoarele considerente:

- Comisia de disciplina a fost constituita conform prevederilor art. 43 alin. (1) – (7) din Regulamentul Intern al Bancii - fila 144 verso dosar.

Astfel, din comisie au facut parte membrii permanenti respectiv: directorul executiv al Directiei Resurse Umane - care este si presedintele comisiei, directorul executiv al Directiei Conformitate si directorul executiv al Directiei Juridice, la care s-au adaugat directorul executiv al Directiei Retea Retail – in aria caruia de activitate de afla contestatoarea si un membru din cadrul Directiei Customer Experience.

Numirea Comisiei s-a facut prin Decizia nr. 115 din 11.08.2015 iar faptul ca la sedinta comisiei au asistat persoane care nu faceau parte din componenta acesteia nu constituie o incalcare a prevederilor legale ci aplicarea dispozitiilor art. 43 alin. 15) din Regulamentul Intern.

- Contestatoarea a fost convocata la cercetarea disciplinara conform prevederilor art. 251 din Codul muncii , la data de 19.08.2015.

- In cadrul sedintei Comisiei Disciplinare i-a fost respectat contestatoarei dreptul la aparare fiind asistata de catre avocat si formuland raspunsurile din nota explicativa dupa consultarea cu acesta.

De asemenea, la data de 20.08.2015 i-au fost comunicate contestatoarei informatiile si documentele solicitate prin inscrisul depus la finalul sedintei.

- Decizia de concediere contestata a fost emisa cu respectarea termenelor stipulate la art. 252 alin. (1) din Codul muncii .

In acest sens s-a constatat ca in adresa de sesizare a abaterii disciplinare nr. 1575 din 29.07.2015 ( fila 101 dosar) s-a indicat data savarsirii faptei ca fiind 26.03.2015 – primul contact de credit, pentru clientul M. C. A. fiind incheiat la 25.03.2015, iar in declaratia data la 29.07.2015 ( fila 115 dosar) chiar contestatoarea a indicat perioada 01. 04. 2014 – prezent ca fiind data savarsirii faptelor.

Asadar termenul de prescriptie de 6 luni a fost respectat iar, in conditiile in care referatul comisiei de disciplina a fost emis si inaintat conducerii intimatei la 03.09.2015 ( fila 102 dosar) si decizia de concediere a fost emisa la 09.09.2015, inseamna ca termenul de 30 de zile a fost respectat.

- Decizia de concediere, contrar sustinerilor contestatoarei, cuprinde toate mentiunile a caror lipsa este sanctionata, conform art. 252 alin. 2 din Codul muncii , cu nulitate absoluta.

- Faptele savarsite de catre contestatoare constituie abateri disciplinare fiind incalcate prevederile Codului de Etica, ale Reglementarii Creditarea Clientilor persoane fizice si ale Reglementarii Documentatie de credit in relatia cu clientii persoane fizice, asa cum detaliat s-a aratat in decizie.

- Sanctiunea aplicata este proportionala cu gravitatea faptelor comise.

Cu privire la aceasta chestiune, Tribunalul a retinut ca falsificarea in mod repetat a unor inscrisuri atasate apoi solicitarilor de credit constituie, dat fiind domeniul in care isi desfasura activitatea contestatoarea si care trebuie sa inspire incredere si probitate, fapte extrem de grave iar savarsirea acestora nu poate fi justificata in nici un fel.

Imprejurarea ca intimata nu a suferit un prejudiciu patrimonial nu este de asemenea relevanta in conditiile in care, in ipoteza nesanctionarii unui asemenea comportament, reputatia institutiei bancare ar fi afectata, aceasta putand conduce in timp si la consecinte de ordin patrimonial.

- Constatandu-se legalitatea si temeinicia deciziei de concediere inseamna ca si decizia de suspendare din 30.07.2015 a fost emisa cu respectarea prevederilor legale in materie.

Este adevarat ca decizia de suspendare a fost emisa in aceeasi zi in care contestatoarea a depus o cerere de incetare a raporturilor de munca in conformitate cu prevederile art. 55 lit. b din Codul muncii , incepand cu data de 01.08.2015.

Cum intimata nu a fost de acord cu incetarea contractului de munca pe acest temei, rezulta ca valabilitatea deciziei de suspendare nu este afectata de aceasta imprejurare.

De remarcat ca face confuzie contestatoarea intre incetarea contractului de munca prin acordul partilor, reglementata la art. 55 lit. b din Codul muncii si demisia, reglementata la art. 81 din acelasi act normativ cu referire la art. 55 lit. c.

Demisia este intr-adevar un act unilateral de vointa al salariatului si nu trebuie aprobata de angajator. In schimb, incetarea contractului de munca pin acordul partilor este o aplicare a principiului simetriei actelor juridice si este necesar ca partile sa isi fi manifestat acordul de vointa printr-un consimtamant valabil exprimat, scris explicit si care sa excluda orice echivoc, ceea ce nu este cazul in speta de fata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea sentintei si admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

In expunerea de motive, reclamanta a reiterat toate motivele invocate in fata primei instante, aratand ca cercetarea disciplinara a fost efectuata fara respectarea prevederilor legale, comisia de disciplina a fost nelegal constituita, nefiindu-i respectat dreptul la aparare. Astfel, s-a aratat ca nu exista o decizie de numire a membrilor comisiei de disciplina si nici o decizie de infiintare a comisiei disciplinare, lipsind actul administrativ de numire emis de conducatorul autoritatii sau institutiei publice.

In ceea ce priveste nerespectarea legalitatii de catre comisia de disciplina, desi la data la care a avut loc cercetarea disciplinara a solicitat sa i se comunice o documente, respectiv raportul cercetarilor Departamentului Antifrauda precum si transcrierile si inregistrarile audio-video efectuate la sedinta din 19.08.2015, acestea nu i-au fost comunicate, fiindu-i comunicat doar un extras al Raportului de Investigatie nr. 5423/2015 emis de Directia Prevenire Frauda.

In exercitarea dreptului sau la aparare a formulat prin email in data de 21. O8. 2015, cerere de recuzare a presedintelui comisiei de disciplina intrucat aceasta a incalcat principiul nevinovatiei prin afirmatiile facute in cadrul sedintei din 19.08.2015, respectiv ca in cursul zilei comisia va da o rezolutie, desi ea formulase cerere de probatorii. Cu toate acestea, parata nu a raspuns cererilor formulate, nu a administrat niciuna din probele solicitate, pronuntand decizia doar pe baza sesizarii si a declaratiilor sale, incalcandu-i astfel dreptul de aparare.

Potrivit art. 247 art. 279 , angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai, ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.

Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

In ceea ce priveste faptele care reprezinta abatere disciplinara, decizia contestata nu cuprinde o descriere explicita a acestora in sensul dispozitiilor art. 252 alin. 2 lit. a din art. 279 , decizia fiind lovita de nulitate absoluta. In continutul deciziei de concediere nu exista o descriere a faptei ce constituie abatere disciplinara in mod concret si precis pentru a se putea verifica temeinicia sanctiunii aplicate prin raportare la o fapta concreta si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, fisa postului si regulamentul intern. Asa cum constant s-a retinut in doctrina si Jurisprudenta, in cazul deciziilor prin care se aplica sanctiuni disciplinare, descrierea faptelor imputate se impune a fi cat mai exacta si completa pentru a putea aprecia asupra gravitatii conduitei culpabile a salariatului si care a dus la sanctionarea disciplinara a acestuia cu sanctiunea cea mai grea, desfacerea contractului individual de munca.

In speta, angajatorul se limiteaza la o descriere extrem de generica a faptelor imputate ca abatere disciplinara, fara a arata data sau perioadele in care s-au produs faptele imputate, in ce consta incalcarea obligatiei de respectare a disciplinei muncii, prin individualizarea acestora cu data, numar sau alte elemente de identificare.

Presupusele fapte nu au fost individualizate in timp, astfel incat nespecificandu-se data savarsirii \"abaterilor disciplinare\" nu se poate verifica respectarea dispozitiilor prevazute la art. 252 alin . l art. 279 , referitoare la prescriptia aplicarii sanctiunii disciplinare. In lipsa individualizarii in timp a abaterilor, nu poate fi verificat daca angajatorul a dispus aplicarea sanctiunii disciplinare in termen de 30 zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

In ceea ce priveste sustinerea paratei privand nerespectarea prevederilor Codului de Etica, art. 2. 1, 2. 6, 2-7, 3. 17, coroborat cu art. 13 lit. a, d, m, art. 14 alin. lit. t, k, n din Regulamentul intern, pct. l din decizie, arata ca nu a savarsit astfel de fapte care sa se circumscrie prevederilor mentionate. Acestea se refera la obligatia salariatului BCR de a respecta principiul integritatii morale, principiul competentei profesionale si al prudentei, principiul comportamentului profesional, obligatia de a fi onest si corect, de a-si mentine cunostintele la nivelul necesar si de a actiona cu prudenta in conformitate cu reglementarile Interne, sa se conformeze legilor si reglementarilor aplicabile. Or, fapta pentru care a fost cercetata disciplinar nu se circumscrie neindeplinirii acestor obligatii, in activitatea desfasurata ca salariata a BCR, si-a indeplinit atributiile cu onoare si probitate, atat fata de banca, cat si fata de clienti.

Cu privire la nerespectarea prevederilor Reglementarii Creditarea clientilor persoane fizice CO02O0PlS-2O14/C0O200,19-2015, Anexa A - Creditarea clientilor persoane fizice coroborat cu prevederile art. 13 lit. a,d,m,art. l4 alin. l lit. i, k, n din Regulamentul intern, pct. l din decizie, conform carora sunt mentionate documentele standard obligatorii necesare in analiza unei solicitari de credit, printre care si factura de utilitati, faptele pe care presupune parata ca le-ar fi savarsit nu se circumscriu reglementarilor la care face referire in cuprinsul deciziei, nu se poate considera ca nu a respectat prevederile respective, de a solicita si verifica depunerea documentelor, atata vreme cat banca a acceptat dosarele de credit si a acordat credite celor trei persoane. In situatia in care documentele aferente cererilor de creditare nu ar fi fost complete, banca trebuia sa respinga cererile de creditare, insa a procedat la incheierea contractelor de creditare pentru cei trei clienti.

Sub aspectul individualizarii sanctiunii aplicate, sanctiunea aplicata este injusta, angajatului aplicandu-i-se o sanctiune prea grava fata de faptele pe care intimata presupune ca le-ar fi savarsit, fiind incalcate dispozitiile art. 250 art. 279 .

In ceea ce priveste imprejurarile in care au fost savarsite faptele, trebuie avuta in vedere presiunea din partea bancii fata de angajat pentru indeplinirea target-ului de credite. In ceea ce priveste lipsa de vinovatie a reclamantei a aratat ca aceasta rezulta din raportul de Investigatie nr. 5423/2015 prin care se arata ca a fost identificat doar \"un risc\" de frauda generat de \"modificarile facturilor de utilitati\" si nu o frauda in sine, mai mult decat atat, \"fapta\" reclamantei nu a produs prejudicii paratei, ba chiar a fost in beneficiul acesteia.

In ceea ce priveste momentul emiterii celor doua decizii, solicita sa se constate nulitatea acestora pentru faptul ca decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa ulterior cererii sale de demisie, cerere inregistrata sub nr. 552/30.07.2015, prin care a solicitat incetarea contractului individual de munca incepand cu data de 01.08.2015, in temeiul art. 55 lit. b, iar decizia de desfacere a contractului individual de munca a fost emisa dupa expirarea termenului de preaviz ca urmare a demisiei, prin urmare, la data emiterii deciziei de concediere, contractul individual de munca incetase ca urmare a demisiei.

Apelanta reclamanta invoca faptul ca instanta nu s-a pronuntat asupra solicitarii de obligare a paratei la plata bonusului pentru indeplinirea targetului trimestrului 2 aferent anului 2015, inclusiv bonusul pentru functia de responsabil unitate, in cuantum de 9348 lei. De asemenea, instanta nu a analizat cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, hotararea fiind lovita de nulitate.

Apelul a fost intemeiat in drept pe art. 466, art. 6, 61, 80, 247 – 252 si 253 din codul muncii.

Intimata B. C. R. S. A a depus intampinare prin care a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei ca fiind temeinica si legala.

In sustinerea intampinarii s-au invocat urmatoarele:

Decizia nr. 136/09.09.2015 de desfacere disciplinara a contractului individual de munca a fost intocmita cu respectarea prevederilor legale, asa cum corect a sesizat instanta de fond:

Termenele de aplicare a sanctiunilor disciplinare sunt reglementate de dispozitiile art. 252 alin. 1 Codul muncii conform carora angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Textul art. 252 aliniat 1 Codul muncii reglementeaza doua termene diferite in interiorul carora angajatorul poate sa sanctioneze salariatii vinovati de incalcarea normelor de disciplina muncii, unul de 30 de zile calendaristice si unul de 6 luni.

In cazul de fata, Nota intocmita de comisia de disciplina a fost inregistrata in registrul intern al comisiei de disciplina la data de 03.09.2015 iar decizia de sanctionare a fost emisa pe data de 09.09.2015 si a fost comunicata la data de 14.09.2015 prin urmare, termenul legal de 30 de zile a fost intocmai respectat.

S-a apreciat ca este evident ca de la momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile este cel de la data la care a fost inregistrat in registrul internul comisiei de disciplina Nota si anume data de 03.09.2015.

Cu privire la critica adusa deciziei de concediere sub aspectul incalcarii dispozitiilor art. 250 Codul muncii , s-a aratat ca :

Prin intermediul acestui text de lege, legiuitorul a stabilit criteriile pe care angajatorul (in exercitarea prerogativei disciplinare de care dispune), le are in vedere la individualizarea sanctiunii ce urmeaza a se aplica.

Elementul definitoriu de la care porneste aceasta analiza il reprezinta gravitatea abaterii disciplinare determinata in functie de imprejurarile concrete in care a fost savarsita, consecintele abaterii disciplinare, gradul de vinovatie al salariatului.

Pentru a dispune aceasta masura, comisia de disciplina constituita in vederea analizarii faptelor salariatei D. E. D. a retinut ca faptele savarsite de catre salariata cercetata reprezinta o incalcare a Regulamentului Intern, art. 13 lit. a, d, m si art. 14 lit. i, k, n Codul de Etica – art. 2. 1, 2. 6, 2. 7, 3. 17, Creditarea clientilor persoane fizice Cxxxxxxxxxxxx14 /Cxxxxxxxxxxx15, \"Anexa A – Creditarea clientilor persoane fizice, Reglementarea Documentatia de credit in relatia cu clientii persoane fizice B00075”, \"Anexa A. 01 Precizari generale documentatie de credit pentru persoane fizice. Cu toate ca fapta nu a generat un prejudiciu Bancii, s-a considerat ca prin nesanctionare s-ar putea crea un mediu favorabil repetarii faptei in discutie, aspect ce ar genera consecinte negative asupra Bancii, atat reputational cat si patrimonial.

Cu privire la obligarea Bancii la plata sumei de 20. 000 lei cu titlul de daune morale, s-a invederat ca maniera exagerata de prezentare a starii de fapt, intentionat realizata, nu urmareste decat o finalitate evidenta, si anume, obligarea bancii la plata unor despagubiri calificate ca fiind daune morale.

S-a mentionat ca, si in ipoteza in care instanta de judecata ar constata ca fapta savarsita este pasibila de sanctionare se impune ca sanctiunea stabilita sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, de urmarea produsa, de vatamarea cauzata.

Reclamanta apelanta a depus raspuns la intampinare (f. 33 – 43).

CURTEA, verificand, potrivit art. 479 din Codul de procedura civila, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, retine urmatoarele:

Apelul este nefondat.

Prin decizia 1362/9.09.2015 emisa de B. C. R. SA, reclamanta apelanta D. E. D. a fost sanctionata cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, in conformitate cu prevederile art. 61 litera a coroborat cu art. 248 alin. 1 lit. e si art. 251 din codul muncii, pentru savarsirea cu vinovatie a mai multor fapte considerate ca fiind abateri disciplinare grave.

In ceea ce priveste nelegalitatea constituirii comisiei de disciplina, sustinerile apelantei sunt nefondate, comisia de disciplina fiind constituita conform prevederilor art. 43 alin. (1) – (7) din Regulamentul Intern al Bancii - fila 144 verso dosar fond.

Astfel, din comisie au facut parte membrii permanenti respectiv: directorul executiv al Directiei Resurse Umane - care este si presedintele comisiei, directorul executiv al Directiei Conformitate si directorul executiv al Directiei Juridice, la care s-au adaugat directorul executiv al Directiei Retea Retail – in aria caruia de activitate de afla reclamanta si un membru din cadrul Directiei Customer Experience.

Numirea Comisiei s-a facut prin Decizia nr. 115 din 11.08.2015 iar faptul ca la sedinta comisiei au asistat persoane care nu faceau parte din componenta acesteia nu constituie o incalcare a prevederilor legale, ci aplicarea dispozitiilor art. 43 din Regulamentul Intern. Aceasta decizie nr. 115/2015 (fila 106 dosar fond) este actul administrativ de numire a membrilor comisiei de disciplina, astfel ca este nefondata sustinerea apelantei in sensul ca nu exista un act administrativ de numire a membrilor Comisiei de Disciplina.

In ceea ce priveste nerespectarea termenelor stipulate la art. 252 alin. (1) din Codul muncii , sustinerile apelantei au fost inlaturate in mod corect de instanta de fond.

In acest sens se constata ca in adresa de sesizare a abaterii disciplinare nr. 1575 din 29.07.2015 (fila 101 dosar fond) s-a indicat data savarsirii faptei ca fiind 26.03.2015 – primul contact de credit, pentru clientul M. C. A. fiind incheiat la 25.03.2015, iar in declaratia data la 29.07.2015 (fila 115 dosar fond) chiar reclamanta a indicat perioada 01. 04. 2014 – prezent ca fiind data savarsirii faptelor.

Asadar, termenul de prescriptie de 6 luni a fost respectat iar, in conditiile in care referatul comisiei de disciplina a fost emis si inaintat conducerii intimatei la 03.09.2015 (fila 102 dosar fond) si decizia de concediere a fost emisa la 09.09.2015, inseamna ca termenul de 30 de zile a fost respectat.

In ceea ce priveste faptele care reprezinta abateri disciplinare:

Angajatorul a apreciat ca salariata nu a respectat prevederile Codului de Etica, art. 2. 1, 2. 6, 2. 7, 3. 17. coroborat cu prevederile art. 13 lit. a, d, m, art. 14 alin. 1lit. i, k, n din Regulamentul Intern.

Conform acestor reglementari, salariatul BCR trebuie sa respecte principiul integritatii morale, principiul competentei profesionale si al prudentei si principiul comportamentului profesional, in activitatea sa profesionala, salariatul este obligat sa fie onest si corect, sa isi mentina cunostintele la nivelul necesar si sa actioneze cu prudenta in conformitate cu reglementarile interne si sa se conformeze legilor si reglementarilor aplicabile, evitand orice actiuni care ar putea discredita BCR.

Sustinerea apelantei reclamante ca faptele retinute mai sus nu sunt descrise, ceea ce atrage sanctiunea nulitatii absolute prevazuta de art. 252 alin. 2 lit. a din codul muncii, este lipsita de suport, in cuprinsul deciziei fiind prezentat in detaliu modul de operare al salariatei, care a incalcat prevederile interne BCR prin faptul ca a modificat/alterat/inserat/ date nereale cu privire la facturile de utilitati ale clientilor PF N. N., L. E. O. si M. C. A. in vederea obtinerii de credite de catre acestia.

Mai mult, reclamanta a recunoscut in declaratia din data de 29.07.2015 ca a falsificat facturile de utilitati pentru a ajuta clientii, iar fata de recunoasterea acesteia, este lipsita de relevanta rezolutia DCAF cu privire la inexistenta fraudei, mentiune inserata in inscrisul de la fila 47, dosar apel.

De asemenea, angajatorul a apreciat ca salariata nu a respectat prevederile Reglementarii de creditare a clientilor persoane fizice Cxxxxxxxxxxx14/Cxxxxxxxxxxx15,” Anexa A – Creditarea clientilor persoane fizice coroborat cu prevederile art. 13 lit. a, d, m, art. 14 alin. 1 lit. i, k, n din Regulamentul Intern.

Aceste prevederi interne au fost incalcate intrucat a fost acceptat un dosar incomplet pentru clientul N. N. si au fost produse doua facturi de utilitati pentru clientii L. E. O. si M. C. A. prin alterarea facturilor altor clienti, modul de operare fiind descris de reclamanta.

S-a invederat ca salariata nu a respectat prevederile Reglementarii Documentatia de Credit in relatia cu persoane fizice B00075 \" Anexa A. 01. Precizari generale documentatie de credit pentru persoane fizice. ” Coroborat cu prevederile art. 13 lit. a, d, m, art. 14 lit. i, k,n din Regulamentul Intern.

Reclamanta a recunoscut savarsirea faptelor insa a sustinut ca parata a obtinut beneficii prin actiunile sale intrucat a adus noi clienti, ca operatiunile au fost efectuate datorita presiunii resimtite pentru realizarea target-ului si in orice caz, sanctiunea aplicata este una grava fata de gravitatea redusa a faptelor savarsite.

Sustinerile acesteia sunt lipsite de suport legal si probator, faptele comise sunt deosebit de grave si nu pot fi justificate in nici un fel. Presiunea exercitata de angajator pentru realizarea target-ului nu poate constitui o scuza pentru comiterea unor asemenea fapte care prezinta conotatii de natura penala, fiind vorba de falsificarea unor facturi de utilitati in vederea obtinerii aprobarii cererilor de creditare pentru trei clienti.

Sustinerile apelantei reclamante ca cercetarea disciplinara nu a fost efectuata cu respectarea prevederilor legale sunt nefondate, reclamanta fiind convocata la cercetarea disciplinara conform prevederilor art. 251 din Codul muncii , la data de 19.08.2015.

Cu ocazia cercetarii disciplinare care a avut loc in sedinta Comisiei de Disciplina din 19.08.2015, reclamanta a dat nota explicativa in fata membrilor comisiei care contine raspunsul formulat la intrebarile adresate de comisie si punctul sau de vedere referitor la fiecare actiune ce i-a fost imputata. In cadrul sedintei Comisiei Disciplinare au fost respectate dispozitiile art. 251 alin. 4 din codul muncii, reclamantei fiindu-i asigurat dreptul la aparare ea fiind asistata de avocat si formuland raspunsurile din nota explicativa dupa consultarea cu acesta.

De asemenea, sustinerea ca nu i-au fost comunicate o documente pe care aceasta le-a solicitat, este nefondata, la data de 19.08.2015 fiindu-i comunicate informatiile si documentele solicitate prin inscrisul depus la finalul sedintei.

Cu privire la apararile formulate de reclamanta si la motivele pentru care a efectuat operatiunile recunoscute de ea insasi, acestea au fost mentionate in cuprinsul deciziei, conform art. 252 alin. 2 litera c din codul muncii; astfel, s-a mentionat ca reclamanta si-a motivat faptele pentru a ajuta un client (Lazariciuc E. O. ), deoarece clientul nu detine o factura de utilitati si i-a adus un certificat pe care l-a atasat la credit (M. C. A. ), sau pentru ca era presata de target-ul impus de banca si de faptul ca salariata cunostea faptul ca factura de utilitati era nerelevanta in analiza scoring-ului pentru acordarea celor 3 credite. In mod evident, o asemenea motivatie nu putea fi acceptata de banca si nu este acceptata nici de instanta, incalcarea reglementarilor interne ale angajatorului neputand fi astfel justificata.

In legatura cu sanctiunea aplicata, se constata ca angajatorul a respectat prevederile art. 250 din codul muncii, apreciind corect gravitatea abaterilor disciplinare savarsite, prin faptele sale reclamanta incalcand mai multe obligatii si sarcini de serviciu prevazute in fisa postului, contractul individual de munca, anexa la acesta si in regulamentul intern.

Falsificarea in mod repetat a unor inscrisuri atasate apoi solicitarilor de credit constituie fapte extrem de grave iar savarsirea acestora nu poate fi justificata in nici un fel, avand in vedere ca reclamanta cunoaste prevederile interne unde este mentionata expres obligatia salariatilor BCR de a respecta reglementarile interne si orice incalcare a acestora constituie abatere disciplinara.

Contrar celor sustinute de apelanta, pentru aplicarea sanctiunii disciplinare nu este obligatorie producerea unui prejudiciu, fiind suficient sa existe o stare de pericol care poate duce la aparitia unui prejudiciu. Acest prejudiciu poate fi si unul de imagine, in conditiile in care, in ipoteza nesanctionarii unui asemenea comportament, reputatia institutiei bancare ar fi afectata, aceasta putand conduce in timp si la consecinte de ordin patrimonial.

Prin urmare, Curtea apreciaza ca sanctiunea disciplinara aplicata apelantei reclamante a fost direct proportionala cu gravitatea faptei, pentru corecta ei individualizare angajatorul avand in vedere toate criteriile de stabilire a sanctiunii disciplinare prevazute de art. 250 litera a – e din codul muncii.

In consecinta, raportat la dispozitiile art. 247 alin. 2 din Codul muncii care definesc abaterea disciplinara si art. 248 care prevede care sunt sanctiunile aplicabile, se apreciaza ca prima instanta a stabilit temeinic starea de fapt care a rezultat din probatiunea administrata si raportat la aceasta, corect a apreciat ca sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de textele de lege pentru antrenarea raspunderii disciplinare a salariatului, decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca indeplinind toate conditiile forma si de fond prevazute de lege.

In ceea ce priveste petitul 3 al actiunii reclamantei prin care aceasta a solicitat obligarea paratei la plata bonusului pentru indeplinirea target-ului trimestrului 2 aferent acestui an si petitul 4, privind acordarea daunelor morale, aceste petite au fost respinse, fiind adevarat ca instanta de fond nu a motivat separat respingerea acestor capete de cerere.

Curtea va suplini motivarea sentintei Tribunalului, solutia urmand a fi mentinuta.

Este de observat ca reclamanta a formulat 5 capete de cerere, capatul principal fiind anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca. De modul de solutionare a acestui capat de cerere, depindea solutia cu privire la toate celelalte petite care sunt accesorii petitului principal, nefiind posibila reintegrarea in functie, plata drepturilor salariale de la data concedierii si pana la reintegrarea in functie, sau plata daunelor morale, decat daca, in primul rand si in principal, se dispunea anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca. Mai mult, plata bonusului pentru indeplinirea target - ului este solicitata in cadrul petitului 3, referitor la obligarea angajatorului la plata de despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, respectiv drepturile prevazute de art. 80 din codul muncii. Or, este evident ca plata acestor drepturi presupune repunerea partilor in situatia anterioara, in ipoteza anularii masurii concedierii.

Prin urmare, atata timp cat instanta de fond a retinut legalitatea si temeinicia deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca precum si a deciziei de suspendare din data de 30 iulie 2015, nu puteau fi admise capetele de cerere accesorii referitoare la reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior si la plata drepturilor salariale si a daunelor morale, respingerea in intregime a actiunii reclamantei presupunand, in mod implicit, respingerea tuturor capetelor de cerere.

Motivele de apel referitoare la evaluarea prejudiciului moral, la practica judiciara in aceasta materie, la prevederile codului muncii care permit acordarea daunelor morale, sunt superflue si analiza lor este straina de obiectul pricinii, atata timp cat petitul principal al actiunii reclamantei a fost respins.

Astfel, reclamanta invoca art. 6 alin. 2 teza finala din codul muncii care consacra cu titlu de principiu dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale, insa este de subliniat ca ipoteza premisa a textului de lege este aceea a unei concedieri nelegale. Or, tocmai acest lucru a fost constatat de instanta de fond, legalitatea concedierii, astfel ca nu putem vorbi de o protectie a salariatului impotriva unei concedieri legale. De asemenea, si dispozitiile art. 80 din codul muncii, invocate de reclamanta prevad repunerea partilor in situatia anterioara, in ipoteza anularii masurii concedierii, ipoteza care nu se verifica in speta.

Art. 253 din codul muncii care se refera la obligatia angajatorului de a acoperi prejudiciul material sau moral suferit de salariat, se afla in cadrul reglementarii de la capitolul III – Raspunderea patrimoniala; or, in speta dispozitiile aplicabile sunt cele de la capitolul II – Raspunderea disciplinara, astfel incat textele nu pot fi aplicate prin analogie, cele doua raspunderi fiind institutii esentialmente diferite.

Pe de alta parte, art. 253 are in vedere situatia in care salariatul a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului. In speta de fata, in care reclamanta a comis abateri disciplinare grave, constand in falsificarea unor facturi de utilitati in scopul obtinerii unor credite de catre diversi clienti, nu se intrevede care ar fi culpa angajatorului si care ar fi prejudiciul suferit de salariat, pentru ca acesta sa fie acoperit.

Motivul de apel referitor la nelegalitatea emiterii celor doua decizii fata de faptul ca la data de 30 iulie 2015 reclamanta a inregistrat cererea sa de demisie, este nefondat, cererea de la fila 45 dosar fond nefiind o cerere de demise. Reclamanta a solicitat in mod expres, incetarea raporturilor de munca prin acordul partilor, in conformitate cu prevederile art. 55 lit. b din codul muncii, iar nu incetarea ca urmare a vointei sale unilaterale, prin demise, conform art. 55 lit. c.

Prin urmare, toate sustinerile din apel referitoare la definirea si efectele institutiei demisiei sunt straine de obiectul pricinii, atata timp cat, asa cum corect a sesizat instanta de fond, reclamanta a solicitat incetarea contractului de munca prin acordul partilor, iar acordul

(continuarea deciziei civile nr. 1014/2016 pronuntata in dosar nr. XXXXXXXXXXXX)

angajatorului nu a existat, deci nu a avut loc incetarea raporturilor de munca, inainte de a se dispune suspendarea contractului de munca al reclamantei, prin decizia din 30 iulie 2015.

Asa fiind, se constata ca Tribunalul Sibiu a pronuntat o sentinta temeinica si legala, la adapost de toate criticile formulate, astfel ca in temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta D. E. D. impotriva sentintei civile nr. 122/2016 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta D. E. D. impotriva sentintei civil nr. 122/2016 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosar nr. XXXXXXXXXXXX.