Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 1620 din 11 mai 2015 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins actiunea formulata de catre reclamanta S. M. in contradictoriu cu parata S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA.

Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca intre reclamanta S. M. si parata S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA s-au stabilit raporturi juridice de munca, din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultand faptul ca reclamanta a fost incadrata in baza contractului individual de munca inregistrat sub nr. 1. 3/XXXXXXXXXXXX pe postul de operator miscare III in cadrul Serviciului Trafic – Sucursala Transilvania.

Prin Decizia nr. CZ 2/1188 din 08.08.2014 emisa de S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA in temeiul art. 65 alin. 1 art. 279 si contestata in prezenta cauza s-a dispus concedierea reclamantei in temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 65 alin. 1 din art. 279 , ca urmare a desfiintarii postului ocupat, in cadrul procedurii concedierii colective ce a avut loc la nivelul paratei.

Intr-o astfel de situatie, de incetare a raporturilor juridice de munca, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65, alin. 1 art. 279 , instanta a verificat in limitele competentei sale legalitatea si temeinicia masurii, stabilind motivele si imprejurarile care au condus la aceasta masura. Controlul de legalitate, vizeaza existenta dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice, a reorganizarii activitatii, ori caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca, precum si cauza reala si serioasa a concedierii.

Sub aspectul legalitatii, masura intruneste conditiile legale, sustinerea reclamantei referitoare la nulitatea deciziei pentru lipsa motivarii fiind neintemeiate. Astfel, instanta a constatat ca decizia contine motivele care au condus la reducerea de personal, precum si actele consiliului de administratie prin care s-au aprobat masurile de reorganizare puse in practica de societatea parata. Astfel, masura concedierii a fost intemeiata pe prevederile Hotararii Adunarii Generale a Actionarilor nr. 24/04. 06. 2014 si prevederile Hotararii Adunarii Generale a Actionarilor nr. 28/20. 06. 2014 prin care s-a aprobat Programul de restructurare si reorganizare a C. Marfa, Planul de disponibilizare a salariatilor C. Marfa si Programul de concediere colectiva, masuri care au implicat, printre altele, reconsiderarea schemei de organizare si a volumului de personal, au condus la desfiintarea unui numar de 2500 de locuri de munca si au determinat emiterea de decizii de concediere pentru motivele care nu tin de persoana salariatilor.

Desfiintarea postului ocupat de catre reclamant a fost efectiva, deoarece acest loc de munca a fost suprimat efectiv din structura societatii, avand in vedere ca, potrivit statului de functii valabil la data de 01. 01. 2014 (anterior restructurarii) la nivelul Sucursalei Transilvania – Serviciul Trafic existau 5 de posturi normate de operator miscare III, iar ulterior restructurarii, conform statului de functii valabil la data de 11.08.2014, nu au mai existat posturi normate de operator miscare III, desfiintarea acestora fiind astfel una efectiva.

Teza prezentata de reclamanta in sensul ca masurile de reorganizare si reorganizare nu au afectat si posturi similare celui ocupat de salariata S. M., si anume operator miscare II nu este de natura sa determine nelegalitatea dispozitiei de concediere contestate, deoarece statele de functii depuse la dosar, precum si prevederile Hotararii nr. 37/29.09.2011 a Consiliului de Administratie confirma existenta a doua grade profesionale distincte, pentru care sunt instituite cerinte de vechime diferite, precum si proceduri specifice de avansare. In masura in care angajatorul urmareste eficientizarea propriei activitati in scopul utilizarii cu randament maxim a resurselor umane si financiare, nu contravine dispozitiilor art. 65 din art. 279 decizia de redimensionare a fortei de lucru, prin reducerea in totalitate a unor functii si mentinerea altora, intrucat instanta judecatoreasca sesizata de salariat poate sa verifice numai imprejurarea daca reorganizarea are ca scop mentinerea competitivitatii angajatorului, nefiind indrituita sa se implice in elaborarea si aplicarea strategiei de restructurare. Oportunitatea mentinerii locurilor de munca aferente postului de operator miscare II, in detrimentul locurilor de munca incadrate ca operator miscare III constituie o masura de management, care nu poate fi cenzurata de catre instanta, aceasta fiind tinuta sa verifice doar motivele de nelegalitate si netemeinice raportat la cerintele dispozitiilor art. 65 din art. 279

Pentru ca o cauza sa fie reala si serioasa este necesar sa aiba caracter obiectiv (sa fie impusa de dificultati economice, transformari tehnologice sau o reorganizare a activitatii), sa fie precisa, in sensul ca nu disimuleaza un alt temei si sa fie serioasa, in sensul ca dificultatile economice, transformarile tehnologice sau reorganizarea, dupa caz, sa aiba o anumita gravitate, care sa impuna cu adevarat reducerea unui loc de munca, sau a unor locuri de munca.

Tribunalul a constatat ca decizia de concediere a fost emisa in baza unei cauze reale si serioase, documentatia depusa la dosar de catre societatea parata relevand existenta unei necesitati economice reale de reducere a schemei de personal. Motivele care au determinat aplicarea masurilor de restructurare si reorganizare sunt reprezentate de o necesitate obiectiva de reducere a costurilor operationale, raportat la lipsa premiselor pentru cresterea veniturilor la un nivel care sa sustina structura SOCIETATII NATIONALE DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA, pentru a evita acumularea unor noi datorii, care sa anuleze efectele pozitive ale masurilor luate de actionarul unic, de stingere prin conversie in actiuni a obligatiilor la bugetul consolidat al statului.

Instanta a aratat ca parata a notificat sindicatul cu privire la intentia de a efectua concedieri colective si l-a convocat la consultari, rezultatul negocierilor fiind concretizat in acordul nr. 94/06. 05. 2014, incheiat intre S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA si reprezentantii organizatiilor sindicale. In acest context, instanta a mai retinut ca din probatoriul administrat nu rezulta ca reclamanta nu ar fi beneficiat de drepturile cuvenite persoanelor disponibilizate de la SNTFM C. M. SA ca urmare a restructurarii si reorganizarii societatii, in conditiile O. U. G. nr. 36/2013, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 259/2013.

Instanta nu a retinut motivul de nelegalitate referitor la existenta unui post vacant in cadrul societatii parate, dat fiind faptul ca, potrivit art. 64 alin. 1 si 2 din art. 279 , obligatia angajatorului de a oferi angajatului concediat un eventual post vacant si de a se adresa agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca exista doar in situatiile prevazute la art. 61 lit. c si d din acelasi cod, respectiv in situatia concedierii pentru inaptitudinea fizica a salariatului de a presta munca pentru care a fost angajat sau in situatia necorespunderii profesionale. Aceasta obligatie nu exista in cazul concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, respectiv in situatia desfiintarii postului acestuia din motive fara legatura cu persoana acestuia.

Cu privire la individualizarea salariatilor afectati de procedura de concediere colectiva, instanta a constatat ca dispozitiile legale invocate de catre reclamanta vizeaza numai situatia in care se desfiinteaza doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distincta si este necesara realizarea unei departajari a salariatilor care ocupa acelasi tip de post. Or, in speta, posturile de operator miscare III din cadrul Serviciului Trafic – Sucursala Transilvania au fost suprimate in integralitate, motiv pentru care nu s-a putut pretinde angajatorului sa evalueze realizarea obiectivelor de performanta si sa aplice criterii de prioritate la concediere, in conditiile in care toti angajatii incadrati pe posturi similare celui ocupat de catre reclamanta au fost concediati. Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere in scopul evitarii ca angajatorul sa procedeze la inlaturarea subiectiva a anumitor salariati. In contextul in care, raportat la imprejurarile cauzei, nu s-a putut lua in discutie departajarea salariatilor realizata in mod subiectiv, respectiv savarsirea unui abuz de catre angajator, nu s-a putut retine nerespectarea dispozitiilor art. 69 alin. 2 si alin. 3 din art. 279 .

Raportat la considerentele de fapt si de drept expuse, tribunalul a constatat ca masura concedierii dispusa pentru reclamanta a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor legale in materie pentru concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului si cele prevazute pentru concedieri colective.

Prin urmare, instanta a retinut ca decizia de concediere nr. CZ 2/1188 din 08.08.2014 emisa de S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA este legala si temeinica, astfel ca a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamanta S. M. solicitand admiterea apelului, modifice in totalitate hotararea atacata in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea apelului, apelanta a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala intrucat a fost pronuntata fara a da eficienta probelor administrate si cu aplicarea gresita a legii.

Reclamanta a aratat ca nu este real ca au fost desfiintate toate posturile de natura celui ocupat, respectiv toate posturile de operator miscare din cadrul Serviciului Trafic.

Prin cererea de chemare in judecata a aratat ca nu este real ca au fost desfiintate toate posturile similare cu cel ocupat de ea, asa cum s-a aratat in decizia de concediere contestata. In sustinerea acestei afirmatii a invocat faptul ca postul ocupat de ea a fost cel de operator miscare, iar numeralul III nu reprezinta decat un grad profesional care determina o salarizare diferita de cea pe care o au cei cu gradul profesional I si II, dar nu si atributii de serviciu diferite. In structura organizatorica a paratei existand in continuare posturi de operatori miscare la Serviciul Trafic, cu atributii absolut identice cu cele pe care le-a avut, chiar daca persoanele care ocupa aceste posturi au gradul profesional diferit de cel detinut de ea. In aceste conditii, sustinerea paratei ca au fost desfiintate toate posturile de natura celui ocupat in cadrul Serviciului Trafic este nereala.

Pentru a dovedi aceste sustineri a solicitat ca parata sa fie obligata sa depuna la dosarul cauzei fisele de post pentru operator miscare II si operator miscare III, precum si organigramele existente anterior si ulterior concedierii colective. Desi instanta de fond a admis aceste probe, considerandu-le deci utile si concludente pentru solutionarea cauzei, nu a tinut cont de ele la pronuntarea hotararii.

In sentinta atacata s-a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar rezulta existenta a doua grade profesionale distincte, pentru care sunt instituite cerinte de vechime diferite si proceduri specifice de avansare. Instanta de fond a refuzat insa sa analizeze sustinerea potrivit careia chiar daca parata a denumit o parte dintre posturi ca fiind de \"operator miscare P, o parte ca fiind de \"operator miscare IP si o parte ca fiind de \"operator miscare IIP, posturile sunt identice. Eu nu a contestat existenta unor grade profesionale diferite, ci existenta unor locuri de munca diferite pentru operatori miscare cu grad profesional diferit. Din fisele de post care sunt absolut identice, neexistand nicio diferenta intre atributiile de serviciu ale operatorilor de miscare care au grade profesionale diferite, rezulta fara echivoc ca posturile de operator miscare sunt identice chiar daca sunt ocupate de salariati cu grade profesionale diferite. Instanta de fond nu a tras nicio concluzie din compararea celor doua fise de post si din constatarea identitatii lor totale. Postul caracterizandu-se printr-o suma de atributii pentru o anumita pozitie (functie) in ierarhia unei intreprinderi. Considera ca din moment ce pentru operator miscare II, respectiv pentru operator miscare III, fisele de post sunt identice, nu se poate sustine ca gradul profesional diferit al ocupantului fiecarui post schimba natura acestuia. Munca prestata fiind exact aceeasi si posturile sunt identice.

In acest context reclamanta a considerat ca se impune a se aminti modul in care au procedat instantele de judecata pentru solutionarea litigiilor de munca in cazul concedierilor individuale intemeiate pe prevederile art. 65 din art. 279 , cand s-a contestat decizia de concediere pe motiv ca desfiintarea postului nu este reala si efectiva. In multe astfel de cazuri instanta de judecata a analizat atributiile inscrise in fisa postului, comparandu-le cu cele ale unor posturi carora angajatorul le-a dat denumiri diferite, tocmai pentru a stabili daca nu a fost operata desfiintarea unui post si reinfiintarea sa imediata sub alta denumire, adica daca desfiintarea postului nu este cumva fictiva (simulata). Prin urmare, in aceste cazuri instanta de judecata a avut in vedere faptul ca un post este definit de atributiile de serviciu si nu de denumirea sa. Daca atributiile de serviciu pentru doua posturi sunt aceleasi, indiferent de numele pe care angajatorul 1-a dat posturilor respective, ele vor fi considerate ca fiind identice. Apelanta a apreciat ca daca acest rationament se aplica in mod constant in practica instantelor judecatoresti in cazul concedierilor individuale intemeiate pe art. 65 din art. 279 , fiind unul cat se poate de logic si eficient pentru a anihila folosirea unei simulatii de catre angajatorul care urmareste sa dea o aparenta de legalitate unei incalcari a prevederilor legale, este firesc ca el sa fie folosit si in cazul de fata. Avand in vedere ca instanta de fond a putut constata ca fisele de post pentru operator miscare II si III sunt identice, a considerat ca trebuia sa concluzioneze ca posturile respective sunt identice. Abia apoi putea fi analizata problema criteriului aplicat de catre parata la desfiintarea posturilor, respectiv cel al gradului profesional. In aceasta privinta instanta de fond era datoare sa observe ca desi criteriul gradului profesional ar fi putut fi unul care sa conduca la o departajare in cadrul concedierii colective, acest criteriu nu se regaseste printre cele stabilite prin Acordul nr. 94/06. 05. 2014 incheiat de parata cu sindicatele si enumerate in art. 4 din decizia de concediere.

Instanta de fond nu a avut in vedere nici recunoasterea paratei cu privire la faptul ca apelanta indeplineste conditiile de vechime si experienta necesare pentru a avea gradul profesional II (raspunsul la intrebarea 4 din interogatoriu). Nu i s-a acordat acest grad profesional pentru ca paratei i-a convenit ca apelanta si alti colegi ai acesteia sa ramana la un grad profesional inferior, respectiv cu un salariu mai mic, din moment ce indeplinea exact aceleasi atributii cu cei care aveau un grad profesional superior si un salariu mai mare.

Instanta de fond nu a tras nicio concluzie nici din compararea celor doua organigrame depuse de parata la dosarul cauzei, in care numarul de posturi de operatori miscare din cadrul Serviciului Trafic a ramas neschimbat: 8 posturi anterior concedierii si 8 posturi ulterior concedierii. Sustinerea paratei privitoare la faptul ca acest lucru se datoreaza desfiintarii Biroului Dispecerat si preluarii in Serviciul Trafic a unora dintre operatorii miscare din subunitatea desfiintata nu a putut fi primita intrucat niciunul dintre documentele prin care parata a hotarat concedierea colectiva nu se refera la o restructurare a subunitatilor sale, in sensul desfiintarii sau a comasarii. Pe de alta parte, parata nu a dovedit provenienta actualilor ocupanti ai celor 8 posturi de operatori miscare din cadrul Serviciului Trafic si nici faptul ca exista vreo hotarare privitoare la desfiintarea Biroului Dispecerat si preluarea in cadrul Serviciului Trafic a unor angajati din biroul respectiv.

Raportat la toate acestea, apelanta a considerat ca instanta de fond, constatand ca fisele de post pentru operator miscare II si operator miscare III sunt intrutotul identice, trebuia sa concluzioneze ca postul pe care l-a ocupat este cel de operator miscare, caracterizat de atributiile de serviciu, numeralul III fiind doar gradul profesional pe care il are si care determina exclusiv diferente de ordin salarial fata cei care au gradul profesional I sau II, fara a schimba postul. De asemenea, instanta de fond ar fi trebuit sa constate ca este nereal faptul ca au fost reduse toate posturile identice cu cel ocupat de apelanta, avand in vedere ca anterior concedierii si dupa concediere numarul de posturi de operatori miscare din cadrul Serviciului Trafic este de 8, dupa cum reiese din organigramele depuse de parata, precum si din faptul ca fisele de post mentionate sunt identice.

Cu privire la neaplicarea criteriilor de departajare prevazute in art. 4 din decizia de concediere, apelanta a aratat ca analizarea modului de aplicare a criteriilor de departajare mentionate in decizia de concediere nu poate fi facuta decat in situatia in care se constata ca nu au fost desfiintate toate posturile identice cu cel ocupat de catre aceasta. Instanta de fond nu a facut o astfel de analiza, considerand ca au fost desfiintate toate posturile identice cu cel ocupat de apelanta din cadrul Serviciului Trafic. Cu toate acestea, a apreciat ca ar trebui remarcat faptul ca Tribunalul Cluj a acceptat implicit aplicarea de catre parata a criteriului gradului profesional pentru departajarea intre angajatii cu atributii de serviciu absolut identice, fara a-si pune problema ca acesta nu se regaseste printre cele enumerate in art. 4 din decizia de concediere si prin urmare a fost aplicat nelegal.

Raportat la cele expuse mai sus, a considerat apelanta ca ar fi trebuit sa se constate ca parata nu a aplicat in ceea ce o priveste niciunul din criteriile de departajare convenite prin Acordul nr. 94/06. 05. 2014 incheiat cu sindicatele (art. 57 al. (3)), desi nu au fost desfiintate toate posturile identice cu cel ocupat de catre mine din cadrul subunitatii in care a lucrat.

Desfiintarea postului nu a avut o cauza reala si serioasa. In cererea de chemare in judecata apelanta a aratat ca nu exista o cauza reala si serioasa pentru desfiintarea postului pe care l-a ocupat prin aplicarea criteriului gradului profesional, avand in vedere ca in cazul unei situatii economice dificile, care impune reducerea drastica a cheltuielilor, nu poate fi justificata obiectiv desfiintarea postului de operator miscare cu un salariu mai mic (ocupat de angajatul cu grad profesional III) si mentinerea postului de operator miscare cu un salariu mai mare (ocupat de angajatul cu grad profesional II), cand atributiile sunt identice, deci si activitatile prestate in favoarea angajatorului sunt identice.

Apelanta a considerat ca este neintemeiata concluzia instantei de fond privitoare la faptul ca nu poate cenzura hotararea angajatorului de a desfiinta anumite posturi si a mentine altele pentru ca aceasta concluzie face cu totul abstractie de faptul ca nu este vorba de posturi diferite, ci de posturi identice (de \"operator miscare\"), dar retribuite diferit, raportat la identitatea totala a atributiilor de serviciu retinuta chiar de catre instanta de fond pe baza compararii fiselor de post. Prestatia de care a beneficiat parata prin munca unui operator miscare II sau a unui operator miscare III este exact aceeasi, astfel incat instanta de judecata putea analiza daca exista o cauza reala si serioasa pentru concedierea celui caruia i se acorda un salariu mai mic si mentinerea celui caruia i se acorda un salariu mai mare pentru exact aceeasi munca.

Cu privire la locurile de munca vacante, apelanta a aratat ca, prin inscrisul care cuprinde oferta unui loc de munca vacant facuta in 28.07.2014 altui angajat si mentinuta pana cel putin in 04.08.2014 a dovedit ca parata dispunea de locuri de munca vacante. Aceasta a si recunoscut ca a oferit 2 posturi de primitor-distribuitor unor alti angajati in vederea evitarii concedierii acestora. Dintre cei carora li s-au oferit aceste posturi, numitele M. M. si B. G., care erau incadrate pe posturi de magaziner care au fost desfiintate, le-au acceptat si nu au mai fost concediate. Apelanta a precizat ca are calificarea pe care o au aceste persoane si in plus si alta calificare superioara (cea de operator miscare). Parata a sustinut ca posturile respective s-au vacantat doar dupa cateva zile dupa ce a fost concediata, fara a dovedi insa aceasta imprejurare. Din contra, in \"Notele\" depuse de parata la dosar in 30. 01. 2015, se arata ca unul dintre cele doua posturi a devenit vacant in 11.08.2014, adica exact la data de la care s-a dispus concedierea apelantei. Instanta de fond a retinut ca parata nu avea obligatia de a-mi oferi vreun post vacant, considerand ca o astfel de obligatie exista numai in cazul concedierii in temeiul art. 61 lit. c si d din art. 279 . Instanta de fond nu a avut insa in vedere faptul ca parata a mentionat in decizia de concediere contestata ca nu dispune de niciun loc de munca vacant, ceea ce s-a dovedit a fi nereal. Pe de alta parte, in temeiul prevederilor art. 67 si art. 69 al. 1 din art. 279 , parata avea obligatia legala de a face demersuri in sensul oferirii locurilor de munca vacante existente in unitate, fara favoruri si fara discriminare, tuturor celor care urmau sa fie afectati de concediere si care indeplineau conditiile pentru ocuparea posturilor respective.

Desi parata nu i-a oferit niciunul dintre posturile vacante existente in unitate si a mentionat in fals in decizia de concediere ca nu dispune de posturi vacante, aceasta nu a contestat niciodata ca a avut obligatia de a aduce la cunostinta angajatilor care urmau sa fie concediati ce posturi sunt vacante si obligatia de a le da posibilitatea de a opta pentru ocuparea acestora. Parata nu a invocat faptul ca prevederile art. 76 lit. d) din art. 279 nu ar fi aplicabile in prezenta cauza si ca din acest motiv nu ar avea obligatiile mentionate anterior. Din contra, parata a formulat aparari in sensul ca nu dispunea de locuri de munca vacante la data concedierii, ci doar la cateva zile dupa aceasta data, aratand ca din acest motiv nu a inclus in decizia de concediere lista locurilor de munca vacante. Prin urmare, chiar parata a confirmat implicit ca in temeiul prevederilor art. 67 din art. 279 avea obligatia de a oferi posturile vacante celor vizati de concedierea colectiva si de a le da posibilitatea sa opteze pentru ocuparea lor. Instanta de fond a concluzionat gresit ca obligatia angajatorului de a lua masuri active de combatere a somajului, prevazuta de art. 67 din art. 279 , nu ar include si obligatiile mentionate anterior. Nu se poate sustine ca obligatia de combatere a somajului este una abstracta, care nu poate fi materializata raportat la situatia concreta a angajatorului. In cazul de fata, cand atat apelanta, cat si majoritatea colegilor concediati in 2014, aveau o calificari specifice muncii la C., care nu le-au fost de folos pentru a-i angaja la nicio alta unitate, obligatia paratei de a lua masuri active de combatere a somajului consta tocmai in oferirea locurilor de munca vacante specifice C. sau de asigurare a recalificarii pentru a avea cat de cat o sansa pe piata muncii. Parata nu a luat niciuna dintre aceste masuri, astfel incat apelanta a apreciat ca nu se poate sustine ca nu si-a incalcat obligatiile prevazute de art. 67 din art. 279 . Deosebit de important in opinia apelantei este faptul ca parata nu a negat niciun moment ca avea obligatia de a-i prezenta lista locurilor de munca vacante si de a-i da posibilitatea de a opta pentru a fi angajata pe unul dintre acestea.

Raportat la toate acestea, a considerat gresita concluzia instantei de fond conform careia parata nu a incalcat nicio dispozitie legala referitoare la oferta de locuri de munca vacante in procedura concedierii colective, in ciuda faptului ca a putut fi constatata mentiunea falsa din decizia de concediere privitoare la inexistenta posturilor vacante, precum si recunoasterea implicita a paratei privind obligatiile sale mentionate anterior. Instanta de fond nu a analizat aceasta problema prin prisma prevederilor art. 67 din art. 279 , desi a indicat acest temei legal.

Cu privire la nemotivarea deciziei de concediere, apelanta a aratat ca instanta de fond a retinut ca decizia contestata cuprinde motivele care au condus la reducerea de personal si mentionarea actelor consiliului de administratie prin care s-au aprobat masurile de reorganizare. Considera ca o motivare care consta exclusiv in afirmatia ca situatia economico-financiara impune masuri de echilibrare a cheltuielilor in raport cu nivelul prestatiilor si veniturilor nu comunica nimic concret cu privire la motivul concedierii, fiind o motivare generica. Trimiterile facute la documente inaccesibile angajatului, in care se s-au facut analize care de fapt reflectau ca dupa mai multe concedieri colective situatia nu a devenit mai buna, ci tot mai rea, fiind evident ca nu cheltuielile salariale ale personalului de executie constituie problema unitatii, nu ii comunica angajatului nimic cu privire la motivele concedierii. Contrar concluziei instantei de fond, a apreciat ca o motivare generica nu reprezinta o motivare reala a deciziei de concediere si ca fara a fi incluse in integralitatea lor planurile de restructurare si concediere, exista posibilitatea prezentarii pe scurt a motivelor concrete care au determinat concedierea mea in cazul in care acestea sunt reale si serioase.

Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 69-71 din art. 279 , apelanta a aratat ca instanta de fond a constatat ca raportat la inscrisurile depuse de parata la dosar, rezulta ca au fost respectate art. 69-71 din art. 279 , fara a verifica daca aceste inscrisuri corespund exigentelor impuse de aceste prevederi legale.

Conform prevederilor art. 69 din art. 279 , angajatorul are obligatia de a notifica sindicatului elemente precise referitoare la concedierea colectiva, printre care numarul total si categoriile de salariati care urmeaza a fi afectati de concediere. Parata nu si-a indeplinit aceasta obligatie intrucat numarul salariatilor concediati nu corespunde cu numarul indicat in notificarea nr. 72/10. 04. 2014 depusa de la dosar si nici numarul de operatori miscare din anexa la aceasta notificare, la care se face referire in notificare, nu corespunde cu numarul celor concediati. Pentru a constata ca parata si-a indeplinit obligatiile, instanta de fond trebuia sa verifice in ce masura datele furnizate sindicatului sunt reale, dar nu a facut acest lucru. Parata a informat sindicatul ca va concedia 2. 299 de salariati, dar a concediat 2. 500 si de asemenea a indicat in anexa la notificare un numar de operatori miscare ce urmau a fi afectati de concediere diferit de numarul celor concediati de fapt. In cazul in care notificarea cuprinde date nereale, obligatia angajatorului nu poate fi considerata indeplinita pentru ca scopul reglementarii legale nu este de a pune in miscare un flux de hartii intre angajator si sindicat, ci de a asigura posibilitatea reala a informarii sindicatului in vederea apararii in cunostinta de cauza a drepturilor salariatilor expusi concedierii colective. Sustinerea paratei din precizarile depuse in 07. 04. 2015 conform carora notificarea nr. 72/10. 04. 2014 constituie doar \"un draft\", fiind trimise alte notificari catre ITM, nu este de natura a conduce la concluzia ca a fost respectata prevederea art. 69 din art. 279 privitoare la obligarea notificarii si informarii exprese si corecte a sindicatelor.

Avand in vedere toate acestea, raportat la motivele invocate in cererea de chemare in judecata si la probele administrate in cauza, a solicitat admiterea apelului.

In drept, a invocat dispozitiile art. 65 - 80 din art. 279 , art. 266 si urmatoarele din art. 279 , art. 208 si urmatoarele din Legea nr. 62/2011, art. 425, 456, art. 466 si urm., art. 480 din Codul de procedura civila.

Prin intampinarea inregistrata la data de 10 decembrie 2015 parata S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA C. MARFA S. A. a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei atacate, ca fiind temeinica si legala. (f. 14-21)

Examinand sentinta apelata prin prisma motivelor de apel invocate si a apararilor formulate, Curtea de Apel retine urmatoarele:

Conform art. 65 art. 279 , concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat determinata de dificultati economice, transformari tehnologice sau reorganizarea activitatii. Totodata, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

In cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, instanta poate sa verifice doar daca desfiintarea locului de munca are o cauza reala si serioasa, dar si daca selectarea personalului s-a facut dupa criterii prestabilite. Instanta de judecata nu poate cenzura criteriile prestabilite in programul de restructurare si in proiectul de concediere colectiva, stabilirea criteriilor de selectare a personalului fiind o apreciere libera a angajatorului.

Pornind de la aceste considerente de principiu, Curtea retine ca prin decizia nr. CZ 2/1188 din 08.08.2014 emisa de S. NATIONALA DE T. F. DE MARFA \"C. MARFA” SA s-a dispus concedierea reclamantei in temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 65 alin. 1 din art. 279 , ca urmare a desfiintarii postului ocupat, in cadrul procedurii concedierii colective ce a avut loc la nivelul paratei.

In ceea ce priveste caracterul real si serios al desfiintarii postului, in speta, motivele desfiintarii postului au fost redate pe larg in cuprinsul deciziei contestate, acestea fiind determinate de situatia economico - financiara a societatii care impune masuri de echilibrare a cheltuielilor in raport cu nivelul prestatiilor si al veniturilor, masuri concretizate prin Planul de disponibilizare a salariatilor C. Marfa SA, prin Programul de restructurare si reorganizare a C. Marfa si prin Programul de Concediere Colectiva, a caror aplicare a avut ca si consecinta desfiintarea postului ocupat de reclamanta.

Analizand programul de restructurare si reorganizare a C. Marfa, Curtea retine ca, in perioada 2009-2012, societatea s-a confruntat cu mari dezechilibre financiare, iar in anul 2013 nu a reusit sa transporte volumul de marfa pe baza caruia au fost bugetate initial veniturile.

Astfel, in anul 2009, prestatia C. Marfa a scazut cu 40% fata de anul 2008 si societatea a trimis in somaj, prin rotatie, aproximativ 6000 de salariati pe luna si cu toate acestea, pierderea la incheierea anului 2009 a fost de 342 mil lei.

In anul 2010 prestatia a scazut cu 43% fata de anul 2009 si au fost concediati 4964 de salariati. Cu toate acestea, pierderile financiare inregistrate de C. Marfa se ridicau la suma de 354 mil lei.

In anul 2011 societatea a inregistrat o pierdere totala de 93,5 mil lei, au fost comasate unitati si au fost disponibilizati 2460 de salariati.

In anul 2012 C. Marfa inregistra un rezultat brut negativ de -405 mil lei si a acumulat datorii totale pe termen scurt la bugetul consolidat al statului si la furnizori,  in valoare de 1892 mil lei.

In anul 2013, prin OUG nr. 61/2013, a fost aprobata stingerea prin conversie de actiuni a obligatiilor fiscale ale C. Marfa administrate de catre ANAF, in cuantum de 1. xxxxxxxxxxx lei, suma cu care s-a marit capitalul social. Dupa primele 9 luni, societatea inregistra o pierdere bruta de -135 mil lei, mai mare cu 57 mil lei fata de pierderea previzionata in BVC pe primele 9 luni ale anului. Deoarece s-a constatat ca nu exista premise pentru indeplinirea cifrelor de buget initiale, s-a constituit un buget rectificat, cu o pierdere bruta de -220 mil lei.

S-a mai mentionat ca nu exista premise, in perioada urmatoare, pentru cresterea veniturilor la un nivel care sa poata sustine actuala structura a SNTFM C. Marfa, astfel incat fara luarea unor masuri urgente, societatea va continua sa lucreze in pierdere, va acumula din nou datorii, anuland efectele pozitive al masurilor luate de actionarul unic, de stingere a obligatiilor la bugetul consolidat al statului.

Prin acelasi program s-a mai precizat ca cheltuielile cu personalul reprezinta 28,9 % din cheltuielile de exploatare preliminate pe anul 2013 si 35% in venituri din exploatare preliminate pe anul 2013. Cheltuielile cu personalul raportate la parcursul de exploatare al marfurilor au crescut semnificativ in perioada 2008-2009, nefiind corelate cu prestatia.

Se mai constata ca si reducerea celor patru posturi de natura celui ocupat de catre reclamanta din cadrul Serviciului Trafic a contribuit la reducerea cheltuielilor de personal ale intimatului, nefiind necesar, pentru ca o concediere colectiva sa aiba o cauza reala si serioasa, ca angajatorul sa desfiinteze posturile salariatilor ce au salarii mai mari, fara luarea in considerare a faptului ca acestia ocupa functii superioare obtinute in urma unor concursuri de promovare, in care si-au dovedit aptitudinile.

Se mai retine ca intr-adevar, din analiza comparativa a celor doua state de functii, anterioare si ulterioare concedierii, mentionate anterior, rezulta ca numarul salariatilor de la Serviciul Trafic din cadrul Centrului Logistic Servire Clienti a crescut de la 10 (la 01. 01. 2014), la 16 salariati, ulterior concedierii (la 11.08.2014), respectiv, de la 3 posturi de operatori M II, la 5 posturi de operatori M II, insa se constata ca aceasta modificare s-a produs in conditiile in care Biroul Dispecerat din cadrul Centrului Logistic Servire Clienti, ce avea 15 salariati, dintre care un operator M III si 3 operatori M II, a disparut din noul stat de functii, in urma reorganizarii.

Curtea subliniaza ca nu pot fi retinute apararile apelantei potrivit carora exista o identitate intre posturile de operator miscare III cu operator miscare II si operator miscare I, pentru a concluziona ca aceste posturi nu au fost desfiintate in totalitate, pe de-o parte, si ca se impunea aplicarea criteriilor de departajare in comun, pe de alta parte.

Prin cererea de chemare in judecata si prin cererea de apel reclamanta a aratat ca nu este real ca au fost desfiintate toate posturile similare cu cel ocupat de ea, intrucat numeralul III alaturat postului de operator miscare nu reprezinta decat un grad profesional care determina o anumita salarizare diferita de cea pe care o au cei cu gradul profesional I si II, dar nu si atributii de serviciu diferite, ori in structura organizatorica a paratei exista in continuare posturi de operatori miscare la Serviciul Trafic, cu atributii identice cu cele pe care le-a avut apelanta.

Or, prin intampinarile formulate, angajatorul, intimat in cauza, a precizat ca promovarea dintr-un grad profesional in altul, respectiv din operator miscare III in operator miscare II poate avea loc numai daca exista post vacant in acest sens, daca este necesara ocuparea postului vacant pentru buna desfasurare a activitatii societatii si daca persoana respectiva a fost declarata reusita la concursul pentru promovarea in acest post vacant.

Desi atributiile din fisa postului celor doua functii, respectiv, operator miscare III si operator miscare II sunt similare, nu se poate retine ca reclamanta putea oricand accede la functia de operator miscare II doar pentru ca aceasta indeplineste conditiile de vechime si de studii in acest sens. Chiar inscrisurile anterior mentionate dovedesc ca pentru promovarea in gradul profesional superior, operator miscare II, reclamanta ar fi trebuit sa fie declarata admisa la concursul organizat pentru ocuparea unei asemenea functii vacante.

Astfel cum am subliniat deja in preambulul considerentelor, angajatorul este in drept ca in cazul unei reorganizari a activitatii sa opteze pentru a mentine in functii salariatii ce ocupa grade profesionale superioare, obtinute chiar in urma unor concursuri de promovare in functii.

Prin urmare, se retine ca angajatorul a probat in cauza ca au fost desfiintate toate posturile de natura celui ocupat de catre reclamanta, respectiv de operator miscare III, motiv pentru care nu a fost necesara stabilirea ordinii de prioritate la concediere, prin utilizarea criteriilor de selectie prevazute la art. 4 din decizia contestata.

Se mai retine ca in mod corect prima instanta a retinut ca angajatorul a respectat procedura de concediere colectiva prevazuta de art. 69-71 din art. 279 , dovezi in acest sens fiind inscrisurile depuse la dosarul de fond.

Astfel, in conformitate cu art. 72 din art. 279 , intimata a comunicat, prin adresa nr. 170/07.07.2014 catre inspectoratul teritorial de munca si agentia teritoriala pentru ocuparea fortei de munca ca, in conformitate cu art. 71 din art. 279 , organizatiile sindicale au formulat propuneri de masuri in vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati.

Conform prevederilor art. 71 alin. 2 din art. 279 , C. Marfa a raspuns in scris (spre exemplu, cu actul nr. 85/28. 04. 2014 adresat catre FNFMC- fila 80 doar fond)

S-a mai mentionat ca, in urma consultarii organizatiilor sindicale, conform proceselor-verbale incheiate in datele de 08. 04. 2014, 07. 05. 2014 si 20. 05. 2014, precum si conform raspunsurilor formulate de organizatiile sindicale, respectiv a raspunsurilor C. Marfa, nu s-a ajuns la o intelegere cu privire la aplicarea masurilor de concediere colectiva propuse de C. Marfa SA.

Din cuprinsul proceselor-verbale incheiate la data de 08. 04. 2014 – punctul 4 (filele nr. 73-74 dosar de fond) si la data de 20. 05. 2014 – alin. 2 (fila nr. 76 dosar de fond) rezulta ca organizatiile sindicale reprezentative au fost informate cu privire la cele 2500 de posturi propuse pentru desfiintare.

In consecinta, si aceste critici aduse hotararii instante de fond apar ca vadit nefondate.

In ceea ce priveste nerespectarea de catre angajator a obligatiei de a oferi reclamantei un loc de munca vacant din cadrul unitatii, se retin urmatoarele:

Prin decizia nr. 6/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii s-a stabilit ca dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din art. 279 .

Aceasta decizie este obligatorie pentru instante in temeiul disp. art. 517 alin. 4 Cod. procedura civila.

Pentru a se pronunta astfel, instanta suprema a retinut urmatoarele:

“Dispozitiile art. 64 din art. 279 , la care fac trimitere dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din art. 279 , prevad la alin. 1 ca, in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si pentru motivul prevazut la art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii.

Dispozitiile art. 64 din art. 279 au in vedere numai situatiile in care concedierea se intemeiaza pe motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d) si la art. 56 lit. f) din art. 279 .

Din interpretarea acestor texte de lege rezulta ca decizia de concediere trebuie sa contina lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant numai in situatia in care concedierea se dispune pentru motive care tin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, pentru necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in munca a persoanei care a ocupat anterior acel post.

Art. 64 alin. 1 din art. 279 are caracter de exceptie, de stricta interpretare, astfel ca orice extindere a sferei situatiilor avute in vedere de art. 64 din art. 279 in care dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegala.

Ca atare, dispozitiile legale inscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din art. 279 nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din art. 279 , pentru motive care nu tin de persoana salariatului. ”

Se mai retine ca in temeiul dispozitiilor art. 67 din art. 279 , ce prevad ca salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului, precum si a art. 49 din Legea nr. 76/2002 ce prevede ca in cazul concedierilor colective, angajatorii au obligatia sa instiinteze agentiile pentru ocuparea fortei de munca in vederea adoptarii unor masuri pentru combaterea somajului si prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri, intimata a luat masura de a instiinta agentiile de ocupare a fortei de munca in vederea adoptarii unor masuri pentru combaterea somajului si prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurari, astfel cum rezulta din adresa nr. 170/07.07.2014, fila nr. 70 dosar de fond.

Se mai retine ca si potrivit disp. art. 47 alin. 1 din O. U. G. nr. 98/1999, persoanele disponibilizate prin concedieri colective in conditiile acestei ordonante de urgenta beneficiaza si de masuri active pentru combaterea somajului.

Conform alin. 2 al aceluiasi articol, prin masuri active pentru combaterea somajului se intelege acele masuri care au ca scop sprijinirea persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca.

Art. 48 din acelasi act normativ prevede ca masurile active se realizeaza de catre agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene si a municipiului Bucuresti, precum si de catre alti prestatori de servicii din sectorul public sau privat, autorizati si selectionati de catre acestea in conditiile legii.

Astfel cum s-a mentionat anterior, angajatorul a respectat si disp. art. 69 alin. 1 din art. 279 , care prevad obligatia acestuia de a initia consultari cu organizatiile sindicale cu privire la metodele de evitare a concedierilor colective si de reducere a numarului de salariati care vor fi concediati.

In ceea ce priveste mentiunile de la art. 6 din decizia contestata, in sensul ca “...angajatorul nu dispune de posturi vacante in unitate corespunzatoare pregatirii profesionale a salariatului...”, se retine ca aceeasi decizie cuprinde, la art. 4 si modul de aplicare a criteriilor privind stabilirea ordinii de prioritate la concediere, desi, conform legii, in situatia reclamantei (fiind desfiintate toate posturile de natura celui ocupat de aceasta), unitatea nu avea asemenea obligatii, insa acestea nu sunt de natura sa atraga nulitatea deciziei si nici a procedurii de concediere, in conditiile in care nu s-a probat in cauza incalcarea unor dispozitii legale de catre angajator.

Potrivit art. 24 lit. a din Carta sociala europeana revizuita, pentru concedierea salariatilor trebuie sa existe in mod necesar un motiv intemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerintele de functionare a intreprinderii, institutiei sau serviciului.

In speta, se retine ca angajatorul a probat ca a existat o imposibilitate reala, obiectiva, de continuare a raporturilor de munca dintre parti, astfel incat sentinta pronuntata de catre prima instanta este legala si temeinica.

Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod. procedura civila, se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. M. impotriva sentintei civile nr. 1620 din 11 mai 2015 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o va mentine.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. M. cu domiciliul in Campia Turzii,, ,  jud. Cluj impotriva sentintei civile nr. 1620 din 11 mai 2015 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o mentine.